Cuprinsul pe materii : Drept civil. Obligaţii rezultând din cauzare de prejudicii. Răspunderea civilă delictuală. Răspunderea statului pentru erori judiciare. Termenul acţiunii
Index alfabetic : Drept civil
- Eroare judiciară
- Răspundere civilă delictuală
- Răspunderea statului pentru erori judiciare
- Termenul acţiunii
C. proc. pen.: art. 505
Termenul de un an, prevăzut de art. 505 (2) C. proc. pen., de introducere a acţiunii pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare penale, curge de la data scoaterii de sub urmărire penală, dar numai dacă inculpatul a fost încunoştinţat de măsura luată.
Î.C.C.J., secţia civilă, decizia nr. 4182 din 8 iunie 2004
La data de 5.II.2002, reclamantul N.C. a chemat în judecată Statul român, prin Ministerul Finanţelor, pentru suma de 6 miliarde lei, cu titlu de despăgubiri materiale şi morale pentru arestarea nelegală în perioada 10 decembrie 1999-22 iunie 2000, timp de 6 luni şi 15 zile.
Tribunalul Vaslui, prin sentinţa civilă nr. 432/9.IV.2002, a respins acţiunea ca tardiv introdusă pe temeiul din art. 505 (2) C. proc. pen. care consacră termenul de un an de la data ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală.
Curtea de Apel Iaşi, prin decizia civilă nr. 28 din 18.IX.2002, a respins apelul reclamantului ca nefundat.
Recursul declarat de reclamant este fondat.
Conform art. 505 (2) C. proc. pen. termenul de introducere a acţiunii pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare este de un an de la data ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală.
Expresia „data ordonanţei de scoatere” nu poate fi interpretată izolat, extrasă din context, adică în afara relaţiei cu celelalte norme procesuale care garantează drepturile fundamentale ale inculpatului, inclusiv dreptul la apărare şi la repararea pagubei generată de eroarea judiciară. Interpretarea acestei norme trebuie să fie sistematică, adică termenul de un an curge de la data ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală numai în situaţia în care procurorul şi-a îndeplinit obligaţia legală (art. 246-249 C. proc. pen.) de a înştiinţa inculpatul în termenul prevăzut de lege.
În speţă, conform art. 263 alin. (4) C. proc. pen. procurorul a întocmit un singur rechizitoriu, procedând, în baza art. 262 C. proc. pen., la trimiterea în judecată a unor inculpaţi şi, distinct, la scoaterea de sub urmărire penală a altora, inclusiv a recurentului, înlocuind, astfel, ordonanţa prevăzută în art. 262 pct. 2 C. proc. pen.
Chiar şi în atare ipoteză, însă, nu a dispărut obligaţia legală imperativă a procurorului de a-l înştiinţa pe inculpatul recurent asupra măsurii scoaterii de sub urmărire penală, mai ales că acelaşi procuror luase măsura gravă a arestării acestuia timp de peste 6 luni, care, în situaţia scoaterii de sub urmărire penală, se configura vădit ca o eroare judiciară.
Cât timp inculpatul nu a fost încunoştinţat, conform art. 246-249 C. proc. pen. asupra măsurii de scoatere de sub urmărire penală, nu se poate conchide că termenul de un an, prevăzut de art. 505 (2) C. proc. pen., începe să curgă; momentul de la care începe să curgă acest termen este, într-adevăr, data ordonanţei (rechizitoriului din 18.XII.2000), dar numai dacă inculpatul a fost încunoştinţat de procuror, ceea ce în speţă nu s-a produs.
Recurentul ar fi putut lua cunoştinţă de scoaterea de sub urmărire penală la 22.I.2001, în calitate de martor „neaudiat”, astfel că în raport cu această dată acţiunea, din 5.II.2002, este introdusă în termenul legal de un an.
Nu poate fi opusă recurentului (inculpat) omisiunea culpabilă a autorităţii, care a luat măsura arestării ilegale şi apoi nu i-a comunicat scoaterea de sub urmărire penală, spre a fi decăzut din termenul de un an şi, astfel, a fi privat de un proces echitabil, în sensul art. 6 (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care face parte din dreptul intern, conform art. 11 (2) din Constituţie.
În consecinţă, s-a admis recursul, decizia a fost casată, iar cauza trimisă instanţei de apel pentru rejudecare, pe fond, cu respectarea tuturor garanţiilor fundamentale, precum şi a celei din art. 21 alin. 3-4 din Constituţia revizuită, privind dreptul la un proces echitabil şi într-un timp rezonabil al recurentului.
