Acţiune pentru anularea convenţiei de predare primire a unui imobil. Instanţa competentă să judece acţiunea.

Cuprins pe materii. Drept procesual civil. Competenţa instanţelor judecătoreşti. Competenţa după materie.

Index alfabetic. Drept procesual civil.

-         convenţie de predare primire

-         competenţă materială.

C.pr.civ. art. 1; art. 5

Prin dispoziţiile Legii nr. 10/2001 nu s-a prevăzut o competenţă materială sau teritorială specială, derogatorie de la dreptul comun, pentru acţiunile prin care se solicită anularea convenţiei de predare – preluare sau, după caz, pentru contestaţiile îndreptate împotriva procesului de constatare unilaterală a preluării imobilului, acte întocmite în baza dispoziţiilor art. 25 alin. (5) .

Aşa fiind, având în vedere faptul că reclamanţii au dedus judecăţii o acţiune în anulabilitate, de drept comun, a convenţiei de predare-preluare a imobilului restituit acestora, în raport de prevederile art. 1 pct. 1 şi art. 5 Cod procedură civilă, competenţa de a judeca în primă instanţă cauza revine judecătoriei.

Î.C.C.J, Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr.  7325 din 8 iulie 2009.

Prin sentinţa civilă nr. 364 din 6 septembrie 2005, rămasă definitivă şi irevocabilă, Tribunalul Olt a admis contestaţia formulată de reclamanţii D.L., C.M.D. şi D.G.E., a anulat dispoziţia nr. 7043 din 20 iulie 2004 emisă de pârâta Primăria municipiului Slatina şi a obligat-o să restituie în natură reclamanţilor suprafaţa de 1033,87 mp teren, situată în municipiul Slatina.

În executarea hotărârii judecătoreşti menţionate, Primarul municipiului Slatina a emis dispoziţia de restituire nr. 3811 din 30 august 2007  şi, la data de 25 aprilie 2008, părţile au încheiat procesul verbal de predare – primire a imobilului mai sus arătat.

Prin cererea înregistrată la data de 26 iunie 2008, reclamanţii D.G.E., D.L., C.M.D. au solicitat anularea parţială a procesului verbal de predare – primire, anume anularea menţiunii referitoare la destinaţia acestui teren ca fiind aceea de „spaţiu verde”, fără a indica temeiul de drept al cererii dedusă judecăţii.

În motivarea cererii reclamanţii au susţinut că au efectuat formalităţile de publicitate imobiliară cu privire la dispoziţia de restituire, dispoziţie care, conform art. 25 alin. (4)  din Legea nr. 10/2001, constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie şi că, în mod nelegal, în procesul verbal de predare – primire s-a înserat menţiunea contestată, care nu este înscrisă în titlul executoriu, menţiune care este de natură să le îngrădească exerciţiul dreptului de proprietate.

Prin sentinţa civilă nr. 229 din 9 septembrie 2008, Tribunalul Olt a admis cererea şi a dispus anularea menţiunii „destinaţie spaţiu verde” din procesul – verbal încheiat la data de 25 aprilie 2008. Prin aceiaşi sentinţă instanţa a respins excepţia inadmisibilităţii cererii.

În motivarea hotărârii instanţa a reţinut că, potrivit ar. 21 alin. (1) şi alin. (2) din Constituţia României, orice persoană se poate adresa justiţiei şi exerciţiul acestui drept nu poate fi îngrădit, motiv pentru care nu poate fi primită excepţia inadmisibilităţii cererii dedusă judecăţii.

Pe fondul pricinii, instanţa a reţinut că atâta timp cât în titlul de proprietate şi în registrul de carte funciară nu s-a făcut o menţiune referitoare la destinaţia terenului, se impune admiterea cererii şi înlăturarea menţiunii făcută în acest sens în procesul verbal de punere în  posesie.

Prin decizia civilă nr. 389 din 4 decembrie 2008, Curtea de Apel Craiova a admis apelul declarat de pârâtă, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre competenţă soluţionare Judecătoriei Slatina.

În motivarea deciziei, instanţa a reţinut că, potrivit dispoziţiilor  art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, sunt date în competenţa de primă instanţă a tribunalelor numai contestaţiile formulate de persoanele îndreptăţite împotriva deciziei sau, după caz, a dispoziţiei de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură.

Cum însă reclamanţilor li s-a emis o dispoziţie de restituire în natură, care s-a consolidat ca şi titlu de proprietate, şi cum dispoziţiile Legii nr. 10/2001 nu prevăd o procedură specială, derogatorie de la dreptul comun, referitoare la eventualele contestaţii formulate împotriva actelor de punere în posesie a acestor titluri de proprietate, instanţa de apel a reţinut că acestea sunt date în competenţa de primă instanţă a judecătoriilor.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii, invocând incidenţa motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

În argumentarea criticii de nelegalitate, reclamanţii susţin că procesul verbal de punere în posesie, potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, este o anexă a actului de restituire, fiind supus regulilor de competenţă prevăzute de legea specială, motiv pentru care apreciază că eventualele contestaţii formulate împotriva acestuia se impun a fi soluţionate de instanţa civilă, potrivit Legii nr. 10/2001.

Analizând recursul, Înalta Curte constată că nu este fondat pentru următoarele considerente:

În drept, potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, invocate de reclamanţi, „Proprietarii cărora, prin procedurile administrative prevăzute de prezenta lege, le-au fost restituite în natură imobilele solicitate vor încheia cu deţinătorii actuali ai acestora un protocol de predare-preluare, în mod obligatoriu, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziei/dispoziţiei de restituire, termen după care, dacă protocolul nu a fost semnat, se va încheia în prezenţa executorului judecătoresc un proces-verbal de constatare unilaterală a preluării imobilului.”

Din conţinutul normei de drept menţionate rezultă că protocolul (procesul verbal) de predare – primire este o convenţie bilaterală, intervenită între entitatea deţinătoare a imobilului şi proprietarul căruia i-a fost restituit, având ca obiect predarea – primirea acestuia, convenţie care se poate încheia benevol, prin acordul de voinţă al celor două părţi.

În cazul în care părţile nu încheie benevol convenţia menţionată, predarea – primirea imobilului se poate face şi silit, prin îndeplinirea formalităţii de executare silită prevăzută de dispoziţia legală mai sus arătată, anume prin încheierea de către executorul judecătoresc a unui proces-verbal de constatare unilaterală a preluării imobilului.

Prin dispoziţiile Legii nr. 10/2001 nu s-a prevăzut o competenţă materială sau teritorială specială, derogatorie de la dreptul comun, pentru acţiunile prin care se solicită anularea convenţiei de predare – preluare sau, după caz, pentru contestaţiile îndreptate împotriva procesului de constatare unilaterală a preluării imobilului, acte întocmite în baza dispoziţiilor art. 25 alin. 5 mai sus arătate.

Aşa fiind, în mod just instanţa de apel, constatând că reclamanţii au dedus judecăţii o acţiune în anulabilitate, de drept comun, a convenţiei de predare – preluare a imobilului restituit reclamanţilor, în raport de prevederile art. 1 pct. 1 şi art. 5 Cod de procedură civilă, a statuat că revine Judecătoriei Slatina competenţa de a o judeca în primă instanţă.

Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reţinut şi că, în materie de competenţă materială, prin dispoziţiile art. 1 pct. 1 Cod de procedură civilă, se consacră principiul plenitudinii de jurisdicţie al judecătoriilor.

Prin urmare, toate celelalte instanţe au o jurisdicţie de excepţie, în sensul că ele pot soluţiona cauze în primă instanţă numai în baza unor dispoziţii normative care le atribuie în mod expres o atare competenţă, nefiind permis ca o astfel de competenţă să fie stabilită, prin analogie, pe cale de interpretare a altor dispoziţii legale.

Referitor la acţiunea dedusă judecăţii se constată că o atare dispoziţie nu există şi că, de altminteri, reclamanţii nu au indicat o anume dispoziţie legală în acest sens prin recurs.

Soluţia se impune şi în raport de prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, prin care se reglementează o competenţă materială specială, de primă instanţă, a tribunalelor, derogatorie de la dreptul comun.

Potrivit dispoziţiilor legale menţionate, sunt în competenţa materială de primă instanţă a tribunalelor contestaţiile formulate de persoanele îndreptăţite împotriva deciziei sau, după caz, a dispoziţiei de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură, categorie în care nu se încadrează protocolul de predare primire a imobilelor pentru care s-au emis decizii sau dispoziţii de restituire în natură.

Pentru considerentele arătate care, în parte, le completează pe cele reţinute de instanţa de apel, Înalta Curte urmează a constata că recursul dedus judecăţii se dovedeşte a fi nefondat.