Privind sistematizarea teritoriului si localitatilor urbane si rurale
EMITENT: MAREA ADUNARE NATIONALA
Publicata in BULETINUL OFICIAL nr. 135 din 1 noiembrie 1974
Sistematizarea teritoriului tarii si a localitatilor se infaptuieste pe baza politicii Partidului Comunist Roman de faurire a societatii socialiste multilateral dezvoltate, contribuind la cresterea necontenita a bunastarii materiale si spirituale a tuturor oamenilor muncii si la organizarea pe baze stiintifice, in mod rational si armonios, a cadrului in care traiesc si muncesc cetatenii patriei noastre.
Congresul al X-lea al Partidului Comunist Roman si Conferinta Nationala din anul 1972 au stabilit obiectivele si directiile principale ale sistematizarii teritoriului si localitatilor, menite sa asigure organizarea armonioasa a teritoriului tarii, a tuturor unitatilor administrativ-teritoriale, sa contribuie la repartizarea rationala si echilibrata a fortelor de productie, imbinind organic criteriile de eficienta economica cu cele de ordin social, sa asigure organizarea si amenajarea pe baza de plan a oraselor si satelor, in concordanta cu progresul economic si social general, restringerea perimetrului construibil al localitatilor la strictul necesar si folosirea optima a teritoriului acestora, transformarea unor localitati rurale care au perspective de dezvoltare in centre economice si sociale cu caracter urban, ridicarea intregii activitati economice, sociale si culturale a satelor si apropierea treptata a conditiilor de viata din sate de cele din orase.
In vederea indeplinirii directivelor si sarcinilor referitoare la sistematizarea teritoriului si localitatilor tarii este necesara legiferarea unitara a intregului complex de activitati din acest domeniu, la realizarea carora sint chemate sa-si aduca contributia organele si organizatiile de stat si obstesti, precum si toti cetatenii.
In acest scop,
Marea Adunare Nationala a Republicii Socialiste Romania
adopta prezenta lege.
CAP. 1
DISPOZITII GENERALE PRIVIND SISTEMATIZAREA TERITORIULUI SI A LOCALITATILOR
ART. 1
Sistematizarea are drept scop organizarea judicioasa a teritoriului tarii, judetelor si comunelor, a localitatilor urbane si rurale, zonarea functionala privind modul de folosinta a terenului, stabilirea regimului de inaltime, a densitatii constructiilor, precum si a densitatii locuitorilor, a spatiilor plantate si de agrement, echiparea cu dotari social-culturale, cu lucrari tehnico-edilitare si cai de comunicatie si transport, pastrarea si imbunatatirea mediului inconjurator, punerea in valoare a monumemntelor istorice si de arta si a locurilor istorice, cresterea eficientei economice si sociale a investitiilor si imbunatatirea continua a conditiilor de munca, de locuit si odihna pentru intreaga populatie.
Prin sistematizare trebuie sa se asigure restringerea perimetrelor construibile ale localitatilor la strictul necesar si folosirea optima a pamintului, care reprezinta o importanta avutie nationala.
Sistematizarea teritoriului si a localitatilor se desfasoara in concordanta cu prognozele si pe baza prevederilor planului national unic de dezvoltare economico-sociala a tarii si contribuie la dezvoltarea armonioasa a intregului teritoriu, la valorificarea superioara a resurselor materiale si umane, la repartizarea rationala si echilibrata a fortelor de productie, urmarind imbinarea organica a criteriilor de eficienta economica cu cele de ordin social.
ART. 2
Prin sistematizare se va asigura dezvoltarea oraselor si comunelor – unitati teritorial-administrative de baza ale societatii noastre socialiste – in cadrul unui program national de ansamblu, tinind seama de intreaga retea de localitati urbane si rurale, de influentele reciproce dintre acestea, corelarea dezvoltarii oraselor si satelor cu zonele in care se afla si adincirea cooperarii intre localitati. O atentie deosebita se va acorda localitatilor rurale, in scopul ridicarii treptate a nivelului de viata din aceste localitati, apropiindu-l de cel din mediul urban.
De asemenea, se va asigura dezvoltarea intr-o conceptie unitara a retelei de cai de comunicatie, transport si energetice, asigurind legarea centrelor de productie si desfacere, bazele de materii prime, cu intreaga retea de localitati, protejarea impotriva inundatiilor, a alunecarilor de teren, combaterea eroziunii solului, precum si realizarea de dotari social-culturale si tehnico-edilitare care sa serveasca, in comun, mai multe localitati.
ART. 3
Prin sistematizare trebuie sa se asigure apararea si buna gospodarire a fondului funciar, fiind interzisa micsorarea suprafetei agricole, urmarindu-se restringerea la minimum a suprafetelor construibile, simplificarea si rationalizarea retelei de drumuri comunale si de cimp, gruparea si amplasarea liniilor de telecomunicatii si a celor de transport si distribuire a energiei electrice de-a lungul si in imediata apropiere a cailor de comunicatie, a digurilor si canalelor de irigatii si desecari. Trenurile ocupate de constructii, drumuri, canale, diguri si retele electrice si de telecomunicatii, care se elibereaza prin lucrarile de sistematizare, vor fi redate productiei agricole de catre detinatori. Comitetele executive ale consiliilor populare controleaza si raspund de redarea terenurilor in productia agricola la termenele stabilite.
Pentru localitatile urbane si rurale se vor stabili perimetre construibile, care se aproba prin lege. In cadrul perimetrelor construibile vor fi cuprinse suprafetele de teren necesare pentru constructii de locuinte, cladiri social-culturale, obiective industriale, constructii agrozootehnice, strazi, spatii verzi si de odihna, precum si alte constructii si amenajari tehnico-edilitare necesare asigurarii functiunilor economice si sociale ale localitatilor.
Pentru amplasarea constructiilor industriale, agrozootehnice si social-culturale se va urmari utilizarea terenurilor degradate sau improprii agriculturii, iar in cazul in care nu exista astfel de terenuri si contructiile se amplaseaza pe terenuri aflate in productia agricola, se vor stabili totodata suprafetele de teren echivalente ce se vor reda agriculturii, potrivit legii.
Pentru utilizarea terenurilor degradate se vor lua din timp masurile necesare pregatirii lor in vederea realizarii constructiilor.
Constructiile de orice fel se amplaseaza in perimetrul construibil, cu respectarea prevederilor schitei de sistematizare.
Amplasarea obiectivelor de investitii si de productie in afara perimetrului construibil, stabilit prin lege, se poate face numai in cazuri exceptionale, pe baza aprobarii prealabile prin decret prezidential.
Se interzice executarea de lucrari de retele de distributie a energiei electrice, de alimentare cu apa, canalizare, strazi si alte dotari tehnico-edilitare pentru constructii situate in afara perimetrelor construibile.
ART. 4
Schitele de sistematizare a municipiilor, oraselor si satelor, ca instrument de baza in desfasurarea activitatii de sistematizare, se intocmesc si se reactualizeaza de catre comitetele executive ale consiliilor populare corelat cu studiile de prognoza si in functie de prevederile din planurile cincinale de dezvoltare economico-sociala a tarii si dupa aprobare sint obligatorii pentru organizatiile socialiste, celelalte persoane juridice, precum si pentru cetateni. Stabilirea amplasamentelor concrete ale constructiilor si instalatiilor se face pe baza detaliilor de sistematizare si studiilor de amplasament, cu respectarea prevederilor din schitele de sistematizare.
ART. 5
Consiliile populare vor asigura participarea locuitorilor la elaborarea, definitivarea si aplicarea in viata a schitelor de sistematizare a localitatilor. In acest scop cetatenii vor fi informati permanent asupra principalelor probleme si actiuni de sistematizare.
Schitele de sistematizare a comunelor si satelor componente intocmite conform prevederilor prezentei legi vor fi dezbatute cu cetatenii si supuse votului deschis al acestora, in fiecare sat in parte, hotaririle luindu-se cu majoritatea voturilor insumate pe intreaga comuna, consemnindu-se numarul de voturi exprimate pentru si contra.
Schitele de sistematizare se supun aprobarii organelor competente dupa introducerea sugestiilor si propunerilor cetatenilor, iar in continuare se va desfasura o larga actiune de popularizare a prevederilor schitelor de sistematizare, in vederea antrenarii maselor de cetateni la aplicarea lor in viata.
CAP. 2
Sistematizarea localitatilor urbane
ART. 6
Sistematizarea localitatilor urbane trebuie sa asigure dezvoltarea lor armonioasa in strinsa corelare cu teritoriul inconjurator si cu reteaua generala de localitati, restringerea suprafetelor construibile si utilizarea cit mai completa a terenurilor din perimetrul construibil al municipiilor si oraselor, prevazind regimul de inaltime si densitatea constructiilor, precum si stabilirea zonelor functionale referitoare la amplasarea rationala a unitatilor economice, a constructiilor de locuinte si social-culturale, a spatiilor plantate si de agrement, echiparea tehnico-edilitara, imbunatatirea circulatiei si transportului in comun.
ART. 7
Amplasarea obiectivelor economice si a altor obiective se stabileste pe baza de studii de amplasament, in cadrul perimetrelor construibile, cu respectarea prevederilor schitelor si detaliilor de sistematizare, precum si a normelor specifice privind amplasarea acestor obiective, asigurind protectia mediului inconjurator. La amplasarea obiectivelor se va asigura folosirea cit mai buna a terenurilor, respectindu-se cu strictete normele de ocupare a terenului stabilite pentru fiecare gen de constructie.
Propunerile de amplasare a obiectivelor se elaboreaza de catre titularii investitiilor impreuna cu comitetele executive ale consiliilor populare si se supun aprobarii, potrivit normelor legale.
ART. 8
Constructiile de locuinte se vor amplasa pe baza detaliilor de sistematizare sau studiilor de amplasament, cu respectarea prevederilor din schitele de sistematizare.
Suprafata de teren ce se atribuie pentru constructii de locuinte in localitatile urbane va fi cea stabilita potrivit prevederilor Legii nr. 4/1973 privind dezvoltarea constructiei de locuinte, vinzarea locuintelor din fondul de stat catre populatie si construirea de case de odihna proprietate personala.
De regula, in localitatile urbane, regimul de inaltime al cladirilor noi de locuit va fi de 5 niveluri si nu mai putin de 2 niveluri. Se pot prevedea si zone de locuit cu un regim de inaltime mai mare sau mai mic, in cazuri justificate, in functie de marimea si profilul economic si social al orasului, natura terenurilor de fundare si gradul de seismicitate, precum si relieful terenului.
In noile ansambluri de locuinte, in functie de regimul mediu de inaltime al cladirilor se vor asigura cel putin urmatoarele suprafete locuibile la hectar: pina la 3 niveluri, 4.000 mp; intre 3 si 5 niveluri, de la 4.500 mp pina la 7.000 mp; intre 5 si 9 niveluri, de la 7.000 mp pina la 10.000 mp, iar peste 9 niveluri se va urmari sa se realizeze circa 12.000 mp suprafata locuibila la hectar.
In cazul unor ansambluri situate pe terenuri slabe, accidentate, cu denivelari mari, pe care nu este economic a se realiza blocuri de locuinte cu mai mult de 3 niveluri, se va asigura o densitate minima de 3.800 mp suprafata locuibila la hectar.
Teritoriul care se ia in calculul densitatii ansamblurilor cuprinde suprafata ocupata la sol de cladirile de locuit, terenul dintre acestea, precum si aleile si strazile interioare de acces la cladiri.
Regimul de inaltime si densitatea constructiilor pentru fiecare localitate se stabilesc prin schitele si detaliile de sistematizare si se aproba odata cu acestea, urmarindu-se restringerea treptata a perimetrelor construibile si obtinerea unor densitati optime.
Se va urmari realizarea de ansambluri de locuit compacte, cu blocuri astfel amplasate incit sa se creeze fronturi stradale inchegate, cu gruparea dotarilor social-culturale, a spatiilor plantate si de agrement si a terenurilor de joc si sport. De asemenea, se vor realiza si unele ansambluri de locuit avind cladiri cu 3-5 niveluri, amenajindu-se curti pentru fiecare cladire in vederea unei mai bune gospodariri a terenurilor aferente.
ART. 9
Constructiile de locuinte se vor realiza cu precadere incepind din centrul localitatilor catre zonele marginale, asigurindu-se realizarea de ansambluri cu densitati sportite, creindu-se in acest fel conditii pentru restringerea in continuare a perimetrelor construibile. In scopul obtinerii unei densitati optime, comitetele executive ale consiliilor populare vor lua masuri pentru amplasarea de locuinte si in ansamblurile realizate, urmarind armonizarea constructiilor noi cu cele existente.
ART. 10
Locuintele ce se realizeaza din fondurile statului sau din fondurile populatiei cu sprijinul statului in credite si executie se vor construi potrivit normelor legale, pe baza de proiecte tip, directive si refolosibile.
Locuintele ce se realizeaza in regie de catre populatie se vor construi cu respectarea regimului de aliniere si de inaltime in conditiile stabilite de comitetele executive ale consiliilor populare prin autorizatiile de constructii.
In acest scop, comitetele executive ale consiliilor populare judetene si al municipiului Bucuresti sint obligate sa elaboreze si sa puna la dispozitia cetatenilor care-si construiesc locuinte proiecte tip intr-o gama variata si cu solutii eficiente, care sa prevada utilizarea de materiale locale, ieftine, astfel ca cetatenii sa poata alege proiectele cele mai convenabile.
ART. 11
Amplasarea dotarilor social-culturale si echiparea cu lucrari tehnico-edilitare si retele de circulatie se vor face pe baza schitelor si detaliilor de sistematizare sau a studiilor de amplasament, iar la dimensionarea lor se va tine seama de nevoile industriei si populatiei din localitatea respectiva si din localitatile invecinate.
Principalele instalatii tehnico-edilitare se vor realiza pe trasee comune, adoptindu-se solutii cit mai economice si eficiente, inclusiv in galerii unice subterane, vizitabile, amplasate pe arterele magistrale.
ART. 12
Gospodariile situate in afara perimetrelor construibile ale municipiilor si oraselor se vor muta treptat in perimetrul construibil al acestor localitati potrivit unor programe pe termen lung stabilite de comitetele executive ale consiliilor populare municipale sau orasenesti.
Cetatenii ale caror locuinte au fost executate cu respectarea prevederilor legale vor beneficia, la mutarea gospodariei, de terenuri si ajutoare materiale din partea statului, potrivit legii.
CAP. 3
SISTEMATIZAREA LOCALITATILOR RURALE
ART. 13
Sistematizarea comunelor, unitati de baza teritorial-administrative, si a satelor componente trebuie sa asigure dezvoltarea lor in corelare cu cea a localitatilor invecinate, organizarea zonelor functionale – unitati de productie, locuinte, dotari social-culturale, spatii plantate si de circulatie – tinind seama de profilul dominant agricol, sa stabileasca regimul de inaltime, densitatea cladirilor, loturilor pentru gospodariile taranesti, traseul si profilul strazilor. Se vor urmari amplasarea judicioasa a turturor constructiilor, precum si crearea unor centre civice care sa grupeze dotarile social-culturale principale.
Pentru centrele de comuna, schitele de sistematizare vor stabili dotarile social-culturale necesare tuturor locuitorilor din comuna, iar pentru celelalte sate componente ale comunei se vor prevedea numai acele dotari legate de satisfacerea nevoilor curente ale populatiei.
In centrul civic al centrelor de comuna se vor amplasa sediul politico-administrativ, unitati culturale, de invatamint si ocrotirea sanatatii, de prestari de servicii si comerciale, precum si locuinte.
Se va avea in vedere ca dotarile care au functiuni inrudite sa fie grupate intr-o singura cladire sau intr-un numar restrins de cladiri, cu mai multe niveluri, cu aspect reprezentativ; astfel, cele cu functiuni politico-administrative si economice sa fie grupate pe cit posibil intr-o singura cladire, urmarindu-se ca in asemenea cladiri sa se asigure si locuinte pentru anumite categorii de personal al unitatilor respective.
Sistematizarea localitatilor rurale trebuie sa contribuie la ridicarea economica, sociala si culturala a satelor, la imbunatatirea generala a conditiilor de trai ale taranimii, la apropierea treptata a vietii satelor de aceea a oraselor.
ART. 14
In cadrul actiunii de sistematizare se va urmari gruparea gospodariilor din satele mici si dispersate in satele care au perspecvtiva de dezvoltare si care vor fi stabilite prin lege si aprobate o data cu perimetrele construibile. Propunerile pentru delimitarea perimetrelor construibile se vor face cu consultarea larga a cetatenilor din localitatile respective. In satele mici si dispersate ce se vor stabili odata cu aprobarea prin lege a perimetrelor construibile ale localitatilor se interzice sa se contruiasca cladiri noi.
Comitetele executive ale consiliilor populare judetene si al municipiului Bucuresti vor stabili programe pe termen lung pentru mutarea treptata a gospodariilor din satele in care este interzis sa se mai construiasca cladiri noi, precum si a celor ramase in afara perimetrelor contruibile ale satelor cu perspectiva de dezvoltare.
Aceasta actiune va fi sprijinita de comitetele executive ale consiliilor populare prin atribuirea de terenuri in folosinta si acordarea de ajutoare materiale din partea statului, potrivit legii.
ART. 15
Prin sistematizare se va urmari ca localitatile rurale cu cele mai bune conditii de dezvoltare sa fie transformate, in urmatorii 15-20 de ani, in centre economice si sociale cu caracter urban. La stabilirea acestora se va tine seama de resursele materiale si umane, pozitia fata de localitatile din zona de influenta si accesul la caile de comunicatie, precum si de situatia fondului construit existent. Localitatile care vor deveni centre economice si sociale cu caracter urban se aproba prin lege.
Prin schitele de sistematizare a acestor localitati se vor stabili zonele functionale specifice profilului economic-social prevazut in perspectiva, precum si dotarile social-culturale necesare, in functie de marimea localitatilor si de numarul locuitorilor din satele situate in zona lor de influenta si in corelare cu reteaua generala de localitati.
ART. 16
In centrele de comuna si indeosebi in localitatile ce vor deveni centre economice si sociale cu caracter urban, ministerele, celelalte organe centrale si comitetele executive ale consiliilor populare vor amplasa obiective industriale si industrial-agrare, sectii ale unor intreprinderi industriale din orasele apropiate, unitati ale industriei locale, cooperatiei mestesugaresti si de consum, ale cooperativelor agricole de productie, asociatiilor intercooperatiste, intreprinderilor agricole de stat, statiunilor pentru mecanizarea agriculturii, precum si alte unitati economice, care sa asigure valorificarea resurselor materiale si umane locale.
Constructiile pentru obiectivele prevazute la alin. 1 se vor realiza pe suprafete cit mai restrinse de teren, respectindu-se cu strictete normele de ocupare a terenului stabilite pentru astfel de constructii.
ART. 17
Cladirile de locuit se vor amplasa cu precadere, incepind din centrul civic catre zonele marginale, in vederea realizarii unei structuri compacte a localitatilor, prin utilizarea intensiva a terenurilor din perimetrul construibil, creindu-se astfel posibilitatea pentru introducerea in conditii eficiente a alimentarii cu apa, a energiei electrice si a canalizarii. Se vor lua masuri ca membrilor cooperativelor agricole de productie sa li se atribuie lot in folosinta, conform statutului, in afara perimetrului construibil al localitatilor.
Loturile necesare pentru construirea de locuinte si anexe gospodaresti vor fi in suprafata de 200-250 mp, avind de regula un front la strada de maximum 12 m.
In vederea construirii de locuinte si anexe pentru gospodariile taranesti, comitetele executive ale consiliilor populare comunale vor putea atribui in folosinta cetatenilor loturi din terenurile proprietate de stat aflate in administrarea comunelor.
Suprafata de teren de 200-250 mp poate fi atribuita si cetatenilor ce isi construiesc locuinte in cladiri cu mai multe niveluri.
Pentru a veni in sprijinul cadrelor de specialisti si a celorlalte persoane incadrate in unitati socialiste, comitetele executive ale consiliilor populare comunale vor putea sa atribuie acestora, in scopul contruirii de locuinte si organizarii de gospodarii, teren in suprafata de 200-250 mp.
Suprafata din terenul atribuit ramasa dupa contruirea locuintei este la dispozitia cetatenilor si va fi folosita pentru nevoile gospodaresti si pentru amenajarea de gradini.
Suprafata terenurilor aflate in proprietatea personala a membrilor cooperativelor agricole de productie, care depaseste 250 mp stabiliti in conditiile prezentului articol, se include in calculul lotului atribuit in folosinta, potrivit statutului cooperativelor agricole de productie.
Dreptul de folosinta a terenurilor atribuite se acorda pe durata existentei constructiei, cu plata taxei de folosinta stabilita pentru terenurile destinate constructiei de locuinte potrivit Legii nr. 4/1973.
ART. 18
Prin sistematizare se va urmari ca noile constructii de locuinte sa aiba de regula doua niveluri. Cladirile ce se construiesc in centrul civic vor avea cel putin doua niveluri.
Pentru toate satele care au perspectiva de dezvoltare, in zona de locuit, pe teritoriul care cuprinde loturile de casa si anexele gospodaresti, precum si strazile de acces la locuinte, se va asigura o densitate de 1.500 mp suprafata utila la hectar.
ART. 19
Locuintele ce se realizeaza in localitatile rurale din fondurile statului si din fondurile populatiei cu spijinul statului in credite si executie se vor construi pe baza de proiecte tip, directive sau refolosibile si vor avea cel putin doua niveluri.
Pentru a veni in sprijinul celor care isi construiesc locuinte proprietate personala, in regie, comitetele executive ale consiliilor populare sint obligate sa puna la dispozitia cetatenilor proiecte tip intocmite cu consultarea prealabila a populatiei, din care cei interesati sa poata alege proiectul cel mai convenabil. Aceste proiecte se vor elabora intr-o gama variata, care sa tina seama de specificul local si de traditie si care sa foloseasca materiale locale existente, ieftine.
ART. 20
Prin sistematizare se va urmari solutionarea cit mai eficienta a alimentarii cu apa, a canalizarii, incepind cu zona centrala, precum si rezolvarea circulatiei si transportului in conditiile speicifice localitatilor rurale.
Pentru strazi, in afara celor ce au traseu pe drumurile nationale sau judetene, se vor prevedea de regula 7 m latime carosabila, santuri sau rigole si trotuare de maximum 1,5 m latime.
ART. 21
Amplasarea constructiilor de orice fel se va face cu respectarea conditiilor de aliniere si a regimului de constructie specific localitatii si zonei respective, tinindu-se seama de prevederile schitelor sau detaliilor de sistematizare.
ART. 22
Cooperativele agricole de productie, celelalte organizatii cooperatiste, intreprinderile pentru mecanizarea agriculturii si intreprinderile agricole de stat, celelalte unitati socialiste, vor contribui potrivit legii cu mijloace financiare si materiale la realizarea unor obiective sociale, culturale sau edilitare.
Contributia in bani si munca, ce se efectueaza in localitatile rurale, va fi orientata cu precadere spre acele lucrari care sint prevazute in cadrul sistematizarii localitatilor.
Comitetele executive ale consiliilor populare vor coordona folosirea in comun a tuturor resurselor materiale si financiare in scopul realizarii obiectivelor de interes obstesc, prevazute in schitele sau detaliile de sistematizare, in scopul imbunatatirii conditiilor de viata a intregii populatii.
CAP. 4
ORGANIZAREA, INDRUMAREA SI CONTROLUL ACTIVITATII DE SISTEMATIZARE
ART. 23
Studiile de sistematizare a teritoriului tarii, a zonelor functionale interjudetene, cu specific extractiv, industrial, energetic, de transporturi, agrar, turistic, balnear, studiile de sistematizare a judetelor, schitele de sistematizare a municipiului Bucuresti, celorlalte municipii si orase resedinta de judet, se analizeaza si avizeaza de comisiile locale de sistematizare, iar dupa insusirea de catre Comitetul pentru Problemele Consiliilor Populare si Comitetul de Stat al Planificarii, precum si de Ministerul Agriculturii, Industriei Alimentare si Apelor sub raportul folosirii fondulului funciar, se avizeaza de Comisia centrala de partid si de stat pentru sistematizarea teritoriului si localitatilor urbane si rurale si se aproba de Presedintele Republicii Socialiste Romania, la propunerea Consiliului de Ministri.
De asemena, detaliile de sistematizare din municipiul Bucuresti si din localitatile resedinta de judet cuprinzind zonele industriale, zonele centrale, inclusiv ansamblurile de locuit aferente si dotarile importante (hoteluri, magazine universale, teatre, sali de sport etc.), precum si pentru piete, parcuri si zone de agrement, magistralele si arterele de penetratie de importanta nationala, inclusiv ansamblurile de locuit, unitatile economice si dotarile social-culturale aferente, se avizeaza de comisiile locale de sistematizare, iar dupa insusire de catre Comitetul pentru Problemele Consiliilor Populare si Comitetul de Stat al Planificarii se avizeaza de Comisia centrala de partid si de stat pentru sistematizarea teritoriului si localitatilor urbane si rurale si se aproba de Presedintele Republicii Socialiste Romania, la propunerea Consiliului de Ministri.
Schitele de sistematizare ale celorlalte municipii si ale viitoarelor centre economice si sociale cu caracter urban se analizeaza si avizeaza de comisiile locale de sistematizare, iar dupa insusire de catre Comitetul pentru Problemele Consiliilor Populare si Comitetul de Stat al Planificarii se avizeaza de Comisia centrala de partid si de stat pentru sistematizarea teritoriului si localitatilor urbane si rurale si se aproba de Consiliul de Ministri.
Avizarea si aprobarea documentatiilor de sistematizare prevazute mai sus, celor referitoare la alte orase, la comune si sate, precum si altor documentatii de sistematizare, se fac conform prevederilor din anexa la prezenta lege.
Avizele comisiilor locale de sistematizare vor fi supuse spre insusire comitetelor executive ale consiliilor populare pe linga care functioneaza.
ART. 24
Comitetul pentru Problemele Consiliilor Populare, organul central care raspunde de infaptuirea unitara a politicii partidului si statului in domeniul sistematizarii, impreuna cu comitetele executive ale consiliilor populare, asigura desfasurarea activitatii de sistematizare, in conformitate cu prevederile legii, intreprinde actiuni in scopul dezvoltarii armonioase a localitatilor si folosirii eficiente – pentru constructii si amenajari edilitar-gospodaresti – a terenurilor din cadrul perimetrelor construibile. In acest scop colaboreaza cu ministerele, celelalte organe centrale si informeaza periodic Consiliul de Ministri asupra modului cum se desfasoara activitatea de sistematizare, propune masuri pentru continua sa perfectionare si initiaza acte normative in legatura cu aceasta activitate.
ART. 25
Se infiinteaza Comisia centrala de partid si de stat pentru sistematizarea teritoriului si localitatilor urbane si rurale, avind ca sarcina orientarea si indrumarea activitatii de sistematizare, pregatirea Programului national de sistematizare a teritoriului si localitatilor urbane si rurale si urmarirea aplicarii acestuia, orientarea activitatii de elaborare a proiectelor de sistematizare, precum si avizarea proiectelor de sistematizare, potrivit legii. De asemenea, are ca sarcina indrumarea si controlul activitatii comisiilor locale de sistematizare, intocmirea si avizarea de proiecte de legi, decrete si hotariri ale Consiliului de Ministri care reglementeaza probleme din domeniul sistematizarii, precum si avizarea de proiecte de standarde, normative si prescriptii tehnice care reglementeaza probleme importante din acest domeniu.
Componenta Comisiei centrale de partid si de stat pentru sistematizarea teritoriului si localitatilor urbane si rurale, formata din presedinte, vicepresedinti, secretar si ceilalti membri, se stabileste prin decret al Consiliului de Stat. Secretariatul tehnic al comisiei se asigura de Comitetul pentru Problemele Consiliilor Populare prin aparatul propriu si unitatile subordonate acestuia.
Comisia centrala de partid si de stat pentru sistematizarea teritoriului si localitatilor urbane si rurale functioneaza ca organ deliberativ si adopta hotariri cu majoritatea de voturi, in plen, la care participa cel putin doua treimi din membrii comisiei.
ART. 26
Consiliile populare infaptuiesc pe plan local politica partidului si statului in domeniul sistematizarii.
Pe linga comitetele executive ale consiliilor populare judetene, municipale, orasenesti si comunale functioneaza comisii locale de sistematizare, avind sarcina de a analiza si aviza studiile si proiectele de sistematizare elaborate pentru teritoriul respectiv, de a urmari aplicarea pe plan local a dispozitiilor legale in domeniul sistematizarii, a prevederilor Programului national de sistematizare a teritoriului si localitatilor urbane si rurale, precum si respectarea disciplinei in activitatea de sistematizare.
Comisiile de sistematizare judetene si a municipiului Bucuresti indeplinesc si atributiile Consiliului tehnico-economic in domeniul sistematizarii.
Comisiile locale de sistematizare cuprind reprezentanti ai unor organe si organizatii de stat, cooperatiste si obstesti, specialisti si reprezentanti ai cetatenilor si sint formate din presedinte, vicepresedinti, secretar si membri.
Componenta comisiilor locale de sistematizare judetene, a municipiului Bucuresti, a celorlalte municipii, precum si a oraselor resedinta de judet se stabileste prin hotarire a Consiliului de Ministri; pentru celelalte localitati se stabileste prin decizie a comitetelor executive ale consiliilor populare judetene, respectiv al municipiului Bucuresti.
Presedintele comisiei locale de sistematizare este presedintele comitetului executiv al consiliului popular.
ART. 27
La judete si municipiul Bucuresti functioneaza sectii de arhitectura si sistematizare subordonate consiliilor populare respective si comitetelor executive ale acestora, precum si Comitetului pentru Problemele Consiliilor Populare.
Pe masura dezvoltarii localitatilor rurale, a sporirii volumului de constructii de locuinte, de dotari si unitati economice, se vor asigura specialisti pentru comune, in scopul respectarii disciplinei si controlului in domeniul sistematizarii, arhitecturii si constructiilor, precum si al sprijinirii cetatenilor, din punct de vedere tehnic, la amplasarea si executarea locuintelor si anexelor gospodaresti.
CAP. 5
DISPOZITII FINALE
ART. 28
Programul national de sistematizare a teritoriului si a localitatilor urbane si rurale va stabili masurile concrete menite sa asigure traducerea in viata a prevederilor din directivele Conferintei Nationale a Partidului Comunist Roman din iulie 1972 si din prezenta lege.
Pentru realizarea Programului national de sistematizare a teritoriului si localitatilor urbane si rurale se vor prevedea in planurile cincinale si anuale de dezvoltare economica si sociala a tarii, precum si in bugetul de stat, mijloacele materiale si financiare necesare.
ART. 29
Comitetele executive ale consiliilor populare sint obligate sa aplice intocmai prevederile documentatiilor de sistematizare aprobate si sa asigure respectarea acestora de catre toate organizatiile socialiste, alte persoane juridice, precum si de catre cetateni.
Lucrarile de constructii si instalatii, precum si demolarea sau desfiintarea partiala sau totala a acestora, se vor executa cu autorizatia prealabila eliberata – potrivit legii – de comitetele executive ale consiliilor populare, cu respectarea normelor si documentatiilor de sistematizare.
Constructiile si instalatiile realizate cu incalcarea documentatiilor de sistematizare, fara autorizatie sau fara respectarea acesteia, vor putea fi demolate sau desfiintate – potrivit legii – pe cheltuiala celor vinovati. Pentru constructiile si instalatiile ce se vor realiza in afara perimetrelor construibile se va dispune, in toate cazurile, demolarea.
ART. 30
Dobindirea terenurilor cuprinse in perimetrul construibil al localitatilor urbane si rurale se poate face numai prin mostenire legala, fiind interzisa instrainarea sau dobindirea prin acte juridice a acestor terenuri.
In caz de instrainare a constructiilor, terenul aferent acestor constructii trece in proprietatea statului cu plata unei despagubiri stabilita potrivit prevederilor art. 56 alin. 2 din Legea nr. 4/1973.
Dobinditorul constructiei va primi din partea statului in folosinta terenul necesar in limitele prevazute de art. 8 si 17 din prezenta lege. Atribuirea se face pe durata existentei constructiei, cu plata unei taxe anuale, potrivit Legii nr. 4/1973.
ART. 31
Imparteala intre mostenitori a terenurilor, precum si instrainarea constructiilor, prevazute la art. 30, se vor putea face numai prin inscris autentic pe baza autorizarii date, dupa caz, de catre comitetele executive ale consiliilor populare comunale, orasenesti sau minicipale, cu respectarea normelor de sistematizare.
ART. 32
Orice instrainare sau imparteala facuta cu incalcarea prevederilor art. 30 si 31 este nula de drept.
ART. 33
Terenurile situate in interiorul perimetrelor construibile ale localitatilor urbane si rurale sint supuse regulilor de sistematizare, indiferent de natura proprietatii sau a folosintei.
Atribuirea de terenuri pentru constructia de locuinte se va face potrivit prevederilor si etapelor stabilite prin schitele si detaliile de sistematizare.
In vederea executarii oricaror constructii sau lucrari prevazute prin schitele sau detaliile de sistematizare ale localitatilor, comitetele executive ale consiliilor populare judetene si al municipiului Bucuresti sint autorizate, in conformitate cu prevederile legii, sa faca schimburi de terenuri proprietate de stat, aflate in administrarea unitatilor administrativ-teritoriale, cu terenuri proprietatea organizatiilor cooperatiste, a altor organizatii obstesti sau a persoanelor fizice.
Terenurile care fac obiectul schimbului se evalueaza pe baza normelor legale referitoare la evaluarea bunurilor exporpriate; in masura in care din evaluarea terenurilor rezulta o diferenta de valoare, aceasta se va plati in bani.
In cazurile cind terenurile ce urmeaza a fi schimbate au fost date ca lot in folosinta membrilor cooperatori, cooperativele agricole de productie le vor atribui acestora alte terenuri in afara perimetrului construibil.
Prevederile art. 17 alin. 7 se aplica si loturilor in folosinta atribuite cetatenilor care domiciliaza in mediul urban.
ART. 34
Terenurile cu sau fara constructii aflate in proprietatea sau folosinta persoanelor fizice, a organizatiilor cooperatiste sau a altor organizatii obstesti, situate in perimetrul construibil al localitatilor, vor putea fi expropriate cu plata unei juste despagubiri sau preluate de la cei care le au in folosinta integrala sau partial, in scopul executarii unor lucrari de interes obstesc. In sensul prezentei legi, prin interes obstesc se intelege si crearea de parcele care sa fie atribuite de comitetele executive ale consiliilor populare in folosinta cetatenilor, in vederea construirii de locuinte, potrivit schitelor sau detaliilor de sistematizare.
ART. 35
Terenurile de pe care s-au mutat gospodariile in conditiile prevazute de art. 12 si 14 vor fi redate de cetatenii care le-au detinut productiei agricole, cu sprijinul comitetelor executive ale consiliilor populare si al unitatilor agricole socialiste, in termen de un an, sau, in cazuri justificate, in cel mult 2 ani de la mutare.
Cetatenii au datoria de a cultiva integral si intensiv toate terenurile pe care le au in proprietate sau folosinta, atit in interiorul, cit si in exteriorul perimetrelor construibile.
ART. 36
Comitetele executive ale consiliilor populare vor lua masuri de asigurare a bazei topografice necesare activitatii de sistematizare, vor organiza si vor tine la zi evidenta lucrarilor supraterane si subterane, din cadrul perimetrului localitatilor.
In acest scop, ministerele, celelalte organe centrale si locale, precum si unitatile lor subordonate, vor asigura transmiterea datelor necesare.
ART. 37
Comitetele executive ale consiliilor populare pot organiza concursuri in vederea elaborarii studiilor si proiectelor de sistematizare, pentru ansambluri urbanistice, centre si piete importante ale oraselor, noduri de circulatie, ansambluri in care exista monumente istorice si de arta, complexe turistice, ansambluri de locuinte si altele. La stabilirea rezultatelor concursurilor vor fi antrenati specialisti din diferite domenii, precum si reprezentanti ai oamenilor muncii.
ART. 38
Nerespectarea prevederilor prezentei legi atrage, dupa caz, raspunderea penala, contraventionala, civila, materiala sau disciplinara.
Pentru contraventiile savirsite in domeniul sistematizarii si la disciplina de constructii de catre persoane fizice vor putea fi aplicate sanctiuni cu amenda de la 1.000 lei pina la 10.000 lei, iar pentru cele savirsite de catre persoane juridice se pot aplica sanctiuni cu amenda de la 3.000 lei pina la 30.000 lei.
Prevederile art. 25 alin. 1 si art. 26 din Legea nr. 32/1968 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor nu se aplica in cazul contraventiilor savirsite in domeniul sistematizarii si al disciplinei in constructii.
Prin hotarire a Consiliului de Ministri se vor stabili contraventiile in domeniul sistematizarii si la disciplina in constructii, precum si sanctiunile care urmeaza a fi aplicate.
ART. 39
Prezenta lege intra in vigoare la 30 de zile de la data publicarii in Buletinul Oficial al Republicii Socialiste Romania.
ANEXA 1
Avizarea si aprobarea documentatiilor de sistematizare
——————————————————————————-
Nr. Categoriile Analizeaza,
crt. documentatiilor de avizeaza sau Avizeaza Aproba
sistematizare insuseste
——————————————————————————-
0 1 2 3 4
——————————————————————————-
A. Studii de sistematizare
1. Studiile de sistematizare Comisiile locale Comisia centrala Presedintele
a teritoriului tarii de sistematizare de partid si de Republicii
Comitetul pentru stat pentru Socialiste
Problemele sistematizare Romania
Consiliilor Populare
Comitetul de Stat
al Planificarii
Ministerul Agricul-
turii, Industriei
Alimentare si Apelor
2. Studiile de sistematizare Comisiile locale Comisia centrala Presedintele
a zonelor functionale inter- de sistematizare de partid si de Republicii
judetene cu specific extrac- Comitetul pentru stat pentru Socialiste
tiv, industrial, energetic, Problemele sistematizare Romania
de transporturi, agrar, Consiliilor Populare
turistic, balnear Comitetul de Stat
al Planificarii
Ministerul Agricul-
turii, Industriei
Alimentare si Apelor
3. Studiile de sistematizare Comisiile locale Comisia centrala Presedintele
a judetelor de sistematizare de partid si de Republicii
Comitetul pentru stat pentru Socialiste
Problemele sistematizare Romania
Consiliilor Populare
Comitetul de Stat
al Planificarii
Ministerul Agricul-
turii, Industriei
Alimentare si Apelor
B. Schite de sistematizare
1. Schita de sistematizare Comisia de siste- Comisia centrala Presedintele
a municipiului Bucuresti matizare a muni- de partid si de Republicii
cipiului stat pentru Socialiste
Comitetul pentru sistematizare Romania
Problemele
Consiliilor Populare
Comitetul de Stat
al Planificarii
Ministerul Agricul-
turii, Industriei
Alimentare si Apelor
2. Schitele de sistematizare Comisiile locale Comisia centrala Presedintele
a municipiilor si oraselor de sistematizare de partid si de Republicii
resedinta de judet Comitetul pentru stat pentru Socialiste
Problemele sistematizare Romania
Consiliilor Populare
Comitetul de Stat
al Planificarii
Ministerul Agricul-
turii, Industriei
Alimentare si Apelor
3. Schitele de sistematizare Comisiile locale Comisia centrala Consiliul de
a celorlalte municipii si a de sistematizare de partid si de Ministri
viitoarelor centre economice Comitetul pentru stat pentru
si sociale cu caracter Problemele sistematizare
urban Consiliilor Populare
Comitetul de Stat
al Planificarii
Ministerul Agricul-
turii, Industriei
Alimentare si Apelor
4. Schitele de sistematizare Comisiile locale Comitetul pentru Consiliile
a oraselor care nu sint de sistematizare Problemele populare
resedinta de judet Consiliilor judetene sau
Populare al muni-
Comitetul de cipiului
Stat al Bucuresti
Planificarii
5. Schitele de sistematizare Comisiile locale – Consiliile
a comunelor si localitati- de sistematizare populare
lor rurale judetene sau
al muni-
cipiului
Bucuresti
C. Detalii de sistematizare
1. Detaliile de sistematizare Comisiile locale Comisia centrala Presedintele
pentru zone industriale din de sistematizare de partid si de Republicii
municipiul Bucuresti si din Comitetul pentru stat pentru Socialiste
municipiile si orasele Problemele sistematizare Romania
resedinta de judet Consiliilor Populare
Comitetul de Stat
al Planificarii
2. Detaliile de sistematizare Comisiile locale Comisia centrala Presedintele
a zonelor centrale din munici- de sistematizare de partid si de Republicii
piul Bucuresti si din munici- Comitetul pentru stat pentru Socialiste
piile si orasele resedinta de Problemele sistematizare Romania
judet, cuprinzind ansambluri Consiliilor Populare
de locuit si dotari importante Comitetul de Stat
(hoteluri, magazine univer- al Planificarii
sale, teatre, sali de sport
etc.), precum si piete,
parcuri, zone de agrement
3. Detaliile de sistematizare Comisiile locale Comisia centrala Presedintele
din municipiul Bucuresti de sistematizare de partid si de Republicii
si din municipiile si orasele Comitetul pentru stat pentru Socialiste
resedinta de judet, cuprinzind Problemele sistematizare Romania
magistrale si artere de Consiliilor Populare
penetratie de importanta Comitetul de Stat
nationala, cu ansamblurile al Planificarii
de locuit, unitatile economice
si dotarile social-culturale
aferente
4. Celelalte detalii de Comisiile locale Comitetul pentru Consiliile
sistematizare din municipiul de sistematizare Problemele populare
Bucuresti si din municipiile Consiliilor judetene sau
si orasele resedinta de judet, Populare al muni-
precum si toate detaliile de Comitetul de cipiului
sistematizare din celelalte Stat al Bucuresti,
localitati urbane si din Planificarii alti titu-
centrele economice si sociale lari
cu caracter urban
5. Detaliile de sistematizare Comisiile locale – Consiliile
din comune si localitati de sistematizare populare
rurale judetene sau
al muni-
cipiului
Bucuresti,
alti titulari
D. Studii de amplasament
1. Studiile de amplasament Comisiile locale Comitetul pentru Organul in
pentru obiective economice, de sistematizare Problemele Con- competenta
cladiri de locuit si dotari siliilor Populare caruia intra
social-culturale amplasate Comitetul de aprobarea
izolat in zone construite Stat al Planifi- indicatori-
carii lor tehnico-
economici
NOTA:
Detaliile de sistematizare pentru ansamblurile de locuit cu valori de peste 25 milioane lei in judete si de peste 50 milioane lei in municipiul Bucuresti se avizeaza si de Comitetul pentru Problemele Consiliilor Populare si Comitetul de Stat al Planificarii.















