Prevederile art.504 C.proc.pen. instituie o răspundere a statului pentru  arestarea pe nedrept a unei persoane, fără a face distincţie între prejudiciul material şi cel moral, fiind deci admisibil a se acorda daune morale .

Secţia civilă, decizia nr.4632 din 17 decembrie 2002

Reclamantul S.M. a chemat în judecată Statul Român, reprezentat de  Ministerul Finanţelor Publice, pentru a fi obligat la plata sumei de 580.000.000 lei cu titlul de daune morale pentru arestarea şi deţinerea sa nelegală.

În motivarea acţiunii sale, reclamantul arată că a fost arestat şi încarcerat timp de 12 zile, fără nici  un temei legal.

Pârâtul a formulat o întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii, întrucât prejudiciile nepatrimoniale fiind, prin natura lor, prejudicii de natură neeconomică, ele nu pot fi evaluate în bani.

Tribunalul Constanţa, prin sentinţa civilă nr.781 din 4 decembrie 2001, a admis în parte acţiunea şi a obligat Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, să-i plătească reclamantului suma de 80.000.000 lei cu titlu de daune morale, reţinând că : dispoziţiile art.504 Cod procedură penală prevăd o reparare a pagubei suferite ca urmare a arestării sau condamnării pe nedrept; reclamantul a stat arestat nelegal timp de 12 zile, începând cu 4 februarie 2001 şi până la 16 februarie 2001 şi, ca o consecinţă a arestării sale nelegale, a suferit traume psihice, fiind nevoit să suporte condiţiile de detenţie, oprobiul familiei, al prietenilor şi colegilor de serviciu; că toate acestea i-au produs reclamantului un prejudiciu moral, motiv pentru care a admis în parte  acţiunea, apreciind că suma de 80.000.000 lei este suficientă pentru acoperirea prejudiciului.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel ambele părţi.

În apelul său, pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, arată, în esenţă, că hotărârea instanţei de fond este nelegală şi netemeinică pentru că nu se pot acorda despăgubiri materiale băneşti pentru daune morale, deoarece aceste daune nu pot fi determinate pecuniar.

În apelul său, reclamantul arată că în mod greşit instanţa de fond a considerat că a renunţat la audierea martorului P.F.E. şi, în aceste condiţii, nu a putut să-şi dovedească în totalitate pretenţiile.

Prin decizia civilă nr.61/C din 29 aprilie 2002, Curtea de Apel Constanţa a respins ambele apeluri, ca nefondate, pentru aceleaşi considerente pe care le-a avut şi instanţa de fond în ceea ce priveşte legalitatea obligării la plata de daune morale şi în ceea ce priveşte cuantumul în care ele s-au acordat.

A mai reţinut că declaraţiile martorului audiat în apel nu a evidenţiat elemente noi care să ducă la majorarea cuantumului despăgubirii morale.

Pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, a formulat recurs împotriva acestei decizii invocând motive de nelegalitate şi netemeinicie.

În drept, este invocat motivul prevăzut de art.304 punctul 9 Cod procedură civilă.

Se susţine că prejudiciul moral nu trebuie stabilit prin aprecieri de ordin general, ci este necesar să se aibă în vedere criterii rezultând din cazul dedus judecăţii; or,  reclamantul nu a dovedit prejudiciul moral suferit.

Cu privire la proba testimonială administrată în apel, recurentul arată că ea nu este relevantă pentru că martorul a relatat împrejurări pe care nu le-a perceput direct.

Recursul este nefondat.

In primul rând este de reţinut că întreaga motivare a recursului se referă la netemeinicia acţiunii, motiv de recurs care s-ar fi putut încadra în prevederile art.304 pct.11 cod procedură civilă, text de lege care a fost abrogat însă prin O.U.G. 138/2000 (intrată în  vigoare la data de 2 mai 2001) şi în consecinţă, Curtea, soluţionând un recurs ordinar nu mai are competenţa să se pronunţe în legătură cu netemeinicia hotărârii.

Motivul privind netemeinicia hotărârii a devenit motiv de recurs în anulare (330 pct.2 cod procedură civilă).

În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art.304 pct.9 cod procedură civilă,  respectiv „când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii”, nu a fost argumentat deloc în expunerea recursului.

În acest sens este de reţinut că acest motiv prevede trei ipoteze, care nici una nu este îndeplinită în cazul în speţă.

Astfel, temeiul de drept al acordării daunelor morale este corect reţinut de către instanţa de fond, ca fiind prevederile art.504 care instituie o răspundere a Statului pentru arestarea pe nedrept a unei persoane.

Acestea prevăd o obligaţie a statului de reparare a pagubei (prejudiciului) nefăcându-se nici o distincţie între prejudiciul material şi moral.

Deci hotărârile s-au pronunţat cu aplicarea corectă a legii.

De menţionat că acest principiu de reparare a prejudiciului de către stat pentru erori judiciare, este un principiu constituţional prevăzut de art.48 alin.3 din Constituţie.

În cazul în speţă, reclamantul a stat arestat nelegal timp de 12 zile.

Astfel fiind, faţă de considerentele mai înainte arătate, s-a respins recursul ca nefondat.