Cuprins pe materii. Drept civil. Obligaţii izvorând din cauzarea de prejudicii. Răspunderea statului pentru erori penale judiciare. Daune materiale şi morale.

Index alfabetic. Drept civil.

-          Eroare judiciară

-          Daune materiale şi morale.

C. pr.pen.: art. 504 şi următ.

Scopul art. 504 C.pr.pen. este acela de a materializa principiul constituţional potrivit căruia statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare săvârşite în procesele penale şi de  a permite repararea prejudiciilor cauzate atât prin condamnarea pe nedrept, cât şi prin nelegala privare sau restrângere de libertate din cursul procesului penal. Astfel legea internă este în concordanţă cu prevederile art.5, paragraful 5, din Convenţia Europeană a Dreptului Omului.

Î.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 14 din 5 ianuarie 2006.

La  martie 2004 reclamantul D.C.C. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice pentru a fi obligat la plata sumelor de :

-1.435.644.962,63 ROL cu titlu de daune materiale, plus 40% din această sumă cu titlu de impozit pe venit, ambele actualizate în raport cu rata oficială a inflaţiei până la achitarea lor integrală;

-1.200.000.000 ROL cu titlu de daune morale, actualizată, de asemenea, în raport cu rata inflaţiei.

Motivând acţiunea, reclamantul a susţinut, în esenţă, că daunele cerute reprezintă reparaţia prejudiciului cauzat  printr-un proces penal pornit împotriva sa şi încetat ulterior, în cadrul căruia a fost supus unei percheziţii şi arestului preventiv.

Acţiunea civilă arătată a fost respinsă ca inadmisibilă prin sentinţa civilă nr.893 din 15 iulie 2004 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia civilă, iar apelul declarat de reclamant a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr.673/C din 8 iunie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă.

Ca situaţie de fapt instanţele au reţinut că reclamantul a fost trimis în judecată penală fiind acuzat de săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.19 teza a II din Legea nr.51/1991, că în perioada 11 martie 1998 – 10 aprilie 1998 a fost arestat preventiv, că procesul penal a parcurs mai multe grade de jurisdicţie, pe parcursul cărora a fost schimbată încadrarea juridică a faptei imputate reclamantului în infracţiunea prevăzută de art.195 din Codul penal, şi s-a finalizat prin încetare la data de 10 septembrie 2003 ca urmare a lipsei plângerii prealabile a părţii vătămate C.C.E, fără ca prin hotărârea de încetare a procesului penal instanţa să fi dispus revocarea măsurii privative de libertate.

În raport cu starea de fapt reţinută, instanţele au statuat în drept că dispoziţiile art.504 alin.2 Cod procedură penală, invocate de reclamant ca temei al acţiunii civile, nu sunt incidente cauzei, întrucât beneficiul daunelor materiale şi morale reglementat prin acest text de lege este acordat numai în cazul în care încetarea procesului penal este dispusă pentru cauza prevăzută de art.10 alin.1 lit.j din Codul de procedură penală, iar nu atunci când – aşa cum este cazul reclamantului – s-a datorat lipsei plângerii prealabile a părţii vătămate, caz de încetare a procesului penal în baza art.11 pct.2 lit.b raportat la art.10 lit.f Cod procedură penală.

Reclamantul a declarat recurs atât împotriva deciziei pronunţată de instanţa de apel, cât şi împotriva încheierii interlocutorii din 6 mai 2005, prin care aceeaşi instanţă de apel a respins o excepţie invocată de reclamant.

Recursul este amplu dezvoltat, în esenţă însă reclamantul combătând soluţia de respingerea acţiunii ca inadmisibilă, susţinând admisibilitatea acesteia şi cerând casarea hotărârilor date în primă instanţă şi în apel.

Recursul este întemeiat.

Indiferent de modificarea în timp a conţinutului art.504 alin.2 Cod procedură penală examinat cronologic şi restrictiv de către instanţele care s-au pronunţat în cauza de faţă, scopul urmărit constant prin acest text de lege a fost şi este acela de materializare a principiului constituţional potrivit căruia statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare săvârşite în procesele penale.

Scopul legii este, aşadar, de a permite repararea prejudiciilor cauzate atât prin condamnarea pe nedrept, cât şi prin nelegala privare sau restrângere de libertate din cursul procesului penal finalizat fie prin achitarea inculpatului, fie prin încetarea procesului penal, numai astfel legea internă fiind în concordanţă cu prevederile art.5, paragraful 5, din Convenţia Europeană a Dreptului Omului, în conformitate cu care trebuie interpretate legile interne potrivit art.20 din Constituţie.

Prin prisma acestor considerente este admisibilă acţiunea reclamantului, soluţiile contrare în cauză fiind date cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce constituie motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, astfel că, impunându-se judecarea fondului pricinii în primă instanţă, în temeiul dispoziţiilor art.312 alin(1), (2) şi (5) Cod procedură civilă recursul de faţă va fi admis, hotărârile pronunţate vor fi casate, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare la Tribunalul Constanţa.

Efectul casării hotărârilor se extinde şi asupra încheierii interlocutorii din 6 mai 2005, astfel că recursul declarat împotriva acesteia a rămas fără obiect, urmând a fi respins ca atare.

În fine, urmare admiterii recursului pentru cele arătate, nu se mai impune cercetarea celorlalte cazuri de recurs invocate, care vor fi examinate de către instanţa de trimitere ca susţineri de fond în măsura în care sunt utile judecăţii.