Cuprins pe materii : Drept civil. Drepturi reale. Drept de proprietate privată.

Index alfabetic  : imobil preluat de stat

-          societate comercială

-          persoană îndreptăţită

-          măsuri reparatorii

Legea nr.10/2001, art. 29  [fost art. 27]

Legea nr.247/2005, Titlul I, art. I pct.60

Art.27 alin.(1) din Legea nr.10/2001 (în redactare iniţială) nu era incident în cazul în care imobilele erau preluate de stat fără titlu valabil ori dacă societăţile deţinătoare ale bunului nu au fost privatizate în conformitate cu dispoziţiile legale, situaţie în care se putea dispune restituirea în natură.

Dispoziţia legală menţionată (devenit, după republicare, art.29) a fost modificată prin art. I pct.60 din titlul I al Legii nr.247/2005, legiuitorul suprimând distincţia referitoare la preluarea imobilelor, cu sau fără titlu valabil, statuând că pentru toate imobilele evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate cu respectarea dispoziţiilor legale, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin.(1)-(2), persoanele îndreptăţite au dreptul doar la despăgubiri în condiţiile legii speciale, anume a Legii nr.247/2005, dispoziţie declarată însă a fi neconstituţională prin decizia nr.830 din 8 iulie 2008 a Curţii Constituţionale

În consecinţă, cererile referitoare la imobilele preluate de stat în mod abuziv şi care se află în patrimoniul societăţilor comerciale privatizate, sunt supuse în continuare dispoziţiilor art. 29 (fost art. 27) în redactarea avută anterior modificării prin dispoziţia art. I pct.60, Aşa fiind, investite cu soluţionarea unei cereri în retrocedarea unor astfel de imobile, instanţele au a verifica şi stabili valabilitatea ori nevalabilitatea titlului statului, întrucât funcţie de acest fapt urmează a se stabili felul măsurilor reparatorii, restituirea în natură ori despăgubiri, care pot fi acordate persoanei îndreptăţite.

ICCJ, Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 37 din 7 ianuarie 2009

Prin cererea înregistrată la data de 19 august 2003, reclamantul M.M.I.C. în contradictoriu cu SC E. SA, a solicitat anularea dispoziţiei nr. 167/2003 emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să îi restituie în natură imobilul notificat, invocând dispoziţiile Legii nr. 10/2001.

La data de 2 septembrie 2004 a decedat reclamantul, procesul fiind continuat de moştenitoarea sa, M.Z.

Prin sentinţa civilă nr. 1156/2005, Tribunalul Constanţa a admis în parte acţiunea, a anulat dispoziţia şi a obligat societatea pârâtă să îi lase în deplină proprietate şi liniştită posesie reclamantei construcţia şi a respins cererea de restituire a suprafeţei de 509,57 m.p. teren aferent construcţiei.

Instanţa a reţinut că imobilul a trecut în proprietatea statului prin naţionalizare, în baza Decretului nr. 92/1950. Constatând că imobilul nu este exceptat prin dispoziţiile art. 20 alin. (1) şi cele ale art. 27 din Legea nr. 10/2001 de la restituirea în natură, tribunalul a apreciat că se impune obligarea pârâtei la retrocedarea construcţiei, parte din imobil pe care o deţine în proprietate nu şi a terenului aferent acesteia şi pentru care reclamanta urmează să formuleze o nouă notificare către persoana deţinătoare.

Prin decizia civilă nr. 42/C din 5 februarie 2007, Curtea de Apel Constanţa a admis apelul declarat de reclamantă şi a schimbat în parte

sentinţa în sensul că a obligat pe societatea pârâtă să înainteze

documentaţia referitoare la teren Primăriei oraşului Eforie şi a fost respins apelul declarat de pârâta SC THR Marea Neagră (fostă SC E. SA).

Instanţa a reţinut că terenul aferent construcţiei în litigiu se află în proprietatea oraşului Eforie, sens în care această unitate administrativă are calitatea de entitate deţinătoare şi obligaţia de a răspunde notificării formulată cu privire la acest imobil.

Referitor la apelul declarat de societatea pârâtă, instanţa a reţinut că reclamanta a făcut dovada că imobilul în litigiu a aparţinut defunctei E.G., terenul fiind dobândit prin cumpărare în anul 1935, respectiv faptul că statul a naţionalizat din patrimoniul acesteia atât suprafaţa de 341 m.p. teren cât şi construcţia care era edificată pe acesta.

S-a reţinut că imobilul a fost preluat de stat fără un titlu valabil pentru aceleaşi considerente reţinute şi de prima instanţă, precum şi faptul că nu există impedimente legale pentru restituirea sa în natură către moştenitorii fostului proprietar deposedat de stat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, invocând incidenţa art. 304 pct. 7, pct. 7 şi pct.9 C.proc.civ.

În motivarea recursului pârâta susţine că atâta timp cât imobilul este evidenţiat în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizată din data de 21 septembrie 1999, în raport de prevederile art. 21 şi art. 29 din lege, în vigoare după data de 31 decembrie 2005, nu era supus restituirii în natură, foştii proprietari fiind îndreptăţiţi doar la măsuri reparatorii prin echivalent.

Recurenta reiterează critica potrivit căreia actul de vânzare în baza căreia autoarea reclamantei ar fi dobândit proprietatea asupra terenului, datat 7 iunie 1935 , nu poate fi considerat a fi un titlu legal întrucât nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 1171 C.civ., că există confuzii cu privire la amplasamentul terenului, care în anul 1940 era înregistrat ca aparţinând lui A.H. deşi acesta îl înstrăinase către E.G. din anul 1935 şi, respectiv, cu privire la vechime construcţiei.

Totodată recurenta susţine că atâta timp cât nu a fost clarificată situaţia juridică a terenului, pentru care a fost obligat în mod nelegal să înainteze documentaţia Primăriei Eforie, în mod eronat instanţa a dispus cu privire la situaţia juridică a construcţiei edificată pe acest teren.

Analizând recursul, Înalta Curte constată că nu poate fi primit pentru următoarele considerente:

În drept, potrivit art.27 alin.(1) din Legea nr.10/2001 (în redactare iniţială) pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate cu respectarea dispoziţiilor legale, persoana îndreptăţită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, constând în bunuri ori servicii, acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital sau titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, corespunzătoare valorii imobilelor solicitate.

Dispoziţia legală menţionată nu era incidentă în cazul în care imobilele erau preluate de stat fără titlu valabil ori dacă societăţile deţinătoare ale bunului nu au fost privatizate în conformitate cu dispoziţiile legale, situaţie în care se putea dispune restituirea în natură.

Dispoziţia art.27 alin.(1) (devenit, după republicare, art.29) a fost modificată prin art. I pct.60 din titlul I al Legii nr.247/2001, legiuitorul suprimând distincţia referitoare la preluarea imobilelor, cu sau fără titlu valabil, statuând că pentru toate imobilele evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate cu respectarea dispoziţiilor legale, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1)-(2), persoanele îndreptăţite au dreptul doar la despăgubiri în condiţiile legii speciale, anume a Legii nr.247/2005.

Dispoziţia art. I pct.60 din Titlul I al Legii nr.247/2005 a fost declarată a fi neconstituţională prin decizia nr.830 din 8 iulie 2008 a Curţii Constituţionale ( M. Of. nr.559 din 24 iulie 2008).

În consecinţă, cererile referitoare la imobilele preluate de stat în mod abuziv şi care se află în patrimoniul societăţilor comerciale privatizate, sunt supuse în continuare dispoziţiilor art. 29 (fost art. 27) în redactarea avută anterior modificării prin dispoziţia art. I pct.60, caz în care nu poate fi primită critica prin care recurenta invocă aplicarea de către instanţele de fond a dispoziţiilor art. 29, fără a observa modificările aduse acestui text de lege după dat de 31 ianuarie 2005.

Aşa fiind, investite cu soluţionarea unei cereri în retrocedarea unor astfel de imobile, instanţele au a verifica şi stabili valabilitatea ori nevalabilitatea titlului statului, întrucât funcţie de acest fapt urmează a se stabili felul măsurilor reparatorii, restituirea în natură ori despăgubiri, care pot fi acordate persoanei îndreptăţite.

În speţa supusă analizei, instanţele de fond au stabilit că imobilul în litigiu a fost preluat de stat prin încălcarea dispoziţiile actului de naţionalizare, anume ale art.II din Decretul nr. 92/1952, caz în care, această măsură nu poate constitui un titlu valabil pentru stat, foştii proprietari sau moştenitorii acestora fiind îndreptăţiţi la restituirea în natură, inclusiv a bunurilor aflate în patrimoniul societăţilor privatizate, în condiţiile art. 29 (fost. 27) din Legea nr. 10/2001, soluţie ce se impunea cu atât mai mult conform art. 21 din lege, în situaţia în care statul avea calitatea de acţionar al societăţii care deţinea bunul la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Referitor la calitatea de proprietar a autoarei intimatei, G.E., asupra suprafeţei de 509,57 m.p. (lotul nr. 95), teren aferent construcţiei, este de observat că prin sentinţa civilă nr. 618/2007 a Tribunalului Constanţa, rămasă definitivă şi irevocabilă, s-a statuat că G.E. era proprietară, aceasta dobândind terenul prin cumpărare în baza contractului autentificat sub nr. 2852/1935, situaţie în care, dat fiind efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat al unor astfel de hotărâri judecătoreşti, această instanţă nu mai poate proceda la o analiză a criticilor formulate de recurentă cu privire la situaţia juridică a terenului menţionat ori a valabilităţii actului de dobândire.

În acest context al analizei este de menţionat că în materia Legii nr. 10/2001, prin dispoziţiile art. 24 alin.(1), legiuitorul a prevăzut că, în absenţa unor probe contrare, existenţa şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.

Totodată, potrivit alin.(2) al art. 24, s-a prevăzut că în aplicarea prevederilor alin.(1) şi în absenţa unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deţinea imobilul sub nume de proprietar.

Aşa fiind, cum în actul de naţionalizare, s-a menţionat că din patrimoniul E.G. s-a preluat atât terenul (lotul nr. 95) cât şi construcţia edificată pe acest teren, în raport de dispoziţiile legale mai sus arătate, cu privire la întinderea dreptului de proprietate al autoarei intimatei se prezumă că aceasta era proprietara atât a terenului cât şi a construcţiei.

Pentru acest motiv, în mod just, instanţele de fond nu au primit criticile formulate de pârâtă privind lipsa unor dovezi care să ateste împrejurările în care a fost construită vila, anume autorizaţie de construire, plan de situaţie etc., vilă care există şi în prezent, fiind situată în mijlocul terenului – lotul nr. 95, referitor la care expertul a concluzionat  că are o vechime de 77 ani.

Totodată, Înalta Curte constată a nu fi fondată nici critica privind greşita obligare a recurentei la restituirea documentaţiei referitoare la teren primăriei, care avea calitatea de entitate deţinătoare ca urmare a nefinalizării de către pârâtă a procedurii de obţinere a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, soluţia adoptată de instanţa de apel impunându-se prin interpretarea dispoziţiilor art. 27 alin.(2) din Legea nr. 10/2001, comunicarea prevăzută de dispoziţia menţionată nefiind justificat a se face în speţa supusă analizei persoanei îndreptăţite cât timp aceasta transmisese corect notificarea entităţii deţinătoare care, date fiind raporturile juridice în care se afla cu pârâta, o înaintase eronat acesteia.