Noţiunea de “imobil nou” în accepţiunea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001. Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească transformările pentru a se considera că imobilul a devenit unul nou.

Cuprins pe materii : Drept civil. Drepturi reale. Drept de proprietate privată. Imobil-construcţie preluat abuziv de stat. Contestaţie formulată în temeiul Legii nr. 10/2001. Noţiunea de “imobil nou” în accepţiunea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001. Restituirea în natură.

Index alfabetic :  Drept civil.

-          Drept de proprietate privată.

-          Contestaţie formulată în baza Legii nr. 10/2001.

-          Imobil nou.

-          Restituirea în natură.

Legea nr. 10/2001 : art. 7 alin. (1),  art. 9,

art.10 alin. (1), art.18 lit. b) şi art. 19 alin.(1)

H.G. 498/2003 : pct. 18.3

În cazul în care imobilul-construcţie a fost renovată, iar volumul lucrărilor rămase din casa veche fiind de 20%, şi sub aspect funcţional, compartimentarea încăperilor nu a suferit modificări esenţiale faţă de cele iniţiale, rezultă că bunul solicitat nu constituie un imobil nou în accepţiunea art. 19 din Legea nr. 10/2001, republicată, şi nu există vreun impediment legal pentru exceptarea de la restituirea în natură

Imobilul în litigiu fiind demolat parţial şi refăcut pe aceleaşi fundaţii, cu aceleaşi dimensiuni, formă şi compartimentare, este restituibil în natură potrivit  legii speciale de reparaţie.

ICCJ, Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 429 din 24 ianuarie 2008

La data de 15 octombrie 2001, reclamantul C.M. a înregistrat pe rolul Tribunalului Neamţ contestaţia îndreptată împotriva soluţiei dată de Consiliul Judeţean Neamţ  notificării nr. 383/2001 privind imobilul-teren şi construcţie – situat în Piaţa Neamţ, preluat abuziv de la bunicul său matern, solicitând să dispună restituirea în natură a imobilului.

Tribunalul Neamţ, prin sentinţa civilă nr. 24/C din 28 ianuarie 2002 a respins ca prematur formulat capătul din cererea principală privind restituirea în natură a imobilului.

Apelul declarat de reclamant a fost admis de Curtea de Apel Bacău, prin decizia nr. 31 din 27 mai 2002, cu consecinţa anulării sentinţei şi reţinerii cauzei spre rejudecare, motivat de faptul că prima instanţă a respins în mod greşit acţiunea în baza excepţiei prematurităţii.

Evocând fondul după anulare, prin decizia nr. 41 din 26 august 2002, instanţa a respins ca nefondată contestaţia, reţinând, în esenţă, că imobilul preluat de stat prin aplicarea greşită a prevederilor Decretului nr. 92/1950, aflat în prezent în administrarea Consiliului Judeţean, nu poate fi restituit în natură, deoarece, conform rapoartelor de expertiză tehnică efectuate într-o cauză anterioară având ca obiect cererea de restituire în natură întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 112/1995, s-a constatat că prin lucrările de reamenajare din anul 1985, clădirea a fost transformată într-o asemenea măsură, încât este un imobil nou în raport cu cel preluat de stat.

S-a reţinut că, în speţă, sunt aplicabile prevederile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora, în asemenea cazuri, măsurile reparatorii se stabilesc numai prin echivalent, indiferent de faptul că preluarea de către stat s-a făcut cu titlu valabil sau nu.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul C.M. (decedat ulterior), recurs continuat de moştenitorul său cu acelaşi nume.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr.703 din 02 februarie 2005, a admis cererea de recurs, a casat decizia şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, prin decizia nr. 213 din 03 noiembrie 2006 a admis apelul reclamantului C.M. şi a schimbat în tot sentinţa civilă a Tribunalului Neamţ, în sensul că a admis contestaţia, a anulat decizia nr. 6393/2001 emisă de Consiliul judeţean Neamţ şi a dispus obligarea intimatului la restituirea în natură a imobilului.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a dispus efectuarea unei expertize tehnice,  care să stabilească dacă imobilul ce face obiectul contestaţiei reprezintă sau nu o construcţie nouă, în sensul de a se stabili dacă a fost demolat şi reconstruit sau doar reamenajat de intimat, dacă s-au adăugat sau nu corpuri noi de clădire.

Evaluând expertiza efectuată, instanţa a reţinut că imobilul a fost reconstituit în proporţie de 80% pe fundaţiile din beton ale clădirii iniţiale, că, sub aspect funcţional, compartimentarea încăperilor nu a suferit modificări esenţiale faţă de cele iniţiale, imobilul păstrându-şi configuraţia iniţială.

Nu s-a constatat existenţa unor corpuri de clădire noi pe orizontală sau/şi pe verticală în proporţie de peste 100% din aria desfăşurată iniţial şi, în consecinţă, în raport de prevederile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată, nu se poate reţine că imobilul solicitat ar constitui un imobil nou ca să fie exceptat de la restituirea în natură.

Împotriva deciziei instanţei de apel, a declarat recurs Consiliul judeţean Neamţ, criticând-o ca fiind nelegală în raport cu cazul de modificare prevăzut

de art. 304 pct. 9 C.proc.civ., pentru următoarele motive:

În mod eronat s-a reţinut că sunt aplicabile prevederile art. 19 alin.(1) din Legea nr. 10/2001, cu modificările şi completările ulterioare, apreciind că sunt exceptate de la restituirea în natură doar imobilele cărora li s-au adăugat corpuri noi cu depăşirea procentului de 100%.

Instanţa, apreciind că sunt aplicabile dispoziţiile sus menţionate, a considerat că lucrările efectuate s-au adăugat la o construcţie existentă.

Din rapoartele de expertiză, rezultă că vechea clădire a fost demolată, păstrându-se amplasamentul şi fundaţia acesteia, situaţie în care, în speţă, sunt aplicabile prevederile art. 10 alin.(1) din Legea nr. 10/2001.

Recursul este nefondat.

De principiu, legea specială de reparaţie instituie regula restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

De la această regulă, legiuitorul a prevăzut şi excepţii – limitativ enumerate – care, prin definiţie sunt de strictă interpretare şi aplicare,  neputând fi extinse, prin asimilare, la alte ipoteze decât cele strict reglementate.

În limitele criticilor formulate prin motivele de recurs, raportate la considerentele hotărârii atacate, sunt de analizat prevederile art. 9, art.10 alin. (1), art.18 lit. b) şi art. 19 alin.(1) din Legea nr. 10/2001, republicată în 2005.

În ciclul procesual anterior, Curtea de Apel Bacău a respins cererile de restituire în natură, cu motivarea că imobilul în litigiu a fost transformat într-o asemenea măsură încât este un imobil nou, în raport cu cel preluat de stat, caz în  care sunt aplicabile prevederile  art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001.

Urmare a admiterii recursului declarat de reclamant, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a casat această decizie şi a dispus trimiterea cauzei pentru rejudecare.

Instanţa de trimitere a apreciat drept „total greşită” concluzia instanţei anterioare, arătând că un imobil reamenajat  nu înseamnă un imobil nou şi că, în accepţiunea art. 18 lit. c din Legea nr. 10/2001 (în forma iniţială a legii, în vigoare la data pronunţării deciziei de casare), astfel cum acest articol a fost explicat prin H.G. nr. 498/2003, imobil nou, în raport cu cel preluat, este acela căruia i s-au adăugat în raport cu forma iniţială corpuri de zidărie sau volume din alte materiale, ce reprezintă 50% din suprafaţa construită iniţială sau imobilul care, urmare a modificărilor aduse, a devenit o construcţie destinată să deservească o activitate specifică.

Instanţa de recurs a statuat că, pentru stabilirea situaţiei reale a imobilului, se impune administrarea probatoriilor necesare „în raport cu prevederile legale citate”, respectiv cu dispoziţiile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001 şi ale pct. 18.3 din H.G. 498/2003. Potrivit art. 315 alin.(4) C.proc.civ., la rejudecarea procesului după casarea hotărârii de către instanţa de recurs, dispoziţiile art. 296  sunt aplicabile în mod corespunzător.

Dispunând efectuarea în cauză a unei lucrări de specialitate, instanţa de trimitere s-a conformat îndrumărilor cu caracter obligatoriu date prin hotărârea de casare.

Potrivit raportului de expertiză, s-a concluzionat că  imobilul a fost renovat, mai bine zis reconstruită structura de rezistenţă, mai puţin fundaţiile de beton, volumul lucrărilor rămase din casa veche fiind de 20%, că sub aspect funcţional, compartimentarea încăperilor nu a suferit modificări esenţiale faţă de cele iniţiale, iar camerele clădirii iniţiale au fost utilizate pentru locuit, de asemenea şi-n prezent se folosesc tot pentru locuit, ele fiind ocupate de chiriaşi. Ca atare,  aprecierea instanţei anterioare, în sensul că bunul solicitat nu constituie un imobil nou în accepţiunea art. 19 din Legea nr. 10/2001, republicată, şi că nu există vreun impediment legal pentru exceptarea de la restituirea în natură, este rezultatul interpretării şi aplicării corecte a legii speciale de reparaţie.

Într-o manieră echivocă, recurentul susţine că vechea clădire nu mai există, caz în care ar fi aplicabile prevederile art. 18 lit. b) şi ale art. 10 alin. (1) din actul normativ analizat.

Această susţinere nu poate fi reţinută, având în vedere două considerente:

În primul rând, este de remarcat că „inexistenţa” la data apariţiei Legii nr. 10/2001 a construcţiei iniţiale, nu a fost reţinută în primul ciclu procesual de instanţa de apel care, evocând fondul, a apreciat că imobilul există, însă a suferit transformări de natură a-l concretiza drept un imobil nou.

Recursul fiind exercitat de titularul cererii de restituire în natură şi admis, cu trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea stabilirii cu certitudine a împrejurărilor de fapt în funcţie de care să se poată verifica dacă lucrările de „reamenajare” efectuate de pârât se încadrează în cele care exceptează imobilul de la restituirea în natură conform art. 18 lit. c) – în prezent art. 19 alin.(1), după modificările şi completările aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, instanţa de apel nu putea afirma incidenţa unui alt caz de exceptare de la regula consacrată în art. 7 alin. (1) şi art. 9 din actul normativ analizat, întrucât, în caz contrar, ar fi încălcat prevederile art. 315 alin. (4) C.proc.civ.

În al doilea rând, conform probelor administrate, se constată că ipoteza preconizată de recurent nu subzistă în prezenta cauză, legiuitorul având în vedere, în reglementarea art. 18 lit. b şi a art. 10 alin. (1), imposibilitatea restituirii în natură doar în situaţia în care clădirile preluate în mod abuziv nu mai existau la data intrării în vigoare a legii, fiind integral, total demolate.

Astfel, potrivit art. 10 alin.(1) şi art. 9, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent în situaţia construcţiilor demolate total, pentru cele demolate parţial (refăcute sau nu ca urmare a demolării parţiale) prevăzându-se restituirea în natură „în stare în care se află la data cererii de restituire”.

În concluzie, imobilul în litigiu fiind demolat parţial şi refăcut pe aceleaşi fundaţii, cu aceleaşi dimensiuni, formă şi compartimentare, este restituibil în natură.

Pentru considerentele prezentate, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1)

C.proc.civ., recursul a fost respins ca nefondat.