- Procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu mai pot fi restituire în natură.
Cuprins pe materii : Drept civil. Drepturi reale. Drept de proprietate.
Index alfabetic : măsuri reparatorii
- decizie/dispoziţie
- Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor
- despăgubiri
Legea nr. 10/2001, art. 26
Legea nr.247/2005, Titlul VII, art.1, art.13, art.16
Urmare a modificărilor şi completărilor aduse Legii nr.10/2001, prin Legea nr.247/2005, competenţa privind modalitatea de acordare şi stabilire a cuantumului măsurilor reparatorii, revine Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, care emite la finalul procedurii o decizie ce va cuprinde şi cuantumul despăgubirilor ce vor consta în titluri de despăgubiri.
Evaluarea făcută prin expertiză tehnică în cadrul procedurii contestaţiei întemeiate pe dispoziţiile art.26 din Legea nr.10/2001 e provizorie şi nu leagă Comisia Centrală în procedura stabilită prin art.16 alin.(1)-(2), finalizată prin emiterea raportului de evaluare ce va conţine cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.
ICCJ, Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr.99 din 9 ianuarie 2009
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, reclamanţii E.I.V., E.E.R.I., E.E.E.G. şi E.M. au chemat în judecată Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, solicitând anularea deciziei nr.243/2006, întrucât nu li s-au soluţionat şi cererile privitoare la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafaţă de 5000 mp situat în comuna Poiana Mare, precum şi pentru o serie de mijloace fixe, respectiv motor de 80 c.p., sistem Starch Hoffman şi batoză de treierat.
Tribunalul Bucureşti, Secţia a III-a civilă, prin sentinţa civilă nr.396 din 25 februarie 2008 a admis contestaţia, a modificat în parte decizia emisă de intimata A.V.A.S., în sensul că propunerile de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent prevăzute de art.1 şi art.2 au în vedere valoarea totală de 3513,2 lei, stabilită prin raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză.
În motivarea sentinţei s-a reţinut că prin notificarea nr.4/2001, reclamanţii au solicitat, în temeiul Legii nr.10/2001, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilele – o moară ţărănească de 80 c.p. tip Starch Hoffman, cu instalaţiile anexe situate în comuna Poiana Mare şi terenul aferent de 5000 mp pe care se află moara şi casa de locuit.
Din probele administrate a rezultat că atât terenul de 5000 mp cât şi construcţiile de morărit au fost dobândite în proprietate de către autorii contestatorilor, aşa cum rezultă din contractele de vânzare – cumpărare autentificate sub nr.18876/1941 şi nr.15860/1942 şi că reclamanţii sunt moştenitorii legali ai defuncţilor situaţie atestată de acte de stare civilă şi certificate de moştenitor.
Instanţa a constatat că moara ce a aparţinut autorilor reclamanţilor a fost naţionalizată conform Legii nr.112/1948 împreună cu mijloacele fixe încorporate, iar ulterior a fost privatizată şi trecută în patrimoniul SC M.S. SA Craiova.
Tribunalul a apreciat că se impune admiterea în parte a contestaţiei şi modificarea parţială a deciziei nr.243/2006 emisă de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului sub aspectul cuantumului despăgubirilor stabilite de comisia de evaluare, urmând a fi avută în vedere preţuirea realizată prin raportul de expertiză efectuat în cauză, care menţionează o valoare de 35.132.393 lei vechi pentru bunurile mobile evidenţiate în lista de inventar mijloace fixe SC M.S. SA Craiova, la data de 14 februarie 2001.
În ceea ce priveşte alte mijloace fixe ce au aparţinut reclamanţilor, respectiv un motor de 80 c.p. şi o batoză de treierat, s-a considerat că nu pot fi primite susţinerile contestatorilor, întrucât aceste bunuri nu sunt evidenţiate în lista de inventar a mijloacelor fixe la data de 14 februarie 2001, fiind astfel incidente dispoziţiile art.6 alin.2 din Legea nr.10/2001 republicată.
Referitor la terenul în suprafaţă de 5000 mp, prima instanţă a reţinut că, în mod corect, prin decizia contestată s-a dispus declinarea competenţei în favoarea Primăriei comunei Poiana Mare, în condiţiile în care terenul în litigiu, face parte din domeniul public, primăria fiind unitatea deţinătoare.
Împotriva sentinţei menţionate a declarat apel AVAS, criticând-o ca nelegală şi netemeinică întrucât, în condiţiile în care prin modificările aduse Legi nr.10/2001 de Legea nr.247/2005, s-a stabilit că pentru analizarea şi stabilirea cuantumului despăgubirilor se constituie Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, această instituţie fiind autoritatea desemnată de lege cu expertizarea bunurilor şi stabilirea echivalentului valoric al acestora, încuviinţarea şi administrarea probei cu expertiză de evaluare a mijloacelor fixe existente în patrimoniul SC M.S. SA Craiova, în situaţia contestării unei decizii emise de o altă instituţie decât Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este ilegală.
Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de
familie prin decizia civilă nr.463A pronunţată la 16 iunie 2008, a respins ca nefondat apelul, reţinând că instanţele judecătoreşti au posibilitatea verificării sub toate aspectele a legalităţii deciziei emise în temeiul Legii nr.10/2001, prin modificările aduse acestui act normativ de către Legea nr.247/2005 fiind înlăturată calea de atac a contestaţiei.
Analizând şi dispoziţiile art.16 din Titlul VII al Legii nr.247/2005, instanţa a constatat că, pe baza situaţiei juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, urmează ca Secretariatul Comisiei Centrale să procedeze la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1)-(2) în privinţa legalităţii respingerii cererii de restituire în natură. Împotriva acestei proceduri şi a dispoziţiilor emise de către Comisia Centrală, persoana interesată are deschisă calea de atac în faţa instanţei de contencios administrativ.
S-a considerat că cele două proceduri sunt diferite şi nu se exclud una pe cealaltă, legiuitorul având în vedere şi posibilitatea actualizării valorilor stabilite prin deciziei/ dispoziţie la valoarea de circulaţie a bunurilor, urmându-se respectarea principiului unei juste despăgubiri.
Împotriva deciziei sus menţionate a declarat recurs AVAS, criticând-o pentru motivul prevăzut de art.304 pct.9 C.proc.civ.
Pârâta a susţinut că instanţele de fond şi apel au încălcat dispoziţiile imperative ale art. 29 alin.(3) din Legea nr.10/2001 republicată în ceea ce priveşte modalitatea de acordare şi stabilire a cuantumului măsurilor reparatorii, această competenţă revenind Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Recursul este fondat pentru considerentele ce succed:
Urmare a modificărilor şi completărilor aduse Legii nr.10/2001, prin Legea nr.247/2005, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului nu mai are competenţa de a acorda măsuri reparatorii în echivalent, ci de a emite o decizie cu propunerea acordării de măsuri reparatorii în situaţia îndeplinirii condiţiilor legale şi depunerii actelor doveditoare, conform dispoziţiilor art.29 alin.(3) din Legea nr.10/2001 republicată.
Dispoziţiile legale menţionate sunt exprese şi în ceea ce priveşte modalitatea de acordare şi stabilire a cuantumului măsurilor reparatorii, această competenţă revenind Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, care va emite la finalul procedurii o decizie ce va cuprinde şi cuantumul despăgubirilor ce vor consta în titluri de despăgubiri.
Prin art.1 alin.(1) Titlul VII, Legea nr.247/2005 reglementează sursele de finanţare, cuantumul şi procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu mai pot fi restituire în natură. În acest sens, art.13 alin.(1) precizează că pentru analizarea şi stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit prevederilor Legii nr.247/2005, se constituie, în subordinea Cancelariei Primului Ministru, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar conform art. 13 alin.(5), secretariatul acestei comisii se asigură de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.
Din analiza acestor texte de lege rezultă că recurenta nu mai are competenţa legală de a acorda măsuri reparatorii în echivalent, ci doar de a propune acordarea acestora în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv instituţiei competente- Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform art.16 alin.(2) din Titlul VII al Legii nr.247/2005.
Deşi prin considerentele deciziei recurate, instanţa de apel a reţinut că aspectele invocate de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului sunt conforme dispoziţiilor Legii nr.10/2001 republicate, totuşi a respins apelul ca nefondat.
Astfel, urmează a se reţine că, în speţă, curtea de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art.16 din Titlul VII al Legii nr.247/2005, fără a avea în vedere că evaluarea făcută prin expertiză tehnică în cadrul procedurii contestaţiei întemeiate pe dispoziţiile art.26 din Legea nr.10/2001 e provizorie şi nu leagă Comisia Centrală în procedura stabilită prin art.16 alin.(1) şi (2), finalizată prin emiterea raportului de evaluare ce va conţine cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.
Pentru toate aceste considerente, a fost admis recursul şi, în temeiul art.312 alin.(3) C.proc.civ., a fost modificată decizia menţionată în sensul admiterii apelului declarat de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva sentinţei Tribunalului Bucureşti, sentinţă ce a fost schimbată în tot în sensul respingerii ca neîntemeiate a contestaţiei formulate de reclamanţi.
