Click AICI pentru a ne contacta!

In decursul celor opt ani de activitate numai in domeniul legilor reparatorii, am fost implicati in nenumarate procese in care am aparat atat drepturile fostilor proprietari, cat si al celor care au dobandit proprietatea cu buna-credinta.

Printre cele mai imporante procese castigate, putem enumera retrocedarea unui spital si a celei mai mari piete din oras, zeci de hectare de terenuri intravilane si extravilane, precum si a unor case.

De asemenea ne-am implicat si in procese in favoarea revolutionarilor, a basarabenilor sau a celor care au fost incarcerati pe nedrept in perioada comunista, precum si in actiuni de redobandire a aurului confiscat ilegal.

Pana in prezent ne-am bucurat de aprecierea celor cu care am colaborat, neacceptand infrangerea.

Intotdeauna am tinut cont de nevoile clientului si indiferent de numarul proceselor in care am fost implicati, am considerat fiecare proces in parte, ca fiind cel mai important.

In decursul anilor am invatat ca respectul si increderea reciproca sunt cele mai importante lucruri, din acest motiv nu punem accent pe aspectele financiare, ci pe satisfactia pe care ne-o ofera multumirea celor care au apelat la noi.

Click AICI pentru a ne contacta!