Cuprins pe materii : Drept civil. Drepturi reale. Drept de proprietate privată. Procedura administrativă.
Index alfabetic : imobil preluat de stat
- cerere de restituire în natură
- măsuri reparatorii
- valabilitatea titlului statului
Legea nr. 10/2001 (republicată) : art. 21, art. 29
Legea nr. 247/2005
Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia
Europeană a Drepturilor Omului : art. 1
Constituţia României : art. 15, art. 16
La data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, persoanele îndreptăţite aveau speranţa legitimă, calificată permanent de Curtea Europeană a Drepturilor Omului ca fiind un „element al dreptului de proprietate”, de a obţine restituirea în natură a imobilului, speranţă pe care modificarea legislativă intervenită prin Legea nr. 247/2005 în cursul judecării cauzei, le-a luat-o, prin înlăturarea condiţiei de „preluare cu titlu valabil” din fostul art. 27 din lege, constituind o ingerinţă în dreptul de proprietate din perspectiva art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană.
Astfel că, atât din perspectiva dispoziţiilor Convenţiei Europene cât şi a deciziei nr. 830/2008 a Curţii Constituţionale, în raport de valabilitatea titlului de preluare a imobilului de către stat, este necesar a se face aplicarea sau nu a dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 10/2001, în forma de la data intrării în vigoare a legii şi a formulării notificării.
[În acelaşi sens decizia civilă nr. 5707 din 10 octombrie 2008] ICCJ, Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 5241 din 26 septembrie 2008
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureş, reclamanţii E.J., E.A., E.M.B. şi L.A.M. au chemat în judecată SC M. SA şi SC R. SA solicitând obligarea pârâtelor la restituirea în natură a unui imobil, situat în Târgu Mureş. Ulterior au completat acţiunea, solicitând introducerea în cauză în calitate de pârâtă şi a SC T. SRL, anularea contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 1126/2001 şi nr. 4270/2001 privind imobilul în
litigiu şi obligarea pârâţilor la restituirea în natură a acestuia.
Cererea a fost respinsă prin sentinţa nr. 321/2002 pronunţată de Tribunalul Mureş.
Decizia civilă nr. 7/A/2003 pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş,
prin care s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei primei instanţe, a fost casată prin decizia nr. 7953/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia civilă, în urma admiterii recursului formulat de reclamanţi. Prin decizia de recurs s-a casat şi sentinţa primei instanţe, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Procedând la rejudecarea cauzei, Tribunalul Mureş a pronunţat sentinţa civilă nr. 841/2007, prin care a respins acţiunea.
Instanţa a apreciat că imobilul a fost preluat de stat în temeiul Legii nr. 119/1948 şi prin urmare, sunt aplicabile prevederile art. 2 alin.(1) lit. a din Legea nr. 10/2001, fiind o preluare cu titlu.
S-a mai reţinut că nu sunt incidente dispoziţiile art. 20 alin.(1) şi alin.(2) din acelaşi act normativ pentru a restitui imobilul în natură, societăţile pârâte fiind societăţi cu capital privat.
În ceea ce priveşte acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, nu au calitate pârâtele chemate în judecată, în condiţiile în care art. 27 alin.(2) din Legea nr. 10/2001 prevede că este competentă instituţia publică implicată în actul de privatizare.
Apelul declarate de reclamanţi împotriva sentinţei primei instanţe a fost respins prin decizia nr. 118/A/2008 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, pentru următoarele motive:
Pârâtele SC M. SA – proprietara terenului la data notificării şi SC R. SRL – proprietara construcţiei la aceeaşi dată, nu erau obligate să soluţioneze notificarea în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 21. Notificările trebuiau adresate AVAS,
conform art. 29 alin.(2) din Legea nr. 10/2001, fiind incident în cauză şi art. 29
alin.(1) din legea republicată.
Împotriva deciziei Curţii de apel au formulat recurs reclamanţii, care au arătat că imobilul a fost preluat în mod abuziv în proprietatea statului.
Prin înstrăinările de imobile, după formularea notificării, s-au încălcat dispoziţiile art. 21 alin.(5) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005. Principiul consacrat de acest text legal a existat şi anterior modificărilor intervenite prin Legea nr. 247/2005.
Analizând decizia recurată în raport de criticile formulate, Înalta Curte a constatat că recursul este fondat, în considerarea celor ce succed :
După cum rezultă din cererea de chemare în judecată şi din cererea de apel, se invocă de către reclamanţi preluarea abuzivă de către stat în temeiul Legii nr. 119/1948.
În stabilirea competenţei de soluţionare a notificărilor formulate de către reclamanţi, instanţa de apel a făcut trimitere la dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001 republicată, înlăturând astfel aplicarea dispoziţiilor art. 21 alin.(1) şi alin. (2) din lege.
În soluţionarea cauzei, prezintă importanţă valabilitatea titlului de preluare a imobilului de către stat, acest lucru influenţând competenţa de soluţionare a notificării şi natura măsurilor reparatorii care pot fi acordate în temeiul Legii nr. 10/2001.
În raport de valabilitatea titlului statului, este necesar a se face aplicarea sau nu a dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 10/2001, în forma de la data intrării în vigoare a legii şi a formulării notificării. Aceasta atât din perspectiva dispoziţiilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului cât şi a deciziei nr. 830/2008 a Curţii Constituţionale, după cum urmează:
La data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, inclusiv la data formulării notificării, reclamanţii aveau speranţa legitimă de redobândire a imobilului în
natură.
Reclamanţii aveau, dacă nu chiar un bun, cel puţin o speranţă legitimă – calificată permanent de Curtea Europeană a Drepturilor Omului ca fiind un „element al dreptului de proprietate”, de a obţine restituirea în natură a imobilului, speranţă pe care modificarea legislativă intervenită prin Legea nr. 247/2005 (art.29 din forma republicată a Legii nr. 10/2001) în cursul judecării cauzei i-a luat-o, prin înlăturarea condiţiei de „preluare cu titlu valabil” din fostul art.27 din lege.
Modificarea legislativă constituie o ingerinţă în dreptul de proprietate al reclamantului, din perspectiva art.1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Aceasta pentru că, deşi ingerinţa este prevăzută de lege şi urmăreşte realizarea unui interes economic general, nu respectă cerinţa proporţionalităţii între scopul urmărit şi mijloacele folosite, pentru a face aplicabile dispoziţiile art.1 alin.1 teza a II-a din Protocolul nr.1 adiţional la Convenţie.
Alături de aceste considerente, trebuie subliniat că această modalitate de reparaţie prin restituirea în natură (speranţă dată de Legea nr. 10/2001), la data intrării în vigoare, reprezintă forma cea mai adecvată de înlăturare a abuzurilor regimului comunist.
Aceasta având în vedere şi jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului împotriva României, în care s-a apreciat că Fondul „Proprietatea” nu funcţionează încă într-o manieră susceptibilă de a asigura o acordare efectivă a unei despăgubiri.
De altfel, prin decizia nr. 830/2008 a Curţii Constituţionale, publicată în M.Of. nr. 559 din 24 iulie 2008, s-a constatat că prin abrogarea sintagmei „imobile preluate cu titlu valabil” din cuprinsul art. 29 alin.(1) din Legea nr. 10/2001, s-au încălcat dispoziţiile art.15 alin.(2) şi art.16 alin.(1) din Constituţie.
Curtea a reţinut că legea nouă operează o modificare sub aspectul măsurilor reparatorii în ceea ce priveşte imobilele preluate de stat fără titlu valabil, dar nu instituie şi un nou termen pentru depunerea notificărilor, unica ipoteză în care ar fi fost susceptibilă de a se aplica pentru viitor situaţiilor ce
se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea în vigoare.
Prin urmare, legea nouă are ca unic domeniu temporal de acţiune faza
iniţială de constituire a situaţiei juridice, modificând în mod esenţial regimul juridic creat prin depunerea notificării în termenul legal, cu încălcarea principiului tempus regit actum şi a dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art.15 alin.(2) referitoare la neretroactivitate.
Mai mult, s-a apreciat de Curtea Constituţională că noua reglementare tinde să genereze discriminări între persoanele îndreptăţite la restituirea în natură a bunurilor ce fac obiectul notificărilor care, după intrarea în vigoare a modificărilor, vor beneficia de despăgubiri prin echivalent. Or, simpla soluţionare cu întârziere a notificărilor de societăţile comerciale integral privatizate sau chiar şi nesoluţionarea notificărilor, nu pot fi calificate drept un criteriu obiectiv şi rezonabil de diferenţiere, astfel încât nu poate justifica pe plan legislativ tratamentul discriminatoriu aplicabil persoanelor îndreptăţite la restituirea în natură, aflate în situaţii identice; s-a încălcat astfel şi egalitatea în drepturi a cetăţenilor, consacrată de art. 16 alin. (1) din legea fundamentală.
Prin urmare, în condiţiile în care imobilul ar fi preluat fără titlu valabil, este înlăturată aplicarea art. 27 din Legea nr. 10/2001 (în forma de la data intrării legii în vigoare), neprezentând relevanţă întrunirea celorlalte condiţii impuse de textul legal.
Constatând, pentru argumentele arătate mai sus, că modul de soluţionare a cauzei de către instanţa de apel echivalează cu necercetarea fondului, Înalta Curte a casat în parte decizia recurată, numai cu privire la modul de soluţionare a apelului formulat de reclamanţi, menţinându-se celelalte dispoziţii ale deciziei şi, făcând aplicarea art.312 alin.(5) C.proc.civ., a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
