Concursul dintre legea specială şi legea generală în cazul unui imobil preluat de stat. Analizarea circumstanţelor în care a fost preluat bunul.

Cuprins pe materii : Drept civil. Drepturi reale. Drept de proprietate.

Index alfabetic  : imobil preluat de stat

-          acţiune în revendicare

-          lege specială

-          procedură administrativă

C.civ., art. 480-481

Legea nr. 10/2001, art. 1

Potrivit art. 1 alin.(1) din Legea nr.10/2001, intră sub incidenţa acestei legi imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice persoane juridice în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor şi nerestituite.

Pentru a exista concurs între legea specială şi legea generală este necesar să se stabilească dacă bunul face obiectul Legii nr. 10/2001, iar pentru a se putea reţine că regimul juridic al unui bun este cel prevăzut de Legea nr. 10/2001, trebuie să se stabilească data preluării şi modul în care a fost preluat, împrejurări în raport de care se poate reţine  existenţa obligaţiei transmiterii notificării către unitatea deţinătoare.

Atunci când nu s-a stabilit data preluării bunului şi modul de preluare, nu se poate aprecia asupra concursului dintre legea generală şi cea specială.

ICCJ, Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 1103 din 5 februarie 2009

Prin cererea înregistrată la data de 17 mai 2006, reclamanţii M.M.B.M. şi M.I.M. au chemat în judecată Consiliul local Calafat, pentru a fi obligat să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie un imobil compus din casă şi terenul aferent, situat în Calafat, arătând că imobilul s-a aflat în patrimoniul autorului lor, V.M., ulterior fiind preluat de stat; că nu au urmat procedura de restituire prevăzută de Legea nr. 10/2001, optând pentru revendicarea acestuia pe calea dreptului comun.

Prin sentinţa civilă nr. 432 din 14 mai 2007, Tribunalul Dolj a admis acţiunea în revendicare, a obligat Consiliul local Calafat să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul compus din construcţie şi terenul aferent în suprafaţă de 1.127 m.p., situat în Calafat, reţinând că s-a făcut dovada calităţii de moştenitor a reclamanţilor faţă de autorul-proprietar al construcţiei, şi că pârâtul Consiliul local Calafat nu a invocat existenţa unui titlu de proprietate asupra terenului revendicat.

Prin decizia nr. 891 din 28 noiembrie 2007, Curtea de Apel Craiova a admis apelul declarat de Consiliul local Calafat, a schimbat sentinţa civilă în sensul că a respins acţiunea formulată de reclamanţi.

Instanţa de apel a reţinut că reclamanţii au depus notificarea adresată Primăriei Calafat, la data de 27.10.2005, în temeiul Legii nr. 10/2001, iar din răspunsul primăriei înregistrat sub nr. 9247/2005 rezultă că respectiva notificare a fost depusă tardiv.

Ca urmare a acestui răspuns, reclamanţii au formulat acţiunea în revendicare pentru imobilul ce a făcut obiectul notificării, întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C.civ.

În ceea ce priveşte excepţia admisibilităţii acţiunii după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, invocată  din  oficiu  de către instanţa de apel, s-au reţinut următoarele:

După intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, lege specială de reparaţie, acţiunea în revendicare de drept comun nu este fondată.

Potrivit principiului neretroactivităţii legii civile consacrat de dispoziţiile art. 15 alin.(2) din Constituţie şi art. 1 C.civ., legea nouă este de imediată aplicare, acţiunea ei întinzându-se exclusiv asupra situaţiilor juridice pendinte şi efectelor viitoare ale raporturilor  juridice anterioare.

Imobilele preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 constituie obiectul unor reporturi juridice născute  sub imperiul legii vechi, durabile însă în timp prin efectele lor juridice, generate de ineficacitatea actelor de preluare.

Anterior adoptării Legii nr. 10/2001, principiul restituirii în natură, ca efect al ineficacităţii actelor de preluare, a fost guvernat de dreptul comun al revendicării fondat pe dispoziţiile art. 480-481 C.civ., sau al răspunderii civile delictuale bazată pe art. 998 C.civ.

Legea nr. 10/2001 a instituit norme speciale de drept substanţial şi o procedură administrativă obligatorie şi prealabilă sesizării instanţelor judecătoreşti.

Prin aceste norme, derogatorii de la dreptul comun, acţiunea în revendicare, întemeiată pe dispoziţiile art. 480-481 C.civ., este suprimată, în cazul ineficacităţii actelor la care se referă, însă accesul în justiţie nu este eliminat, legea oferind un sistem reparatoriu perfecţionat, iar normele procedurale speciale îl subordonează controlului judecătoresc. De altfel, reclamanţii au uzat de procedura instituită de Legea nr. 10/2001, dar nu au formulat contestaţie împotriva adresei prin care li se aducea la cunoştinţă că au formulat tardiv notificarea, situaţie în care s-au considerat îndreptăţiţi să intenteze o acţiune de drept comun.

Chiar dacă nu au mai putut uza de dispoziţiile Legii nr. 10/2001, datorită nerespectării termenului de formulare a notificării prevăzut de lege, aceasta nu îi îndreptăţeşte pe reclamanţi la promovarea unei acţiuni în revendicare de drept comun, atâta timp cât imobilul revendicat a fost supus raporturilor  juridice din perioada 1945 – 1989, pentru care există legea specială de reparare a prejudiciilor cauzate în perioada respectivă.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii, invocând art.

304 pct. 1, pct.8-9 C.proc.civ.

Recurenţii arată că instanţa a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii în revendicare, însă în  motivarea deciziei se apreciază, la început, că acţiunea este nefondată, iar, ulterior, că este neîntemeiată, iar în dispozitiv acţiunea este  respinsă, ca neîntemeiată, nu ca inadmisibilă.

Acţiunea în revendicare promovată potrivit dispoziţiilor dreptului comun, în mod greşit, a fost respinsă, procedând astfel, instanţa a încălcat prevederile art. 6 din C.E.D.O., cât şi pe cele ale art. 1 din Protocolul nr. 1, întrucât se închide accesul la justiţie al persoanelor ale căror bunuri au fost preluate fără titlu de către stat.

Se mai arată, că potrivit art. 2 alin.(2) din Legea nr. 10/2001 persoanele proprietare ale unor imobile pe care statul şi le-a însuşit fără titlu valabil îşi păstrează calitatea de proprietar şi, prin urmare, nu este vorba de un drept nou, ci de recunoaşterea explicită şi retroactivă a  supravieţuirii vechiului drept.

Recursul este întemeiat, pentru următoarele considerente :

Curtea de Apel Craiova a soluţionat cererea de apel, pe excepţia inadmisibilităţii acţiunii în revendicare invocată din oficiu, fără să analizeze criticile formulate de apelantul Consiliul local Calafat, reţinând că Legea nr. 10/2001 a instituit norme speciale de drept substanţial şi o procedură administrativă obligatorie şi prealabilă sesizării instanţelor judecătoreşti, norme  derogatorii de la dreptul comun, situaţie în care acţiunea în revendicare, întemeiată pe dispoziţiile art. 480-481 C.civ., este  suprimată.

Prin criticile formulate, recurenţii au susţinut că, în mod greşit s-a stabilit că acţiunea în revendicare este inadmisibilă, înlăturând, astfel, caracterul imprescriptibil al acesteia şi încălcând prevederile art. 6 din C.E.D.O., cât şi pe cele ale Protocolului nr. 1, întrucât a închis accesul la

justiţie al persoanelor ale căror bunuri au fost preluate fără titlu de către stat.

Instanţa de apel a soluţionat acţiunea în revendicare promovată de reclamanţi pe excepţia inadmisibilităţii, fără să stabilească dacă legea specială este aplicabilă faţă de circumstanţele concrete ale cauzei, respectiv faţă de titlul în baza căruia imobilul a trecut în proprietatea statului.

Potrivit art. 1 alin.(1) din Legea nr.10/2001, intră sub incidenţa acestei legi imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice persoane juridice în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor şi nerestituite.

Pentru a exista concurs între legea specială şi legea generală este necesar să se stabilească dacă bunul face obiectul Legii nr. 10/2001.

Or, în prezenta cauză nu s-a stabilit data preluării imobilului şi modul în care a fost preluat pentru a se putea reţine concursul dintre legea specială şi legea generală.

De aceea, nu se putea reţine că regimul juridic al bunului este cel prevăzut de Legea nr. 10/2001, fără să se stabilească data preluării şi modul în care a fost preluat, împrejurări în raport de care se poate reţine  existenţa obligaţiei transmiterii notificării către unitatea deţinătoare.

Chiar şi în ipoteza existenţei obligaţiei transmiterii notificării, nu pot fi nesocotite prevederile din Legii nr. 10/2001, care, deşi recunosc dreptul de proprietate în situaţia imobilelor trecute la stat fără titlu valabil, condiţionează exercitarea dreptului de proprietate de parcurgerea procedurii prealabile administrative.

De aceea, instanţele judecătoreşti, în cadrul acţiunii în revendicare, pot stabili dacă aceste prevederi sunt sau nu conforme exigenţelor Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale şi, acordând prioritate normelor europene, să cerceteze în fond cererea proprietarului de la care a fost preluat imobilul.

Prin urmare, este nelegală decizia atacată prin care acţiunea a fost

respinsă ca inadmisibilă, deşi nu s-a stabilit existenţa obligaţiei recurenţilor de a formula notificare şi au fost nesocotite prevederile Legii nr. 10/2001 care nu sunt conforme exigenţelor normelor europene.

Pentru considerentele expuse, a fost admis recursul declarat de reclamanţi, a fost casată decizia recurată şi s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe care, cu ocazia rejudecării, va stabili împrejurările sus menţionate, va cerceta cererea reclamanţilor în raport de principiul specialia generalibus derogant, dar şi de cel al priorităţii reglementării normelor europene.