Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Obligaţia de a face. Neexecutarea obligaţiei. Daune cominatorii.
Index alfabetic : Drept procesual civil;
- Obligaţia unităţii notificate de a soluţiona cererea depusă în temeiul Legii nr. 10/2001.
- Neexecutarea obligaţiei.
- Inadmisibilitatea aplicării sancţiunii daunelor cominatorii.
Legea nr. 10/2001 : art. 25 alin.(1)
Cod procedură civilă : art. 5803 alin. (5)
Potrivit art. 25 alin.(1) din Legea nr. 10/2001, modificată, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe, prin decizie sau, după caz, dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură.
Textul de lege sus menţionat nu prevede o sancţiune pecuniară pentru nerespectarea termenului de 60 de zile în care unitatea deţinătoare are obligaţia de a răspunde la notificarea ce i s-a adresat.
Ulterior pronunţării Deciziei XX din 12 decembrie 2005 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, art. 5803 Cod procedură civilă, a fost modificat şi completat prin Legea nr. 459/2006, alin.(5) al acestui text, prevăzând expres că „pentru neexecutarea obligaţiilor prevăzute în prezentul articol nu se pot acorda daune dominatorii.”
ICCJ, Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 82 din 10 ianuarie 2008
Prin sentinţa civilă nr. 50 din 14 ianuarie 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis cererea formulată de reclamanta N.E. împotriva Primăria Municipiului Bucureşti prin Primarul General, obligând-o să emită decizie cu privire la notificarea nr. 3360 din 29 noiembrie 2001 şi obligând-o totodată la plata daunelor cominatorii în cuantum de 100 lei pe zi de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea obligaţiei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a formulat notificarea nr. 3360 din 29 noiembrie 2001 şi deşi a depus înscrisurile în susţinerea acesteia, pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută în art. 23 alin.(1) din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Municipiul Bucureşti prin Primarul General, criticând-o pentru următoarele motive :
Sentinţa a fost dată cu aplicarea greşită a legii, întrucât s-a reţinut greşit că pârâta nu şi-ar fi respectat obligaţia prevăzută de lege, termenul de 60 de zile, având două date de referinţă, fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare, termenul fiind unul de recomandare, iar nu unul imperativ.
S-a mai susţinut că în mod greşit instanţa de fond a obligat pârâta la plata unor daune cominatorii de 100 lei pe zi de întârziere.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, prin decizia nr. 425/A din 20 iunie 2007 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă, reţinând că pârâta nu a făcut nicio dovadă că ar fi cerut persoanei îndreptăţite să completeze dosarul în termenul prevăzut de art. 23 din Legea nr. 10/2001.
Şi chiar dacă s-ar fi făcut această dovadă, lipsa răspunsului pârâtei într-un termen rezonabil nu poate duce la concluzia întârzierii sine die a soluţionării notificării, în speţă, trecând mai mult de trei ani de la data când pârâta trebuia să răspundă notificării formulate.
Critica privind obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii a fost respinsă cu motivarea că, prin Decizia nr. XX din 12 decembrie 2005 pronunţată în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că o asemenea cerere este admisibilă, în condiţiile art. 5803 C.proc.civ.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs Primăria Municipiului Bucureşti prin Primarul General, invocând cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
Dezvoltând critica de nelegalitate, pârâtă a susţinut că reclamanta nu a depus toate actele de care a înţeles să se folosească în susţinerea notificării şi nici nu a încunoştinţat-o că nu mai are alte acte de depus, astfel încât termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin.(1) din Lega nr. 10/2001, nu a început să curgă.
In ceea ce priveşte obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii, a solicitat respingerea acestui capăt de cerere, având în vedere faptul că legiuitorul a reglementat o altă modalitate prin care creditorul unei obligaţii de a face poate obţine îndeplinirea acesteia.
Recursul este fondat pentru considerentele ce succed:
In prezentul litigiu, iniţiat în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamanta N.E. a solicitat restituirea în natură a apartamentului situat în Bucureşti, sector 6, notificând pârâta la data de 29 noiembrie 2001.
Potrivit art. 23 alin.(1), devenit art. 25 alin.(1) din Legea nr. 10/2001, modificată, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe, prin decizie sau, după caz, dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură.
Din prevederile legale citate, rezultă că termenul de 60 de zile, nu are natura juridică a unui termen de recomandare, cum greşit susţine recurenta, ci este un termen imperativ, deoarece o atare obligaţie rezultă din lege şi face parte dintr-o procedură administrativ-jurisdicţională prealabilă, instituită în mod imperativ.
Din probele existente la dosar, nu rezultă că recurenta ar fi cerut reclamantei să completeze probele pe care şi-a întemeiat cererea de restituire în natură a apartamentului în litigiu, astfel că această critică nu poate fi primită.
Este întemeiată critica privind obligarea pârâtei la plata daunelor de întârziere pentru lipsa răspunsului unităţii deţinătoare a imobilului la notificarea ce i s-a adresat conform Legii nr. 10/2001.
Art.23, devenit art. 25 din Legea nr. 10/2001, modificată, nu prevede o sancţiune pecuniară pentru nerespectarea termenului de 60 de zile în care unitatea deţinătoare are obligaţia de a răspunde la notificarea ce i s-a adresat.
Este adevărat că, admiţând recursul în interesul legii, Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia XX din 12 decembrie 2005, au statuat că cererea privind obligarea la daune cominatorii este admisibilă şi în condiţiile reglementării obligării debitorului la plata amenzii civile conform art. 5803 C.proc.civ.
Ulterior pronunţării acestei decizii, art. 5803 a fost modificat şi completat prin Legea nr. 459/2006, alin.(5) al acestui text, prevăzând expres că „pentru neexecutarea obligaţiilor prevăzute în prezentul articol nu se pot acorda daune dominatorii.”
In aceste condiţii, trimiterea la soluţia adoptată de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a devenit inaplicabilă.
Neobservând dispoziţiile legale menţionate, ambele instanţe au pronunţat hotărâri cu încălcarea esenţială a legii, astfel încât recursul declarat de Primăria Municipiului Bucureşti prin Primarul General, a fost admis, s-a casat decizia atacată precum şi sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în sensul că s-au înlăturat dispoziţiile referitoare la daunele cominatorii, păstrându-se celelalte dispoziţii.
