Legea nr. 10/2001 este un act normativ special în materia revendicării imobiliare, prin care legiuitorul a urmărit să evite perpetuarea stării de incertitudine în ceea ce priveşte situaţia juridică a imobilelor preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu valabil, de către stat sau de către alte persoane juridice, în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.

Scopul a fost acela de a institui măsuri reparatorii în interesul proprietarilor ale căror imobile au fost preluate în mod abuziv, nu numai prin restituirea în natură a acestora, ci şi prin stabilirea de măsuri reparatorii prin echivalent.
Legea nr. 10/2001 instituie o procedură administrativă prealabilă, şi anume obligativitatea persoanei îndreptăţite la restituire de a se adresa mai întâi, printr-o notificare, persoanei juridice deţinatoare a imobilului preluat abuziv, în vederea obţinerii reparaţiilor în natură.
Notificările care solicită despăgubiri băneşti se depun la Instituţia Prefectului în a cărei rază s-a aflat ori se află imobilul preluat abuziv, în termenul şi condiţiile detaliate de lege ( conform art. 36 alin. 2).
Intituţiilor Prefectului le revine misiunea ca, în urma analizării notificărilor prin care se solicită acordarea de despăgubiri băneşti, să decidă dacă aceasta este singura posibilitate din punct de vedere al legii.
Termenele speciale de depunere a notificărilor prin intermediul executorilor judecătoreşti au fost în intervalul de 14.01.2001 – 14.02.2002, iar termenul până când dosarele astfel constituite au putut fi completate cu actele doveditoare la dreptul de proprietate şi calitatea de persoane îndreptăţite a fost până la data de 01.07.2003. După acest termen, comisia poate solicita doar documente pe care le consideră necesare pentru completarea dosarelor (de exemplu, expertize, situaţii juridice, declaraţii pe propria răspundere etc.) şi fundamentarea deciziilor, însă acte privind dreptul de proprietate şi calitatea de persoană îndreptăţită nu mai pot fi depuse.