Preambul

Titlul I. Drepturi şi libertăţi

Titlul II. Curtea europeană a Drepturilor Omului

Titlul III. Dispoziţii diverse

Protocolul adiţional

Protocolul nr. 4

Protocolul nr. 6

Protocolul nr. 7

Protocolul nr. 12

Protocolul nr. 13

Protocolul nr. 14

Preambul

Guvernele semnatare, membre ale Consiliului Europei,

luând în consideraţie Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, proclamată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 10 decembrie 1948;

considerând că această declaraţie urmăreşte să asigure recunoaşterea şi aplicarea universală şi efectivă a drepturilor pe care ea le enunţă;

considerând că scopul Consiliului Europei este acela de a realiza o uniune mai strânsă între membrii săi şi că unul dintre mijloacele pentru a atinge acest scop este apărarea şi dezvoltarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale;

reafirmând ataşamentul lor profund faţă de aceste libertăţi fundamentale care constituie temelia însăşi a justiţiei şi a păcii în lume şi a căror menţinere se bazează în mod esenţial, pe de o parte, pe un regim politic cu adevărat democratic, iar pe de altă parte, pe o concepţie comună şi un respect comun al drepturilor omului din care acestea decurg;

hotărâte, în calitatea lor de guverne ale statelor europene animate de acelaşi spirit şi având un patrimoniu comun de idealuri şi de tradiţii politice, de respect al libertăţii şi de preeminenţă a dreptului, să ia primele măsuri menite să asigure garantarea colectivă a anumitor drepturi enunţate în Declaraţia Universală,

au convenit asupra celor ce urmează:

(CLICK PENTRU A VIZUALIZA CAPITOLELE)

TITLUL I – Drepturi şi libertăţi

TITLUL II – Curtea europeană a drepturilor omului

TITLUL III – Dispoziţii diverse