Contestaţie formulată împotriva dispoziţiei prin care s-a respins cererea de restituire a unui imobil preluat abuziv şi înstrăinat ulterior în baza Legii nr. 112/1995. Imposibilitatea restituirii în natură în lipsa constatării nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare.
Cuprins pe materii : Drept civil. Drepturi reale. Drept de proprietate privată.
Index alfabetic : imobil preluat abuziv
- cerere de restituire în natură
- dispoziţie emisă de primar
- contestaţie formulată în temeiul Legii nr. 10/2001
- măsuri reparatorii prin echivalent
- contract de vânzare-cumpărare
Legea nr. 10/2001, art. 2, art. 18, art. 45
După intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilelor preluate fără titlu valabil şi înstrăinate prin acte de dispoziţie este condiţionată de constatarea pe cale judecătorească a nulităţii actului de înstrăinare, determinată de reaua-credinţă a părţilor din actul de înstrăinare. Legiuitorul a impus această necesitate, deoarece numai printr-o hotărâre judecătorească se poate constata o sancţiune de drept civil, respectiv lipsirea actului juridic în tot de efectele în vederea cărora a fost făcut, din cauza nesocotirii dispoziţiilor legale edictate pentru încheierea sa valabilă şi, cum, nulitatea constatată pe cale judecătorească, operează atât pentru trecut, cât şi pentru viitor este de aplicat principiul restabilirii situaţiei anterioare, prin restituirea nemişcătorului fostului proprietar.
Chiar dacă art.2 alin.(2) al Legii nr. 10/2001 prevede că persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil îşi păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, această calitate se poate exercita doar în situaţia în care imobilul se poate restitui în natură şi numai după primirea dispoziţiei sau a hotărârii judecătoreşti de restituire conform prevederilor legii.
ICCJ, Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 3832 din 11 iunie 2008
Prin sentinţa civilă nr. 372/2007, Tribunalul Bihor a respins acţiunea formulată de reclamantul R.G. în contradictoriu cu Primarul Municipiului Oradea.
In motivarea sentinţei s-a reţinut că prin dispoziţia nr. 2059/2006 emisă de pârât, s-a constatat calitatea de persoană îndreptăţită a reclamantului şi s-a dispus acordarea de despăgubiri pentru apartamentele nr.1, nr.2 şi nr.3 împreună cu terenul aferent în cotă indiviză dintr-un imobil situat în Oradea.
Imobilul a fost naţionalizat în baza Decretului 92/1950 de la autoarele reclamantului şi că la data naţionalizării imobilul era compus din patru apartamente. Apartamentul nr. 4 a fost restituit ulterior proprietarelor tabulare prin decizia 858/1967 a Comitetului Executiv al Sfatului Populat Oradea.
Reclamantul a solicitat prin acţiune restituirea în natură a apartamentului nr. 1, a apartamentului nr. 2, care au fost vândute în baza Legii nr. 112/1995 şi a apartamentului nr. 3 vândut în baza Legii nr. 4/1973, însă nu a solicitat în instanţă şi anularea contractelor de vânzare cumpărare.
Reţinând această situaţie de fapt, instanţa de fond a constatat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 coroborate cu cele ale art. 18 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora reclamantul are dreptul la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent.
Împotriva sentinţei tribunalului a declarat apel reclamantul, susţinând că instanţa nu a cercetat dacă imobilul a fost preluat abuziv întrucât proprietarele erau exceptate de la naţionalizare, iar Legea 10/2001 îi dă dreptul la reparaţie prin restitutio in integrum.
Curtea de Apel Oradea, prin decizia civilă nr. 445 A/2007 a respins apelul ca nefondat, reţinând că prin dispoziţia contestată, în raport de conţinutul notificării, reclamantul a primit o soluţie parţial favorabilă, respectiv acordarea de măsuri reparatorii.
Atât timp cât reclamantul nu a solicitat anularea contractelor de vânzare cumpărare, în temeiul art. 46 alin.(5) din Legea nr. 10/2001, nu poate solicita restituirea în natură a imobilului.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs reclamantul, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
Recurentul a susţinut că instanţa nu a cercetat fondul pricinii şi că a fost nesocotit faptul că autoarele sale erau exceptate de la naţionalizare, iar potrivit prevederilor art. 2 alin.(2) din Legea nr. 10/2001 persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil îşi păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării.
Examinând recursul în limita motivelor invocate, Înalta Curte a constatat următoarele :
După intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 restituirea în natură a imobilelor preluate fără titlu valabil şi înstrăinate prin acte de dispoziţie este condiţionată de constatarea pe cale judecătorească a nulităţii actului de înstrăinare, determinată de reaua-credinţă a părţilor din actul de înstrăinare, în conformitate cu prevederile art. 45 din Legea 10/2001 republicată.
Legiuitorul a impus această necesitate, deoarece numai printr-o hotărâre judecătorească se poate constata o sancţiune de drept civil, respectiv lipsirea actului juridic în tot de efectele în vederea cărora a fost făcut, din cauza nesocotirii dispoziţiilor legale edictate pentru încheierea sa valabilă şi, cum, nulitatea constatată pe cale judecătorească, operează atât pentru trecut, cât şi pentru viitor este de aplicat principiul restabilirii situaţiei anterioare, prin restituirea nemişcătorului fostului proprietar.
Nulitatea actului de înstrăinare trebuie solicitată expres de către partea interesată, nefiind permis instanţei de judecată, ca, din oficiu, să se pronunţe în afara limitelor cu care a fost investită.
Reclamantul R.G. a solicitat restituirea în natură a imobilului, însă nu a cerut şi anularea contractelor de vânzare-cumpărare a apartamentelor în litigiu, situaţie în care, în mod corect instanţele au concluzionat că persoana îndreptăţită are dreptul la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, conform art.18 lit.c din Legea nr. 10/2001. Ca atare, nu se poate reţine critica potrivit căreia instanţa nu ar fi cercetat fondul cauzei.
Este irelevantă şi a doua critică inserată în motivarea recursului.
Instanţa nu mai era obligată să cerceteze dacă autoarele reclamantului erau exceptate de la naţionalizare, din moment ce Legea nr. 10/2001 al art. 2 alin.(1) lit.b prevede expres că, în accepţiunea legiuitorului, sunt considerate preluate abuziv imobilele naţionalizate prin Decretul nr. 92/1950.
De asemenea, art.2 alin.(2) al Legii nr. 10/2001 prevede într-adevăr, că persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil îşi păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, însă această calitate o pot exercita doar în situaţia în care imobilul se poate restitui în natură şi numai după primirea dispoziţiei sau a hotărârii judecătoreşti de restituire conform prevederilor legii.
Având în vedere aceste considerente, recursul a fost respins ca nefondat.
