La 8 august 1940 au fost promulgate primele doua legi care au marcat începutul procesului de distrugere a comunitatilor evreiesti. Ei au fost scosi din armata, din administratia de stat, li s-au interzis unele indeletniciri ca editori, functionari superiori, membri în consilii de administrare, juristi etc.

Erau opriti sa achizitioneze proprietati imobiliare, întreprinderi industriale s.a.

Au fost întroduse si masuri de ghetoizare: interzicerea casatoriilor mixte si anularea numelor schimbate.

Înca în decursul anului 1940, au aparut alte doua legi antisemite, prin care evrei rurali au fost expropriati, iar cei angajati în unitati comerciale si industriale au fost concediati.

În cadrul rebeliunii Garzii de Fier din 21 ianuarie 1941 a avut fost asaltate cartierele evreiesti.

Legionarii incendiau sinagogi, distrugeau magazine, devastau locuinte. În padurea Baneasa au fost descoperite 100 de cadavre de evrei, iar în padurea Jilava altele. La abatorul municipal din Bucuresti, cadavrele de evrei erau atîrnate de cîrlige, precum vitele.

Începutul razboiului împotriva Uniunii Sovietice a marcat o trecere la actiuni bruste. Au avut loc o serie de pogroame (Iasi, cu 4000 de morti, altele pe teritoriul Basarabiei si Bucovinei).

Evreii din zonele de frontiera au fost mutati în interiorul tarii. Evreii ieseni la sfîrsitul lunii iunie au fost transportati în vagoane destinate vitelor, plumbuite, fara nici o destinatie.

Avînd usile plumbuite, cei transportati au murit de sete si de foame. Evreii din Bucovina si Basarabia – 185 de mii – au fost transportati în Transnistria, unde existau lagare de exterminare.

Pîna în mai 1942, aproximativ doua treimi au fost omorîti.

În interiorul tarii, salariatii evrei erau concediati, li s-au confiscat bunurile, au fost supusi la munci obligatorii. Federatia Comunitatii Evreiesti a fost dizolvata (decembrie 1941).

În toamna anului 1942, cînd terenul era pregatit deja pentru deportarea evreilor din România în Polonia, guvernul român si-a schimbat brusc pozitia, renuntînd la aceasta masura. Treptat, au fost desfiintate si lagarele din Transnistria.

În Transilvania de Nord ocupata de maghiari, au fost puse în aplicatie legile Ungariei. Guvernul Kállay (1942-1944) a extins politica de expropriere a evreilor, a largit reteaua detasamentelor de munca fortata, dar a refuzat deportarea evreilor.

Înca în 1940, 20.000 de barbati evrei între 14 si 48 ani au fost inrolati cu forta pentru detasamentele de munca.

Cea mai mare parte a lor a pierit în conditii îngrozitoare pe Frontul de Est. Unii dintre ei au fost executati fara vina de armata germana si ungara, altii au fost masacrati la Novi Sad. La 19 martie 1944, Ungaria a fost ocupata de trupele germane.

Noul guvern a acceptat aplicarea „solutiei finale”, si într-un timp deosebit de scurt au ghetoizat evreii (existau centre în Oradea, Sighet, Cluj, Baia Mare, Tîrgu-Mures, Dej), trecînd rapid la deportari (peste 150.000 de evrei au fost deportati din Transilvania de Nord – atît episcopul greco-catolic, Iuliu Hossu, cît si cel romano-catolic, Márton Áron au avut curajul sa influenteze opinia publica împotriva deportarilor).