Întrucât daunele morale nu pot fi supuse unei cuantificări exacte datorită naturii valorilor nepatrimoniale ce au fost lezate, nu este operantă nici actualizarea lor în raport cu vreun criteriu obiectiv, cum ar fi rata inflaţiei.

Secţia civilă, decizia nr.5437 din 16 decembrie 2003

La data de 19 aprilie 1999 L.A. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor pentru a fi obligat la plata sumei de 160.913.384 lei cu titlu de despăgubiri civile şi 1.000.000.000 lei  daune morale, precum şi actualizarea acestor despăgubiri, în raport cu rata inflaţiei, plus cheltuieli de judecată şi de deplasare, ca urmare a arestării nelegale pe perioada 2 august 1995 – 22 decembrie 1995, fiind trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, abuz în serviciu şi alte două fapte penale privitoare la activitatea economică. Prin sentinţa penală nr. 216 din 18 iunie 1997 a Tribunalului Cluj s-a dispus achitarea celui în cauză pentru infracţiunea de luare de mită, pentru inexistenţa faptei, iar pentru celelalte fapte, pentru lipsa elementelor constitutive ale infracţiunilor deduse judecăţii. Această hotărâre a fost menţinută  prin decizia nr. 180 din 28 octombrie 1997 a Curţii de Apel Cluj şi decizia nr. 1059 din 28 aprilie 1998 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală.

În cauză s-au pronunţat mai multe hotărâri şi anume: sentinţa nr.421/1999 a Tribunalului Cluj, secţia civilă, modificată prin decizia nr.96 din 11 mai 2000 a Curţii de Apel Cluj de stabilire la 110.319.300 de lei a daunelor materiale şi la 400.000.000 de lei daune morale; decizia nr.5253/2000 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia civilă, de casare a deciziei curţii de apel şi trimiterea cauzei la aceeaşi curte spre rejudecarea apelurilor declarate de ambele părţi; decizia nr.142/2001, ulterior modificată, a Curţii de Apel Cluj, prin care pârâtul a fost obligat la plata sumei de 412.733.698 lei drept daune morale; decizia nr.691/2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia civilă, de casare a ultimei decizii a curţii de apel şi trimiterea cauzei la aceeaşi curte pentru rejudecarea apelurilor.

Curtea de Apel Cluj, prin ultima sa decizie nr. 156/2002, a obligat pe pârât să plătească reclamantului suma de 957.883.921 de lei cu titlu de despăgubiri materiale şi suma de 1.880.394.000 de lei drept daune morale, ambele stabilite prin actualizare, în raport cu rafa inflaţiei, a sumelor de bani prevăzute în acţiune din aprilie 1999.

Împotriva acestei ultime decizii a Curţii de Apel Cluj a declarat recurs  pârâtul

Recursul este întemeiat, şi va fi  admis în sensul ce urmează.

Instanţa de apel  a reţinut ca justificată acordarea sumei de 750.000.000 de lei, daune morale, în raport de atingerea adusă reputaţiei profesionale şi sociale a reclamantului, de existenţa procesului penal şi luarea măsurii arestării preventive pe perioada 2 august 1995 – 22 decembrie 1995, precum şi de suferinţa psihică pe care i-a   provocat-o privarea de libertate. Apoi, în raport de cererea expresă a reclamantului suma menţionată de 750.000.000 de lei a fost actualizată, în raport de rata inflaţiei începând cu data de 1 noiembrie 1999 până la data de 31 octombrie 2002, astfel ajungându-se la totalul de 1.880.394.000 de lei.

De reţinut că prin decizia nr.5253 din 21 decembrie 2000 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia civilă s-a statuat că numai despăgubirile civile reprezentând salariul de care a fost lipsit cel în cauză pe întreaga perioadă de la data arestării şi până la rămânerea definitivă a hotărârii de achitare sunt supuse reactualizării în raport de rata inflaţiei.

În ceea ce priveşte daunele morale s-a avut în vedere că la stabilirea cuantumului acestora trebuie să se ţină seama de consecinţele arestării preventive, de vătămările cauzate reclamantului atât de arestare cât şi intentarea procesului penal în legătură cu serviciul său, de vătămările onoarei, demnităţii, a creditului moral şi poziţiei sociale pe care cel în cauză a avut-o anterior. Sunt reţinute aspecte esenţiale ale cauzei, ca funcţia de director al sucursalei bancare a reclamantului, funcţiile şi gradele didactice din învăţământul superior fiind profesor universitar, starea sănătăţii şi vârsta celui în cauză, astfel încât s-a dat îndrumarea instanţei de trimitere de a stabili cuantumul daunelor spre limita superioară solicitată prin acţiunea introductivă de instanţă.

Din cele redate, rezultă că prin hotărârea de casare, la care s-a făcut referire, s-a făcut o distincţie clară între despăgubirile materiale solicitate şi daunele morale, ce prin natura lor nu sunt susceptibile de majorare în raport de rata inflaţiei. Stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include de regulă o doză de aproximare, instanţa trebuind să aibe în vedere o serie de criterii cum ar fi consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele hotărârii, măsura în care i-au fost afectate situaţia profesională, socială şi familială şi altele asemenea.

Rezultă aşadar că daunele morale nu pot fi supuse unei cuantificări exacte, ceea ce este posibil în ceea ce priveşte daunele materiale, datorită naturii valorilor nepatrimoniale ce au fost lezate, astfel că nu este operantă nici actualizarea lor în raport de vreun criteriu obiectiv, cum ar fi rata inflaţiei.

În  această materie operează principiul reparaţiei integrale care guvernează răspunderea civilă delictuală, astfel că în raport cu cele hotărâte prin decizia Curţii Supreme de Justiţie, la care s-a făcut referire, urmează a se aprecia cuantumul pagubei morale la valoarea solicitată de 1 miliard de lei, sens în care se va modifica decizia recurată, prin admiterea recursurilor.

În ceea ce priveşte al doilea motiv de recurs formulat de Ministerul Finanţelor Publice, prin mandatar, ce vizează limitarea despăgubirilor materiale numai la perioada arestării, se constată că acesta este neîntemeiat, deoarece prin aceeaşi decizie a Curţii Supreme de Justiţie, dată în speţă, s-a reţinut că pretenţiile formulate nu se pot limita la perioada strictă a arestării, ci ele se întind şi pe perioada următoare, în care cel în cauză a avut interdicţia de a ocupa şi exercita funcţia economică din care a fost suspendat, pe tot parcursul procesului penal, până la finalizarea lui prin hotărâre irevocabilă.

Aşa fiind, recursul a fost admis şi s-a modificat decizia recurată numai în sensul reducerii cuantumului daunelor morale la 1.000.000.000 de lei, cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale hotărârii recurate.