Imobil preluat în mod abuziv şi vândut în baza Legii nr. 112/1995.  Cerere de acordare a despăgubirilor formulată de fostul proprietar. Buna-credinţă a părţilor la încheierea contractului.

Cuprins pe materii : Drept civil. Drepturi reale. Drept de proprietate privată. Imobil preluat abuziv. Contract de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995. Constatarea nulităţii contractului. Buna-credinţă părţilor.

Index alfabetic :  Drept de proprietate privată.

- Imobil preluat abuziv.

- Contract de vânzare-cumpărare.

-  Buna-credinţă.

Legea nr. 112/1995.

Legea nr. 10/2001: art. 2, art. 45.

Ţinând seama de conţinutul cererii formulate în temeiul Legii nr. 112/1995 de către fosta proprietară, prin care a solicitat despăgubiri pentru imobilul naţionalizat, atât vânzătoarea, cât şi cumpărătorii au încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu bună-credinţă şi cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995.

Aflând că nu se solicită restituirea în natură a imobilului ci despăgubiri, chiriaşii apartamentului aveau motive să fie încredinţaţi că vânzătoarea avea toate însuşirile cerute de lege spre a le putea transmite proprietatea imobilului, care anterior fusese preluat de stat.

În atare situaţie, nu este lovit de nulitate absolută contractul prin care apartamentul a fost vândut foştilor chiriaşi.

ICCJ, Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 602 din 4 februarie 2008

Reclamanţii R.M.F. şi D.C., prin acţiunea introdusă la Tribunalului Bucureşti în temeiul Legii nr. 10/200, au solicitat să se constate că apartamentul nr. 2 din imobilul situat în Bucureşti a trecut fără titlu în proprietatea statului; să se constate că sunt îndreptăţiţi la restituirea în natură a imobilului; să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, prin care apartamentul  menţionat a fost vândut chiriaşilor N.R. şi N.A. în temeiul Legii nr.112/1995; să fie obligată Primăria Municipiului Bucureşti să emită dispoziţie motivată de restituire în natură a apartamentului; în subsidiar, în situaţia în care va fi respinsă cererea de restituire în natură, să fie obligată Prefectura Municipiului Bucureşti să emită decizie de acordare a despăgubirilor băneşti pentru apartament.

Soluţionând litigiul în primă instanţă, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a

civilă, prin sentinţa nr. 1115 din 17 decembrie 2004, a admis în parte acţiunea, a constatat că imobilul a trecut în proprietatea statului fără titlu legal şi a obligat Municipiul Bucureşti, prin primarul general, să emită dispoziţie de acordare a despăgubirilor legale pentru apartamentul care nu poate fi restituit în natură. Prin aceeaşi sentinţă, au fost respinse atât capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare – cumpărare cât şi capătul de cerere privind restituirea în natură a apartamentului.

Tribunalul a motivat că reclamanţii, în calitate de moştenitori ai foştilor proprietari, sunt persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii, în înţelesul Legii nr. 10/2001, dar apartamentul, care a fost preluat în mod abuziv, nu poate fi restituit în natură deoarece a fost vândut foştilor chiriaşi, cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin decizia nr. 551 din 21 noiembrie 2006, a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanţii R.M.F. şi D.C. şi de pârâţii N.R., N.A. şi Municipiul Bucureşti împotriva sentinţei pronunţate de Tribunalul Bucureşti.

În cuprinsul deciziei, curtea de apel a dezvoltat considerentele din hotărârea primei instanţe.

Împotriva deciziei curţii de apel au declarat recurs reclamanţii R.M.F. şi D.C. care, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 din C.proc.civ., au susţinut că decizia a fost dată cu aplicarea greşită a legii deoarece după adoptarea Legii nr. 112/1995, autoarea reclamanţilor a acţionat cu intenţia de a cere restituirea în natură a apartamentului, dar a fost nevoită să completeze un

formular, solicitând, astfel, doar despăgubiri.

Contractul prin care pârâţii N. au cumpărat apartamentul a fost încheiat la o dată când încă nu se finalizase procedura administrativă conform Legii nr.112/1995, fapt ce evidenţiază nerespectarea acestei legi şi reaua credinţă a cumpărătorilor.

Pârâţii N.R. şi N.A. au declarat, de asemenea, recurs, întemeiat tot pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, susţinând că instanţa de apel a respins, în mod greşit, excepţia tardivităţii apelului formulat de reclamanţi şi că acţiunea în constatare formulată de reclamanţi este inadmisibilă.

Recursurile declarate nu sunt întemeiate.

După adoptarea Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţă, trecute în proprietatea statului, D.M., autoarea reclamanţilor, a înregistrat la Municipiul Bucureşti, la data de 27 iunie 1996, o cerere prin care a solicitat despăgubiri pentru apartamentul în litigiu. Prin respectiva cerere, autoarea reclamanţilor nu a solicitat restituirea în natură a apartamentului, anulând, explicit, rubrica referitoare la restituire.

Ţinând seamă de conţinutul cererii formulate de autoarea reclamanţilor, atât vânzătoarea, Primăria Municipiului Bucureşti, reprezentată de mandatara S.C. H.N. S.A., cât şi cumpărătorii N.R. şi N.A. au încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu bună-credinţă şi cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995. Aflând că fosta proprietară nu solicită restituirea în natură ci despăgubiri, chiriaşii apartamentului aflat în litigiu aveau motive să fie încredinţaţi că vânzătoarea avea toate însuşirile cerute de lege spre a le putea transmite proprietatea imobilului, care anterior fusese preluat de stat. În atare situaţie, nu este întemeiată susţinerea formulată prin recursul declarat de reclamanţi că ar fi lovit de nulitate absolută contractul prin care apartamentul a fost vândut foştilor chiriaşi.

Cererea fostei proprietare de a i se acorda despăgubiri, în temeiul Legii

nr. 112/1995, a fost admisă prin hotărârea nr.1221/1998 a Consiliului General

al Municipiului Bucureşti, care a fost i-a comunicată.

Referitor la recursul declarat de pârâţii N.R. şi N.A., se constată că instanţa de apel a respins, în mod corect, excepţia tardivităţii apelului formulat de reclamanţi. Potrivit art. 101 din Codul de procedură civilă, termenele se înţeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârşit termenul; când termenul se sfârşeşte într-o zi de sărbătoare legală sau când serviciul este suspendat, se va prelungi până la sfârşitul primei zile de lucru următoare.

Cum, în cauză, termenul legal de apel de 15 zile libere s-a sfârşit într-o zi nelucrătoare, s-a prelungit până la sfârşitul primei zile de lucru următoare.

Nu este întemeiată nici susţinerea recurenţilor pârâţi că este inadmisibilă acţiunea în constatare formulată de reclamanţi. Cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, solicitându-se restituirea în natură a unui apartament preluat în mod abuziv. Prin acţiune reclamanţii au urmărit realizarea dreptului pretins şi nu doar constatarea existenţei sau neexistenţei unui drept. Legea nr. 10/2001, prin art. 45 se permite persoanelor care se consideră îndreptăţite la măsuri reparatorii să ceară şi constatarea nulităţii actelor juridice de înstrăinare având ca obiect imobile preluate de stat.

Decizia instanţei de apel fiind dată cu aplicarea corectă a legii, recursurile exercitate în cauză au fost respinse.