Decizie nr. 830 din 08/07/2008, referitoare la admiterea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I pct. 60 din titlul I al Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 559 din 24/07/2008.

Ioan Vida- presedinte
Nicolae Cochinescu – judecator
Aspazia Cojocaru – judecator
Acsinte Gaspar – judecator
Ion Predescu – judecator
Puskas Valentin Zoltan – judecator
Augustin Zegrean – judecator
Ion Tiuca- procuror
Mihaela Senia Costinescu – magistrat-asistent

“Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I pct. 60 din titlul I al Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, exceptie ridicata din oficiu de Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia civila si de proprietate intelectuala in dosarele nr. 4.541/36/2005 si 1.010/91/2006.

La apelul nominal se prezinta partea Michaela Magdalena Ienibace, lipsind celelalte parti, fata de care procedura de citare a fost legal indeplinita.

Curtea, din oficiu, pune in dezbatere problema conexarii celor doua dosare inregistrate pe rolul sau, avand in vedere identitatea de obiect a exceptiilor de neconstitutionalitate.

Partea prezenta lasa la aprecierea instantei solutionarea acestui aspect procedural.

Reprezentantul Ministerului Public apreciaza ca fiind intrunite conditiile conexarii dosarelor.

Retinand identitatea de obiect, in temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Curtea dispune conexarea Dosarului nr. 1.035D/2008 la Dosarul nr. 321D/2008, care este primul inregistrat.

Cauza fiind in stare de judecata, Michaela Magdalena Ienibace solicita admiterea exceptiei de neconstitutionalitate.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a exceptiei de neconstitutionalitate, aratand ca dispozitiile criticate incalca prevederile art. 15 alin. (2) si ale art. 16 alin. (1) din Constitutie, intrucat tind la modificarea unor situatii juridice create ca urmare a depunerii notificarilor in termenul prevazut de lege si creeaza discriminari intre persoane aflate in aceeasi situatie juridica.

C U R T E A,

avand in vedere actele si lucrarile dosarelor, retine urmatoarele:

Prin Incheierea din 14 noiembrie 2007, pronuntata in Dosarul nr. 4.541/36/2005, si prin Incheierea din 12 martie 2008, pronuntata in Dosarul nr. 1.010/91/2006, Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia civila si de proprietate intelectuala a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I pct. 60 din titlul I al Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, exceptie ridicata, din oficiu, de instanta.

In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia civila si de proprietate intelectuala arata ca legea speciala de reparatie, edictata exclusiv in beneficiul persoanelor deposedate abuziv de stat, a stabilit regula restituirii in natura a imobilelor catre fostii proprietari, exceptiile privind restituirea prin echivalent fiind limitativ prevazute si de stricta interpretare.

De asemenea, legea are aplicabilitate limitata in timp, legiuitorul instituind un termen de decadere in interiorul caruia persoanele indreptatite au putut formula cereri de restituire, termen care a expirat la data de 14 februarie 2002.

Caracteristica raporturilor juridice reglementate, create intre titularii notificarilor si persoanele juridice detinatoare ale imobilelor ce fac obiectul legii, este aceea ca, odata inregistrata notificarea in conditiile legii, pe de o parte, pentru fostul proprietar se naste dreptul de a redobandi in natura imobilul, exceptand desigur situatiile limitativ enumerate de lege in care o asemenea masura nu este posibila, iar, pe de alta parte, pentru unitatea detinatoare se naste obligatia de a emite decizia/dispozitia de restituire in termen de 60 de zile.

In forma initiala a legii, anterioara modificarii survenite prin Legea nr. 247/2005, obligatia de a restitui in natura imobilele preluate abuziv intra si in sarcina societatilor comerciale integral privatizate, cu conditia ca bunul imobil solicitat sa fi fost preluat de stat fara titlu valabil.

In perioada de timp cuprinsa intre data intrarii in vigoare a Legii nr. 10/2001 si data la care a expirat termenul de decadere pentru depunerea notificarilor, continutul dispozitiilor care reglementau obligatia societatilor comerciale integral privatizate de a restitui in natura bunurile preluate de stat fara titlu nu a suferit nicio modificare.

Prin urmare, toate persoanele care au depus cereri in termenul legal se afla intr-o situatie juridica identica, si anume au dobandit dreptul la restituirea in natura a respectivelor bunuri.

Din aceasta perspectiva, faptul ca prin legea noua, respectiv dispozitiile art. I pct. 60 din titlul I al Legii nr. 247/2005, se tinde la modificarea unor situatii juridice formate anterior, ale caror efecte s-au consumat deja prin depunerea notificarilor, confera prevederilor criticate caracter retroactiv, contravenind prevederilor art. 15 alin. (2) din Constitutie.

Mai mult, simpla imprejurare de fapt – solutionarea cu intarziere a notificarilor de catre societatile comerciale integral privatizate – nu poate justifica pe plan legislativ tratamentul discriminatoriu aplicabil persoanelor indreptatite la restituirea in natura, aflate in situatii identice.

Pe de alta parte, solutia legislativa cuprinsa in textul de lege criticat creeaza discriminare si intre societatile comerciale integral privatizate aflate, de asemenea, in situatii juridice identice, intrucat exonerarea de la obligatia de a restitui in natura imobilele preluate fara titlu valabil a unitatilor detinatoare care, cu rea-credinta, au tergiversat solutionarea notificarilor are drept consecinta defavorizarea tocmai a acelora care, cu buna-credinta, au respectat termenul legal pentru emiterea deciziilor de restituire.

In consecinta, dispozitiile art. I pct. 60 din titlul I al Legii nr. 247/2005 sunt neconstitutionale, fiind in vadita contradictie cu principiile constitutionale al neretroactivitatii legii si al egalitatii in drepturi a cetatenilor.

In conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, incheierile de sesizare au fost comunicate presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

Avocatul Poporului apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata, textele de lege criticate fiind in deplina concordanta cu prevederile constitutionale invocate.

Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

C U R T E A,

examinand incheierile de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, rapoartele intocmite de judecatorul-raportor, sustinerile partilor prezente, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:

Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. I pct. 60 din titlul I al Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005.

Aceste dispozitii modifica prevederile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, devenite in urma republicarii legii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, art. 29 alin. (1), care au urmatorul continut:

“Pentru imobilele evidentiate in patrimoniul unor societati comerciale privatizate, altele decat cele prevazute la art. 21 alin. (1) si (2), persoanele indreptatite au dreptul la despagubiri in conditiile legii speciale privind regimul de stabilire si plata a despagubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv, corespunzatoare valorii de piata a imobilelor solicitate.”

In opinia autorului exceptiei de neconstitutionalitate, prevederile legale criticate contravin dispozitiilor constitutionale cuprinse in art. 15 alin. (2) referitoare la principiul neretroactivitatii legii si art. 16 care consacra egalitatea in drepturi a cetatenilor.

Curtea constata ca dispozitiile Legii nr. 10/2001 au instituit o procedura administrativa sui-generis, avand ca obiect restituirea in natura a imobilelor preluate in mod abuziv, cu sau fara titlu valabil, de catre stat sau de catre alte persoane juridice in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, indiferent de destinatia lor, detinute la data intrarii in vigoare a legii de persoanele juridice prevazute la art. 21 alin. (1).

Regula instituita de lege in aceasta materie o reprezinta restituirea in natura a imobilelor, exceptia fiind despagubirea prin echivalent in cazurile expres prevazute de lege.

Declansarea procedurii are loc pe calea unei notificari adresate de catre persoana indreptatita persoanei juridice detinatoare, iar daca aceasta din urma nu este cunoscuta primariei in a carei raza teritoriala se afla imobilul sau institutiei care a efectuat privatizarea, respectiv Autoritatea pentru Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului, ministerul de resort sau autoritatea administratiei publice locale, in cazul in care imobilul se afla in patrimoniul unei societati comerciale privatizate cu respectarea dispozitiilor legale.

Pentru evitarea perpetuarii starii de incertitudine in ceea ce priveste situatia juridica a unor asemenea imobile, art. 22 din Legea nr. 10/2001 a instituit un termen de 6 luni de la data intrarii sale in vigoare, in interiorul caruia trebuie trimisa notificarea, termen prelungit in doua randuri cu cate 3 luni si care a expirat la un an dupa intrarea in vigoare a legii, respectiv la data de 14 februarie 2002. Sanctiunea nerespectarii sale consta in pierderea dreptului de a solicita in justitie masuri reparatorii in natura sau prin echivalent.

Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca inainte de modificarea operata prin dispozitiile art. I pct. 60 din titlul I al Legii nr. 247/2005 Legea nr. 10/2001 reglementa in art. 27 alin. (1) urmatoarele:

“Pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidentiate in patrimoniul unei societati comerciale privatizate cu respectarea dispozitiilor legale, persoana indreptatita are dreptul la masuri reparatorii prin echivalent, constand in bunuri ori servicii, actiuni la societati comerciale tranzactionate pe piata de capital sau titluri de valoare nominala folosite exclusiv in procesul de privatizare, corespunzatoare valorii imobilelor solicitate.”

In urma modificarii Legii nr. 10/2001, art. 27 alin. (1) a devenit art. 29 alin. (1), cu un continut diferit sub aspectul modului de restituire a bunurilor imobile preluate in mod abuziv in perioada 1945-1989 si care fac parte din patrimoniul unor societati comerciale privatizate.

Daca in art. 27 se facea distinctie intre imobilele preluate cu titlu si cele preluate fara titlu, in sensul ca acestea din urma se puteau restitui in natura, cu procedura prevazuta de lege, dispozitiile art. 29 prevad ca persoanele indreptatite beneficiaza exclusiv de dreptul la despagubiri, in conditiile legii speciale privind regimul de stabilire si plata a acestora.

Referitor la modalitatea prin care se realizeaza repararea prejudiciului suferit de titularii dreptului de proprietate deposedati in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 – restituirea imobilelor in natura sau plata unor despagubiri prin echivalent -, Curtea a statuat in jurisprudenta sa constanta ca legiuitorul este liber sa opteze atat in privinta sferei bunurilor pentru care stabileste masurile reparatorii, cat si a intinderii si a modalitatii de acordare a acestora, in functie de situatia concreta a respectivelor bunuri, fara ca prin aceasta sa se instituie un tratament juridic diferit pentru categoriile de cetateni aflate in situatii identice.

In continuare, Curtea constata ca prin Legea nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente nu s-au adus modificari dispozitiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001, deci nu s-a instituit un nou termen de depunere al notificarilor de catre persoanele indreptatite.

In acest sens, este indubitabil ca depunerea notificarilor s-a realizat sub imperiul Legii nr. 10/2001, in termenul acolo prevazut.

Intrucat acest termen nu era in derulare la momentul intrarii in vigoare a Legii nr. 247/2005, fiind expirat, asa cum s-a aratat mai sus, la data de 14 februarie 2002, se poate afirma ca, odata infaptuita, situatia juridica respectiva s-a si finalizat.

Prin urmare, toate persoanele care au depus cereri in termenul legal se afla intr-o situatie juridica identica, si anume au dobandit vocatia la masuri reparatorii, cu precizarea ca in cazul bunurilor preluate fara titlu valabil persoanele indreptatite vor beneficia de restituirea in natura a respectivelor bunuri.

Asa fiind, Curtea retine ca analiza pe care o impune controlul de constitutionalitate trebuie, in mod necesar, sa inceapa prin a califica situatia juridica reglementata prin norma de lege criticata.

Astfel, ori de cate ori o lege noua modifica starea legala anterioara cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, daca s-au realizat inainte de intrarea in vigoare a legii noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptarii noii reglementari, care trebuie sa respecte suveranitatea legii anterioare.

Legea noua insa este aplicabila de indata tuturor situatiilor ce se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge dupa intrarea ei in vigoare, precum si tuturor efectelor produse de situatiile juridice formate dupa abrogarea legii vechi.

Or, Curtea constata ca legea noua opereaza o modificare sub aspectul masurilor reparatorii in ceea ce priveste imobilele preluate de stat fara titlu valabil, dar nu instituie si un nou termen pentru depunerea notificarilor, unica ipoteza in care ar fi fost susceptibila de a se aplica pentru viitor situatiilor ce se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge dupa intrarea ei in vigoare.

Prin urmare, legea noua are ca unic domeniu temporal de actiune faza initiala de constituire a situatiei juridice, modificand in mod esential regimul juridic creat prin depunerea notificarilor in termenul legal, cu incalcarea principiului tempus regit actum si a dispozitiilor constitutionale cuprinse in art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea.

Mai mult, noua reglementare tinde sa genereze discriminari intre persoanele indreptatite la restituirea in natura a bunurilor ce fac obiectul notificarilor, care, dupa intrarea in vigoare a modificarilor, vor beneficia doar de despagubiri prin echivalent.

Or, simpla imprejurare de fapt – solutionarea cu intarziere a notificarilor de societatile comerciale integral privatizate – nu poate fi calificata drept un criteriu obiectiv si rezonabil de diferentiere, astfel incat nu poate justifica pe plan legislativ tratamentul discriminatoriu aplicabil persoanelor indreptatite la restituirea in natura, aflate, asa cum s-a aratat in prealabil, in situatii identice.

In concluzie, Curtea constata ca dispozitiile art. I pct. 60 din titlul I al Legii nr. 247/2005 contravin principiilor constitutionale referitoare la neretroactivitatea legii si egalitatea in drepturi a cetatenilor, consacrate in art. 15 alin. (2) si in art. 16 alin. (1) din Legea fundamentala.

Pentru considerentele expuse mai sus, in temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUTIONALA

In numele legii

D E C I D E:

Admite exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I pct. 60 din titlul I al Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, exceptie ridicata, din oficiu, de Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia civila si de proprietate intelectuala in dosarele nr. 4.541/36/2005 si nr. 1.010/91/2006, si constata ca, prin abrogarea sintagmei “imobilele preluate cu titlu valabil” din cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, acesta incalca dispozitiile art. 15 alin. (2) si art. 16 alin. (1) din Constitutie.

Definitiva si general obligatorie.

Decizia se comunica Guvernului si celor doua Camere ale Parlamentului.

Pronuntata in sedinta publica din data de 8 iulie 2008.

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu”

*

OPINIE SEPARATA

“Socotim ca exceptia de neconstitutionalitate trebuia respinsa ca inadmisibila, intrucat prevederile art. I pct. 60 din titlul I al Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente nu contravin dispozitiilor art. 15 alin. (2) si ale art. 16 din Constitutie, ce tin de interpretarea si aplicarea lor de catre instanta de judecata.

Este adevarat ca legea speciala de reparatie (Legea nr. 10/2001) stabileste regula privind restituirea in natura a imobilelor, exceptiile privind restituirea prin echivalent fiind de stricta interpretare si aplicare. In aceste conditii, persoanele care au depus in termen notificarea trebuie sa se bucure de acelasi tratament juridic, in masura in care insa au dobandit calitatea de proprietar sub imperiul aceleiasi legi.

Revine instantei de judecata sarcina de a analiza motivul pentru care aceste notificari nu si-au gasit rezolvarea, pana la aceasta modificare a legii, iar daca aceasta se datoreaza culpei sau neglijentei exclusive a societatii comerciale, instantele, avand in vedere principiile ce guverneaza reglementarile in materie, vor dispune restituirea in natura.

Se sustine ca s-au modificat situatii juridice formate anterior, ale caror efecte s-au consumat deja prin depunerea notificarilor, dar nu toate persoanele care au depus notificari vor dobandi si calitatea de proprietar.

Odata cu notificarea sau ulterior depunerii acesteia, ele trebuie sa probeze ca sunt indreptatite la restituirea imobilelor preluate de stat, cu titlu sau fara titlu.

Aceasta operatiune juridica se realizeaza in timp, or calitatea de proprietar se dobandeste in momente diferite.

Daca pana la modificarea acestei legi persoanele au dobandit calitatea de proprietar, li se vor restitui imobilele in natura conform legii in vigoare la acea data.

Toate celelalte persoane care nu au dobandit calitatea de proprietar, au dreptul la despagubiri in conditiile art. I pct. 60 din titlul I al Legii nr. 247/2005, in sensul ca plata despagubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv se face la valoarea de piata a acestora.

Asadar, legea nu se aplica retroactiv, calitatea de proprietar dobandindu-se ulterior intrarii ei in vigoare si ca atare se aplica tuturor persoanelor aflate in aceeasi situatie juridica.

Aceasta reglementare vine si in sprijinul stabilitatii raporturilor juridice create prin privatizarea societatilor comerciale, in conditiile legii, din proprietatea carora fac parte astfel de imobile, unele dintre ele intrand chiar in circuitul civil.

Socotim ca, si din acest motiv, legea de modificare nu a stabilit un nou termen de depunere a notificarilor, ce ar fi dus la perturbarea functionarii societatilor comerciale privatizate.

De altfel, Curtea Constitutionala, prin mai multe decizii (de exemplu, Decizia nr. 43/2001, Decizia nr. 43/2003) a statuat ca, fiind vorba de acordarea prin reglementari legislative a unor reparatii pentru bunuri preluate de stat sau de alte persoane juridice in mod abuziv sau in baza unui titlu valabil, in sensul dispozitiilor legale in vigoare la data preluarii, legiuitorul este liber sa opteze in privinta sferei bunurilor pentru care stabileste masuri reparatorii, precum si a intinderii si a modalitatii de acordare a acestora.

Prevederile legii nu instituie tratament juridic diferit pentru anumite categorii de persoane aflate in situatii identice, ci au in vedere situatia concreta a bunurilor preluate, in speta, aflate deja in proprietatea societatilor comerciale privatizate, in conditiile legii.

Judecator,
prof. univ. dr. Aspazia Cojocaru”

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
- SECŢIILE UNITE -

DECIZIA Nr. LII (52)
din 4 iunie 2007

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 140 din 22/02/2008

Dosar nr. 12/2007

Sub preşedinţia domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit în vederea examinării recursului în interesul legii, formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, referitor la problema aplicabilităţii dispoziţiilor cuprinse în titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor în cazul deciziilor/dispoziţiilor emise anterior intrării în vigoare a acelei legi, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile prelate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, astfel cum aceasta a fost modificată ulterior.

Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 90 de judecători din totalul de 115 în funcţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Antoaneta Florea.

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru a fi admis în sensul de a se stabili că prevederile din titlul VII al Legii nr. 247/2005 sunt aplicabile şi în cazul contestaţiilor având ca obiect acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, înainte de a fi modificată, dacă acele noi prevederi au intrat în vigoare în cursul judecăţii.

SECŢIILE UNITE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

În practica instanţelor judecătoreşti s-a ivit diversitate de soluţii în legătură cu aplicarea dispoziţiilor cuprinse în titlul VII din Legea nr. 247/2005, privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în cazul deciziilor/dispoziţiilor emise anterior intrării în vigoare a acelei legi, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel cum aceasta a fost modificată ulterior.

Astfel, unele instanţe, considerând că dispoziţiile cuprinse în titlul VII din Legea nr. 247/2005 sunt de imediată aplicare, s-au pronunţat în sensul că despăgubirile băneşti cuvenite persoanelor îndreptăţite la măsuri reparatorii pentru imobilele preluate în mod abuziv trebuie stabilite potrivit acestor noi dispoziţii, chiar dacă raportul juridic dintre părţi s-a născut sub imperiul prevederilor Legii nr. 10/2001, nemodificată.

S-a relevat, în acest sens, că reglementarea dată prin dispoziţiile din titlul VII al Legii nr. 247/2005 este explicită şi imperativă în ceea ce priveşte modalitatea de stabilire şi acordare a măsurilor reparatorii în echivalent, prevăzând în esenţă că ele se referă atât la notificările soluţionate până la data intrării în vigoare a acestei legi, cât şi la cele rămase nesoluţionate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit procedurii obligatorii care include şi evaluarea imobilelor de către un evaluator sau o societate de evaluare desemnată de acea comisie.

Aşadar, în cadrul punctului de vedere menţionat s-a considerat că imobilele supuse restituirii prin acordarea de despăgubiri în echivalent urmează să fie evaluate numai potrivit procedurii instituite prin această lege specială, care prevede, de altfel, în cuprinsul art. 19 şi 20, şi căile de atac împotriva deciziilor pe care le adoptă Comisia Centrală.

S-a subliniat că o atare soluţie se impune şi pentru că dispoziţiile cuprinse în titlul VII al Legii nr. 247/2005 au caracter procedural, astfel că, atât timp cât nu a fost fixat un termen pentru intrarea lor în vigoare, se impune ca acestea să fie de imediată aplicare şi incidente în toate situaţiile în care operaţiunea de restituire prin despăgubire în echivalent se află în curs de desfăşurare.

Alte instanţe, dimpotrivă, au considerat că prevederile cuprinse în art. 16 şi următoarele din titlul VII al Legii nr. 247/2005, privind procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică şi în cazul deciziilor/dispoziţiilor emise anterior intrării în vigoare a acestei legi, dacă au fost contestate în termenul prevăzut în Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, astfel cum această lege a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.

În motivarea acestui punct de vedere s-a învederat că, din moment ce, potrivit prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 1 din Codul civil, legea civilă nu retroactivează, nu este posibil ca unui raport juridic să i se aplice o dispoziţie legală care încă nu exista atunci când el s-a născut.

Aceste din urmă instanţe au interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legii.

Într-adevăr, prin art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 s-a reglementat că “imobilele preluate în mod abuziv de către stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor şi nerestituite, se restituie, în natură, în condiţiile prezentei legi”, iar prin alin. (2) din aceleaşi articol s-a prevăzut că “în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent”, precizându-se, în continuarea aceluiaşi alineat, că “măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite, sau despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv”.

Tot astfel, în conformitate cu alin. (3) din acelaşi articol, “măsurile reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri sau servicii se acordă prin decizia sau, după caz, dispoziţia motivată a entităţii învestite potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării”, iar “măsurile reparatorii în echivalent constând în despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate mod abuziv se propun a fi acordate prin decizia sau, după caz, dispoziţia motivată a entităţii învestite potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării”.

Pentru asigurarea ducerii la îndeplinire a acestor măsuri într-un spirit rezonabil pentru părţile implicate în astfel de litigii, prin titlul VII din Legea nr. 247/2005 a fost reglementat regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Astfel, în titlul menţionat, prin art. 16 alin. (1) din cap. V, privind procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor, s-a stabilit că “deciziile/dispoziţiile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administraţiei centrale învestite cu soluţionarea notificărilor şi în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoţite, după caz, de situaţia juridică actuală a imobilului obiect al restituirii şi întreaga documentaţie aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcţii demolate depuse de persoana îndreptăţită şi/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe judeţe, conform eşalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a acestei legi”.

Tot în acest cadru s-a mai precizat, în cuprinsul alin. (2) al aceluiaşi articol, că “notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care nu au fost soluţionate în sensul arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoţite de deciziile/dispoziţiile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administraţiei publice centrale conţinând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, după caz, de situaţia juridică actuală a imobilului obiect al restituirii şi de întreaga documentaţie aferentă acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele construcţii demolate depuse de persoana îndreptăţită şi/sau regăsite în arhivele proprii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziilor/dispoziţiilor sau, după caz, a ordinelor”.

Într-adevăr, aşa cum reiese din cele două alineate menţionate ale art. 16 din titlul VII al Legii nr. 247/2005, legiuitorul a înţeles să facă distincţie între notificările ce erau deja soluţionate la data intrării în vigoare a acestei legi, prin consemnarea în cuprinsul unor decizii/dispoziţii a sumelor ce urmau a fi acordate ca despăgubire, ipoteză la care se referă alin. (1), şi notificările care nu erau încă soluţionate într-o asemenea modalitate, în privinţa cărora s-a reglementat, în cuprinsul alin. (2), să fie predate Secretariatului Comisiei Centrale, însoţite de documentele cu propuneri de acordare a despăgubirilor.

În raport cu această distincţie făcută de legiuitor, este de reţinut că notificările cu privire la care există practică neunitară sunt cele ce se referă în principal la dispoziţiile alin. (1) din art. 16 al titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Dar, din perspectiva reglementării de ansamblu a conţinutului art. 16 alin. (1) şi (2) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, prin notificări soluţionate până la data intrării în vigoare a noii legi nu pot fi înţelese decât acele notificări pe baza cărora entităţile învestite au emis decizii sau dispoziţii motivate prin care au stabilit acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, precum şi cuantumul acestora, neatacate în instanţă în termenul prevăzut în art. 24 din Legea nr. 10/2001 (devenit art. 26 după modificare).

De aceea, deciziile sau dispoziţiile care se aflau pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a noii legi, ca urmare a atacării lor cu contestaţie, ca şi cele care au fost ulterior atacate pe această cale, în termenul prevăzut de lege, nu mai pot fi trimise Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, ci rămân supuse controlului instanţelor judecătoreşti, sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, atât timp cât acestea au fost învestite cu o cale de atac legal exercitată, în raport cu prevederile art. 24 (26) din Legea nr. 10/2001, astfel cum acestea erau în vigoare la data emiterii actului.

Opinia potrivit căreia, refuzând un atare control, instanţele judecătoreşti nu ar face decât să dea curs normal unor norme de procedură, de imediată aplicare, nu poate fi acceptată câtă vreme, în realitate, prin Legea nr. 247/2005 s-au adus modificări mai ales normelor de drept material din Legea nr. 10/2001, unele referindu-se la însăşi restrângerea sferei măsurilor reparatorii prin echivalent susceptibile să fie acordate pentru imobilele preluate abuziv.

A da o altă interpretare dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (2) din titlul VII al Legii nr. 247/2005 ar însemna să se contravină prevederii art. 3 din Codul civil, potrivit căreia judecătorului nu îi este îngăduit să refuze a judeca, precum şi dreptului de acces liber la justiţie reglementat prin art. 21 din Constituţie, republicată, şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Or, refuzul de a se da curs căii de atac legal exercitate în temeiul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 împotriva deciziei sau, după caz, a dispoziţiei de respingere a notificării ar constitui o ingerinţă nepermisă în dreptul celor având vocaţia de a primi despăgubirea, incompatibilă cu reglementarea dată protecţiei proprietăţii prin art. 1 din Prococolul adiţional nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Evident, în măsura în care, în cazul notificărilor soluţionate înainte de intrarea în vigoare a noii legi, contestaţiile formulate privesc nu doar îndreptăţirea persoanelor la măsuri reparatorii pentru imobilele preluate abuziv, ci şi, după caz, natura sau întinderea acestora, instanţele se vor pronunţa asupra contestaţiilor în limitele învestirii lor, în baza principiului plenitudinii de competenţă.

În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004, republicată, precum şi ale art. 329 din Codul de procedură civilă, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili că prevederile cuprinse în art. 16 şi următoarele din titlul VII al Legii nr. 247/2005, privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică deciziilor/dispoziţiilor emise anterior intrării în vigoare a acestei legi, contestate în termenul prevăzut în Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.

PENTRU ACESTE MOTIVE

În numele legii

D E C I D:

Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi stabilesc:

Prevederile cuprinse în art. 16 şi următoarele din Legea nr. 247/2005, privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică deciziilor/dispoziţiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.

Obligatorie pentru instanţe, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 iunie 2007.

PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Prim-magistrat-asistent,
Victoria Maftei