În cazul victimei unei erori judiciare, prin arestare şi condamnare la o pedeapsăî privativă de libertate – după care a fost achitat – se pot pretinde daune morale al căror cuantum se stabileşte prin aproximare, instanţa urmând să aibă în vedere o serie de criterii cum ar fi consecinţele negative suferite de cel în cauză, pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost  lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării.

Secţia civilă, decizia nr.4790 din 18 noiembrie 2003

Curtea de Apel Iaşi, prin decizia civilă nr.45 din 26.11.2002, a respins acţiunea civilă formulată de către reclamantul O.A., de obligare a   Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, pentru daune morale, produse în urma unei greşite condamnări penale.

Împotriva deciziei civile mai sus menţionată a declarat recurs reclamantul.

Recursul este fondat.

Potrivit art.504 alin.1 C.proc.pen. orice persoană care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a  pagubei suferite.

În speţă, reclamantul O.A. a fost condamnat la 4 ani închisoare, din care a executat 1 an şi 6 luni. Prin  decizia penală nr.573/29.04.1999 a Tribunalului Galaţi s-a dispus achitarea reclamantului conform art.11 pct.2 lit.a, raportat la art.10 lit.e C.proc.pen., întrucât a existat o cauză ce a înlăturat răspunderea penală a reclamantului, respectiv iresponsabilitatea.

Prin acţiunea sa, reclamantul a solicitat acordarea de despăgubiri pentru daune  morale ce i-au fost cauzate pe perioada de 1 an şi 4 luni cât a fost în detenţie, şi ulterior.

Instanţa de apel a considerat că reclamantul nu este îndreptăţit la despăgubiri pentru daune morale pe considerentul că reclamantul nu a produs probe în sensul celor solicitate.

Soluţia instanţei de apel este greşită cu privire la despăgubirile pentru daunele morale.

Cât priveşte temeinicia susţinerii reclamantului vizând prejudiciul moral, trebuie avut în vedere că dauna morală constă în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existenţa fizică a omului, sănătatea şi integritatea corporală, la cinste, demnitate, onoare, prestigiu profesional şi alte valori similare.

Din această perspectivă, prin privarea de libertate – 1 an şi 6 luni închisoare –  din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată în baza sentinţei penale nr.955/31.03.1998 a Judecătoriei Galaţi, ulterior desfiinţată prin decizia penală nr.573/29.04.1999 a Tribunalului Galaţi, reclamantului i s-a adus atingere drepturilor  şi libertăţilor fundamentale ale omului, iar durerile psihice şi suferinţele fizice provocate de o atare măsură, pot şi trebuie compensate prin acordarea unor despăgubiri.

Pe de altă parte, deşi este real că stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanţa trebuie să aibă în vedere o serie de  criterii cum ar fi consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intesitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării.

Pentru ca instanţa să poată aplica aceste criterii apare necesar ca cel ce pretinde daunele morale să producă un minim de argumente şi indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile personale nepatrimoniale, ocrotite prin Constituţie, i-au fost afectate prin condamnarea ilegală, şi pe cale de consecinţă să se poată proceda la o evaluare a despăgubirilor ce urmează să compenseze prejudiciul.

Cu referire la cazul în  speţă, reclamantul a evidenţiat împrejurări de genul celor menţionate în cuprinsul acţiunii şi pentru care a solicitat daunele morale, cum ar fi: executarea a 1 an şi 4 luni închisoare în detenţie i-a afectat desfăşurarea unei vieţi sociale normale şi de a se  manifesta liber, fără constrângeri. În acest sens reclamantul a depus la dosarul cauzei şi actele medicale din care rezultă bolile de care suferă care îl fac iresponsabil, boli care s-au agravat pe perioada de detenţie, şi care influenţează negativ viaţa socială normală şi în prezent.

Pentru toate aceste considerente Curtea apreciază că reclamantul este îndreptăţit la despăgubiri pentru daune morale în cuantum de 70.000.000 lei.

Faţă de cele reţinute Curtea va admite recursul şi pe cale de consecinţă, se va modifica decizia atacată în sensul că se va admite în parte acţiunea reclamantului iar Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice va fi obligat la plata sumei de 70.000.000 lei cu titlu de daune morale către reclamant.