Jurisprudenta Legea 221/2009

Despăgubiri. Daune morale solicitate potrivit Legii 221/2009. Admisibilitate. Cuantum

Tip speta: Decizie

Instanta: Curtea de Apel Craiova – Secţia civilă

Prin cererea înregistrata la 1sept.2009 reclamantul C.I. a chemat în judecata Statul Român reprezentat prin Ministerul Finantelor Publice, Directia Generala a Finantelor Publice Mehedinti pentru a se constata caracterul politic al masurii administrative a dislocarii sale si stabilirii domiciliului obligatoriu în perioada 18 iunie 1951-20 decembrie 1955 si obligarea pârâtului la plata daunelor morale în cuantum de 500.000 lei reprezentând prejudiciul provocat de masura administrativa.

In motivarea actiunii a aratat ca familia sa a fost dislocata la data de 18 iunie 1951 si stramutata în localitatea Frumusica Noua, jud. Galati, fiind obligati sa lucreze la gospodaria agricola de stat iar în anul 1955 au revenit la domiciliul lor.

La termenul din 2 octombrie 2009 reclamantul si-a precizat actiunea, solicitând despagubiri în cuantum de 500.000 lei si pentru autoarea sa M. A., în temeiul art. 5 din legea 221/2009.

Directia Generala a Finantelor Publice Mehedinti a formulat întâmpinare la actiunea precizata, solicitând respingerea acesteia ca neîntemeiata. A motivat ca despagubirile morale se acorda numai în cazul condamnarilor cu caracter politic, ca actiunea reclamantului nu se încadreaza în dispozitiile legii 221/2009, iar cu privire la daunele materiale reclamantului i s-a restituit gospodaria, pretentiile acestuia fiind neîntemeiate.

La termenul de judecata din 27 nov.2009 reclamantul a aratat ca renunta la capatul de cerere privind constatarea caracterului politic al masurii dislocarii.

Tribunalul a examinat din oficiu exceptia necompetentei teritoriale, care a fost respinsa întrucât aceasta exceptie nu a fost ridicata de pârât pâna la prima zi de înfatisare.

Prin sentinta civila 64 din 12 februarie 2010 a Tribunalului Mehedinti s-a admis în parte actiunea precizata si a fost obligat Statul Român prin Ministerul Finantelor la plata catre reclamant a sumei de 200.000 lei, cu titlu de daune morale.

Pentru a se pronunta astfel, tribunalul a retinut ca potrivit art.3 din Legea 221/2009 constituie masuri administrative cu caracter politic orice masura luata de organele fostei militii sau securitati, având ca obiect dislocarea si stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unitati si colonii de munca, stabilirea de loc de munca obligatoriu, daca au fost întemeiate pe unul sau mai multe acte normative printre care si decizia nr.200/1951 a MAI .

De asemenea, art.5 alin. 1 din acelasi act normativ stipuleaza dreptul oricarei persoane care a facut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic, precum si dupa decesul acestei persoane, sotul sau descendentii acestora pâna la gradul al II-lea inclusiv, de a solicita obligarea statului la acordarea unor despagubiri pentru prejudiciul moral suferit.

Reclamantul a facut dovada stramutarii familiei sale la data de18 iunie 1951 în comuna Frumusita Noua-Galati , în baza deciziei MAI nr.251/ asa cum rezulta din adresa emisa de Consiliul Securitatii Statului din 14 iunie 1960 si Ministerul Apararii Nationale nr.896/2009, unde li s-a stabilit domiciliul obligatoriu, restrictiile domiciliare fiind ridicate la 20.12.1955 prin decizia MAI nr.6200/1955, iar prin decizia nr.201/2004, reclamantului i s-a acordat calitatea de luptator în rezistenta anticomunista

Cu actele de filiatie depuse la dosar reclamantul a facut si dovada calitatii sale de mostenitor al autoarei M.A., decedata la 22.02.1985.

Având în vedere spiritul si ratiunea legii nr.221/2009 de înlaturare , chiar si partiala , a efectelor unor grave abuzuri petrecute în România în timpul regimului totalitar, instanta a apreciat ca pentru prejudiciul moral cauzat reclamantului si mamei sale prin deportarea sa si a familiei în perioada 18 iunie 1951-20 decembrie 195, o indemnizatie de 200.000 lei este echitabila avându-se în vedere si masurile reparatorii acordate în temeiul Decretului Lege 118/1990 de care beneficiaza reclamantul, respectiv suma de 901 lei.

Împotriva acestei sentinte au declarat apel ambele parti.
În motivarea apelului declarat de reclamant, s-a criticat cuantumul despagubirilor acordate, reclamantul considerând ca este insuficient cuantumul de 200 000 lei, în raport de suferintele îndurate si de hotarârile judecatoresti pronuntate de alte instante cu privire la aceeasi situatie juridica.

Pârâtul a motivat apelul invocând exceptia necompetentei teritoriale a Tribunalului Mehedinti în raport de prevederile art. 8 alin 1 c.proc. civ.

Un alt motiv de apel a privit netemeinicia sentintei, pârâtul sustinând ca daunele morale se pot acorda numai pentru persoanele care au suferit condamnari cu caracter politic, nu si pentru prejudiciul moral suferit în urma luarii unei masuri administrative cu caracter politic. Pentru aceste ultime categorii de persoane s-au acordat despagubiri în temeiul OUG 214/1999 si Decretului – Lege 118/1990, iar reclamantul a fost despagubit pecuniar. S-a solicitat ca reclamantul sa faca dovada calitatii sale procesual active.
Apelul declarat de reclamant este fondat, iar apelul declarat de pârât nu este fondat, pentru urmatoarele considerente.

Tribunalul Mehedinti a considerat în mod corect ca este competent teritorial sa solutioneze cauza.

Normele din codul de procedura civila care reglementeaza competenta teritoriala au, în general, caracter relativ, doar în cazurile expres prevazute de lege acestora fiindu-le stabilit un caracter absolut. Dispozitiile art. 8 alin. 1 c.p.c. care stabilesc competenta teritoriala în cazul cererilor îndreptate împotriva statului sunt norme dispozitive, iar exceptia lipsei competentei teritoriale poate fi ridicata de pârât doar pâna la prima zi de înfatisare.
În speta, o astfel de exceptie a fost ridicata din oficiu de instanta, fiind consemnata în practicaua sentintei si apoi respinsa prin considerente.

Ca urmare, ridicarea exceptiei de catre pârât prin motivele de apel este tardiva, caz în care exceptia se va respinge.
Criticile formulate de pârât, în sensul ca reclamantul nu este îndreptatit la acordarea de daune morale nu sunt întemeiate.

Legea 221/2009 are ca obiect de reglementare stabilirea unor drepturi în favoarea persoanelor care, în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, au facut obiectul unor condamnari cu caracter politic ori al unor masuri administrative asimilate acestora. Anterior acestei legi, au fost adoptate DL 118/1990 si OUG 214/1999 pentru repararea prejudiciilor morale si materiale suferite în timpul regimul politic anterior de categorii de persoane expres prevazute în actele normative.

Legea din 2009 are caracter de complinire, nu înlatura drepturile deja stabilite prin legile anterioare, având ca scop înlaturarea consecintelor penale ale condamnarilor cu caracter politic pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, repunerea în drepturi a persoanelor pentru care s-a dispus, prin aceste condamnari, decaderea din drepturi sau degradarea militara; acordarea de despagubiri morale, daca reparatiile obtinute prin efectul DL 118/1990 si OUG 214/1999, nu sunt suficiente; repararea prejudiciului material produs prin confiscarea unor bunuri prin hotarârea de condamnare sau ca efect al masurii administrative, daca bunurile nu au fost restituite sau nu s-au obtinut despagubiri în echivalent.

Prin art. 1 si art.3 din legea 221/2009, se definesc doua categorii de masuri abuzive luate de regimul politic comunist si care pot fi reparate, si anume condamnarile cu caracter politic, definite prin enumerare si trimitere expresa la infractiunile în baza carora a fost pronuntata condamnarea si masurile administrative cu caracter politic. Acestea din urma care sunt definite ca masuri administrative având ca obiect dislocarea si stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unitati si colonii de munca, stabilirea de loc de munca obligatoriu, daca au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre actele normative enumerate de legiuitor, pe de o parte, iar pe de alta parte, alte masuri administrative, daca scopul acestora a fost tot unul cu caracter politic cu aplicarea concordanta a disp. art. 2 din OUG 214/1999.

Modalitatea practica de reparare a prejudiciului este stabilita de legiuitor prin art. 5 din lege. Prin alineatul 1 se stabileste ca orice persoana care a suferit condamnari cu caracter politic sau care a facut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic, se poate adresa instantei de judecata. Litera a) din acest alineat prevede posibilitatea de a cere obligarea statului la acordarea unor despagubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare iar litera b) stabileste acordarea de despagubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotarâre de condamnare sau ca efect al masurii administrative, daca a obtinut reparatia în conditiile legilor anterioare.

Cadrul general de reglementare a drepturilor patrimoniale recunoscute de lege, rezultat din interpretarea logica si teleologica a prevederilor art. 5, priveste toate persoanele, atât cele condamnate politic, cât si cele care au facut obiectul unor masuri administrative politice în perioada de referinta, care beneficiaza de dreptul la despagubiri morale si/sau materiale.

Atât condamnarile, cât si masurile administrative au avut un caracter politic, sunt masuri abuzive ale regimului comunist, vizeaza persoanele care s-au împotrivit sub diverse forme regimului comunist totalitar si care au suferit prejudicii materiale si morale. A distinge între cele doua categorii, sub aspectul daunelor materiale si morale, ar însemna negarea ratiunii adoptarii actului normativ si crearea unui cadru juridic discriminatoriu pentru persoanele aflate în situatii similare.

Aceasta interpretare rezulta si din modul în care au fost redactate prev. art. 1 alin. alin. 2 lit. a – j si art. 3 lit. a – f, care trimit, prin enumerare, la ratiunile politice care au stat la baza reglementarilor anumitor infractiuni sau fapte fara caracter penal, condamnate sau sanctionate de regimul comunist, dar si din dispozitiile art. 4 alin. 1 si 2, care fac trimitere în egala masura la disp. art. 2 din OUG 214/1999 , ca sistem de referinta pentru tribunal în procedura de constatare a caracterului politic al condamnarii penale sau al masurii administrative. În aceste situatii legea nu distinge, astfel ca în spiritul unei consecvente legislative trebuie sa se faca o asimilare nu numai la nivel declarativ, ci si la nivelul aplicarii practice. Un argument în plus este acela ca legile cu caracter reparatoriu anterioare, de care instanta trebuie sa tina seama la stabilirea cuantumului masurilor reparatorii, acopera întreaga paleta a masurilor cu caracter abuziv – condamnari politice sau masuri administrative asimilate acestora – iar legea actuala are un evident caracter de complinire, caz în care trebuie sa fie aplicate aceleasi reguli de rationament juridic.

Daca legiuitorul ar fi intentionat sa excluda în mod categoric de la despagubiri pentru prejudiciul moral persoanele care au facut obiectul unor masuri politice administrative, ar fi folosit ca tehnica legislativa, acelasi procedeu utilizat la redactarea art. 5 alin. 1 lit. b din lege, potrivit cu care se acorda despagubiri materiale pentru bunuri confiscate, daca nu au fost restituite sau nu s-au obtinut anterior despagubiri în echivalent, în scopul evitarii unei duble reparatii. Asadar, ar fi trebuit sa se prevada expres ca un astfel de prejudiciu moral a fost deja acoperit prin aplicarea Decretului Lege 118/1990, ori, dimpotriva, în cuprinsul Legii 221/2009 se arata ca masurile stabilite prin decretul anterior nu sunt afectate.

Concluzia este aceea ca sunt îndreptatite la repararea prejudiciului moral si persoanele care au fost victima unor masuri administrative cu caracter politic, care nu a fost satisfacut adecvat prin legea veche.

Cum art.3 lit.e din legea 221/2009 stabileste ca printre masurile administrative cu caracter politic se înscrie si dislocarea si stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unitati si colonii de munca, stabilirea de loc de munca obligatoriu, daca au fost întemeiate si pe decizia 200/1951 a Ministerului Afacerilor Interne, iar în cauza, reclamantul a facut obiectul unei masuri administrative cu caracter politic, fiind dislocat în judetul Galati, în perioada 18 iunie 1951-20 decembrie 1955 împreuna cu familia, în temeiul art. 5 acesta poate solicita obligarea statului la acordarea unor despagubiri morale.

Tribunalul a considerat corect faptul ca actiunea este admisibila, însa a stabilit un cuantum prea mic pentru daunele solicitate.
Reclamantul a solicitat despagubiri morale atât pentru prejudiciul suferit în nume propriu, cât si în calitate de mostenitor al mamei sale, victima a aceleiasi masuri.

Dislocarea din localitatea de domiciliu si mutarea fortata într-o alta localitate, lipsirea de bunurile personale, obligarea de a trai în conditii materiale precare si de a munci fortat produce suferinte pe plan moral, social si profesional, astfel de masuri lezeaza demnitatea si onoarea, dar si libertatea individuala, drepturile personale patrimoniale ocrotite de lege si are drept consecinte un prejudiciu moral care justifica acordarea unei compensatii materiale.

ntinderea acestei compensatii se stabileste pe baza unor criterii aflate la îndemâna instantei, cum ar fi durata masurii abuzive, precum si de consecintele produse asupra persoanei ori asupra familiei, fara a constitui un pret al durerii, ci o reparatie a unor prejudicii greu de cuantificat la nivel material.

Prima instanta si-a raportat solutia, în principal, la cuantumul stabilit ca indemnizatie prin Decretul Lege 118/1990, însa instanta de apel apreciaza ca, raportat la perioada celor patru ani de domiciliu obligatoriu, la traumele psihice produse reclamantului si mamei sale, nevoiti sa suporte pe nedrept un regim de viata inuman, se justifica acordarea de daune morale într-un cuantum de 400 000 lei, adica de circa 50 000 lei pentru fiecare an de domiciliu fortat, pentru fiecare persoana.

Potrivit art. 296 c.p.c. se va respinge apelul pârâtului, se va admite apelul reclamantului si se va schimba în parte sentinta.

Va fi obligat pârâtul catre reclamant la 400 000 lei daune morale si se vor mentine dispozitiile sentintei referitoare la admiterea actiunii.

La stabilirea cuantumului despăgubirilor trebuie să se aibă în vedere perioada de 6 luni cât tatăl reclamantei a fost efectiv privat de libertate, suferinţa psihică generată de începerea cercetărilor penale împotriva defunctului, urmată de condamnarea iniţiala

Sentinţă civilă

Tribunalul Bistriţa-Năsăud-Secţia Civilă

La stabilirea cuantumului despagubirilor trebuie sa se aiba în vedere perioada de 6 luni cât tatal reclamantei a fost efectiv privat de libertate, suferinta psihica generata de începerea cercetarilor penale împotriva defunctului, urmata de condamnarea initiala la 2 ani închisoare corectionala, starea de incertitudine în privinta cuantumului pedepsei pe perioada de dupa condamnarea în prima instanta si pâna la pronuntarea hotarârii instantei de recurs, locul efectiv unde a executat pedeapsa, regimul existent la locul de detinere, împrejurarea ca în comunitatea din care facea parte i-a fost afectata reputatia, iar prin condamnarea sa abuziva a fost supus la suferinte fizice si psihice, i-a fost stirbita onoarea, demnitatea, i s-a îngradit libertatea, drepturi personale nepatrimoniale ocrotite de lege si a fost lipsit de posibilitatea de a–si continua activitatea anterioara si de a obtine venituri corespunzatoare.
(Trib. Bistrita-Nasaud, sect. civ., s. nr. 205/F/3 martie 2010)

Prin actiunea civila înregistrata reclamanta P.G.D.L. a solicitat în contradictoriu cu Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finantelor Publice Bucuresti, constatarea caracterului politic al condamnarii la pedeapsa închisorii pe timp de 6 luni a tatalui sau G. I., decedat la 23 februarie 1976, pronuntata de Curtea Cluj, sectia penala, prin decizia penala nr. 2348/1952 pentru savârsirea infractiunii prevazuta de art. 2 din Legea nr. 13/1949 si pedepsita de art. 2 lit. a din Decretul nr. 183/1949 combinat cu HCM nr. 809/20 iulie 1949; obligarea pârâtului la plata sumei de 1.200 lei cu titlu de daune materiale, reprezentând contravaloarea unui inel de aur de 10 grame cu initialele I.G. în suma de 1.000 lei si a unei verighete de casatorie, din aur, în greutate de 2 grame, în valoare de 200 lei, obiecte ridicate la încarcerarea defunctului în Colonia de munca nr. 2 Poarta Alba; obligarea pârâtului la plata sumei de 504.000 lei echivalentul sumei de 120.000 euro, cu titlu de daune morale pentru suferinta defunctului si a familiei sale, a starii de inconfort social rezultata din condamnare.

Analizând actele si lucrarile dosarului tribunalul retine faptul ca reclamanta este fiica numitului G. I., nascut la (…) si decedat la (…), asa cum rezulta din actele de stare civila aflate la dosar.

Prin sentinta penala nr. 776/1952 a fostului Tribunal Nasaud tatal reclamantei, numitul G. I., a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare corectionala si 500 lei amenda corectionala pentru comiterea infractiunii prevazuta de art. 2 din Legea nr. 13/1949 si pedepsita de art. 2 lit. a din Decretul nr. 83/1949 combinat cu HCM nr. 809/1949.

În sarcina acestuia s-a retinut ca în calitate de cârciumar s-a sustras de la plata impozitului pe circulatia marfurilor în suma de 162,29 lei prin nefiscalizarea cumparaturilor de pe piata neorganizata pe perioada 1 ianuarie 1952-30 aprilie 1952, ca nu a trecut în mod sincer în registrul cârciumii toate cumparaturile de pe piata, constatându-se ca în ziua de 5 mai 1952 nu a înregistrat: 9 bucati pestisori prajiti, 4,400 kg. cas de oaie, 0,400 kg. urda, un borcan si jumatate de muraturi de ardei umplut.

Prin decizia penala nr. 2348/1952 a fostei Curti Cluj, sectia penala, pronuntata în dosarul nr. 1981/1952 s-a admis în parte recursul inculpatului G.I., dispunându-se reducerea pedepsei închisorii de la 2 ani la 6 luni.
La data pronuntarii acestei decizii, tatal reclamantei, numitul G.I., era în stare de arest preventiv începând din data de 19 iunie 1952, asa cum rezulta din dispozitivul deciziei penale.

Conform biletului de liberare nr. 11844/1952 eliberat la 15 decembrie 1952 de Directia Generala a Penitenciarelor, Coloniilor si Unitatilor de Munca – Penitenciarul Vacaresti, tatal reclamantei a executat pedeapsa de 6 luni închisoare într-o unitate de penitenciar, în perioada 19.06.1952-15.12.1952, fiind eliberat la expirarea pedepsei.

Potrivit mentiunilor efectuate pe verso-ul biletului de liberare, la data de 10 iulie 1952 tatal reclamantei a fost dus în colonia de munca nr. 2 Poarta Alba.

Asa cum a relevat martora P. G., tatal reclamantei a fost dus la canal, lucrând la stuf, într-un mediu plin de apa.

Infractiunea economica pentru comiterea careia a fost condamnat tatal reclamantei, pedepsita de art. 2 lit. a din Decretul nr. 183/1949 constituie de drept condamnare cu caracter politic, conform art. 1 alin. 2 lit. f din Legea nr. 221/2009.

Fiind vorba de o condamnare pe care legea o instituie ca fiind cu caracter politic, un asemenea caracter nu mai trebuie constatat de instanta de judecata, el fiind stabilit ope legis.

Aceasta rezulta si din dispozitiile art. 1 alin. 4 si art. 4 alin. 1, texte conform carora caracterul politic al condamnarii se constata de instanta de judecata numai în cazul persoanelor condamnate penal în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 pentru alte fapte decât cele prevazute la art. 1 alin. 2, adica pentru alte fapte decât cele ce constituie de drept condamnari cu caracter politic, cum sunt faptele prevazute de art. 1 alin. 3 din Legea nr. 221/2009.

Dat fiind faptul ca în cauza nu sunt incidente dispozitiile art. 1 alin. 3 din Legea nr. 221/2009, ca este vorba de o condamnare pe care legea însasi o califica drept politica, actiunea reclamantei nu poate fi considerata inadmisibila, asa cum gresit de sustine de pârât.
Întrucât condamnatul G.I. a decedat la data de 23 februarie 1976, reclamanta, în calitate de fiica, este îndreptatita în temeiul art. 5 alin. 1 din Legea nr. 221/2009 sa promoveze prezenta actiune în despagubiri.

În ceea ce priveste cererea de acordare de despagubiri materiale reprezentând contravaloarea obiectelor din aur (inel cu inscriptia I.G. de 10 grame si verigheta de casatorie de 2 grame), tribunalul retine ca aceasta este neîntemeiata, deoarece textul art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009 instituie dreptul la despagubiri prin echivalent banesc numai în cazul bunurilor confiscate prin hotarârea de condamnare si nerestituite în natura sau prin echivalent.

Or, prin hotarârea de condamnare a tatalui reclamantei nu s-a dispus masura confiscarii vreunor bunuri, aspect recunoscut de reclamanta în chiar cuprinsul actiunii introductive.

Ca arate, cerinta legii, aceea de a fi vorba de bunuri confiscate prin hotarârea de condamnare, nu este îndeplinita.

Pe de alta parte, în cauza nici nu s-a dovedit ca asemenea bunuri au fost în posesia tatalui reclamantei, ca s-au ridicat la încarcerarea acestuia în colonia de munca nr. 2 Poarta Alba, simpla cerere de restituite depusa în copie la dosar neputând constitui o asemenea dovada atâta timp cât nu rezulta din cuprinsul ei momentul la care s-a formulat, nu poarta semnatura condamnatului, nu contine vreo data a înregistrarii cererii în evidentele unitatii de munca, nu exista vreo alta dovada care sa ateste expedierea si primirea cererii.

Ridicarea acestor obiecte de aur la momentul încarcerarii, eventuala lor valoare, nu s-a dovedit nici prin probatoriul testimonial administrat în cauza.

Or, conform principiului instituit de art. 1169 C.civ., persoana care formuleaza o propunere înaintea instantei trebuie sa o dovedeasca.
În baza dispozitiilor art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, având în vedere caracterul politic al condamnarii defunctului G.I., rezultat din lege, reclamanta este îndreptatita la acordarea de daune morale pentru prejudiciul moral suferit urmare a condamnarii tatalui sau.

Este bine cunoscut faptul ca dupa instaurarea comunismului în România, Canalul Dunare Marea Neagra a devenit unul din punctele de referinta ale universului concentrationar românesc, perioada anilor 1948-1952 fiind cea în care „Securitatea si Militia” nou înfiintate se afirma în reprimarea luptei anticomuniste.

În anul 1949 a început constructia canalului, multi dintre muncitori fiind detinuti politici din închisorile comuniste, lucrarile fiind sistate în anul 1955.

Începând cu luna mai 1950, de-a lungul celor 65 de km dintre Cernavoda si Constanta au fost instalate 14 lagare de exterminare prin munca fortata. Canalul trebuia sa se întemeieze numai pe munca fizica a miilor de detinuti politici, provocând o uriasa suferinta umana si mii de morti care au fost înghititi de colinele de pamânt ale ucigasului canal.

Colonia cea mai mare a canalului era Poarta Alba, unde erau în mod constant cam 12000 detinuti, spre deosebire de celelalte vreo 15 colonii penitenciare de pe canal, care aveau efective între 5-7 mii oameni, asa cum rezulta din lucrarea autorului Aurel Popa, „Sub semnul Gulagului”.
„Ratia de pâine era de 750 g pe zi, iar ziua de munca de 12 ore, plus corvezile când ne venea rândul. [...] Munca la roaba era considerata cea mai grea, din toate cele de la canal. Norma era 4 mc de dislocat si transportat în cele 12 ore de lucru. [...] Restul hranei era lipsita de valoare nutritiva, fiind când varza fiarta, când ceapa fiarta, rar alimente consistente cum ar fi arpacasul, fasolea sau cartofii”, dezvaluie Aurel Popa în cartea sa.

Prin condamnarea suferita s-a cauzat tatalui reclamantei un prejudiciu nepatrimonial ce a constat în consecintele daunatoare neevaluabile în bani ce au rezultat din atingerile si încalcarile dreptului personal nepatrimonial la libertate, cu consecinta inclusiv a unor inconveniente de ordin fizic datorate pierderii confortului, fiind afectate totodata în mod implicit acele atribute ale persoanei care influenteaza relatiile sociale – onoare, reputatie – precum si cele care se situeaza în domeniul afectiv al vietii umane – relatiile cu prietenii, apropiatii, vatamari care îsi gasesc expresia cea mai tipica în durerea morala încercata de victima.

Lipsirea de libertate a produs consecinte si în planul vietii private si profesionale a persoanei condamnate din motive politice, inclusiv dupa momentul eliberarii, fiindu-i afectate datorita conditiilor istorice anterioare anului 1989 viata familiala, imaginea si chiar sursele de venit.

Este de netagaduit ca orice arestare si inculpare pe nedrept produce celor în cauza, suferinte pe plan moral, social si profesional, ca astfel de masuri lezeaza demnitatea si onoarea, libertatea individuala, drepturi personal nepatrimoniale ocrotite de lege si ca, din acest punct de vedere, le produce un prejudiciu moral care justifica acordarea unei compensatii banesti.

Totodata, trebuie avut în vedere faptul ca tatal reclamantei a decedat din cauza unui infarct la vârsta de 67 de ani, vârsta aflata sub cea medie de viata, ceea ce denota ca suferintele din perioada cercetarii, a executarii pedepsei s-au rasfrânt asupra sanatatii.

În acest sens, se retine din depozitia martorei P. G. faptul ca defunctul a fost considerat exploatator, dusman al regimului, dupa liberarea sa a fost cunoscut ca un om retras, care nu s-a mai ocupat de comert, ci numai de apicultura si de confectionarea manuala a viorilor.

Condamnarea defunctului a avut consecinte si în privinta familiei sale, asa cum atesta martorii audiati în cauza.

Astfel, reclamanta a intrat la liceu mai târziu decât colegii sai de clasa, desi era cunoscuta ca un elev bun la învatatura, a devenit pioniera în tura a treia, nu a fost primita în rândurile Uniunii Tineretului Muncitor, în conditiile în care în acele vremuri era o cinste sa devii UTM-ist.

Dupa casatorie, sotul reclamantei, care lucra la Inspectoratul Judetean de Politie Bistrita-Nasaud – biroul criminalistic, a fost considerat „dusman de clasa”, i se amintea de condamnarea socrului, nu i s-a permis sa urmeze cursurile f.f. ale Facultatii de Drept, a fost împiedicat sa urmeze cursurile scolii de ofiteri.

Nu se poate sustine ca prin acordarea daunelor morale s-ar produce o îmbogatire fara just temei, atâta timp cât prin condamnarea politica a tatalui reclamantei s-a adus atingere valorilor care definesc personalitatea umana, valori care se refera la existenta fizica a omului, sensibilitatea fizica si psihica, la cinste, demnitate, onoare si alte valori similare.

Condamnarea suferita de defunct, detentia si consecintele acesteia s-au rasfrânt în mod negativ asupra reclamantei si familiei acesteia, afectând onoarea, prestigiul si reputatia acesteia, având consecinte pe plan social si profesional, ceea ce justifica acordarea de daune morale.

Nu poate fi negata dauna morala suferita de reclamanta si tatal sau ca urmare a lezarii drepturilor lor personale nepatrimoniale (reputatie, onoare etc.) sau ca urmare a provocarii unei suferinte morale prin atingerea unor elemente ale dreptului la viata privata, cu referire speciala la o viata familiala normala, libera si la adapost de orice privatiuni injuste ori intruziuni, ale dreptului la pregatire si desavârsire scolara si profesionala, la un loc de munca stabil, valori morale ce sunt considerate importante si ocrotite juridic în orice societate civilizata.

Raportat la impactul psihic suferit de defunct, de reclamanta si de familia sa, la consecintele negative create în plan familial si social si intensitatea cu care au fost percepute, rezultate din aspectele mai sus relevate, tribunalul apreciaza ca acordarea sumei de 20.000 euro cu titlu de daune morale este de natura sa procure reclamantei satisfactii susceptibile de a înlocui valorile de care au fost privati reclamanta si defunctul sau tata.

În baza considerentelor exprimate si facând aplicarea dispozitiilor art. 1 alin. 2 si 4, art. 4 alin. 1, art. 5 alin. 1 lit. a, b din Legea nr. 221/2009, tribunalul va admite în parte actiunea civila formulata si în consecinta va obliga pârâtul sa plateasca reclamantei echivalentul în lei la data platii a sumei de 20.000 euro cu titlu de daune morale; va respinge cererea de constatare a caracterului politic al condamnarii defunctului G.I., un asemenea caracter rezultând direct din lege; va respinge ca neîntemeiata cererea de obligare a pârâtului la plata sumei de 1.200 lei cu titlu de daune materiale reprezentând contravaloarea unui inel de aur de 10 grame cu initialele I.G. si a unei verighete de casatorie din aur de 2 grame.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.

Daune morale solicitate în temeiul legii 221/2009. Calitate procesuală activă.

Decizie

Instanta:

Curtea de Apel Craiova – Secţia civilă

Prin actiunea înregistrata la 29 octombrie 2009, reclamantul K.R. a chemat în judecata pe pârâtul Ministerul Finantelor Publice, solicitând instantei ca prin sentinta ce o va pronunta sa dispuna obligarea statului român prin Ministerul Finantelor Publice, sa-i plateasca suma de 500.000 Euro cu titlu de despagubiri morale, potrivit art. 5 alin. 1 al Legii nr. 221/2009 si 100.000 Euro, potrivit art. 5 alin. b al aceleiasi legi.

În motivarea actiunii reclamantul a aratat ca tatal si bunicul acestuia nu au fost condamnati prin sentinta penala de catre instanta, însa au fost stramutati începând cu 15.07.1968 din domiciliu, li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, li s-au confiscat bunuri imobile si mobile, ceea ce le-a adus grave prejudicii morale, evaluate la suma de 500.000 Euro.
Ministerul Finantelor Publice prin Directia Generala a Finantelor Publice Olt a formulat întâmpinare prin care a solicitat sa se constate lipsa calitatii procesuale active a reclamantului, având în vedere dispoz. art. 5 alin. 1 din

Legea nr. 221/2009.

Prin sentinta civila nr. 83 din 2 februarie 2010 a Tribunalului Olt s-a admis exceptia lipsei calitatii procesual active a reclamantului si s-a respins actiunea.

Pentru a se pronunta astfel, tribunalul a retinut ca potrivit art. 5 alin. 1 din Legea nr. 221/2009, “orice persoana care a suferit condamnari cu caracter politic în perioada 06.03.1945 – 22.12.1989, sau care a facut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic, precum si, dupa decesul acestei persoane, sotul sau descendentii acesteia pâna la gradul al II-a inclusiv pot solicita acordarea de despagubiri”.

S-a constatat ca reclamantul K.R. este nepot de fiica al persoanei fata de care s-a luat masura stramutarii, astfel încât, atâta timp cât descendenta de gradul I, respectiv K.E. este în viata, reclamantul nu poate avea calitate procesuala activa.

S-a aratat, de asemenea, ca din actele depuse la dosarul cauzei nu rezulta ca împotriva reclamantului s-au luat masuri administrative cu caracter politic sau ca a suferit condamnari în perioada mentionata de Legea nr. 221/2009.

Împotriva acestei sentinte a declarat apel reclamantul, motivând ca a formulat o cerere imprescriptibila, în nume propriu, deoarece a suferit si el la ultimele trei stramutari ale tatalui sau, fiind în vârsta de 8 luni, asa încât tribunalul a retinut gresit ca a formulat cerere ca mostenitor al tatalui sau bunicului sau, fiindu-i îngradit accesul liber la justitie.

Apelantul a sustinut ca dreptul la actiune al DGFP Olt si al Ministerului Public s-a prescris, nefiind exercitat în termenul de trei ani stabilit de Decretul 167/1958 iar calitatea sa procesuala activa este probata prin însasi cererea de chemare în judecata.

S-a sustinut ca pârâtul nu a facut dovezi în sensul ca minora K.A. , nascuta la 15 iulie 1968 în loc. Corabia s-a bucurat de îngrijire gratuita din partea statului român pâna la majorat sau ca parintii reclamantului au fost decazuti din drepturile parintesti.

Apelantul a criticat faptul ca întâmpinarea nr. 28573/10 ian. 2010 depusa de pârât i s-a comunicat la 22 ianuarie 2010, dupa închiderea dezbaterilor , actul fiind depus tardiv, judecatorul urmarind sa ascunda acte si dovezi importante.

Apelantul a solicitat admiterea apelului, anularea sentintei si retinerea cauzei spre rejudecare, lamurirea întelesului si întinderii dispozitivului sentintei civile nr. 83/2010, deoarece acest dispozitiv lipseste, precum si conexarea la prezentul dosar a dosarelor 3413/104/2009, 34147104/2009, 3415/104/2009, 3448/104/2009, privind pe membrii familiei sale.

La data de 29 martie 2010 pârâtul a depus întâmpinare, solicitând respingerea apelului întrucât reclamantul nu are calitate procesuala activa, iar pe fond aratându-se ca nu s-a facut dovada ca împotriva reclamantului s-au luat masuri administrative cu caracter politic.

Apelul nu este fondat si urmeaza a fi respins pentru urmatoarele considerente.

Procesul civil este guvernat de principiul disponibilitatii, regasit cu valoarea constitutionala în art. 21 din legea fundamentala si reglementat de art. 129 c.p.c. Dreptul persoanei interesate de a sesiza instantele de judecata este considerat de legiuitorul constituant ca fiind strâns legat de vointa persoanei ce se pretinde vatamata în drepturile sau interesele sale legitime, iar prin introducerea actiunii civile reclamantul stabileste persoanele chemate în judecata si obiectul pricinii.

Exercitând rol activ, instanta este îndreptatita sa dea calificarea juridica a actiunii, dupa ce pune în discutia partilor aspectele care tin de aceasta calificare, întrucât investirea de catre reclamant se face numai cu situatia de fapt, nu si cu temeiul de drept al actiunii.

Fiind obligata de prev. art. 129 alin. 6 c.p.c. sa se pronunte doar asupra cererilor formulate de parti, instanta nu poate schimba obiectul actiunii.

În speta, reclamantul a formulat o actiune în pretentii, indicând ca temei al pretentiilor sale dispozitiile Decretului Lege 118/1990 si ulterior, ale Legii 221/2009, care reglementeaza dreptul persoanelor care au fost victimele unor condamnari sau ale unor masuri administrative cu caracter politic de a primi despagubiri( daune morale si materiale) de la stat.

Prin cererea de chemare în judecata, formulata sumar si mai putin clar, reclamantul a facut referire la situatia familiei sale, a tatalui si bunicului sau, care au fost stramutati în perioada anterioara anului 1989.

Ulterior, prin cererile depuse la filele 29, 45, 68, 97, ca raspunsuri la întâmpinarile pârâtului sau sub forma unor note scrise, reclamantul a aratat ca a suferit personal, în copilarie, din pricina schimbarii fortate a domiciliului parintilor sai, victime ale abuzurilor regimului comunist. Ca urmare, prin aceste cereri, considerate precizare a actiunii, reclamantul a solicitat despagubiri reprezentând daune morale, atât ca mostenitor al autorului sau, bunic matern, cât si în nume propriu, sustinând ca familia sa a fost stramutata de mai multe ori iar schimbarea repetata a domiciliului, precum si ascultarea telefonului, deschiderea corespondentei, cercetarea abuziva de catre reprezentantii fostei militii si securitati i-au pricinuit suferinte si i-au pus viata în pericol.

Reclamantul a mai precizat în aceste cereri ca, fiind etnic maghiar, a fost persecutat, a fost considerat transfug si apatrid.

Tribunalul a analizat actiunea sub ambele aspecte, constatând în mod corect ca reclamantul nu are calitate procesuala activa pentru a promova actiunea ca mostenitor al autorului sau cât timp este descendent de gradul II iar mostenitorul de gradul I, respectiv mama reclamantului, este în viata.

Calitatea procesuala activa reprezinta una din conditiile de exercitare a actiunii civile si constituie identitatea dintre persoana reclamantului si titularul dreptului care se pretinde ca a fost încalcat. Cum prin art. 5 din legea 221/2009 se prevede ca despagubirile se acorda persoanei care a suferit condamnari cu caracter politic sau care a facut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic, precum si, dupa decesul acestei persoane, sotului sau descendentilor acesteia pâna la gradul al II-lea inclusiv, reclamantul nu poate pretinde drepturile de care beneficiaza autorii în viata, nefiind titularul dreptului recunoscut de lege.

Din acest motiv sunt nefondate criticile apelantului privind gresita solutionare a exceptiei lipsei calitatii procesual active în promovarea capatului de actiune care priveste prejudiciile suferite de autorii sai, parinti si bunic matern.

Sunt, de asemenea, nefondate, criticile privind tardivitatea întâmpinarii sau caracterul prescriptibil al acesteia. Potrivit art. 114 alin. 2 c.p.c., pârâtului i se pune în vedere sa depuna întâmpinare cel mai târziu cu 5 zile înaintea primului termen de judecata iar dispozitia din art. 118 alin 2 c.p.c. care sanctiona nedepunerea întâmpinarii în termen cu decaderea din dreptul de a mai propune probe sau de a invoca exceptii, cu exceptia celor de ordine publica, a fost abrogata prin legea 219/2005, asa încât depunerea întâmpinarii dupa prima zi de înfatisare nu poate fi sanctionata.

În plus, exceptia lipsei calitatii procesual active este o exceptie de ordine publica, asa încât ea putea fi invocata chiar de instanta, din oficiu, în orice stadiu al pricinii, inclusiv în caile de atac, neavând relevanta asupra legalitatii sentintei faptul ca exceptia a fost ridicata de pârâta prin cererea depusa la 12 ian 2010.

Instanta a respectat drepturile procesuale ale reclamantului si principiul dreptului la aparare si al contradictorialitatii, deoarece a repus cauza pe rol, dupa ce pârâta a depus întâmpinare, dând posibilitate reclamantului sa raspunda exceptiei, acesta prezentând punctul sau de vedere în concluziile scrise depuse la 28 ian. 2010.

Tribunalul a respectat limitele investirii sale si s-a pronuntat si pe capatul de cerere privind prejudiciul suferit de reclamant, personal, motivând ca din actele depuse la dosar nu rezulta ca împotriva reclamantului s-au luat masuri administrative cu caracter politic sau ca a suferit condamnari pe perioada mentionata de legea 221/2009.

În acest mod a fost solutionata actiunea pe fond, asa încât faptul ca prin dispozitiv s-a admis exceptia lipsei calitatii procesual active si s-a respins actiunea nu presupune ca fondul cererii nu a fost solutionat. Exceptia a privit doar unul din capetele de cerere, iar cel de al doilea a fost analizat sub aspectul temeiniciei, nefiind incidente dispozitiile art. 297 alin 1 c.p.c., care sa justifice desfiintarea sentintei si nici dispoz. art. 297 alin 2 c.p.c., cum se solicita prin apel, neexistând un alt motiv de nulitate care sa duca la anularea sentintei.

Prima instanta a retinut corect ca reclamantul nu poate pretinde acordarea de despagubiri în nume propriu, cât timp împotriva sa nu au fost luate masuri administrative cu caracter politic.

Reclamantul s-a nascut la 24.09.1975, când parintii sai locuiau în com. Visina Veche, jud. Olt, iar dupa aceasta data nu s-a luat masura stramutarii fata de familia sa, reclamantul facând o confuzie între stramutarea cu caracter politic si schimbarea locului de munca si, implicit, a domiciliului unei persoane din motive profesionale. Faptul ca la 1 mai 1976 parintii sai s-au mutat în loc. Slatina nu a constituit o stramutare, fiind chiar în interesul familiei si al copiilor sa locuiasca într-un oras, resedinta de judet, care oferea posibilitati mai bune pentru educarea minorilor.

Suferintele la care face referire reclamantul, respectiv, faptul ca locuia în blocuri de beton înghetate, ca era flamând, timid si speriat( fila 51 dosar tribunal) nu sunt consecinta unei persecutii politice, directe sau indirecte, împotriva sa, ci o descriere a conditiilor de viata a majoritatii populatiei.

Actele depuse la dosar ( note informative) din care rezulta ca bunicul sau si mama sa erau sub supravegherea securitatii sunt din perioada anterioara nasterii sale ( 25 dec. 1964, 10 mai 1973) ori se refera la aspecte care nu aveau legatura cu viata personala a reclamantului, ci priveau relatiile mamei sale cu cetateni straini din Franta si Polonia sau modul în care aceasta încerca sa rezolve anumite probleme, cum ar fi publicarea unor carti sau înscrierea fiicei într-o anumita clasa.Referirile facute prin motivele de apel la situatia surorii reclamantului, K.A., nu privesc cauza de fata, în care se pune în discutie prejudiciul moral suferit de reclamant.

În finalul cererii de apel reclamantul a solicitat lamurirea întelesului sentintei, în conditiile art. 281/1 c.p.c., cerere nefondata, deoarece dispozitivul este clar, tribunal respingând actiunea, asa încât nu mai este necesar a se lamuri întinderea sau întelesul acestuia.

Potrivit art. 164 c.p.c., conexarea unor dosare se poate dispune daca privesc aceleasi parti, dosarul fiind trimis instantei mai întâi investita. Dosarele 3413/104/2009, 3414/104/2009, 3415/104/2009, 3448/104/2009, privesc pe membrii familiei reclamantului, au obiect diferit, privind despagubiri solicitate de acestia pentru prejudicii ce le-au fost cauzate personal, asa încât exceptia de litispendenta nu este întemeiata.
Apreciind ca sentinta atacata este legala si temeinica, potrivit art. 296 c.p.c., apelul se va respinge ca nefondat.

Legea nr. 221/2009

Sentinţă civilă

Tribunalul Gorj – Sectia Civila

Potrivit art. 4 alin.4 din Legea nr. 221/2009, privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, competenta de solutionare a cererilor de chemare în judecata întemeiate pe dispozitiile acestui act normativ apartine tribunalului, sectia civila, în circumscriptia caruia domiciliaza persoana interesata.

Indicarea de catre reclamantul cetatean român ca si domiciliu a adresei de resedinta din Germania, unde locuieste efectiv, nu este în masura sa conduca la aprecierea ca instanta competenta teritorial este tribunalul de la domiciliul procuratorului, ales de reclamant ca domiciliu procesual ales.

Existenta copiei pasaportului românesc valabil demonstreaza ca reclamantul are domiciliul în România, Bucuresti, instanta competenta material si teritorial fiind Tribunalul Bucuresti.
În concluzie, în sensul Legii nr. 221/2009, domiciliul reclamantului este cel care rezulta din actul de identitate valabil emis de autoritatile române.

Domiciliul procesual ales este doar optiunea partii cu privire la locul unde sa-i fie comunicate actele de procedura.
Prin sentinta civila nr.12/19.01.2010, s-a dispus declinarea competentei de solutionare a cererii întemeiate pe dispozitiile Legii nr. 221/2009 în favoarea Tribunalului Bucuresti.

Pentru a dispune în acest sens, instanta de judecata a retinut ca prin cererea de chemare în judecata formulata de reclamantul D. A. S., prin procurator N. V. s-a solicitat instantei, în contradictoriu cu Statul Român reprezentat de Ministerul Finantelor, constatarea în temeiul art.4 alin.2 din Legea nr. 221/2009 a caracterului politic al masurilor administrative la care a fost supus autorul sau S. M., respectiv arestarea, stabilirea domiciliului fortat la Saru Dornei, precum si a confiscarii averii acestuia, iar în temeiul art. 5 alin.1 lit. b din aceeasi lege obligarea pârâtului la acordarea de despagubiri materiale si morale ridicate la suma de 800.000 euro.

În motivare, s-a aratat ca reclamantul este nepotul persoanei supuse masurilor cu caracter politic pe motiv de opozitie la instaurarea regimului politic totalitar. De asmenea, arata ca la data de 21.08.1952, autorul reclamantului S. M.a fost arestat pentru motive de ordin politic de catre fosta securiatate pâna la data de 28.04.1953, când a fost eliberat pe motive de sanatate în baza hotarârii Comisiei Speciale de Verificare a internatilor si detinutilor contrarevolutionari de la Colonia de munca Valea Neagra.

Din data de 28.04.1953 pâna la data decesului, 05.04.1954, i s-a fixat autorului reclamantului domiciliul fortat la Saru Dornei, judetul Suceava, bunurile nationalizate nefiind restituite si neacordându-se despagubiri, cu exceptia a 10 ha padure si 50 ha arabil.

În dovedirea actiunii, au fost depuse la dosar: procura judiciara, copii xerox ale cartii de identitate a procuratorului, pasaportului reclamantului, ale unor piese ale dosarului de securitate nr. 2076, vol.IV/1953, privind pe S. M., purtând stampila CNSAS- Directia Operativa Popesti Leordeni.
În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 221/2009.

La termenul de judecata, instanta a luat o declaratie procuratorului reclamantului.

Din aceasta declaratie rezulta ca reclamantul este nepot pe linie materna al autorului S. M., ca este cetatean român, cu domiciliul în România, la aceeasi adresa la care a locuit si autorul sau, dar cu denumirea strazii schimbata, în Bucuresti.

Existenta domiciliului în România, desi reclamantul indica drept domiciliu în Germania unde locuieste efectiv, declarând însa pentru cauza de fata un domiciliu ales la procurator, este evidentiata de copia pasaportului reclamantului de la dosar, din care rezulta ca detine un pasaport valabil românesc, fiind doar cetatean român, emis de autoritatile competente din Bucuresti, localitatea de domiciliu.

Examinându-si din oficiu competenta teritoriala, în raport de dispozitiile procedurale derogatorii ale legii nr. 221/2009, instanta a constatat ca nu este competenta sub acest aspect.

Astfel, potrivit art. 4 alin.4 din Legea nr. 221/2009, competenta de solutionare a cererii apartine tribunalului, sectia civila, în circumscriptia caruia domiciliaza persoana interesata. Cu alte cuvinte, în cauza persoana interesata este reclamantul, mostenitor al autorului S. M., în grad admis de actul normativ mentionat, potrivit art.5 alin.1, relativ strict la acordarea de despagubiri.

În speta, din copia pasaportului reclamantului rezulta ca a fost emis de autoritatile competente de la domiciliul sau – Bucuresti – fapt ce se coroboreaza si cu declaratia procuratorului sau.

Faptul ca reclamantul si-a ales un domiciliu din punct procesual nu poate echivala cu domiciliul persoanei interesate, în sensul Legii nr. 221/2009, instanta competenta fiind cea prevazuta de lege indiferent de solicitarea reclamantului de a i se comunica actele de procedura la o alta adresa.

Fata de cele anterioare, instanta de judecata a dispus declinarea competentei de solutionare a cererii în favoarea Tribunalului Bucuresti.

Despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. Aplicarea dispoziţiilor art.5 alin.1 lit.b din Legea nr.2321/2009 şi persoanele faţă de care s-au luat măsuri administrative cu caracter politic.

Decizie

Curtea de Apel Craiova – Secţia civilă

Din economia generala a legii, din interpretarea logica si teleologica a dispozitiilor legii rezulta cu evidenta ca atât persoanele care au suferit condamnari penale cu caracter politic, cât si cele fata de care s-au luat masuri administrative cu caracter politic, în perioada de referinta beneficiaza de despagubiri morale si materiale în temeiul art.5 din lege – întrucât atât condamnarile penale cât si masurile administrativ cu caracter politic reprezinta masuri abuzive ale regimului totalitar fara vreo diferentiere sub caracterul abuziv al acestora.

Prin actiunea civila înregistrata pe rolul Tribunalului Mehedinti sub nr. 7705/101/2009, reclamanta I.M. a chemat în judecata Statul Român prin Ministerul Finantelor Publice solicitând ca prin hotarâre judecatoreasca sa fie obligat la acordarea sumei de 500.000 euro, în echivalentul în lei la data platii, reprezentând prejudiciul moral suferit de reclamanta ca urmare a stramutarii si stabilirii domiciliului fortat .

În motivarea actiunii, reclamanta a aratat ca în perioada 18 iunie 1951-24.02.1956 împreuna cu restul familiei a fost deportata de catre organele de securitate Craiova, în comuna Zagna Vadeni, judetul Braila, unde i s-a stabilit domiciliul fortat.

A considerat reclamanta ca, prin aceasta masura a deportarii timp de 4 ani, 8 luni si 6 zile i s-a adus o grava atingere drepturilor sale, fiindu-i stirbita demnitatea umana.

Reclamanta si-a întemeiat actiunea pe disp.art.5 alin.1 din L.221/2009.

Prin întâmpinare, intimatul Statul Român prin Ministerul Finantelor Publice – Directia Generala a Finantelor Publice Mehedinti a solicitat respingerea actiunii ca neîntemeiata întrucât reclamanta solicita despagubiri reprezentând prejudiciul moral, ca urmare a luarii unei masuri administrative, ipoteza ce nu este prevazut de disp.art.5 al.1 litera a din Legea 221/2009, textul având în vedere doar persoanele care au suferit condamnari cu caracter politic.

Mai mult, pentru repararea prejudiciilor cauzate de deportare, reclamanta a beneficiat de prevederile OUG 214/1999 si DL nr. 118/1990 al caror scop a fost repararea unor asemenea prejudicii.
Prin sentinta civila nr.20 din 12 ianuarie 2010, pronuntata de Tribunalul Mehedinti în dosarul nr.7705/101/2009, s-a respins actiunea.

Prima instanta a retinut ca la data de 18 iunie 1951, prin decizia MA nr.200/1951 reclamanta si familia sa a fost stramutata din localitatea de domiciliu – Salcia jud.Mehedinti în localitatea Zagna Vadeni unde li s-a stabilit domiciliu fortat, ulterior prin decizia MAI nr.6200/1955 fiindu-i ridicate restrictiile domiciliare la 24.02.1956.

A mai constatat ca la data de 22.08.1990 Comisia pentru aplicarea prevederilor Decretului Lege nbr.118990 a hotarât acordarea unei indemnizatii lunare de 936 lei reclamantei si a drepturilor prevazute de art.3 alin.(2) si art.4 din lege pentru perioada de deportare.

Cu privire la cererea de acordare a despagubirilor pentru prejudiciul moral, întemeiata pe dispoz.art.5 din Legea nr.221/2009 instanta a motivat ca aceste dispozitii nu-i sunt aplicabile reclamantei pentru ca legea confera dreptul la despagubiri pentru prejudiciul moral doar persoanelor care au suferit condamnare nu si celor fata de care s-a luat o masura administrativa cum este cazul reclamantei.

Împotriva sentintei a declarat apel reclamanta sustinând în esenta ca prima instanta a retinut gresit ca dispozitiile art.5 din Legea nr.221/20099 – nu se aplica în cazul persoanelor fata de care s-au dispus masuri administrative cu caracter politic deoarece alin.1 al art.5 se refera expres si la persoanele care au facut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic.

Ministerul Finantelor Publice prin Directia Generala a Finantelor Publice Mehedinti a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului.

A sustinut ca apelanta nu face dovada ca masura administrativa a fost dispusa prin unul din actele normative enumerate de art.3 din Legea nr.221/2009 si ca art.5 alin.1 din lege, privitor la acordarea despagubirilor pentru prejudiciul moral are în vedere doar persoanele care au suferit condamnari politice, nu si pe cele fata de care s-au luat masuri administrative cu caracter politic.

A mai sustinut ca reclamanta trebuie sa faca dovada calitatii procesual active având în vedere ca i s-au acordat despagubiri în baza Decretului Lege 118/1990 si ca acordarea despagubirilor pentru masurile abuzive cu caracter politic se poate solicita o singura data.

Examinând motivele de apel si sustinerile intimatului din întâmpinare se constata ca apelul este fondat iar apararile pârâtului neîntemeiate.

Art.5 alin.1 lit.a din Legea nr.221/2009 prevede ca orice persoana care a suferit condamnari cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 sau care au facut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic, precum si, dupa decesul acesteia,sotul sau descendentii pâna la gradul al-II-lea inclusiv, pot solicita instantei de judecata în termen de 3 ani de la data intrarii în vigoare a legii, obligarea statului la acordarea unor despagubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
Textul se refera expres si la persoanele fata de care s-au luat masuri administrative cu caracter politic iar nu doar la persoanele care au suferit condamnari penale cu caracter politic.

Potrivit art.3 din Legea nr.221/2009 constituie masura administrativa cu caracter politic orice masura luata de organele fostei militii sau securitati, având ca obiect dislocarea si stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unitati si colonii de munca, stabilirea de loc de munca obligatoriu, daca a fost întemeiata pe unul din actele normative enumerate la litere a-f.
Prin cererea de chemare în judecata, reclamanta a sustinut ca a fost stramutata cu familia într-o alta localitate si a dovedit ca aceasta masura administrativa cu caracter politic s-a dispus în baza deciziei Ministerului

Afacerilor Interne nr.200/129521 – act normativ enumerat la litera e a art.3.

Prin urmare, reclamanta a dovedit ca împotriva sa a fost luata o masura administrativa al carei caracter politic este prevazut de lege si prima instanta trebuia sa treaca la solutionarea pe fond a cererii, retinând gresit inaplicabilitatea art.5 din Legea nr.221/2009 în cazul reclamantei.

Pe lânga argumentul de text susmentionat în sensul incidentei acestor dispozitii, în speta sunt si argumente de interpretare a legii.

Asa cum rezulta din chiar titlul legii – aceasta are ca obiect de reglementare stabilirea unor drepturi în favoarea persoanelor care au suferit condamnari cu caracter politic sau fata de care au fost luate masuri administrative asimilate condamnarilor politice în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.

Acest act normativ cu caracter de complinire, adoptat dupa aplicarea Decretului Lege nr.118/1990 si OUG 214/1999 a completat cadrul legislativ existent referitor la acordarea reparatiilor morale si materiale destinate a repara prejudiciile suportate de victimele regimului totalitar.

Scopul legii rezulta si din expunerea de motive a actului normativ ce a însotit proiectul legii în procesul de legiferare, care nu distinge între condamnatii politic si persoanele fata de care s-au luat masuri administrative cu caracter politic , incluzând în notiunea generica de ” condamnati” ambele categorii de victime ale totalitarismului.

Legiuitorul a definit cele doua categorii de masuri abuzive ale regimului comunist, respectiv condamnarile cu caracter politic si masurile administrative cu caracter politic.

Condamnarile cu caracter politic sunt definite prin enumerare si trimitere expresa la infractiunile ce au atras condamnarea, pe de o parte în art.1 al legii, iar pe de alta parte, prin trimiterea la condamnare pentru alte fapte prevazute de legea penala care pot fi asimilate celor cu caracter politici fiind savârsite în scopul prevazut de art.2 din OUG nr.214/1999 – cu conditia constatarii caracterului politic – cu urmarea procedurii prevazute de art.4 din lege.

Masurile administrative cu caracter politic sunt definite prin art.3 din lege suscitat, în care sunt enumerate si actele normative în baza carora s-au dispus , iar potrivit art.4 alin.2 pot fi asimilate acestora si alte masuri administrative decât cele al caror caracter politic este prevazut expres – cu conditia de a se constata caracterul politic al acestora de catre instanta.

Prin urmare, când caracterul politici al condamnarilor penale ori al masurilor administrative abuzive nu este prevazut expres de lege, când acestea nu sunt cuprinse în cele enumerate de legiuitor, instanta judecatoreasca – respectiv tribunalul – cu participarea procurorului, va constata caracterul politic al condamnarii penale sau al masurii administrative.

Asimilarea masurilor administrative abuzive condamnarilor politice nu trebuie sa ramâna doar la nivel declarativ, un argument în acest sens fiind consecventa legislativa si reglementarile anterioare fata de care Legea 221/2009 are un caracter complementar.

Art.5 alin.1 lit.a din lege prevede astfel ca la dimensionarea cuantumului despagubirilor pentru prejudiciul moral … instanta va tine seama si de masurile reparatorii acordate prin Decretul Lege 118/1990 si OUG 214/2000. Or, aceste acte normative prevad, fara nici o distinctie – acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice, deportate ori condamnate politic, persoanelor împotriva carora au fost dispuse masuri administrative abuzive.

Daca legiuitorul ar fi intentionat ca excluda de la despagubirile pentru prejudiciul moral persoanele care au facut obiectul unor masuri politice administrative ,pornind aprioric de la premisa ca cele doua acte normative anterioare au fost de natura sa acopere în totalitate aceste prejudicii ar fi prevazut-o expres, asa cum a facut-o la redactarea art.5 lit.b din lege.

Or, evitarea unei duble reparatii este valabila atât în privinta prejudiciului material cât si a celui moral.

Toate aceste considerente duc la concluzia ca dispoz.art.5 lit.a din Legea 221/2009 sunt aplicabile si persoanelor fata de care s-au luat masuri administrative cu caracter politic prevazut expres de lege ori constatat de instanta.

Cum prima instanta a solutionat cauza fara o cercetare pe fond, pentru a nu prejudicia partile de un grad de jurisdictie ,în baza art.297 alin.1 cod proc.civila, se va admite apelul, se va desfiinta sentinta si se va trimite cauza spre rejudecare primei instante.

Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora

Sentinţă civilă

TRIBUNALUL BRASOV

Cu participarea procurorului xxxxx, din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Brasov

Pentru astazi fiind amanata pronuntarea solutionarii cauzei civile de fata privind solutionarea cererii formulata de reclamantul , in contradictoriu cu paratul STATUL ROMAN PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE prin D.G.F.P. Brasov, avand ca obiect reparare prejudicii erori judiciare.

La apelul nominal facut in sedinta publica, la pronuntare, se constata lipsa partilor.

Procedura de citare este legal indeplinita.

Dezbaterile in cauza de fata au avut loc in sedinta publica din , cand partile prezente au pus concluzii in sensul celor consemnate in incheierea de sedinta din acea zi, care face parte integranta din prezenta, iar instanta, din lipsa de timp pentru deliberare, in temeiul dispozitiilor art. 260 alin. (1) Cod procedura civila, a amanat pronuntarea pentru prezentul termen de judecata.
Instanta, in aceeasi compunere, in urma deliberarii, a pronuntat sentinta de mai jos.

T R I B U N A L U L,

Constata ca prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante sub nr. de mai sus, reclamantul a chemat in judecata pe paratul STATUL ROMAN prin Ministerul Finantelor Publice, solicitand ca prin hotararea ce se va pronunta sa se constate caracterul politic al condamnarii pronuntate prin sentinta penala nr. a Tribunalului Militar Cluj, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de neprezentare la incorporare, care a fost executata prin munca corectionala, timp de 1 an si 5 luni, sa se dispuna obligarea paratului la plata sumei de 45.000 euro (echivalent in lei), cu titlul de despagubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.

In motivarea cererii, reclamantul a aratat ca infractiunea pentru care a fost condamnat are un vadit caracter politic, intrucat condamnarea a fost consecinta faptului ca reclamantul a facut si face parte si in prezent din cultul religios „ ”, iar convingerea sa religioasa l-a impiedicat sa puna mana pe arma.

A mai aratat ca aspectul politic-religios al refuzului sau rezida in modul in care a fost tratat pe toata perioada cercetarii si respectiv a executarii pedepsei, in sensul ca infractiunea a fost cercetata de Securitate, pe timpul executarii pedepsei a fost supravegheat de Securitate si de ofiteri de contrainformatii, dosarul i-a fost „insemnat cu rosu”, ca in cazul detinutilor politici, dupa eliberare a avut ingradite toate drepturile civile, iar regimul comunist totalitar nu prevedea o alternativa la executarea pedepsei, desi garanta libertatea de constiinta si la religie, prin Constitutie, tocmai pentru a-i descuraja pe sa isi practice convingerile religioase.

A aratat de asemenea ca a fost terorizat de organele de Militie si Securitate, fiind chemat periodic pentru a da declaratii despre cei care impartaseau aceeasi credinta, fiind considerat „un element dusmanos clasei muncitoare”.

A mai sustinut reclamantul ca, in mod constant, comisia constituita la nivelul Ministerului Justitiei in temeiul O.G. nr. 214/1999 a stabilit caracterul politic al condamnarilor penale al infractiunilor de neprezentare la incorporare, prevazuta de art. 354 Cod penal, si respectiv de insubordonare, prevazuta de art. 503 din Codul de Justitie Militar, toti petentii care s-au adresat acestei comisii obtinand certificatul pentru constatarea calitatii de luptator in rezistenta anticomunista, care le-a conferit drepturile prevazute de Decretul-lege nr. 118/1990, drepturi pe care reclamantul nu le-a obtinut, deoarece nu s-a adresat in termen legal acestei comisii.
In drept au fost invocate dispozitiile art. 1 alin. 3, art. 4 si 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009.

In probatiune au fost depuse la dosar copia sus-mentionatei sentinte a Tribunalului Militar Cluj, copia mandatului de executare a pedepsei inchisorii cu obligarea la munca corectionala, alte acte si inscrisuri, au fost audiati martorii Maxim Vasile si Ursu Dumitru.
Cererea este scutita de plata taxei de timbru, potrivit prevederilor art. 4 alin. 4 din Legea nr. 221/2009.

Paratul Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice a formulat intampinare, invocand exceptia inadmisibilitatii actiunii, cu motivarea ca aceasta nu se incadreaza in dispozitiile Legii nr. 221/2009, neputandu-se aprecia ca ar fi avut caracter politic condamnarea aplicata reclamantului, deoarece actiunea prevazuta de art. 354 alin. 2 Cod penal nu are caracter politic, nefiind prevazuta in enumerarea strict limitativa de la art. 1 alin. 1 si 2 din lege, neprezentarea la incorporare fiind prevazuta de legea penala in vigoare la data condamnarii, iar aplicarea legii fiind obligatorie pentru toti cetatenii, fara nici o discriminare pe criterii etnice, de limba, religie, avere sau origine sociala.

A mai aratat ca, potrivit prevederilor art. 40 si 52 din Constitutia din 1965 era prevazut ca serviciul militar in randurile fortelor armate era obligatoriu, cu exceptia cazurilor prevazute de lege, astfel de dispozitii fiind cuprinse si in Legea nr. 14/1972 privind organizarea apararii nationale, exceptiile de la obligativitatea serviciului militar fiind in mod expres si limitativ prevazute de lege, iar reclamantul nu se incadra in vreuna dintre acestea, fiind declarat apt necombatant pentru serviciul militar de catre comisia de incorporare.

Paratul a aratat de asemenea ca legea nu prevedea dispozitii referitoare la neefectuarea serviciului militar pe criterii de apartenenta la o anumita religie sau secta, ceea ce ar fi constituit o discriminare in raport cu ceilalti cetateni romani, contrar prevederilor art. 15 alin. 1, art. 16 si17 din Constitutia din 1965.

Pe de alta parte, a aratat paratul, art. 30 din Constitutie prevede libertatea constiintei, libertatea optiunilor religioase nefiind ingradita, ceea ce nu inseamna ca, datorita convingerilor religioase, ar fi fost exclusa respectarea anumitor obligatii prevazute de lege, pe criterii religioase.

A mai aratat ca Legea nr. 14/1972 a fost abrogata prin Legea nr. 46/1996, abrogata la randul ei prin Legea nr. 446/2006, nici aceste legi necuprinzand texte discriminatorii privind satisfacerea serviciului militar.

A aratat de asemenea ca din motivarea sentintei penale depusa de reclamant rezulta ca acesta a declarat ca refuza sa se prezinte la unitatea militara, intrucat fiind adeptul sectei religioase interzise „ ”, preceptele credintei sale ii interzic sa satisfaca serviciul militar, respectiv sa puna mana pe arma si sa imbrace uniforma militara, astfel ca se poate constata refuzul nemijlocit al reclamantului de a-si indeplini obligatiile legale, precum si ca nu se poate sustine ca aceasta condamnare a avut caracter politic, intrucat, daca ar fi intentionat acest lucru, legiuitorul ar fi consacrat-o in mod expres.

Paratul a mai sustinut ca art. 1 alin. 3 din Legea nr. 221/2009 nu poate fi aplicat prin extindere, deoarece acest text de lege este conditionat de realizarea scopurilor reglementate de art. 2 alin. 1 din O.U.G. nr. 214/1999, ceea ce nu este cazul in speta.

In ceea ce priveste motivarea in fapt a cererii, paratul a aratat ca afirmatiile reclamantului au caracter subiectiv, neputandu-se aprecia ca acesta ar fi fost terorizat prin convocarea la Militie, obligatia sa fiind una legala care decurgea din modul de executare a pedepsei ce i-a fost aplicata.

A mai aratat ca actiunea este inadmisibila si prin prisma prevederilor art. 5 alin. 4 din lege, deoarece reclamantul nu a obtinut nici o hotarare de casare in cauza penala, ca urmare a exercitarii vreunei cai de atac, precum si prin prisma dispozitiilor art. 7 din lege, avand in vedere ca reclamantul nu a fost condamnat pe criteriul apartenentei la un cult religios, ci pentru savarsirea unei fapte prevazute de legea penala, iar problema libertatii de constiinta si religie nu are legatura cu organizarea si legiferarea modului de efectuare a stagiului militar.

Paratul a aratat de asemenea ca infractiunea pentru care a fost condamnat reclamantul se referea la capacitatea de aparare a tarii, condamnarea neavand caracter politic si neputand fi tratata ca o incalcare a drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului, ori ca o incalcare a drepturilor civile si politice, aceasta fiind pronuntata tocmai ca urmare a conduitei reclamantului, care nu-si poate invoca propria culpa pentru a obtine reparatii banesti, dreptul la despagubire nascandu-se numai daca sunt indeplinite in mod cumulativ toate conditiile raspunderii civile delictuale in persoana paratului, ceea ce nu este cazul in speta.

In fine, paratul a sustinut ca suma solicitata este exagerat de mare si disproportionata, precum si ca reclamantul nu a exercitat nici o cale ordinara sau extraordinara de atac impotriva sentintei prin care a fost condamnat.

Asupra exceptiei inadmisibilitatii actiunii, invocata de parat, instanta s-a pronuntat potrivit celor cuprinse in incheierea de sedinta din data de , respingand aceasta exceptie cu motivarea acolo mentionata.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

Prin sentinta penala nr. a Tribunalului Militar de Mare Unitate Cluj, pronuntata in dos. nr. , reclamantul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de neprezentare la incorporare, urmand ca executarea pedepsei sa se efectueze prin munca, fara privare de libertate, la Intreprinderea „, iar pe durata prevazuta de art. 71 Cod penal acesta sa fie lipsit de drepturile prevazute de art. 64 lit. a, b si c Cod penal.
Sentinta a ramas definitiva prin nerecurare, dupa cum rezulta din mentiunile facute pe aceasta.

In baza acestei sentinte a fost emis mandatul de executare a pedepsei nr. (filele 9-10 din dosar).

Potrivit declaratiilor martorilor, audiati la cererea reclamantului, acesta a refuzat incorporarea din motive de constiinta, fiind adept al cultului religios „ ”, iar pe perioada executarii pedepsei si ulterior acesteia a fost convocat periodic la Securitate, pentru a i se verifica situatia.

Martorii au mai aratat ca, ulterior executarii pedepsei, reclamantul a schimbat mai multe locuri de munca, prestand activitati brute, respectiv munca necalificata pe santiere, deoarece acolo verificarile erau mai putin stricte cu privire la persoanele angajate.

Conform declaratiei martorului, reclamantul, absolvent al unei scoli profesionale, nu a reusit sa termine liceul, intrucat nu era membru P.C.R. sau U.T.C., fiind si martor al lui.

Martorii au aratat ca reclamantul a avut dificultati in gasirea unui loc de munca stabil, datorita condamnarii care i se aplicase, precum si ca toti membrii acestui cult religios erau convocati la Securitate, dar in special cei care fusesera condamnati penal.

Art. 1 alin. 3 din Legea nr. 221/2009, invocat de reclamant ca temei al cererii sale, prevede ca, pe langa ipotezele prevazute la alin. 1 si 2, constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic si condamnarea pronuntata in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevazute de legea penala, daca prin savarsirea acestora s-a urmarit unul dintre scopurile prevazute la art. 2 alin. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calitatii de luptator in rezistenta anticomunista persoanelor condamnate pentru infractiuni savarsite din motive politice, persoanelor impotriva carora au fost dispuse, din motive politice, masuri administrative abuzive, precum si persoanelor care au participat la actiuni de impotrivire cu arme si de rasturnare prin forta a regimului comunist instaurat in Romania, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 568/2001, cu modificarile si completarile ulterioare.

Art. 2 alin. 1 din O.U.G. nr. 214/1999, la care face trimitere acest text de lege, prevede ca constituie infractiuni savarsite din motive politice infractiunile care au avut drept scop:

a) exprimarea protestului impotriva dictaturii, cultului personalitatii, terorii comuniste, precum si abuzului de putere din partea celor care au detinut puterea politica;

b) sustinerea sau aplicarea principiilor democratiei si a pluralismului politic;

c) propaganda pentru rasturnarea ordinii sociale pana la 14 decembrie 1989 sau manifestarea impotrivirii fata de aceasta;
c^1) actiunea de impotrivire cu arma si rasturnare prin forta a regimului comunist;

d) respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului, recunoasterea si respectarea drepturilor civile, politice, economice, sociale si culturale;

e) inlaturarea masurilor discriminatorii pe motive de nationalitate sau de origine etnica, de limba ori de religie, de apartenenta sau opinie politica, de avere ori de origine sociala.

Spre deosebire de dispozitiile art. 1 alin. 1 si 2 din Legea nr. 221/2009, care prevad in mod expres si limitativ, prin enumerare, ce anume infractiuni pentru care s-a dispus condamnarea persoanelor sunt considerare a fi condamnari de natura politica, alin. 3, invocat de reclamant, cuprinde o reglementare printr-o norma de trimitere, care face referire la anumite scopuri urmarite prin savarsirea infractiunilor respective, si care sunt cele prevazute de art. 2 alin. 1 din O.U.G. nr. 214/1999, citat mai sus.

Din analiza acestei reglementari rezulta ca legiuitorul a adoptat criteriul subiectiv pentru a delimita infractiunile politice de cele drept comun, distinctia fiind facuta in raport cu elementele laturii subiective, respectiv mobilul si scopul faptuitorului la momentul savarsirii faptei, in sensul ca, prin mobilul sau imprejurarile savarsirii, o infractiune, aparent de drept comun, capata caracter politic.

Din interpretarea logica si gramaticala a textului art. 2 alin. 1 din O.U.G. nr. 214/1999 rezulta ca forma de lupta impotriva regimului totalitar presupune o atitudine in mod evident activa, de implicare in rasturnarea regimului comunist sau de contestare a legitimitatii puterii politice din acea perioada.

Infractiunea de neprezentare la incorporare era reglementata in Titlul X al Codului penal – Infractiuni contra capacitatii de aparare a tarii, Capitolul III – Infractiuni savarsite de civili, obiectul juridic al infractiunilor acolo reglementate fiind relatiile sociale referitoare sa capacitatea de aparare a tarii.

In raport cu cele ce preced, nu se poate aprecia ca scopul represiv si sanctionator al acestei reglementari a fost strict determinat de oranduirea comunista si, mai ales, de ratiuni politice, in conditiile in care nu numai Statul Roman, ci si alte state, indiferent de forma de organizare si de ordinea politica au avut sau au reglementari similare, urmarind protejarea suveranitatii statului, fara ca scopul incriminarii unor fapte de aceasta natura sa il constituie protejarea unui anumit regim politic.

Mai mult, obligatia de aparare a tarii era una de natura constitutionala (in aceeasi masura ca si libertatea de constiinta, care era de asemenea prevazuta de Constitutia din 1965), aceasta obligatie fiind prevazuta pentru toti cetatenii si neexistand, asadar, o discriminare pe criterii religioase.

Astfel fiind, executarea serviciului militar obligatoriu nu a tinut strict de regimul comunist, ci de cadrul legal de indeplinire a unei obligatii constitutionale, ceea ce este dovedit si de faptul ca acest cadru a fost mentinut si in perioada post-comunista, pana la reglementarea serviciului militar alternativ si apoi a celui profesionist.

In conditiile prevazute de textul de lege citat mai sus, este necesar a se examina daca si in ce masura fapta savarsita de reclamant a urmarit unul dintre scopurile aratate la art. 2 alin. 1 din O.U.G. nr. 214/1999.

Din declaratiile martorilor audiati in cauza rezulta cu claritate ca singurul motiv pentru care reclamantul a refuzat sa se prezinte la incorporare a fost acela de constiinta, determinat de convingerile religioase pe care le are in calitate de membru al cultului „ ”, care interzice adeptilor sai sa puna mana pe arma si sa imbrace uniforma militara, nici unul dintre martori nerelevand imprejurari de natura celor prevazute de art. 2 alin. 1 din O.U.G. nr. 214/1999, respectiv ca scopul urmarit de reclamant prin savarsirea faptei ar fi fost unul dintre acelea prevazute de acest text de lege, iar reclamantul ar fi avut o atitudine activa in apararea unor drepturi sau principii incalcate de regimul comunist.

De asemenea, faptul ca reclamantul a fost urmarit si supravegheat de organele de Securitate nu inseamna, in mod automat, ca acesta a suferit o condamnare politica, atata vreme cat martorii – membri ai aceluiasi cult religios – au aratat ca toti cei care impartaseau aceeasi credinta erau supravegheati de Securitate, chiar si cei care nu fusesera condamnati penal, in virtutea simplei lor calitati de membri ai acestui cult, catalogat de regimul comunist ca fiind o secta.

Instanta urmeaza a inlatura adresa emisa de Comisia pentru constatarea calitatii de luptator in rezistenta anticomunista, depusa de reclamant, potrivit cu care aceasta a apreciat caracterul politic al hotararilor judecatoresti in care se mentioneaza ca persoanele care nu s-au prezentat la incorporare, nu s-au supus la incorporare sau nu s-au supus ordinelor superiorilor din motive religioase, ca forma de protest la ingradirea exercitarii dreptului acestora de a-si alege si de a practica in mod liber credinta sau religia si a acordat acestor persoane calitatea de luptator in rezistenta anticomunista, avand in vedere ca aprecierea prevazuta de art. 1 alin. 3 din Legea nr. 221/2009 este data in mod expres in competenta instantelor judecatoresti, singurele in masura sa aprecieze asupra caracterului politic al condamnarii, independent de opinia respectivei Comisii.

Concluzionand, este de observat si faptul ca, ulterior anului 1990, prezentarea la incorporare a continuat a fi o obligatie legala pentru cetatenii romani, cu exceptiile prevazute de lege, dat fiind ca, prin Legea nr. 46/1996 a fost introdus serviciul utilitar alternativ pentru cetatenii care, din motive religioase, refuza sa indeplineasca serviciul militar sub arme, conform art. 4 alin 1 din acest act normativ, serviciul militar devenind facultativ abia in urma adoptarii Legii nr. 446/2006.

A accepta ideea ca simpla savarsire a infractiunii de neprezentare la incorporare a fost de natura a atrage, prin sine, o condamnare politica, fara ca reclamantul sa dovedeasca faptul ca a desfasurat activitati de natura celor prevazute de art. 2 alin. 1 din O.U.G. nr. 214/1999, genereaza cel putin doua consecinte care nu pot fi acceptate, respectiv: pe de o parte, ar insemna ca toate persoanele care au refuzat sa se prezinte la incorporare, indiferent de apartenenta la un cult religios sau atee fiind, indiferent de natura motivelor care le-au determinat sa savarseasca fapta, sa fi savarsit o infractiune politica de natura a atrage o condamnare avand acest caracter, iar pe de alta parte, in conditiile in care serviciul militar a continuat a ramane obligatoriu si dupa data de 22 decembrie 1989, iar neprezentarea la incorporare a continuat a fi incriminata, ar insemna ca toate persoanele care au refuzat sa se prezinte la incorporare, dupa aceasta data, sa fi savarsit infractiuni de natura politica, ceea ce este in mod evident absurd.

In raport cu cele ce preced, actiunea reclamantului apare ca fiind neintemeiata, nefiind indeplinite conditiile prevazute de art. 1 alin. 3 din Legea nr. 221/2009, prin trimitere la art. 2 alin. 1 din O.U.G. nr. 214/1999, pentru a se considera ca reclamantul a suferit o condamnare cu caracter politic si astfel s-ar impune repararea prejudiciului moral cauzat.

Fata de aceste considerente, in baza textului de lege mentionat mai sus, Tribunalul urmeaza a respinge actiunea civila formulata de reclamantul in contradictoriu cu paratul Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice, ca neintemeiata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII,

H O T A R A S T E :

Respinge actiunea civila formulata de reclamantul , cu domiciliul ales in Bucuresti, str., la sediul Cabinetului de avocat xxxxxx, in contradictoriu cu paratul STATUL ROMAN prin Ministerul Finantelor Publice, cu sediul ales pentru indeplinirea actelor de procedura la D.G.F.P. Brasov.
Cu drept de apel in termen de 15 zile de la comunicare.

Jurisprudenta Legea 221/2009

Calculeaza taxa judiciara de timbru