privind regimul străinilor în România

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 421 din 5 iunie 2008

*) Republicată în temeiul art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2007

privind înfiinţarea Oficiului Român pentru Imigrări prin reorganizarea Autorităţii pentru

străini şi a Oficiului Naţional pentru Refugiaţi, precum şi modificarea şi completarea

unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 26

iunie 2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 347/2007, publicată în

Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 851 din 12 decembrie 2007, dându-se textelor

o nouă numerotare.

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 a fost republicată în Monitorul

Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 8 martie 2004 şi a mai fost modificată şi

completată prin:

- Legea nr. 309/2004 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor

statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European, publicată în

Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 593 din 1 iulie 2004, abrogată prin Ordonanţa

de urgenţă a Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a

cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European,

publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 21 iulie 2005, aprobată

cu modificări şi completări prin Legea nr. 260/2005;

- Legea nr. 482/2004 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a

Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, publicată în Monitorul

Oficial al României, Partea I, nr. 1.116 din 27 noiembrie 2004;

- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 113/2005 pentru modificarea şi completarea

Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România,

publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 658 din 25 iulie 2005, aprobată

cu modificări şi completări prin Legea nr. 306/2005, publicată în Monitorul Oficial al

României, Partea I, nr. 962 din 31 octombrie 2005;

- Legea nr. 56/2007 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a

Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, publicată în Monitorul

Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 26 martie 2007.

Cap. I

Dispoziţii generale

Art. 1 - Domeniul de reglementare

Prezenta ordonanţă de urgenţă constituie cadrul prin care sunt reglementate intrarea,

şederea şi ieşirea străinilor pe teritoriul României sau de pe teritoriul României, drepturile

şi obligaţiile acestora, precum şi măsuri specifice de control al imigraţiei, în conformitate

cu obligaţiile asumate de România prin documentele internaţionale la care este parte.

Art. 2 - Definiţii

Pentru scopurile prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile de mai jos au

următorul înţeles:

a) străin - persoana care nu are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al

Uniunii Europene ori al Spaţiului Economic European;

b) apatrid - străinul care nu are cetăţenia niciunui stat;

c) rezident - străinul titular al unui permis de şedere temporară sau al unei cărţi de

rezidenţă, acordate în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă;

d) rezident permanent - străinul titular al unui permis de şedere permanentă sau al unei

cărţi de rezidenţă permanentă, acordate în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă;

e) sponsor - străinul cu şedere legală pe teritoriul României, care depune cerere pentru

reîntregirea familiei în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă;

f) Centrul Naţional de Vize - structură specializată în cadrul Direcţiei generale afaceri

consulare din Ministerul Afacerilor Externe, care contribuie la stabilirea şi realizarea

politicii naţionale de vize a României, împreună cu celelalte instituţii din administraţia

publică centrală, potrivit competenţelor stabilite prin lege;

g) viză - autorizaţia, materializată prin aplicarea unui colant sau a unei ştampile pe un

document de trecere a frontierei de stat valabil, care permite străinului supus acestei

obligativităţi să se prezinte la un punct de trecere a frontierei pentru a solicita tranzitul

sau şederea temporară pentru o perioadă determinată, cu îndeplinirea condiţiilor

prevăzute de prezentul act normativ;

h) viză de tranzit aeroportuar - autorizaţia acordată de misiunile diplomatice sau

oficiile consulare ale României, care permite străinului să treacă prin zona internaţională

de tranzit a unui aeroport român, fără a intra pe teritoriul statului român, cu ocazia unei

escale sau a unui transfer între două tronsoane ale unui zbor internaţional;

i) drept de şedere - dreptul acordat străinului de către autorităţile competente, de a

rămâne pe teritoriul României pentru o perioadă determinată, în condiţiile legii;

j) permis de şedere - documentul de identitate care se eliberează de către Oficiul

Român pentru Imigrări, în condiţiile legii, străinului căruia i se prelungeşte dreptul de

şedere în România sau celui căruia i se acordă dreptul de şedere permanentă, după caz;

k) permis de şedere în scop de muncă - documentul de identitate care se eliberează

străinului de către Oficiul Român pentru Imigrări, în condiţiile legii, şi atestă dreptul de

şedere şi de muncă pe teritoriul României;

l) căsătorie de convenienţă - căsătoria încheiată cu singurul scop de a eluda condiţiile

de intrare şi şedere a străinilor şi de a obţine dreptul de şedere pe teritoriul României;

m) interviu - discuţia purtată de un reprezentant al autorităţilor române cu persoana

care solicită acordarea vizei române sau prelungirea dreptului de şedere în condiţiile

prezentei ordonanţe de urgenţă, în scopul obţinerii de informaţii suplimentare cu privire

la datele înscrise în cererile formulate, motivele deplasării şi şederii în România şi

veridicitatea documentelor prezentate;

n) ofiţer de interviu - lucrătorul din cadrul Oficiului Român pentru Imigrări, cu

atribuţii în constatarea existenţei elementelor căsătoriei de convenienţă;

o) cercetător - străinul, titular al unei diplome de absolvire a unor studii superioare de

natură să îi permită accesul la programe de doctorat şi care este acceptat de o unitate de

cercetare-dezvoltare să desfăşoare activităţi de cercetare ştiinţifică în cadrul unui proiect.

Art. 3 - Drepturile străinilor

(1) Străinii care locuiesc legal în România se bucură de protecţia generală a

persoanelor şi a averilor, garantată de Constituţie şi de alte legi, precum şi de drepturile

prevăzute în tratatele internaţionale la care România este parte.

(2) Străinii aflaţi legal în România se pot deplasa liber şi îşi pot stabili reşedinţa sau,

după caz, domiciliul oriunde pe teritoriul României.

(3) Străinii care locuiesc legal în România şi părăsesc temporar teritoriul statului

român au dreptul de a reintra pe toată durata valabilităţii permisului de şedere.

(4) Pot beneficia de măsuri de protecţie socială din partea statului, în aceleaşi condiţii

ca şi cetăţenii români, numai străinii cu reşedinţa sau domiciliul în România.

(5) Străinii cărora li s-a eliberat un document de către Oficiul Român pentru Imigrări

au dreptul de a verifica datele personale înscrise în acesta şi, când este cazul, să solicite

corectarea sau eliminarea unor date care nu corespund realităţii.

(6) Străinii cuprinşi în învăţământul de toate gradele au acces, fără restricţii, la

activităţile şcolare şi de instruire în societate.

Art. 4 - Obligaţiile străinilor

(1) Pe timpul şederii în România străinii sunt obligaţi să respecte legislaţia română.

(2) Străinii nu pot organiza pe teritoriul României partide politice ori alte organizaţii

sau grupări similare acestora şi nici nu pot face parte din acestea, nu pot ocupa funcţii şi

demnităţi publice şi nu pot iniţia, organiza sau participa la manifestaţii ori întruniri care

aduc atingere ordinii publice sau siguranţei naţionale.

(3) Străinii nu pot finanţa partide, organizaţii, grupări sau manifestaţii ori întruniri

dintre cele prevăzute la alin. (2).

(4) Străinii aflaţi pe teritoriul României sunt obligaţi să respecte scopul pentru care li sa

acordat dreptul de a intra şi, după caz, de a rămâne pe teritoriul României, să nu rămână

pe teritoriul României peste perioada pentru care li s-a aprobat şederea, precum şi să

depună toate diligenţele necesare pentru a ieşi din România până la expirarea acestei

perioade.

(5) Străinii care intră pe teritoriul statului român sau care ies de pe acesta au obligaţia

de a se supune controlului pentru trecerea frontierei de stat, potrivit legii.

(6) Străinii aflaţi pe teritoriul României au obligaţia de a se supune, în condiţiile legii,

controlului organelor de poliţie şi al celorlalte autorităţi publice competente în acest sens.

Art. 5 - Politica în domeniul imigraţiei

(1) Anual, prin hotărâre a Guvernului, se stabilesc:

a) numărul autorizaţiilor de muncă ce pot fi eliberate străinilor, conform prevederilor

legislaţiei speciale privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul

României;

b) cuantumul alocaţiilor necesare pentru hrănirea, întreţinerea şi cazarea în centre,

precum şi al celor pentru asistenţă medicală şi spitalizare;

c) cuantumul sumelor reprezentând mijloacele corespunzătoare atât pentru întreţinerea

pe perioada şederii, cât şi pentru întoarcerea în ţara de origine sau pentru tranzitul către

alt stat, prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. c).

(2) Guvernul poate stabili, prin hotărâre, ori de câte ori este cazul, introducerea ori

suspendarea unor facilităţi pe termen scurt, la acordarea dreptului de a intra sau, după

caz, la prelungirea dreptului de şedere pe teritoriul României, pentru anumite categorii de

străini, precum şi perioadele pentru care se acordă, respectiv se suspendă aceste facilităţi.

Pe termen lung, Guvernul stabileşte strategia naţională în domeniul imigraţiei.

(3) Guvernul României, prin instituţiile abilitate, transmite Comisiei Europene şi

guvernelor celorlalte state membre în timp util şi nu mai târziu de momentul în care sunt

făcute publice, informaţii privind:

a) proiectele de acte normative care propun măsuri cu privire la lucrătorii din state terţe

şi membrii lor de familie, în ceea ce priveşte intrarea, şederea şi angajarea în muncă,

precum şi realizarea egalităţii de tratament în condiţiile de viaţă şi de muncă, drepturile

salariale şi alte drepturi economice, promovarea integrării în forţa de muncă autohtonă şi

în societate şi returnarea voluntară în ţara de origine a unor astfel de persoane;

b) proiecte de acorduri cu privire la subiectele prevăzute la lit. a), precum şi proiectele

de acorduri de cooperare pe care intenţionează să le negocieze sau să le renegocieze cu

state terţe, când aceste acorduri conţin prevederi referitoare la subiectele menţionate la lit.

a);

c) proiecte de acorduri privind condiţiile de şedere şi angajare în muncă a propriilor

cetăţeni care lucrează în state terţe şi a membrilor de familie ai acestora, pe care

intenţionează să le negocieze sau să le renegocieze cu statele respective.

(4) Guvernul României transmite Comisiei Europene şi guvernelor celorlalte state

membre textele actelor normative în vigoare, precum şi textele acordurilor încheiate cu

state terţe, care reglementează subiectele menţionate la alin. (3) lit. a).

Cap. II

Dispoziţii generale privind intrarea, şederea şi ieşirea străinilor

Secţiunea 1

Intrarea străinilor pe teritoriul României

Art. 6 - Condiţii cu privire la intrarea străinilor

(1) Intrarea pe teritoriul României poate fi permisă străinilor care îndeplinesc

următoarele condiţii:

a) posedă un document valabil de trecere a frontierei de stat, care este acceptat de statul

român;

b) posedă viza română acordată în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă sau, după

caz, posedă permis de şedere valabil, dacă prin înţelegeri internaţionale nu s-a stabilit

altfel;

c) prezintă, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, documente care justifică

scopul şi condiţiile şederii lor şi care fac dovada existenţei unor mijloace corespunzătoare

atât pentru întreţinere pe perioada şederii, cât şi pentru întoarcerea în ţara de origine sau

pentru tranzitul către alt stat în care există siguranţa că li se va permite intrarea;

d) prezintă garanţii că li se va permite intrarea pe teritoriul statului de destinaţie sau că

vor părăsi teritoriul României, în cazul străinilor aflaţi în tranzit;

e) nu sunt incluşi în categoria străinilor împotriva cărora s-a instituit măsura interzicerii

intrării în România sau care au fost declaraţi indezirabili;

f) nu au încălcat anterior, în mod nejustificat, scopul declarat la obţinerea vizei sau,

după caz, la intrarea pe teritoriul României ori nu au încercat să treacă frontiera României

cu documente false;

g) pe numele lor nu au fost introduse alerte în Sistemul Informatic Schengen în scopul

refuzării intrării;

h) nu prezintă un pericol pentru apărarea şi siguranţa naţională, ordinea, sănătatea ori

morala publică.

(2) Cetăţenilor străini – membri de familie ai cetăţenilor români, precum şi străinilor

titulari ai unui drept de şedere permanentă pe teritoriul statelor membre ale Uniunii

Europene li se permite intrarea pe teritoriul României fără îndeplinirea condiţiilor

prevăzute la alin. (1) lit. c) şi d).

(3) Străinilor care staţionează în zonele de tranzit internaţional ale aeroporturilor, în

zonele de tranzit la frontiera de stat sau în centrele de cazare care au regimul zonei de

tranzit ori pe navele sau ambarcaţiunile ancorate în porturi maritime şi fluviale nu li se

aplică prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă referitoare la condiţiile de intrare şi de

şedere a străinilor pe teritoriul României.

(4) Intrarea străinilor pe teritoriul României se poate face prin orice punct de trecere a

frontierei de stat deschis traficului internaţional de persoane.

(5) Trecerea frontierei de stat române de către străini se poate face şi prin alte locuri, în

condiţiile stabilite prin acorduri şi înţelegeri între România şi alte state.

Art. 7 - Obligaţiile transportatorilor

(1) Este interzisă aducerea în România de către companiile de transport a străinilor

care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. a) şi b).

(2) În cazul nerespectării dispoziţiilor alin. (1), compania de transport respectivă este

obligată să asigure transportul imediat al străinilor în cauză la locul de îmbarcare sau întrun

alt loc pe care străinii îl acceptă şi unde sunt acceptaţi. Dacă acest lucru nu este

posibil, transportatorul este obligat să asigure cheltuielile privind cazarea şi întreţinerea,

precum şi toate celelalte cheltuieli determinate de îndepărtarea de pe teritoriul României,

denumită în continuare îndepărtare.

(3) Obligaţiile prevăzute la alin. (2) sunt aplicabile şi companiilor de transport cu care

sosesc în România străinii aflaţi în tranzit, dacă:

a) transportatorul care urmează să-i preia pentru a-i duce în ţara de destinaţie refuză săi

îmbarce;

b) autorităţile statului de destinaţie nu permit intrarea străinilor şi îi returnează în

România.

Art. 8 - Nepermiterea intrării în România

(1) Străinilor li se refuză intrarea pe teritoriul statului român dacă:

a) nu îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 6 alin. (1);

b) sunt semnalaţi de organizaţii internaţionale la care România este parte, precum şi de

instituţii specializate în combaterea terorismului că finanţează, pregătesc, sprijină în orice

mod sau comit acte de terorism;

c) există indicii că fac parte din grupuri infracţionale organizate cu caracter

transnaţional sau că sprijină în orice mod activitatea acestor grupuri;

d) există motive serioase să se considere că au săvârşit sau au participat la săvârşirea

unor infracţiuni contra păcii şi omenirii ori a unor crime de război sau crime contra

umanităţii, prevăzute în convenţiile internaţionale la care România este parte.

(2) Organele poliţiei de frontieră pot refuza intrarea străinilor pe teritoriul statului

român şi în următoarele situaţii:

a) au săvârşit infracţiuni pe perioada altor şederi în România ori în străinătate

împotriva statului sau a unui cetăţean român;

b) au introdus sau au încercat să introducă ilegal în România alţi străini;

c) suferă de maladii care pot pune în pericol grav sănătatea publică, stabilite prin ordin

al ministrului sănătăţii publice.

(3) Organele şi instituţiile care deţin date şi informaţii cu privire la existenţa unor

situaţii de natura celor prevăzute la alin. (1) şi (2) au obligaţia să informeze Inspectoratul

General al Poliţiei de Frontieră şi Oficiul Român pentru Imigrări sau formaţiunile

teritoriale ale acestora.

(4) Măsura nepermiterii intrării în România se motivează de organele poliţiei de

frontieră şi se comunică imediat persoanei în cauză şi Direcţiei generale afaceri consulare

din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

Art. 9 - Obligaţiile străinului

(1) Străinul căruia i-a fost refuzată intrarea în România este obligat să părăsească

imediat punctul de trecere a frontierei de stat către ţara de origine sau orice altă destinaţie

pe care o doreşte, cu excepţia teritoriului României.

(2) În cazul în care părăsirea imediată a punctului de trecere a frontierei de stat de către

străinul prevăzut la alin. (1) nu este posibilă, organele poliţiei de frontieră pot lua măsura

cazării acestuia într-un spaţiu sau loc amenajat în acest scop în zona de tranzit, pus la

dispoziţie de administratorul punctului de trecere a frontierei, până la încetarea motivelor

care fac imposibilă plecarea acestuia, dar nu mai mult de 24 de ore de la data cazării.

Art. 10 - Documente de trecere a frontierei de stat acceptate de statul român

(1) Următoarele documente de trecere a frontierei de stat sunt acceptate de România,

cu condiţia ca acestea să ateste identitatea şi cetăţenia sau, după caz, calitatea de apatrid a

deţinătorului:

a) paşapoartele, titlurile de voiaj, carnetele de marinar sau alte documente similare

eliberate, la standardele cerute de practica internaţională, de către statele, teritoriile sau

entităţile internaţionale recunoscute de România;

b) cartea de identitate sau alte documente similare, pe bază de reciprocitate sau

unilateral, pentru cetăţenii aparţinând statelor stabilite prin hotărâre a Guvernului

României;

c) documentele de călătorie ale refugiaţilor, eliberate în baza Convenţiei de la Geneva

din 1951 privind statutul refugiaţilor, şi documentele de călătorie eliberate străinilor

cărora li s-a acordat protecţie umanitară condiţionată;

d) documentele de călătorie ale apatrizilor, eliberate de statele în care aceştia îşi au

domiciliul.

(2) Străinii incluşi într-un document de trecere a frontierei de stat aparţinând altei

persoane pot intra sau ieşi în/din România numai împreună cu titularul acestuia.

(3) Străinii pot intra şi ieşi în/din România şi pe baza unui paşaport colectiv, numai în

grup, cu condiţia ca fiecare membru al grupului să posede un document individual care

atestă identitatea şi în care este aplicată fotografia titularului, iar conducătorul grupului să

fie în posesia unui document individual de trecere a frontierei de stat.

(4) Elevii care sunt rezidenţi într-un stat membru al Uniunii Europene, care călătoresc

sau tranzitează teritoriul României în cadrul unei excursii şcolare, pot intra şi ieşi în/din

România şi pe baza listei de participanţi la care face referire art. 26 alin. (3) lit. b), emisă

în conformitate cu Decizia Consiliului nr. 94/795/JHA cu privire la o acţiune comună

adoptată de Consiliu în baza articolului K.3.2.b al Tratatului asupra Uniunii Europene,

referitoare la facilităţile de călătorie pentru elevii din ţările terţe care au rezidenţă într-un

stat membru, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. 327 din 19

decembrie 1994, cu îndeplinirea următoarelor condiţii:

a) lista de participanţi să includă o fotografie recentă pentru fiecare participant care nu

posedă un document individual în care este aplicată fotografia titularului;

b) autoritatea responsabilă din statul membru să confirme statutul de rezident al

străinilor incluşi pe lista de participanţi şi autenticitatea datelor prezentate în acest

document;

c) statul membru în care elevii au reşedinţa să informeze statul român cu privire la

excursie şi lista de participanţi pe care o doreşte a fi recunoscută ca document de călătorie

pentru trecerea frontierei de stat române.

(5) La propunerea Ministerului Afacerilor Externe şi a Ministerului Internelor şi

Reformei Administrative, Guvernul va da publicităţii lista cuprinzând documentele de

trecere a frontierei de stat acceptate de statul român pentru intrarea în ţară, emise de

statele sau entităţile internaţionale recunoscute de România.

(6) Din considerente umanitare sau în aplicarea unor acorduri ori înţelegeri

internaţionale la care România este parte, Guvernul României poate aproba, prin hotărâre,

şi alte documente pe baza cărora se poate permite intrarea pe teritoriul României.

Secţiunea a 2-a

Şederea străinilor în România

Art. 11 - Dispoziţii generale privind şederea străinilor

(1) Străinii aflaţi temporar în mod legal în România pot rămâne pe teritoriul statului

român numai până la data la care încetează dreptul de şedere stabilit prin viză sau, după

caz, prin permisul de şedere.

(2) În cazul în care prin convenţiile internaţionale sau actele normative prin care se

desfiinţează unilateral regimul de vize nu este prevăzută perioada pentru care vizele sunt

desfiinţate, străinilor care nu au obligaţia obţinerii vizei pentru a intra în România li se

permite accesul pe teritoriul statului român şi pot să rămână până la 90 de zile, în decurs

de 6 luni, începând cu ziua primei intrări în ţară.

Art. 12 - Condiţii cu privire la găzduirea străinilor

(1) Străinul intrat legal pe teritoriul României are obligaţia să anunţe despre aceasta

organul de poliţie competent teritorial, în termen de 3 zile de la data intrării. Fac excepţie

cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, precum şi ale Spaţiului Economic

European.

(2) În situaţia cazării în hoteluri sau în alte amenajări turistice, străinul va îndeplini

formalităţile de luare în evidenţă la administraţia locului respectiv care, în termen de 24

de ore, va comunica datele necesare organului de poliţie competent teritorial.

Art. 13 - Informarea autorităţilor cu privire la schimbările intervenite în situaţia

străinului

(1) Pe durata şederii în România străinii sunt obligaţi să declare la formaţiunea

teritorială a Oficiului Român pentru Imigrări, care le-a acordat dreptul de şedere,

următoarele:

a) orice modificare intervenită în situaţia personală, în special schimbarea cetăţeniei,

încheierea, desfacerea sau anularea căsătoriei, naşterea unui copil, decesul unui membru

de familie aflat pe teritoriul României;

b) orice modificare intervenită în legătură cu angajarea sa în muncă;

c) pierderea, prelungirea valabilităţii sau schimbarea documentului de trecere a

frontierei de stat.

(2) Străinul care îşi schimbă domiciliul sau reşedinţa este obligat ca, în termen de 15

zile de la data mutării la noua adresă, să se prezinte la formaţiunea Oficiului Român

pentru Imigrări competentă teritorial, pentru luarea în evidenţă şi efectuarea menţiunilor

corespunzătoare în documentul de identitate.

(3) Furtul sau pierderea documentelor de trecere a frontierei de stat va fi declarată

organului de poliţie competent teritorial.

(4) Declaraţiile prevăzute la alin. (1) se fac în termen de 30 de zile, iar cele prevăzute

la alin. (3), în termen de 48 de ore.

Secţiunea a 3-a

Ieşirea străinilor de pe teritoriul României

Art. 14 - Ieşirea străinilor

(1) În cazul în care străinul nu mai este în posesia documentului de trecere a frontierei

de stat în baza căruia a intrat în ţară, acesta trebuie să prezinte la ieşirea din România un

nou document valabil de trecere a frontierei de stat.

(2) Ieşirea din ţară a străinilor care au cetăţenia mai multor state se face pe baza

documentului de trecere a frontierei de stat cu care au intrat. În cazuri deosebite, organele

poliţiei de frontieră pot permite ieşirea din ţară şi în baza documentului care atestă o altă

cetăţenie.

Art. 15 - Nepermiterea ieşirii

(1) Străinului nu i se permite ieşirea din ţară în următoarele situaţii:

a) este învinuit sau inculpat într-o cauză penală şi magistratul dispune instituirea

măsurii interdicţiei de părăsire a localităţii sau a ţării;

b) a fost condamnat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi are de executat o

pedeapsă privativă de libertate.

(2) În situaţiile prevăzute la alin. (1) măsura de a nu permite ieşirea de pe teritoriul

României va fi luată de organul competent din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei

Administrative numai în baza solicitării scrise a procurorului, a instanţelor judecătoreşti

şi a organelor prevăzute de lege care au atribuţii de punere în executare a pedepsei

închisorii.

(3) În toate situaţiile se vor preciza motivele pentru care se solicită măsura şi, după caz,

vor fi prezentate documentele doveditoare.

(4) Nepermiterea ieşirii din ţară se realizează prin:

a) instituirea consemnului nominal în sistemul de evidenţă a traficului la frontiera de

stat, de către Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră;

b) aplicarea în documentele de trecere a frontierei de stat a ştampilei cu simbolul “C”

de către Oficiul Român pentru Imigrări şi formaţiunile sale teritoriale.

Art. 16 - Încetarea măsurii de nepermitere a ieşirii

(1) Revocarea măsurii se va face prin anularea consemnului nominal sau prin aplicarea

ştampilei cu simbolul “L” în documentul de trecere a frontierei de stat, la solicitarea

scrisă a autorităţii publice căreia îi revine o astfel de competenţă potrivit legii, pentru

cazurile prevăzute la art. 15 alin. (1).

(2) Măsura de nepermitere a ieşirii încetează de drept dacă străinul aflat în una dintre

situaţiile prevăzute la art. 15 dovedeşte, cu documente emise de autorităţile competente,

potrivit legii, organului abilitat din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei

Administrative că:

a) s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală ori s-a

dispus încetarea urmăririi penale, a fost achitat sau s-a dispus încetarea procesului penal;

b) a executat pedeapsa, a fost graţiat, beneficiază de amnistie sau a fost condamnat,

prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, cu suspendarea condiţionată a executării

pedepsei.

Cap. III

Regimul acordării vizelor

Secţiunea 1

Dispoziţii generale

Art. 17 - Forma şi conţinutul vizei

Forma, conţinutul şi elementele de securizare ale vizei se aprobă prin hotărâre a

Guvernului României, la propunerea Ministerului Afacerilor Externe cu consultarea

Ministerului Internelor şi Reformei Administrative şi în conformitate cu standardele

Uniunii Europene în domeniu.

Art. 18 - Limitele drepturilor conferite de viză

(1) Viza dă dreptul titularului de a intra pe teritoriul României numai în situaţia în care,

în momentul prezentării acestuia în punctul de trecere a frontierei de stat, se constată de

către organele Poliţiei de Frontieră Române că nu există vreunul dintre motivele de

nepermitere a intrării în România, prevăzute la art. 8 alin. (1) şi (2).

(2) Dreptul de şedere acordat prin viză se poate exercita numai în perioada de

valabilitate a vizei.

Art. 19 - Exceptarea de la regimul obligativităţii vizelor

(1) Sunt exceptaţi de la obligativitatea vizelor cetăţenii statelor cu care România a

încheiat acorduri în acest sens, în condiţiile şi pentru perioadele de şedere stabilite prin

aceste acorduri.

(2) Străinii piloţi de aeronave şi ceilalţi membri ai echipajului, titulari ai unei licenţe de

zbor sau ai unui certificat de echipaj, prevăzute la anexa nr. 9 la Convenţia privind aviaţia

civilă internaţională, semnată la Chicago la 7 decembrie 1944, sunt scutiţi de

obligativitatea de a avea paşaport şi de a avea viză numai în situaţiile în care se află în

exerciţiul funcţiunii şi:

a) nu părăsesc aeroportul de escală;

b) nu părăsesc aeroportul de destinaţie;

c) nu părăsesc teritoriul oraşului situat în apropierea aeroportului;

d) nu părăsesc aeroportul decât pentru a merge la un alt aeroport românesc.

(3) Guvernul poate stabili, prin hotărâre, exceptarea unilaterală a unor categorii de

străini de la obligativitatea vizelor.

Secţiunea a 2-a

Tipuri de vize

Art. 20 - Tipuri de vize

În funcţie de scopurile pentru care se acordă, vizele pot fi:

a) viza de tranzit aeroportuar, identificată prin simbolul A;

b) viza de tranzit, identificată prin simbolul B;

c) viza de scurtă şedere, identificată prin simbolul C;

d) viza de lungă şedere, identificată prin unul dintre următoarele simboluri, în funcţie

de activitatea pe care urmează să o desfăşoare în România străinul căruia i-a fost

acordată:

(i) desfăşurarea de activităţi economice, identificată prin simbolul D/AE;

(ii) desfăşurarea de activităţi profesionale, identificată prin simbolul D/AP;

(iii) desfăşurarea de activităţi comerciale, identificată prin simbolul D/AC;

(iv) angajare în muncă, identificată prin simbolul D/AM;

(v) studii, identificată prin simbolul D/SD;

(vi) reîntregirea familiei, identificată prin simbolul D/VF;

(vii) activităţi religioase sau umanitare, identificată prin simbolul D/RU;

(viii) activităţi de cercetare ştiinţifică, identificată prin simbolul D/CS;

(ix) viza diplomatică şi viza de serviciu, identificată prin simbolul DS;

(x) alte scopuri, identificată prin simbolul D/AS.

Art. 21 - Viza de tranzit aeroportuar

Viza de tranzit aeroportuar este obligatorie pentru cetăţenii statelor cuprinse în lista

stabilită în anexa nr. 3 la Instrucţiunile consulare comune adoptate prin decizie a

Consiliului Uniunii Europene sau în baza deciziilor Consiliului Uniunii Europene.

Acelaşi regim se aplică şi străinilor care, fără a fi cetăţeni ai acestor state, sunt în posesia

unui document de trecere a frontierei de stat, eliberat de autorităţile statelor respective.

Art. 22 - Viza de tranzit

Viza de tranzit este viza care permite unui străin să ______________tranziteze teritoriul României. Viza

de tranzit poate fi eliberată pentru unul, două sau mai multe tranzituri, fără ca durata

fiecărui tranzit să depăşească 5 zile.

Art. 23 - Viza de scurtă şedere

(1) Viza de scurtă şedere este viza care permite străinilor să solicite intrarea pe

teritoriul României, pentru alte motive decât imigrarea, în vederea unei şederi

neîntrerupte sau a mai multor şederi a căror durată să nu depăşească 90 de zile, în decurs

de 6 luni de la data primei intrări. Acest tip de viză poate fi eliberat cu una sau mai multe

intrări.

(2) În situaţia în care data intrării pe teritoriul României nu poate fi stabilită pe baza

menţiunilor din documentul de călătorie al străinului, Oficiul Român pentru Imigrări

procedează potrivit prevederilor art. 11 din Regulamentul Parlamentului European şi al

Consiliului nr. 562/2006 privind crearea unui cod comunitar asupra regulilor ce stau la

baza liberei circulaţii a persoanelor peste frontiere (Codul frontierelor Schengen),

publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) nr. L105 din 13 aprilie 2006.

(3) În cazul străinilor care călătoresc în mod frecvent în România, pentru relaţii de

afaceri-cooperare, la solicitarea autorităţilor administrative centrale sau a societăţilor

comerciale cu mare capacitate economico-financiară, viza de scurtă şedere cu intrări

multiple poate fi acordată şi pe o perioadă de un an şi, în mod excepţional, pe o perioadă

de până la 5 ani. Şi în aceste situaţii durata şederii nu poate depăşi 90 de zile în decurs de

6 luni.

(4) Viza de scurtă şedere se acordă pentru următoarele scopuri:

a) misiune - străinilor care, pentru raţiuni ce ţin de funcţia lor politică, administrativă

sau de utilitate publică, trebuie să se deplaseze în România. Acest tip de viză se

eliberează străinilor care îndeplinesc funcţii în cadrul guvernelor, administraţiilor publice

sau organizaţiilor internaţionale, precum şi pentru cei care, prin scopul şederii lor în

România, prezintă interes pentru relaţiile dintre statul român şi statul de apartenenţă.

Acest tip de viză se poate elibera şi membrilor de familie care îi însoţesc pe aceştia;

b) turism - pentru străinul care urmează să călătorească în România pentru motive

turistice;

c) vizită - pentru străinul care intenţionează să se deplaseze în România în vizită la

cetăţeni români sau străini posesori ai unui permis de şedere valabil;

d) afaceri - pentru străinul care intenţionează să călătorească în România în scopuri

economice sau comerciale, pentru contracte ori tratative, pentru învăţarea sau verificarea

folosirii şi funcţionării bunurilor achiziţionate ori vândute în cadrul contractelor

comerciale şi de cooperare industrială, precum şi pentru străinul care este sau urmează să

devină asociat ori acţionar al unei societăţi comerciale din România;

e) transport - pentru străinul care urmează să călătorească pentru perioade scurte, în

scopul desfăşurării unor activităţi profesionale legate de transportul de mărfuri sau de

persoane;

f) activităţi sportive - pentru străinul care urmează să intre în România pe o durată

limitată în vederea participării la competiţii sportive;

g) activităţi culturale, ştiinţifice, umanitare, tratament medical de scurtă durată sau

alte activităţi care nu contravin legilor române - în condiţiile justificării prezenţei în

România.

(5) Dreptul de şedere pe teritoriul României, conferit străinului prin viza de scurtă

şedere, nu poate fi prelungit.

Art. 24 - Viza de lungă şedere

(1) Viza de lungă şedere se acordă străinilor, la cerere, pe o perioadă de 90 de zile, cu

una sau mai multe călătorii, pentru următoarele scopuri:

a) desfăşurarea de activităţi economice - străinilor care urmează să desfăşoare

activităţi economice în mod independent sau în cadrul unor asociaţii familiale, în

condiţiile legii privind organizarea şi desfăşurarea unor activităţi economice de către

persoane fizice;

b) desfăşurarea de activităţi profesionale - străinilor care au dreptul de a exercita în

mod individual profesii pe teritoriul României în baza unor legi speciale;

c) desfăşurarea de activităţi comerciale - străinilor care sunt sau urmează să devină

acţionari sau asociaţi cu atribuţii de conducere şi administrare a unor societăţi comerciale

din România;

d) angajare în muncă - străinilor care urmează să intre în România în vederea

încadrării în muncă. Viza acordată în acest scop se va elibera şi sportivilor care urmează

să evolueze în cadrul unor cluburi sau echipe din România, în baza unui contract

individual de muncă sau a unei convenţii civile în condiţiile legii;

e) studii - străinilor care urmează să intre în România pentru a urma cursuri în

învăţământul preuniversitar, universitar sau postuniversitar, după caz, ori pentru obţinerea

unor titluri ştiinţifice în cadrul instituţiilor de stat sau particulare acreditate, potrivit legii;

f) reîntregirea familiei - străinilor care urmează să intre în România în scopul

redobândirii unităţii familiale;

g) activităţi religioase sau umanitare - străinilor care urmează să intre în România

pentru a desfăşura activităţi în domeniul cultelor recunoscute, la cererea acestora, sau în

scop umanitar;

h) activităţi de cercetare ştiinţifică - străinilor care urmează să intre în România pentru

desfăşurarea de activităţi de cercetare ştiinţifică.

i) alte scopuri.

(2) Viza de lungă şedere permite străinilor intraţi pe teritoriul României să solicite

prelungirea dreptului de şedere temporară şi să obţină un permis de şedere.

Art. 25 - Viza diplomatică şi viza de serviciu

(1) Viza diplomatică şi viza de serviciu permit intrarea în România, pentru o şedere, de

regulă, de lungă durată, străinilor titulari ai unui paşaport diplomatic, respectiv de

serviciu, care urmează să îndeplinească o funcţie oficială ca membri ai unei reprezentanţe

diplomatice sau ai unui oficiu consular al statului de apartenenţă în România.

(2) Aceste tipuri de vize se eliberează titularilor de paşapoarte diplomatice, respectiv

de serviciu sau asimilate acestora, la solicitarea Ministerului Afacerilor Externe al statului

trimiţător sau a unei reprezentanţe diplomatice ori consulare a acestuia, precum şi

membrilor de familie, împreună cu care titularul locuieşte, şi sunt valabile pe perioada

misiunii sau în conformitate cu înţelegerile bilaterale la care România este parte.

Art. 26 - Viza colectivă

(1) Viza colectivă este o viză de tranzit sau de scurtă şedere acordată în scop turistic şi

pentru o perioadă care să nu depăşească 30 de zile, eliberată unui grup de străini,

constituit anterior solicitării, cu condiţia ca membrii acestuia să intre, să rămână şi să

părăsească teritoriul României în grup.

(2) Acest tip de viză este eliberat pentru grupuri compuse dintr-un număr de minimum

5 şi maximum 50 de persoane. Conducătorul grupului trebuie să dispună de un paş______________aport

individual şi, după caz, de o viză individuală.

(3) În cazul unor grupuri organizate de elevi care sunt cetăţeni ai unor state pentru care

există obligativitatea vizei şi sunt rezidenţi într-un stat membru al Uniunii Europene, care

călătoresc în România, în cadrul unor excursii şcolare sau se află în tranzit, se poate

permite intrarea fără viză, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

a) grupul să fie însoţit de un cadru didactic din partea şcolii care organizează excursia;

b) să existe o listă oficială a participanţilor după care aceştia să poată fi identificaţi;

c) participanţii să fie în posesia unor documente valabile de trecere a frontierei de stat.

Secţiunea a 3-a

Condiţii generale de acordare a vizelor

Art. 27 - Acordarea vizei române

(1) Viza română poate fi acordată străinilor, la cerere, în condiţiile şi pentru scopurile

prevăzute în prezentul capitol.

(2) Viza română se acordă numai dacă:

a) sunt îndeplinite condiţiile cu privire la intrarea în România, prevăzute la art. 6 alin.

(1) lit. a), c) – h);

b) nu există vreunul dintre motivele de nepermitere a intrării pe teritoriul României,

prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b) – d);

c) pe numele străinului nu a fost introdusă alertă privind refuzul eliberării vizei în

Sistemul informatic integrat pe probleme de migraţie, azil şi vize;

d) pe numele străinului nu au fost primite semnalări privind nepermiterea intrării din

partea reprezentanţilor statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic

European, precum şi ai statelor părţi la Acordul privind eliminarea treptată a controalelor

la frontierele comune, semnat la Schengen la 14 iunie 1985, denumit în

continuare Acordul Schengen, în cadrul cooperării consulare;

e) nu există motive să se considere că viza este solicitată în scopul migrării ilegale;

f) străinul nu a fost condamnat definitiv pentru infracţiuni săvârşite în străinătate,

incompatibile cu scopul pentru care solicită acordarea vizei;

g) sunt îndeplinite condiţiile generale prevăzute în prezenta secţiune, precum şi

condiţiile speciale de acordare a vizei în funcţie de scopul pentru care este solicitată.

Art. 28 - Condiţii cu privire la valabilitatea documentelor de călătorie

(1) Valabilitatea documentului de călătorie în care urmează să fie aplicată viza trebuie

să depăşească valabilitatea vizei solicitate cu cel puţin 3 luni.

(2) Pe cale de excepţie, pentru motive de urgenţă, cu caracter umanitar sau de interes

naţional ori în virtutea unor obligaţii internaţionale asumate de România, pot fi acordate

vize şi străinilor care se află în posesia unor documente de trecere a frontierei de stat, a

căror valabilitate este mai mică decât cea prevăzută la alin. (1), cu condiţia ca durata de

valabilitate a vizei să nu o depăşească pe cea a documentului.

Art. 29 - Condiţii cu privire la solicitarea vizei

(1) Cererea de acordare a vizei trebuie să fie însoţită de documentul de trecere a

frontierei de stat, valabil potrivit art. 28, în care să poată fi aplicată viza, de documente

care să justifice scopul şi condiţiile călătoriei, precum şi de dovada că posedă mijloace de

întreţinere pe timpul şederii în România şi pentru a părăsi teritoriul României.

(2) Pot fi acceptate ca dovadă a mijloacelor de întreţinere sumele de bani în valută

convertibilă, cecuri de călătorie, carnete de cec asupra unui cont în devize, cărţi de credit

cu extrasul de cont pentru acestea, emis cu cel mult două zile înaintea solicitării vizei, sau

orice alte mijloace care dovedesc existenţa resurselor financiare corespunzătoare.

(3) La depunerea cererii de acordare a vizei române, solicitantul este, de regulă, chemat

la interviu.

(4) Cererea de acordare a vizei de intrare în România nu se preia în următoarele cazuri:

a) nu este însoţită de documentele prevăzute la alin. (1);

b) în urma interviului nu s-a demonstrat buna-credinţă a solicitantului sau a rezultat că

străinul nu îndeplineşte condiţiile generale şi speciale pentru acordarea vizei române

prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă.

(5) La solicitarea vizei de intrare în România străinii trebuie să se prezinte personal la

autorităţile competente să acorde viza.

(6) Pot face excepţie de la prevederile alin. (3) şi (5) personalităţile marcante ale vieţii

sociale, culturale, politice sau economice ori cazurile în care străinii trebuie să parcurgă o

distanţă foarte mare pentru a se prezenta la misiunea diplomatică sau la oficiul consular şi

numai dacă nu există niciun dubiu cu privire la buna-credinţă a solicitantului, precum şi

în cazul unor grupuri organizate, când un organism recunoscut şi demn de încredere

răspunde de buna-credinţă a solicitanţilor.

Art. 30 - Organele competente să acorde viza română

(1) Viza română se acordă de către misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale

României.

(2) Lista statelor ai căror cetăţeni au nevoie de viză pentru a intra pe teritoriul

României este cea prevăzută în anexa nr. I la Regulamentul Consiliului (CE) nr.

539/2001 de stabilire a listei ţărilor terţe ai căror resortisanţi trebuie să deţină viză pentru

trecerea frontierelor externe şi a listei ţărilor terţe ai căror resortisanţi sunt exoneraţi de

această obligaţie, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene seria L nr. 81 din

21 martie 2001.

(3) Viza de scurtă şedere se acordă de către misiunile diplomatice şi oficiile consulare

ale României, astfel:

a) fără aprobarea prealabilă a Centrului Naţional de Vize, pentru străinii care provin

din statele prevăzute în lista menţionată la alin. (2), pentru care nu este necesară

procedura invitaţiei;

b) cu aprobarea prealabilă a Centrului Naţional de Vize, pentru străinii care provin din

statele menţionate în lista prevăzută la art. 37 alin. (2).

(4) În vederea aprobării cererilor pentru acordarea vizelor de scurtă şedere, Centrul

Naţional de Vize solicită avizul Oficiului Român pentru Imigrări numai în cazurile

stabilite prin protocol aprobat prin ordin comun al ministrului afacerilor externe şi al

ministrului internelor şi reformei administrative.

(5) Avizul Oficiului Român pentru Imigrări prevăzut la alin. (4) constată îndeplinirea

condiţiilor prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. a), e), f), g) şi h), art. 8 alin. (1) lit. b) – d),

precum şi la art. 27 alin. (2) lit. c) şi e).

(6) Oficiul Român pentru Imigrări emite avizul în termen de până la 7 zile lucrătoare

de la data primirii solicitării Centrului Naţional de Vize. În situaţii temeinic justificate,

termenul poate fi prelungit cu până la 7 zile lucrătoare.

(7) Viza de lungă şedere se acordă de către misiunile diplomatice şi oficiile consulare

ale României, cu aprobarea Centrului Naţional de Vize, numai după obţinerea avizului

Oficiului Român pentru Imigrări.

(8) Avizul Oficiului Român pentru Imigrări prevăzut la alin. (7) constată îndeplinirea

condiţiilor prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. a), e), f), g) şi h), art. 8 alin. (1) lit. b) – d), art.

27 alin. (2) lit. c) şi e), precum şi a condiţiilor speciale pentru fiecare tip de viză.

(9) Oficiul Român pentru Imigrări emite avizul în termen de până la 30 de zile de la

data primirii solicitării Ministerului Afacerilor Externe.

(10) Viza de lungă şedere pentru străinii care sunt membri de familie ai cetăţenilor

români se acordă de misiunile diplomatice şi de oficiile consulare ale României, fără

plata taxelor consulare.

Art. 31 - Eliberarea vizei române

Viza se eliberează de către misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României

numai dacă la data eliberării vizei mai sunt îndeplinite condiţiile ce au stat la baza

aprobării acesteia.

Art. 32 - Acordarea vizei române de către organele poliţiei de frontieră

Vizele de scurtă şedere şi de tranzit se pot acorda, cu titlu de excepţie, şi de către

organele poliţiei de frontieră, în punctele de trecere a frontierei de stat, în conformitate cu

prevederile Regulamentului Consiliului (CE) nr. 415/2003 privind eliberarea vizelor la

frontieră, inclusiv marinarilor în tranzit, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

seria L nr. 64 din 7 martie 2003, şi ale Regulamentului (CE) nr. 562/2006 al

Parlamentului European şi al Consiliului privind crearea unui cod comunitar asupra

regulilor ce stau la baza liberei circulaţii a persoanelor peste frontiere (Codul Frontierelor

Schengen), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 105 din 13 aprilie

2006.

Art. 33 - Anularea şi revocarea vizei

(1) Viza poate fi anulată sau revocată, în străinătate de către misiunile diplomatice sau

oficiile consulare ale României, iar în ţară de către Direcţia generală afaceri consulare din

cadrul Ministerului Afacerilor Externe, la solicitarea motivată a organelor poliţiei de

frontieră, cu ocazia controlului pentru trecerea frontierei de stat, ori a Oficiului Român

pentru Imigrări atunci când străinii se află pe teritoriul statului român. Punerea în

executare a măsurii anulării sau revocării vizei în ţară se face de către organele poliţiei de

frontieră ori, după caz, ale Oficiului Român pentru Imigrări.

(2) Autorităţile prevăzute la alin. (1) pot lua măsura anulării vizei în următoarele

situaţii:

a) se constată că la data solicitării vizei străinii nu îndeplineau condiţiile prevăzute de

prezenta ordonanţă de urgenţă;

b) străinii au obţinut viza de intrare pe baza unor documente sau informaţii false;

c) străinii au introdus sau au încercat să introducă ilegal în România alţi străini ori au

înlesnit transportul sau cazarea acestora;

d) străinii au încălcat reglementările vamale sau cele privind frontiera de stat.

(3) Măsura revocării vizei poate fi dispusă de către autorităţile prevăzute la alin. (1) în

următoarele situaţii:

a) străinii nu mai îndeplinesc condiţiile cerute la acordarea vizei;

b) nu se respectă scopul pentru care a fost acordată viza de intrare;

c) după acordarea vizei străinii au fost declaraţi indezirabili.

(4) Decizia de anulare sau, după caz, de revocare a vizei se comunică străinului, în

scris, împreună cu motivele care au stat la baza acesteia, de către misiunea diplomatică

sau de oficiul consular care a acordat viza, atunci când solicitantul se află în străinătate,

de către organele poliţiei de frontieră, atunci când acesta se află în punctul de trecere a

frontierei de stat, şi de către Oficiul Român pentru Imigrări, prin decizia de returnare

prevăzută la art. 82, atunci când cel în cauză se află în România. De la data comunicării,

anularea produce efecte retroactive, iar revocarea produce efecte numai pentru viitor.

(5) Cu ocazia comunicării deciziei se aplică pe viză ştampila cu inscripţia “ANULAT”.

(6) La controlul pentru trecerea frontierei de stat organele poliţiei de frontieră limitează

perioada de valabilitate a vizei în situaţia în care constată că străinul nu posedă mijloacele

de întreţinere pentru întreaga perioadă de valabilitate a acesteia. Limitarea vizei se

materializează prin înscrierea pe viză a perioadei pentru care străinul are mijloace de

întreţinere, potrivit legii.

Secţiunea a 4-a

Condiţii speciale de acordare a vizelor de tranzit aeroportuar, de tranzit şi de scurtă

şedere

Art. 34 - Condiţii de acordare a vizei de tranzit aeroportuar

(1) Viza de tranzit aeroportuar se acordă de misiunile diplomatice sau oficiile

consulare ale României, cu aprobarea prealabilă a Direcţiei generale afaceri consulare din

cadrul Ministerului Afacerilor Externe, cetăţenilor proveniţi din statele prevăzute în lista

întocmită de Ministerul Afacerilor Externe în acest scop, în condiţiile existenţei vizei

unui stat terţ, care permite străinilor continuarea călătoriei. Această viză se poate acorda

în condiţiile prezentării biletului de avion valabil până la destinaţie şi permite străinilor

rămânerea în zona aeroportuară cel mult 5 zile.

(2) Acest tip de viză nu este necesar în cazul:

a) membrilor echipajelor aeronavelor;

b) posesorilor de paşapoarte diplomatice şi de serviciu sau asimilate acestora;

c) posesorilor de permise de rezidenţă sau documente echivalente eliberate de statele

membre ale Uniunii Europene;

d) posesorilor de vize eliberate de un stat membru al Uniunii Europene.

Art. 35 - Condiţii de acordare a vizei de tranzit

(1) Viza de tranzit se acordă solicitanţilor în următoarele condiţii:

a) sunt în posesia vizei unui stat terţ şi, dacă este cazul, a unui stat limitrof României,

care permite străinilor continuarea călătoriei;

b) posedă bilet de călătorie valabil până la destinaţie sau prezintă permisul de

conducere, cartea verde şi documentele de înmatriculare ale mijlocului de transport, în

cazul conducătorilor auto.

(2) Sunt exceptaţi de la îndeplinirea condiţiei prevăzute la alin. (1) lit. b) însoţitorii

conducătorilor auto, care călătoresc împreună cu aceştia.

Art. 36 - Condiţii de acordare a vizelor de scurtă şedere

(1) În funcţie de scopul pentru care a fost solicitată viza de scurtă şedere, este necesară

îndeplinirea următoarelor condiţii:

a) misiune - viza se acordă străinilor care fac dovada că au una dintre calităţile

prevăzute la art. 23 alin. (4) lit. a) şi se deplasează în România în virtutea acestor calităţi;

b) turism - viza se acordă străinilor, dacă prezintă:

(i) voucher sau rezervare fermă la o unitate de cazare turistică şi itinerarul

călătoriei;

(ii) bilet de călătorie valabil până la destinaţie sau permisul de conducere, cartea

verde şi documentele de înmatriculare ale mijlocului de transport, în cazul

conducătorilor auto;

(iii) asigurare medicală;

(iv) dovada mijloacelor de întreţinere în cuantum de 50 euro/zi pentru întreaga

perioadă, dar nu mai puţin de 500 euro ori echivalentul în valută convertibilă;

c) vizită - viza se acordă străinilor, dacă prezintă:

(i) bilet de călătorie valabil până la destinaţie sau permisul de conducere, cartea

verde şi documentele de înmatriculare ale mijlocului de transport, în cazul

conducătorilor auto;

(ii) asigurare medicală;

(iii) invitaţie autentificată din partea persoanei vizitate, din care să rezulte că

aceasta va asigura costurile privind îndepărtarea, în cazul în care străinul invitat nu

părăseşte România până la data la care încetează dreptul de şedere stabilit prin viză,

precum şi, atunci când persoana vizitată se obligă, mijloacele de întreţinere şi

cazarea străinului;

(iv) dovada mijloacelor de întreţinere în cuantum de 50 euro/zi pentru întreaga

perioadă, dar nu mai puţin de 500 euro ori echivalentul în valută convertibilă, dacă

persoana vizitată nu asigură mijloacele de întreţinere;

(v) dovada asigurării condiţiilor de cazare, sub forma unei rezervări ferme la o

unitate de cazare, a unui act de proprietate sau de închiriere a unei locuinţe în

România pe numele solicitantului, dacă persoana vizitată nu asigură cazarea;

d) afaceri - viza se acordă străinilor, dacă prezintă:

(i) bilet de călătorie valabil până la destinaţie sau permisul de conducere, cartea

verde şi documentele de înmatriculare ale mijlocului de transport, în cazul

conducătorilor auto;

(ii) asigurare medicală;

(iii) invitaţie din partea unei societăţi comerciale sau autorităţi publice de a

participa la întâlniri, conferinţe, târguri ori congrese având legătură cu comerţul sau

cu industria, din care să rezulte faptul că societatea comercială ori autoritatea

publică respectivă va asigura costurile privind îndepărtarea, în cazul în care străinul

invitat nu părăseşte România până la data la care încetează dreptul de şedere

stabilit prin viză sau prin alte documente care dovedesc scopul călătoriei;

(iv) dovada mijloacelor de întreţinere în cuantum de 50 euro/zi pentru întreaga

perioadă, dar nu mai puţin de 500 euro ori echivalentul în valută convertibilă;

(v) dovada asigurării condiţiilor de cazare;

e) transport - viza se acordă străinilor dacă prezintă:

(i) documente care să ateste profesia solicitantului, precum şi activitatea ce

urmează a fi desfăşurată pe durata şederii;

(ii) asigurare medicală;

(iii) permisul de conducere, cartea verde şi documentele de înmatriculare ale

mijlocului de transport;

(iv) licenţă de transport şi licenţă de execuţie;

f) activităţi sportive - viza se acordă străinilor dacă prezintă:

(i) invitaţia organizatorilor, care să ateste asigurarea medicală şi a cazării;

(ii) lista oficială a delegaţiei sportive străine, cu specificarea calităţii fiecărui

membru;

(iii) avizul direcţiei judeţene pentru sport competente teritorial;

g) activităţi culturale, ştiinţifice, umanitare, tratament medical de scurtă durată sau

alte activităţi care nu contravin legilor române - viza se acordă străinilor dacă prezintă:

(i) documente emise de instituţiile la care urmează să se deplaseze pentru a

justifica prezenţa în România;

(ii) bilet de călătorie valabil până la destinaţie sau permisul de conducere, cartea

verde şi documentele de înmatriculare ale mijlocului de transport, în cazul

conducătorilor auto;

(iii) dovada mijloacelor de întreţinere în cuantum de 100 euro/zi ori echivalentul

în valută convertibilă, pentru întreaga perioadă;

(iv) asigurare medicală;

(v) dovada asigurării condiţiilor de cazare.

(2) Sunt exceptaţi de la îndeplinirea condiţiei prevăzute la alin. (1) lit. b) pct. (ii), lit. c)

pct. (i), lit. d) pct. (i) şi lit. g) pct. (ii) însoţitorii conducătorilor auto care călătoresc

împreună cu aceştia.

(3) Refuzul acordării vizei de scurtă şedere nu poate fi contestat.

Secţiunea a 5-a

Condiţii speciale de acordare a vizelor de scurtă şedere pe bază de invitaţie

Art. 37 - Domeniul de aplicare

(1) Acordarea vizelor de scurtă şedere străinilor proveniţi din statele menţionate în lista

prevăzută la art. 30 alin. (2) pentru care este stabilită procedura invitaţiei se face potrivit

prevederilor art. 27 – 29, cu respectarea condiţiilor speciale din prezenta secţiune.

(2) Lista statelor pentru ai căror cetăţeni sunt aplicabile aceste prevederi se stabileşte

de către Ministerul Afacerilor Externe, cu avizul Ministerului Internelor şi Reformei

Administrative.

Art. 38 - Procedura invitaţiei

(1) Străinilor din categoria prevăzută la art. 37 alin. (1), posesori de paşapoarte simple,

li se poate acorda viza de scurtă şedere cu una sau mai multe călătorii, dacă prezintă

misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare invitaţie scrisă din partea unei persoane

fizice sau juridice, din care să rezulte că aceasta va asigura costurile privind îndepărtarea,

în cazul în care străinul invitat nu părăseşte România până la data la care încetează

dreptul de şedere stabilit prin viză, în următoarele scopuri:

a) vizită - pot face invitaţii cetăţenii români sau străinii posesori ai unui permis de

şedere valabil, cu prezentarea, după caz, a următoarelor documente:

(i) cartea de identitate sau paşaportul, pentru cetăţenii români, permisul de

şedere, pentru străini, în original şi în copie;

(ii) dovada asigurării condiţiilor de cazare;

(iii) dovada posibilităţilor de asigurare a întreţinerii străinului în cuantum de cel

puţin 30 euro/zi pentru întreaga perioadă pentru care este invitat;

(iv) copie de pe documentul de trecere a frontierei de stat, aparţinând străinului

invitat;

(v) două fotografii de dimensiunea 3 x 4 cm ale străinului invitat;

b) turism - pot face invitaţii, nominal pentru fiecare străin invitat, societăţile

comerciale cu profil turistic, cu prezentarea următoarelor documente:

(i) certificatul de înmatriculare şi statutul societăţii comerciale, în original şi în

copie;

(ii) împuternicirea din partea societăţii comerciale pentru persoana desemnată să

invite în numele acesteia;

(iii) cartea de identitate sau permisul de şedere, după caz, al persoanei

împuternicite;

(iv) copie de pe documentul de trecere a frontierei de stat aparţinând străinului

invitat;

(v) două fotografii de dimensiunea 3 x 4 cm ale străinului invitat;

c) afaceri - pot face invitaţii, de regulă, pentru 3 persoane simultan, societăţile

comerciale cu sediul în România. În numele societăţilor comerciale pot invita numai

persoanele care sunt desemnate, conform legii, să reprezinte societatea comercială ori

sunt deţinătoare ale majorităţii capitalului social. În acest caz este necesară prezentarea

următoarelor documente:

(i) certificatul de înmatriculare şi statutul societăţii comerciale, în original şi în

copie;

(ii) dovada calităţii persoanei care invită în numele societăţii comerciale;

(iii) cartea de identitate sau permisul de şedere, după caz, al persoanei

împuternicite;

(iv) copie de pe documentul de trecere a frontierei de stat aparţinând străinului

invitat;

(v) două fotografii de dimensiunea 3 x 4 cm ale străinului invitat;

(vi) dovada asigurării condiţiilor de cazare a străinului invitat pe perioada şederii

în România.

(2) Invitaţiile se completează în două exemplare şi se depun la sediul formaţiunilor

teritoriale ale Oficiului Român pentru Imigrări, în vederea aprobării.

(3) Aprobarea este condiţionată de verificarea documentelor prezentate şi a evidenţelor

Oficiului Român pentru Imigrări, în scopul constatării îndeplinirii condiţiilor legale

privind intrarea în România a străinilor în cauză şi, implicit, al prevenirii intrării în

România a unor străini care nu prezintă suficiente garanţii că vor părăsi teritoriul la

expirarea vizei.

(4) Soluţionarea cererilor de aprobare a invitaţiilor se face în termen de 60 de zile de la

data depunerii.

(5) În cazul aprobării, un exemplar al invitaţiei va fi înmânat persoanei care invită, în

scopul transmiterii către străinul invitat în vederea prezentării în original la misiunea

diplomatică sau la oficiul consular unde solicită acordarea vizei române.

(6) Străinul poate solicita acordarea vizei în termen de 30 de zile de la aprobarea

invitaţiei.

(7) Nu se aprobă o nouă invitaţie depusă de un solicitant, indiferent de scopul acesteia,

dacă una dintre persoanele invitate anterior de acesta nu a părăsit teritoriul ţării în

termenul de valabilitate al vizei.

(8) Vizele se acordă cu un drept de şedere de până la 90 de zile, în funcţie de perioada

pentru care străinul este invitat.

Art. 39 - Forma şi conţinutul invitaţiei

(1) Forma, conţinutul şi elementele de siguranţă ale invitaţiei prevăzute de prezenta

secţiune se stabilesc de către Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, cu avizul

Ministerului Afacerilor Externe. Ministerul Internelor şi Reformei Administrative va

asigura, prin Oficiul Român pentru Imigrări, confecţionarea formularelor.

(2) Costul formularelor se suportă de către persoanele fizice sau juridice care invită.

Art. 40 - Excepţii de la procedura invitaţiei

(1) Centrul Naţional de Vize poate aproba acordarea vizelor, cu avizul prealabil al

Oficiului Român pentru Imigrări, fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute în prezenta

secţiune, pentru următoarele categorii de străini:

a) străinul minor al cărui părinte se află în posesia unui permis de şedere în România,

cu condiţia ca acesta să fie valabil cel puţin 90 de zile de la data acordării vizei de intrare;

b) soţul/soţia şi părinţii străinului care se află în posesia unui permis de şedere în

România, cu condiţia ca acesta să fie valabil cel puţin 90 de zile de la data acordării vizei

de intrare;

c) străinul major al cărui părinte este cetăţean român;

d) străinul, părinte al unui cetăţean român.

(2) Centrul Naţional de Vize poate aproba acordarea vizei, fără avizul Oficiului Român

pentru Imigrări şi fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute în prezenta secţiune, pentru

următoarele categorii de străini:

a) străinii căsătoriţi cu cetăţeni români;

b) străinii copii minori ai cetăţenilor români;

c) străinii posesori ai unui permis de şedere valabil în unul dintre statele membre ale

Uniunii Europene, Spaţiului Economic European sau în statele părţi la Acordul

Schengen, fără ca valabilitatea vizei să depăşească valabilitatea permisului de şedere;

d) străinii posesori ai unui permis de şedere valabil în state pentru ai căror cetăţeni nu

există obligativitatea vizei de intrare în statele membre ale Uniunii Europene, Spaţiului

Economic European sau în statele părţi la Acordul Schengen;

e) străinii care au aplicate în documentul de trecere a frontierei de stat vize ale statelor

membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European, ale statelor părţi la

Acordul Schengen sau ale statelor pentru ai căror cetăţeni nu există obligativitatea vizei

de intrare în aceste state. Viza română nu poate depăşi valabilitatea acestei vize;

f) străinii care urmează să vină în România în scop de afaceri, la solicitarea

autorităţilor administrative, precum şi a societăţilor comerciale care îşi asumă, printr-o

scrisoare de garanţie adresată în original Centrului Naţional de Vize, obligaţia suportării

cheltuielilor privind asistenţa materială, medicală şi a celor de îndepărtare;

g) străinii care urmează să vină în România în scop de vizită, la solicitarea misiunilor

diplomatice sau oficiilor consulare străine acreditate în România;

h) străinii pentru care s-a solicitat acordarea vizei, în scris, la misiunile diplomatice sau

oficiile consulare, din partea autorităţilor publice centrale ori a camerelor de comerţ

străine;

i) persoanele pentru care s-a solicitat acordarea vizei la Centrul Naţional de Vize din

partea următoarelor instituţii din România: Administraţia Prezidenţială, Parlament,

Guvern şi alte autorităţi publice centrale şi locale, Camera de Comerţ şi Industrie a

României şi a Municipiului Bucureşti, precum şi cele teritoriale şi a prefecturilor, care îşi

asuma obligaţia suportării cheltuielilor privind asistenţa materială, medicală şi a celor de

îndepărtare, printr-o scrisoare de garanţie transmisă în original;

j) şoferii de TIR;

k) personalităţile din diaspora românească şi descendenţii acestora.

Secţiunea a 6-a

Condiţii speciale de acordare a vizei de lungă şedere

Art. 41 - Viza de lungă şedere pentru desfăşurarea de activităţi economice

Viza de lungă şedere pentru desfăşurarea de activităţi economice se acordă străinilor

care urmează să desfăşoare activităţi economice în mod independent sau în cadrul unor

asociaţii familiale, în conformitate cu legea privind organizarea şi desfăşurarea unor

activităţi economice de către persoane fizice şi care prezintă următoarele documente:

a) dovada îndeplinirii condiţiilor referitoare la atestarea pregătirii profesionale,

prevăzute de legea privind organizarea şi desfăşurarea unor activităţi economice de către

persoane fizice;

b) asigurare medicală pe perioada valabilităţii vizei;

c) certificat de cazier judiciar sau alt document cu aceeaşi valoare juridică.

Art. 42 - Viza de lungă şedere pentru desfăşurarea de activităţi profesionale

(1) Viza de lungă şedere pentru desfăşurarea de activităţi profesionale în mod

individual se acordă străinilor care urmează să desfăşoare aceste activităţi în conformitate

cu legile speciale care reglementează condiţiile de exercitare a profesiilor respective.

(2) Acest tip de viză poate fi acordat străinilor care îndeplinesc următoarele condiţii:

a) fac dovada îndeplinirii condiţiilor legale de exercitare a profesiilor respective;

b) fac dovada faptului că în ţara de origine practică o profesie similară cu cea pe care

intenţionează să o desfăşoare în România;

c) prezintă dovada asigurării medicale pe perioada valabilităţii vizei;

d) prezintă certificat de cazier judiciar sau alt document cu aceeaşi valoare juridică.

Art. 43 - Viza de lungă şedere pentru desfăşurarea de activităţi comerciale

(1) Acest tip de viză se acordă, pe baza avizului Agenţiei Române pentru Investiţii

Străine, străinilor care sunt acţionari ori asociaţi, cu atribuţii de conducere sau de

administrare, ai unor societăţi comerciale, persoane juridice române.

(2) Avizul Agenţiei Române pentru Investiţii Străine se acordă străinilor prevăzuţi la

alin. (1), care îndeplinesc următoarele condiţii:

a) existenţa unui plan de afaceri care să cuprindă date referitoare la natura, amplasarea,

durata activităţii avute în vedere, nevoile estimate de forţă de muncă, precum şi proiecţia

activităţii financiare pe perioada amortizării investiţiei;

b) fac dovada, printr-un extras de cont eliberat de o bancă din România, pe numele

persoanei fizice cetăţean străin, solicitant al avizului, că dispun de fondurile necesare

desfăşurării activităţii, în valoare de cel puţin 100.000 euro, în cazul în care sunt acţionari

într-o societate pe acţiuni, şi 70.000 euro, în cazul în care sunt asociaţi într-o societate cu

răspundere limitată;

c) investiţia pe care o va realiza societatea în viitor, potrivit planului de afaceri

prevăzut la lit. a), să presupună aporturi de capital sau tehnologie în valoare minimă de

100.000 euro pentru o societate pe acţiuni sau de 70.000 euro pentru o societate cu

răspundere limitată;

d) alternativ la investiţia prevăzută la lit. c) poate fi crearea a minimum 10 locuri de

muncă pentru o societate cu răspundere limitată şi minimum 15 locuri pentru o societate

pe acţiuni.

(3) În cazul societăţilor cu doi sau mai mulţi asociaţi ori acţionari, care solicită

acordarea avizului, condiţiile prevăzute la alin. (2) vor trebui analizate pentru fiecare

solicitant în mod separat, valoarea investiţiei pe care societatea urmează să o realizeze

sau numărul locurilor de muncă ce urmează a fi create majorându-se în mod

corespunzător, în funcţie de numărul solicitanţilor de aviz.

(4) Străinii care au mai obţinut anterior un aviz din partea Agenţiei Române pentru

Investiţii Străine pot solicita eliberarea unui alt aviz numai în condiţiile în care dovedesc

imposibilitatea obiectivă de realizare a planului de afaceri anterior.

(5) Solicitarea de viză va fi însoţită de următoarele:

a) avizul Agenţiei Române pentru Investiţii Străine;

b) certificat de cazier judiciar sau alt document cu aceeaşi valoare juridică;

c) asigurare medicală pe perioada valabilităţii vizei.

(6) Cererea însoţită de documentele prevăzute la alin. (5) se depune la misiunile

diplomatice sau oficiile consulare ale României şi se transmite, prin intermediul Direcţiei

generale afaceri consulare din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Oficiului Român

pentru Imigrări, pentru avizare conform competenţelor.

(7) Avizul Agenţiei Române pentru Investiţii Străine este valabil 6 luni de la data

emiterii şi are drept scop constatarea îndeplinirii condiţiilor tehnice şi de utilitate

economică a activităţii ce urmează a fi desfăşurată de către străin.

Art. 44 - Viza de lungă şedere pentru angajare în muncă

(1) Viza de lungă şedere pentru angajare în muncă se acordă străinilor pe baza

autorizaţiei de muncă eliberate de Oficiul Român pentru Imigrări.

(2) Autorizaţia de muncă se eliberează, la solicitarea angajatorului, dacă se constată

îndeplinirea următoarelor condiţii:

a) angajatorul face dovada faptului că desfăşoară o activitate legală în România, că nu

are datorii şi că a făcut o selecţie legală, cu prezentarea dovezilor care să ateste acestea,

potrivit prevederilor legislaţiei speciale privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor

pe teritoriul României;

b) străinul îndeplineşte condiţiile speciale de pregătire profesională, experienţă în

activitate şi autorizare, este apt din punct de vedere medical să desfăşoare activitatea

respectivă, nu are antecedente penale, se încadrează în contingentul anual aprobat prin

hotărâre a Guvernului, potrivit prevederilor legislaţiei speciale privind încadrarea în

muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României, precum şi a celor prevăzute la art. 6

alin. (1) lit. a), e), f), g) şi h), art. 8 alin. (1) lit. b) – d), art. 27 alin. (2) lit. c) şi e).

(3) Autorizaţia de muncă nu se acordă străinilor care în ultimii 2 ani au avut un drept

de şedere pentru desfăşurarea de activităţi comerciale şi nu au respectat planul de afaceri

prevăzut la art. 43 alin. (2) lit. a).

(4) Oficiul Român pentru Imigrări emite autorizaţia în termen de 30 de zile de la data

primirii solicitării din partea angajatorului. În cazurile în care pentru constatarea

îndeplinirii condiţiilor de obţinere a autorizaţiei sunt necesare verificări suplimentare,

termenul de soluţionare a cererii poate fi prelungit cu cel mult 15 zile.

(5) Solicitarea de viză trebuie să fie însoţită de următoarele documente:

a) autorizaţia de muncă, eliberată de Oficiul Român pentru Imigrări;

b) dovada mijloacelor de întreţinere la nivelul salariului minim garantat în plată pentru

întreaga perioadă înscrisă în viză;

c) certificat de cazier judiciar sau alt document cu aceeaşi valoare juridică, eliberat de

autorităţile din ţara de domiciliu sau de reşedinţă;

d) asigurarea medicală pe perioada valabilităţii vizei.

(6) Străinul poate solicita viza de lungă şedere pentru angajare în muncă în termen de

30 de zile de la eliberarea autorizaţiei. Viza se aprobă de Centrul Naţional de Vize, fără a

mai fi necesară şi obţinerea avizului prevăzut la art. 30 alin. (7).

Art. 45 - Viza de lungă şedere pentru studii

(1) Viza de lungă şedere pentru studii poate fi acordată, la cerere, străinilor care

solicită intrarea pe teritoriul României în calitate de student sau care participă la un

program de schimb de elevi.

(2) Calitatea de student o au străinii acceptaţi la studii de către o instituţie de

învăţământ de stat sau particulară, acreditată potrivit legii, inclusiv pentru participarea la

cursuri de doctorat.

(3) Solicitarea trebuie să fie însoţită de următoarele documente:

a) în cazul studenţilor:

(i) dovada de acceptare la studii eliberată de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi

Tineretului, din care să rezulte că va urma o formă de învăţământ de zi;

(ii) dovada achitării taxei de studii pentru cel puţin un an de studii;

(iii) dovada mijloacelor de întreţinere, în cuantum de cel puţin salariul minim net

pe ţară lunar, pentru întreaga perioadă înscrisă în viză;

(iv) certificat de cazier judiciar sau alt document cu aceeaşi valoare juridică;

(v) asigurarea medicală pe perioada valabilităţii vizei;

(vi) încuviinţarea părinţilor sau a tutorelui cu privire la şederea în scop de studii

pe teritoriul României, dacă străinul este minor;

b) în cazul străinilor care participă la un program de schimb de elevi:

(i) dovada de acceptare la studii eliberată de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi

Tineretului, din care să rezulte că va urma o formă de învăţământ de zi;

(ii) dovada de participare într-un program de schimb de elevi, realizat de o

organizaţie constituită în condiţiile legii şi recunoscută pentru acest scop;

(iii) dovada din partea organizaţiei care realizează schimbul de elevi, din care să

rezulte că aceasta va asigura mijloacele de întreţinere şi eventualele costuri privind

îndepărtarea;

(iv) asigurarea medicală pe perioada valabilităţii vizei;

(v) dovada privind asigurarea cazării la o familie selectată de către organizaţia

care realizează schimbul de elevi şi care deţine un spaţiu de locuit considerat

normal pentru o familie din România;

(vi) încuviinţarea părinţilor sau a tutorelui cu privire la şederea în scop de studii

pe teritoriul României, dacă străinul este minor.

(4) Străinii care participă la un program de schimb de elevi trebuie să aibă vârsta

cuprinsă, de regulă, între 7 şi 19 ani.

(5) Străinii bursieri ai statului român, precum şi cei de origine română nu sunt obligaţi

să prezinte documentele prevăzute la alin. (3) lit. a) pct. (iii).

(6) Viza prevăzută la alin. (1) se acordă şi străinilor acceptaţi la studii în baza

documentelor internaţionale la care România este parte.

Art. 46 - Viza de lungă şedere pentru reîntregirea familiei

(1) Sponsorul posesor al unui permis de şedere temporară valabil un an, al unui permis

de şedere permanentă sau beneficiar al statutului de refugiat ori al protecţiei subsidiare

poate solicita reîntregirea familiei pentru:

a) soţ/soţie;

b) copiii minori necăsătoriţi ai sponsorului sau ai soţului/soţiei, inclusiv cei adoptaţi şi

care se află în întreţinerea efectivă a sponsorului sau a soţului/soţiei.

(2) Oficiul Român pentru Imigrări poate aproba, dacă sunt întrunite condiţiile

prevăzute de lege, reîntregirea familiei şi pentru următoarele categorii:

a) rudele de gradul I în linie ascendentă ale sponsorului sau ale soţului/soţiei, în cazul

în care nu se pot întreţine singure şi nu se bucură de un sprijin familial adecvat în ţara de

origine;

b) copiii adulţi necăsătoriţi ai sponsorului sau ai soţului/soţiei, în cazul în care aceştia

nu se pot întreţine singuri din motive medicale.

(3) Minorii neînsoţiţi, beneficiari ai statutului de refugiat sau ai protecţiei subsidiare,

pot solicita reîntregirea familiei pentru:

a) rudele de gradul I în linie ascendentă sau tutorele legal; ori

b) atunci când aceştia nu există sau nu pot fi identificaţi, orice altă rudă a acestuia.

(4) Străinii prevăzuţi la alin. (1), titulari ai unui drept de şedere în scop de studii, pot

solicita reîntregirea familiei pentru soţ/soţie şi copiii minori necăsătoriţi, cu condiţia ca

data încheierii căsătoriei să fie anterioară obţinerii dreptului de şedere.

(5) Străinii beneficiari ai statutului de refugiat sau ai protecţiei subsidiare pot solicita

reîntregirea familiei pentru soţ/soţie numai dacă data la care a fost încheiată căsătoria este

anterioară obţinerii uneia dintre aceste forme de protecţie.

(6) Străinii prevăzuţi la alin. (1), titulari ai unui drept de şedere pentru desfăşurarea de

activităţi de cercetare ştiinţifică, pot solicita reîntregirea familiei, chiar dacă valabilitatea

permisului de şedere este mai mică de un an.

(7) Cererea-tip se depune la formaţiunea teritorială a Oficiului Român pentru Imigrări

pe a cărei rază solicitantul locuieşte în mod legal şi va fi însoţită de următoarele

documente:

a) certificatul de căsătorie sau, după caz, dovada legăturii de rudenie;

b) declaraţia solicitantului, în formă autentică, din care să reiasă că membrii de familie

vor locui împreună cu acesta;

c) copia documentului care atestă dreptul de şedere pe teritoriul României;

d) dovada deţinerii legale a spaţiului de locuit;

e) dovada mijloacelor de întreţinere;

f) asigurarea medicală a solicitantului.

(8) În cazul în care există dubii cu privire la legătura de rudenie, Oficiul Român pentru

Imigrări poate solicita şi alte dovezi pentru stabilirea acesteia.

(9) Cererea se aprobă în cazul îndeplinirii următoarelor condiţii:

a) să nu existe o stare de bigamie sau de poligamie;

b) solicitantul să deţină un spaţiu de locuit considerat normal pentru o familie similară

din România;

c) solicitantul să posede mijloace de întreţinere, pe lângă cele necesare pentru propria

întreţinere potrivit legii, în cuantum corespunzător salariului minim net pe economie

pentru fiecare membru de familie.

(10) Pentru beneficiarii statutului de refugiat sau ai protecţiei subsidiare, care solicită

reîntregirea familiei, nu este obligatorie prezentarea documentelor prevăzute la alin. (7)

lit. d) – f) şi nici îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (9) lit. b) şi c).

(11) Cererea va fi soluţionată în termen de maximum 3 luni de la data depunerii.

(12) Aprobarea cererii va fi comunicată în scris solicitantului, în vederea transmiterii

acesteia membrilor de familie interesaţi, care o prezintă la misiunea diplomatică sau la

oficiul consular odată cu cererea de acordare a vizei române.

(13) În cazul respingerii cererii, motivele vor fi comunicate străinului în scris.

(14) Viza se eliberează de către misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale

României din ţara în care membrii de familie îşi au reşedinţa sau domiciliul.

(15) Solicitarea de viză trebuie să fie însoţită de următoarele documente:

a) comunicarea Oficiului Român pentru Imigrări, prevăzută la alin. (12);

b) dovada asigurării medicale pe perioada valabilităţii vizei;

c) certificatul de cazier judiciar sau alt document cu aceeaşi valoare juridică, eliberat

de autorităţile din ţara de domiciliu sau de reşedinţă a străinului.

(16) Pot solicita viză pentru reîntregirea familiei şi următoarele categorii de persoane:

a) străinii căsătoriţi cu cetăţeni români;

b) străinii necăsătoriţi care convieţuiesc cu cetăţeni români necăsătoriţi, dacă au cel

puţin un copil împreună, denumiţi în continuare parteneri;

c) copiii cetăţeanului român, ai soţului/soţiei sau ai partenerului, inclusiv cei adoptaţi,

care nu au împlinit vârsta de 21 de ani sau care se află în întreţinerea cetăţeanului român,

a soţului/soţiei sau a partenerului;

d) rudele de gradul I în linie ascendentă ale cetăţeanului român sau ale soţului/soţiei

acestuia.

(17) Solicitarea de viză depusă de persoanele prevăzute la alin. (16) va fi însoţită de

certificatul de căsătorie sau, după caz, de dovada existenţei legăturii de rudenie sau a

calităţii de partener.

(18) Adopţia trebuie să fie dispusă printr-o decizie a unei autorităţi române

competente, în condiţiile legii, sau printr-o decizie a unei autorităţi a altui stat, care

produce efecte juridice pe teritoriul României.

(19) Acordarea vizei de lungă şedere pentru reîntregirea familiei poate fi refuzată

atunci când solicitarea se întemeiază pe o căsătorie de convenienţă constatată anterior, în

condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.

Art. 47 - Viza de lungă şedere pentru activităţi umanitare sau religioase

Viza de lungă şedere pentru activităţi umanitare sau religioase se acordă străinilor, la

cerere, de către misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României din ţara în care

aceştia îşi au reşedinţa sau domiciliul, în următoarele condiţii:

a) existenţa avizului Ministerului Culturii şi Cultelor ori, după caz, al Comisiei

interdepartamentale pentru coordonarea şi sprijinirea activităţilor umanitare din cadrul

Ministerului Sănătăţii;

b) dovada calităţii de reprezentant al unei organizaţii religioase legal înfiinţate în

România sau al unei organizaţii umanitare;

c) dovada spaţiului de locuit şi a mijloacelor de întreţinere, la nivelul a trei salarii

medii pe economia naţională;

d) dovada asigurării medicale şi că nu suferă de boli care pot pune în pericol sănătatea

publică;

e) prezentarea certificatului de cazier judiciar sau a altui document cu aceeaşi valoare

juridică, eliberat de autorităţile din ţara de origine a străinului.

Art. 48 - Viza de lungă şedere pentru desfăşurarea de activităţi de cercetare

ştiinţifică

(1) Viza de lungă şedere pentru desfăşurarea de activităţi de cercetare ştiinţifică se

acordă străinilor în baza avizului Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică şi al

Oficiului Român pentru Imigrări.

(2) Avizul Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică se eliberează la solicitarea

unităţilor şi instituţiilor de cercetare-dezvoltare, cu îndeplinirea următoarelor condiţii:

a) unităţile de cercetare-dezvoltare să fie atestate în condiţiile legii;

b) să existe un acord de primire între unităţile prevăzute la lit. a) şi cercetătorul care a

fost acceptat să desfăşoare activităţi în cadrul unui proiect de cercetare ştiinţifică. Forma

şi condiţiile în care se încheie acordul de primire vor fi stabilite prin ordin al ministrului

educaţiei, cercetării şi tineretului.

(3) Solicitarea de viză trebuie să fie însoţită de următoarele documente:

a) acordul de primire avizat de Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică;

b) certificatul de cazier judiciar sau alt document cu aceeaşi valoare juridică, eliberat

de autorităţile din ţara de domiciliu sau de reşedinţă;

c) asigurarea medicală valabilă pe perioada valabilităţii vizei.

Art. 49 - Viza de lungă şedere pentru alte scopuri

(1) Viza de lungă şedere pentru alte scopuri se acordă, la cerere, de către misiunile

diplomatice şi oficiile consulare ale României din ţara în care aceştia îşi au reşedinţa sau

domiciliul, următoarelor categorii de străini:

a) celor detaşaţi de către:

(i) o companie străină cu sediul pe teritoriul unui stat membru al Organizaţiei

Mondiale a Comerţului la o reprezentanţă, sucursală ori filială a sa, aflată pe

teritoriul României, sau la o societate comercială, persoană juridică română, al

cărei asociat/acţionar este compania străină, cu acelaşi obiect de activitate, dacă fac

dovada că nu sunt în raporturi de muncă cu o altă persoană juridică română;

(ii) un angajator cu sediul în străinătate la o persoană juridică din România, în

baza unui contract comercial de prestări de servicii încheiat între cele două părţi;

b) celor al căror acces pe piaţa muncii din România este reglementat prin acorduri

bilaterale încheiate de România cu alte state;

c) celor desemnaţi ca administratori ai unei societăţi comerciale, dacă fac dovada că

îndeplinesc în mod cumulativ următoarele condiţii:

(i) au calitatea de administrator;

(ii) la data solicitării nu sunt asociaţi sau acţionari la societatea comercială în

cauză sau la altă persoană juridică română şi nu au avut aceste calităţi în ultimii 2

ani;

(iii) la societatea comercială în cauză nu mai există un alt străin care a obţinut un

drept de şedere în acest scop;

(iv) societatea comercială în cauză a realizat un aport de capital sau transfer de

tehnologie de cel puţin 50.000 euro;

d) celor care solicită intrarea pe teritoriul României în scopul formării profesionale

neremunerate în cadrul unei întreprinderi din sectorul public sau privat ori în cadrul unui

furnizor de formare profesională acreditat, dacă fac dovada că îndeplinesc în mod

cumulativ următoarele condiţii:

(i) au încheiat un contract de formare pentru participarea neremunerată la o

formă de pregătire în cadrul unei întreprinderi din sectorul public sau privat ori în

cadrul unui furnizor de pregătire profesională acreditat;

(ii) dispun de mijloace de întreţinere în cuantum de cel puţin salariul mediu net

pe economie lunar pentru întreaga perioadă înscrisă în viză;

(iii) au încuviinţarea părinţilor sau a tutorelui cu privire la şederea pe teritoriul

României în acest scop, dacă străinul este minor;

e) celor care desfăşoară activităţi în cadrul unor programe de voluntariat, dacă fac

dovada că îndeplinesc în mod cumulativ următoarele condiţii:

(i) au încheiat un contract de voluntariat cu o persoană juridică de drept public

sau de drept privat fără scop lucrativ, denumită în continuare organizaţie-gazdă, în

cuprinsul căruia se face menţiune cu privire la activitatea pe care urmează să o

desfăşoare, condiţiile în care sunt supravegheaţi în îndeplinirea sarcinilor, precum

şi la orele de lucru;

(ii) organizaţia-gazdă asigură cazarea, mijloacele de întreţinere şi asigurarea

medicală pentru întreaga perioadă de valabilitate a vizei, precum şi eventualele

costuri privind îndepărtarea;

(iii) au vârsta de peste 14 ani inclusiv;

(iv) au încuviinţarea părinţilor sau a tutorelui cu privire la şederea pe teritoriul

României în acest scop, dacă străinul este minor;

f) celor care urmează tratament medical de lungă durată, în cadrul instituţiilor medicale

publice sau private, dacă prezintă scrisoare de acceptare din partea instituţiilor respective,

în care să fie precizate diagnosticul şi durata tratamentului. Această viză poate fi acordată

şi pentru un eventual însoţitor, care asistă străinul aflat în imposibilitatea de a se îngriji

singur, dacă acest lucru este menţionat expres în scrisoarea de acceptare;

g) celor care desfăşoară alte activităţi ce nu contravin legilor române, dacă îşi justifică

prezenţa pe teritoriul României.

(2) Străinilor din categoriile prevăzute la alin. (1) li se acordă viză dacă:

a) prezintă dovada asigurării medicale pe perioada de valabilitate a vizei;

b) prezintă dovada asigurării condiţiilor de cazare;

c) prezintă certificat de cazier judiciar sau alt document cu aceeaşi valoare juridică,

eliberat de autorităţile din ţara de origine.

Cap. IV

Prelungirea dreptului de şedere temporară. Acordarea dreptului de şedere

permanentă

Secţiunea 1

Prelungirea dreptului de şedere temporară în România

Art. 50 - Condiţii de prelungire a dreptului de şedere temporară

(1) Străinilor care au intrat în România în baza unei vize de lungă şedere, precum şi

celor care sunt exceptaţi de la obligativitatea obţinerii vizei de lungă şedere li se poate

prelungi dreptul de şedere temporară de către Oficiul Român pentru Imigrări sau de

formaţiunile sale teritoriale, în condiţiile prevăzute în prezenta secţiune.

(2) Dreptul de şedere temporară în România se poate prelungi succesiv pentru perioade

de până la un an, numai dacă:

a) sunt îndeplinite în continuare condiţiile cu privire la intrarea în România, prevăzute

la art. 6 alin. (1) lit. c), e), f), g) şi h);

b) nu a intervenit, pe perioada şederii în România, vreunul dintre motivele de

nepermitere a intrării prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b) – d) şi alin. (2);

c) posedă document de călătorie valabil, cu excepţia cazurilor în care documentul de

călătorie a expirat după intrarea în România şi, din motive independente de voinţa

străinului, acesta nu a putut fi prelungit;

d) solicită acordarea sau prelungirea dreptului de şedere pentru acelaşi scop pentru care

i s-a acordat viza sau i s-a prelungit dreptul de şedere în baza căruia se află pe teritoriul

României, cu excepţia membrilor de familie ai cetăţeanului român, dacă solicită

prelungirea dreptului de şedere temporară pentru reîntregirea familiei;

e) a respectat anterior scopul pentru care i s-a aprobat şederea în România;

f) face dovada deţinerii legale a spaţiului de locuit la adresa la care declară că are

reşedinţa pe teritoriul României. În cazul străinilor care beneficiază de un drept de şedere

pentru reîntregirea familiei, dovada deţinerii legale a spaţiului de locuit se poate face de

către sponsorul sau cetăţeanul român ai cărui membri de familie sunt şi cu care aceştia

locuiesc;

g) prezintă dovada asigurării sociale de sănătate;

h) prezintă dovada achitării taxelor aferente prelungirii dreptului de şedere şi a costului

documentului ce se emite în acest scop;

i) sunt îndeplinite condiţiile generale prevăzute în prezenta secţiune, precum şi

condiţiile speciale de prelungire a dreptului de şedere în funcţie de scopul pentru care este

solicitată aceasta.

(3) Străinii sunt obligaţi ca, la expirarea valabilităţii documentelor prevăzute la alin. (2)

lit. c), f) şi g), să întreprindă demersurile necesare prelungirii valabilităţii sau reînnoirii

acestora.

(4) Prelungirea dreptului de şedere se poate acorda şi pentru perioade mai mari de un

an în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă sau pe bază de reciprocitate.

Art. 51 - Solicitarea prelungirii dreptului de şedere temporară

(1) Cererile de prelungire a dreptului de şedere temporară se depun personal de către

solicitanţi, cu cel puţin 30 de zile înainte de expirarea termenului pentru care li s-a

aprobat şederea, la formaţiunile teritoriale ale Oficiului Român pentru Imigrări de la locul

de reşedinţă.

(2) Cererea va fi însoţită de documentul de trecere a frontierei de stat, în original şi în

copie, de un certificat medical eliberat de o instituţie sanitară publică sau privată, din care

să rezulte că nu suferă de boli care pot pune în pericol sănătatea publică, de dovada

deţinerii legale a spaţiului de locuit la adresa la care declară că are reşedinţa pe teritoriul

României, de dovada asigurării sociale de sănătate, a mijloacelor de întreţinere şi a

taxelor aferente prelungirii dreptului de şedere şi costului documentului ce se emite în

acest scop, precum şi de celelalte acte prevăzute în prezentul capitol, în funcţie de scopul

pentru care solicită aprobarea şederii în România.

(3) Dovada mijloacelor de întreţinere poate fi făcută cu adeverinţă de salariu, talon de

pensie, declaraţie privind impozitul pe venitul global, extras de cont bancar ori alte

documente echivalente.

(4) Cererea va fi soluţionată în termen de 30 de zile de la data depunerii acesteia. În

cazurile în care, pentru constatarea îndeplinirii condiţiilor de prelungire a dreptului de

şedere, sunt necesare verificări suplimentare, termenul de soluţionare a cererii poate fi

prelungit cu cel mult 15 zile.

(5) Când prelungirea dreptului de şedere este solicitată în baza căsătoriei şi sunt

necesare verificări suplimentare conform art. 63, termenul de soluţionare a cererii poate fi

prelungit până la maximum 90 de zile, caz în care dreptul de şedere se prelungeşte de

drept până la soluţionarea cererii.

(6) Dacă este necesar, solicitantul poate fi chemat la interviu.

Art. 52 - Refuzul prelungirii dreptului de şedere temporară în România

(1) Dacă la data depunerii cererii nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile generale şi

condiţiile speciale în funcţie de scopul şederii, prevăzute în prezenta secţiune, străinului i

se refuză prelungirea dreptului de şedere temporară.

(2) Decizia de refuz al prelungirii dreptului de şedere, precum şi motivele care au stat

la baza acesteia se comunică solicitantului prin decizia de returnare prevăzută la art. 82.

1. Prelungirea dreptului de şedere temporară pentru desfăşurarea de activităţi

economice, profesionale şi comerciale

Art. 53 - Prelungirea dreptului de şedere temporară pentru străinii care

desfăşoară activităţi economice

(1) Străinului intrat în România în scopul desfăşurării de activităţi economice în mod

independent sau în cadrul unor asociaţii familiale i se prelungeşte dreptul de şedere

temporară în acest scop, dacă:

a) prezintă autorizaţia de desfăşurare a activităţii, în original şi în copie, eliberată

potrivit legii;

b) prezintă dovada deţinerii legale a spaţiului în care îşi desfăşoară activitatea;

c) face dovada mijloacelor de întreţinere în cuantum de cel puţin 250 euro lunar;

d) activitatea desfăşurată corespunde condiţiilor pentru care a fost acordat dreptul de

şedere iniţial;

e) obiectul activităţii desfăşurate este cel iniţial ori o continuare sau un rezultat al

acesteia.

(2) Cererea de prelungire a dreptului de şedere temporară trebuie însoţită de

următoarele documente:

a) autorizaţia de desfăşurare a activităţii, în original şi în copie, eliberată potrivit legii;

b) dovada deţinerii legale a spaţiului în care îşi desfăşoară activitatea;

c) documente care să ateste venituri personale în cuantum de cel puţin 250 euro lunar,

obţinute din activitatea desfăşurată.

Art. 54 - Prelungirea dreptului de şedere pentru activităţi profesionale

Străinului intrat în România în scopul exercitării în mod individual a unei activităţi

profesionale i se poate prelungi dreptul de şedere temporară, dacă îndeplineşte

următoarele condiţii:

a) face dovada faptului că exercită în mod efectiv activitatea profesională în condiţiile

prevăzute de legea specială;

b) prezintă documente care să ateste venituri personale în cuantum de cel puţin 250

euro lunar.

Art. 55 - Prelungirea dreptului de şedere pentru desfăşurarea de activităţi

comerciale

(1) Străinului intrat în România în scopul desfăşurării de activităţi comerciale i se

poate prelungi dreptul de şedere temporară, în următoarele condiţii:

a) are avizul Agenţiei Române pentru Investiţii Străine;

b) deţine legal spaţiul pentru sediul social;

c) este acţionar sau asociat al societăţii comerciale, cu atribuţii de conducere sau de

administrare;

d) deţine mijloace de întreţinere în cuantum de cel puţin 700 euro lunar, dacă este

acţionar, şi 500 euro lunar, dacă este asociat.

(2) Prelungirile ulterioare ale dreptului de şedere temporară se pot acorda dacă străinul

îndeplineşte următoarele condiţii:

a) activitatea societăţii comerciale se desfăşoară în conformitate cu planul de afaceri;

b) obiectul activităţii desfăşurate este cel iniţial ori o continuare sau un rezultat al

acestuia;

c) deţine legal spaţiul pentru sediul social;

d) este acţionar sau asociat al societăţii comerciale, cu atribuţii de conducere sau de

administrare;

e) investiţia este concretizată fie în aport de capital sau tehnologie în valoare de 70.000

euro, în cazul acţionarului, sau 50.000 euro, în cazul asociatului, fie, alternativ, în crearea

a cel puţin 15 locuri de muncă, în cazul acţionarului, şi 10 în cazul asociatului. În cazul

creării de locuri de muncă, acestea trebuie să fie încadrate cu persoane angajate cu normă

întreagă de muncă, în condiţiile legii;

f) deţine mijloace de întreţinere în cuantum de cel puţin 700 euro lunar, dacă este

acţionar, şi 500 euro lunar, dacă este asociat, obţinute din activitatea desfăşurată pe

teritoriul României.

(3) Dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute în prezentul articol se face cu următoarele

documente:

a) planul de afaceri avizat de Agenţia Română pentru Investiţii Străine;

b) documentele care atestă că activitatea se desfăşoară în conformitate cu planul de

afaceri;

c) certificatul constatator, din care să rezulte calitatea solicitantului, denumirea, sediul

social şi obiectul principal de activitate al societăţii comerciale, menţiunile efectuate la

comunicarea instanţelor de judecată, durata de funcţionare a societăţii comerciale;

d) înscrierile de menţiuni prevăzute de lege, corespunzătoare modificărilor intervenite

cu privire la actul constitutiv al societăţii comerciale;

e) certificatul cuprinzând principalii indicatori economico-financiari emis de instituţia

competentă, care să cuprindă, conform bilanţului anual, date referitoare la active

imobilizate total, cifra de afaceri, profitul net sau pierderi;

f) adeverinţă eliberată de inspectoratul teritorial de muncă, din care să rezulte numărul

persoanelor angajate sau contractele de muncă înregistrate la această instituţie.

(4) În cazul investiţiilor de cel puţin 100.000 euro sau dacă au fost create cel puţin 25

de locuri de muncă, dovada mijloacelor de întreţinere se poate face şi cu alte documente

legale. Pentru investiţiile de cel puţin 200.000 euro sau dacă au fost create cel puţin 50 de

locuri de muncă, nu este necesară dovada mijloacelor de întreţinere.

(5) Dreptul de şedere temporară în acest scop se prelungeşte succesiv pentru perioade

de un an, iar în cazul străinilor care fac dovada că au efectuat investiţii de minimum

500.000 de euro sau că au creat peste 50 de locuri de muncă cu normă întreagă, dreptul

de şedere se prelungeşte pe perioade de 3 ani.

(6) Cuantumul investiţiei şi numărul locurilor de muncă se calculează în funcţie de

cota de participare a asociatului sau acţionarului la societatea comercială.

2. Prelungirea dreptului de şedere temporară pentru străinii angajaţi în muncă

Art. 56 - Prelungirea dreptului de şedere temporară în scop de muncă

(1) Străinilor intraţi în România în scopul angajării în muncă li se prelungeşte dreptul

de şedere temporară, dacă:

a) sunt titulari ai unei autorizaţii de muncă valabile;

b) prezintă contractul individual de muncă vizat de inspectoratul teritorial de muncă în

a cărui rază îşi are sediul angajatorul sau o convenţie civilă încheiată cu o structură

sportivă, în condiţiile legii, dacă străinii desfăşoară activităţi în calitate de sportiv

profesionist;

c) salariul înscris în contractul individual de muncă este cel puţin la nivelul salariului

minim garantat în plată;

d) actul medical de atestare a stării de sănătate, din care să rezulte că străinul este apt

pentru a fi încadrat în muncă;

e) certificatul de atestare fiscală emis de administraţia finanţelor publice în a cărei rază

teritorială îşi are sediul angajatorul privind achitarea la zi a obligaţiilor către bugetul

public naţional, doar la prelungirile ulterioare sau dacă între data înregistrării solicitării

pentru eliberarea autorizaţiei şi data înregistrării cererii pentru eliberarea permisului de

şedere au trecut mai mult de 60 de zile;

f) copia actului de identitate şi, după caz, a autorizaţiei sau a altui document legal care

atestă exercitarea unei activităţi ori profesii independente, dacă angajatorul este persoană

fizică.

(2) Prelungirile ulterioare ale dreptului de şedere temporară în scop de muncă se

acordă dacă străinul prezintă documentele prevăzute la alin. (1) lit. b), c) şi e), precum şi

dacă îndeplineşte condiţiile pentru prelungirea autorizaţiei de muncă.

(3) Cererea pentru prelungirea dreptului de şedere temporară se depune de către străin

cel târziu la data încetării dreptului de şedere.

(4) Dreptul de şedere temporară se prelungeşte pentru o perioadă egală cu perioada de

valabilitate a autorizaţiei de muncă sau, după caz, cu perioada pentru care valabilitatea

acesteia se prelungeşte.

(5) Străinilor care pot fi încadraţi în muncă la persoane fizice sau juridice din România,

fără autorizaţie de muncă, în condiţiile legii, li se poate prelungi dreptul de şedere fără

îndeplinirea condiţiei prevăzute la alin. (1) lit. a).

Art. 57 - Prelungirea dreptului de şedere pentru străinii al căror acces pe piaţa

muncii din România este reglementat prin acorduri bilaterale încheiate de România

cu alte state

(1) Condiţiile referitoare la intrarea şi şederea străinilor al căror acces pe piaţa muncii

din România este reglementat prin acorduri bilaterale încheiate cu alte state sunt

prevăzute în aceste acorduri.

(2) Angajatorul are obligaţia ca, în termen de 5 zile de la intrarea în România a

străinilor prevăzuţi la alin. (1), să comunice, în scris, formaţiunii Oficiului Român pentru

Imigrări, competentă teritorial, situaţia nominală a acestora.

3. Prelungirea dreptului de şedere temporară pentru străinii veniţi în scop de studii

Art. 58 - Prelungirea dreptului de şedere temporară pentru studii

(1) Străinii intraţi în România pentru studii pot solicita prelungirea dreptului de şedere,

astfel:

a) în cazul studenţilor sau elevilor, pentru perioade succesive de până la un an, dacă:

(i) sunt înscrişi la studii la o instituţie de învăţământ de stat sau particulară,

acreditată potrivit legii, forma învăţământ de zi, inclusiv pentru participarea la

cursuri de doctorat;

(ii) dovedesc că şi-au achitat taxele de studii;

(iii) fac dovada mijloacelor de întreţinere, în cuantum de cel puţin salariul minim

net pe economie, pe perioada valabilităţii permisului de şedere;

b) în cazul străinilor care participă la un program de schimb de elevi, pe o perioadă

care să nu depăşească un an, dacă:

(i) sunt înscrişi la o unitate de învăţământ de stat sau particulară acreditată

potrivit legii, forma învăţământ de zi;

(ii) participă într-un program de schimb de elevi, realizat de o organizaţie

constituită în condiţiile legii şi recunoscută pentru acest scop;

(iii) dacă organizaţia care realizează schimbul de elevi îşi asumă

responsabilitatea pentru asigurarea cazării, a mijloacelor de întreţinere şi a

eventualelor costuri privind îndepărtarea.

(2) Străinilor de origine română li se poate prelungi dreptul de şedere temporară pentru

studii, fără îndeplinirea condiţiei prevăzute la alin. (1) lit. a) pct. (iii).

(3) Dreptul de şedere temporară pentru studii se poate prelungi cu cel mult 90 de zile

după absolvirea studiilor, în vederea definitivării situaţiei şcolare sau universitare şi a

avizării documentelor de studii.

Art. 59 - Schimbarea profilului de studiu

(1) Străinul căruia i s-a acordat sau, după caz, i s-a prelungit dreptul de şedere în scop

de studii în România poate schimba profilul de studiu sau al specializării profesionale, în

conformitate cu legislaţia în vigoare, cu condiţia ca durata totală a şederii prevăzută

pentru studiile iniţiale să nu fie depăşită.

(2) În situaţia în care, prin schimbarea profilului de studiu sau a specializării

profesionale, se depăşeşte durata totală a şederii prevăzută pentru studiile iniţiale, este

necesară obţinerea unei noi vize de lungă şedere în scop de studii.

Art. 60 - Activitatea profesională a străinilor admişi la studii

(1) Străinii cărora li s-a acordat dreptul de şedere în scop de studii pot lucra pentru a-şi

completa mijloacele de întreţinere numai cu program redus.

(2) Activitatea lucrativă desfăşurată nu constituie motiv de eliberare a unui permis de

şedere pentru muncă.

Art. 61 - Bursieri ai statului român

(1) Străinilor intraţi în România în scop de studii, bursieri ai statului român, li se

prelungeşte dreptul de şedere, în condiţiile prevăzute la art. 58 şi 59, fără a fi necesară

prezentarea dovezii mijloacelor de întreţinere şi a taxelor de studii.

(2) Permisele de şedere pentru această categorie de străini se acordă pe o perioadă

egală cu durata totală a studiilor şi cu scutire de la plata taxelor consulare.

4. Prelungirea dreptului de şedere temporară pentru reîntregirea familiei

Art. 62 - Prelungirea dreptului de şedere temporară pentru reîntregirea familiei

(1) Străinilor intraţi în România în conformitate cu prevederile art. 46, cu excepţia

persoanelor prevăzute la art. 46 alin. (16), li se poate prelungi dreptul de şedere, astfel:

a) pentru soţul/soţia sponsorului, dacă:

(i) prezintă documente din care să rezulte existenţa căsătoriei;

(ii) nu există o stare de bigamie sau de poligamie;

(iii) soţii locuiesc împreună;

(iv) fac dovada mijloacelor de întreţinere cel puţin la nivelul salariului minim net

pe economie;

b) pentru ceilalţi membri de familie ai sponsorului, dacă:

(i) prezintă documente din care să rezulte existenţa legăturii de rudenie;

(ii) locuiesc împreună cu sponsorul, în cazul minorilor;

(iii) fac dovada mijloacelor de întreţinere cel puţin la nivelul salariului minim net

pe economie.

(2) Pentru membrii de familie ai beneficiarilor statutului de refugiat sau ai protecţiei

subsidiare care solicită prelungirea dreptului de şedere temporară pentru reîntregirea

familiei nu este obligatorie îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (1) lit. a) pct. (iv),

respectiv la alin. (1) lit. b) pct. (iii).

(3) Străinilor membri de familie ai unui cetăţean român li se poate prelungi dreptul de

şedere, dacă cetăţeanul român, potrivit legii, are domiciliul sau reşedinţa în România,

astfel:

a) pentru străinii căsătoriţi cu cetăţeni români, dacă:

(i) prezintă certificatul de căsătorie, în condiţiile prevăzute de lege;

(ii) nu există o stare de bigamie sau de poligamie;

b) pentru parteneri, dacă:

(i) prezintă certificatul de naştere al copilului;

(ii) atât străinul, cât şi cetăţeanul român fac dovada că sunt necăsătoriţi;

(iii) fac dovada convieţuirii cu cetăţeanul român;

c) pentru copiii cetăţeanului român, ai soţului/soţiei sau ai partenerului, inclusiv cei

adoptaţi, care nu au împlinit vârsta de 21 de ani sau care se află în întreţinerea

cetăţeanului român, a soţului/soţiei sau a partenerului, dacă:

(i) prezintă documente din care să rezulte existenţa legăturii de rudenie;

(ii) locuiesc împreună cu cetăţeanul român;

d) pentru rudele de gradul I în linie ascendentă ale cetăţeanului român sau ale

soţului/soţiei acestuia, dacă prezintă documente din care să rezulte existenţa legăturii de

rudenie.

(4) În cazul constatării existenţei unei stări de bigamie sau de poligamie, solicitantului i

se refuză prelungirea dreptului de şedere.

(5) Dreptul de şedere temporară se prelungeşte individual, pentru fiecare membru de

familie pe aceeaşi perioadă pentru care i s-a acordat dreptul de şedere sponsorului.

Soţului/soţiei şi membrilor de familie ai unui cetăţean român sau ai sponsorului titular al

unui drept de şedere permanentă li se poate prelungi dreptul de şedere temporară pentru

perioade de până la 5 ani.

(6) Prelungirea dreptului de şedere temporară pentru străinii prevăzuţi la alin. (3) se

efectuează cu scutire de la plata taxelor consulare.

Art. 63 - Căsătoria de convenienţă

(1) Oficiul Român pentru Imigrări refuză prelungirea dreptului de şedere obţinut în

baza căsătoriei dacă, în urma verificărilor efectuate, rezultă că acea căsătorie este de

convenienţă.

(2) Elementele pe baza cărora se poate constata faptul că o căsătorie este de

convenienţă pot fi următoarele:

a) coabitarea matrimonială nu există;

b) soţii nu s-au cunoscut înaintea căsătoriei;

c) lipsa unei contribuţii efective la îndeplinirea obligaţiilor născute din căsătorie;

d) soţii nu vorbesc o limbă înţeleasă de amândoi;

e) există date că anterior unul dintre soţi a încheiat o căsătorie de convenienţă;

f) soţii sunt inconsecvenţi în declararea datelor cu caracter personal, a circumstanţelor

în care s-au cunoscut ori a altor informaţii relevante despre aceştia;

g) încheierea căsătoriei a fost condiţionată de plata unei sume de bani între soţi, cu

excepţia sumelor primite cu titlu de dotă.

(3) Constatarea elementelor prevăzute la alin. (2) se realizează de către ofiţerul de

interviu. Aceste elemente pot rezulta din:

a) datele obţinute în urma interviului;

b) înscrisuri;

c) declaraţiile celor în cauză sau ale unor terţe persoane;

d) controale la domiciliul conjugal ori alte verificări suplimentare.

Art. 64 - Dreptul de şedere temporară acordat membrilor de familie în mod

independent

(1) Străinului, titular al unui drept de şedere pentru reîntregirea familiei, i se poate

prelungi dreptul de şedere temporară în mod independent în următoarele cazuri:

a) pentru membrii de familie ai sponsorului, dacă:

(i) devin majori;

(ii) sponsorul a decedat;

(iii) a fost pronunţată desfacerea căsătoriei;

b) pentru membrii de familie ai cetăţeanului român, dacă:

(i) împlinesc 21 de ani;

(ii) cetăţeanul român a decedat;

(iii) a fost pronunţată desfacerea căsătoriei.

(2) Pentru prelungirea dreptului de şedere solicitantul va prezenta suplimentar, după

caz, certificatul de naştere, certificatul de deces sau hotărârea judecătorească de desfacere

a căsătoriei.

(3) Dreptul de şedere prevăzut la alin. (1) se prelungeşte pentru o perioadă de până la 6

luni.

(4) Prelungirile ulterioare ale dreptului de şedere se acordă în condiţiile şi pentru

scopurile prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă, fără a mai fi necesară părăsirea

teritoriului României.

Art. 65 - Exercitarea de activităţi economice şi angajarea în muncă

(1) Străinii, titulari ai unui drept de şedere pentru reîntregirea familiei, pot fi angajaţi

sau pot desfăşura activităţi economice, în condiţiile legii.

(2) Autorizaţia de muncă sau, după caz, autorizaţia de desfăşurare a activităţii se

eliberează în condiţiile legii, pe baza dreptului de şedere.

5. Prelungirea dreptului de şedere temporară pentru activităţi umanitare sau

religioase. Alte situaţii de prelungire a dreptului de şedere

Art. 66 - Prelungirea dreptului de şedere temporară pentru activităţi umanitare

sau religioase

(1) Străinii intraţi în România în baza unei vize de lungă şedere, pentru desfăşurarea de

activităţi umanitare sau religioase, pot solicita prelungirea dreptului de şedere temporară

dacă:

a) prezintă avizul Comisiei interdepartamentale pentru coordonarea şi sprijinirea

activităţilor umanitare din cadrul Ministerului Sănătăţii Publice, în cazul în care solicită

acordarea sau prelungirea dreptului de şedere pentru activităţi umanitare;

b) prezintă avizul Ministerului Culturii şi Cultelor, în cazul în care solicită acordarea

sau prelungirea dreptului de şedere pentru activităţi religioase.

(2) Străinul care solicită prelungirea dreptului de şedere pentru activităţi umanitare sau

religioase nu trebuie să facă dovada mijloacelor de întreţinere.

(3) Dreptul de şedere în acest scop se prelungeşte pentru o perioadă egală cu durata

avizului.

Art. 67 - Prelungirea dreptului de şedere temporară pentru desfăşurarea de

activităţi de cercetare ştiinţifică

(1) Străinilor intraţi în România în scopul desfăşurării de activităţi de cercetare

ştiinţifică li se prelungeşte dreptul de şedere temporară dacă prezintă acordul de primire

avizat de Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică.

(2) Dreptul de şedere în acest scop se prelungeşte pentru o perioadă egală cu durata

prevăzută în acordul de primire, dar nu mai mult de 5 ani consecutiv.

(3) Cercetătorul, posesor al unui permis de şedere în acest scop eliberat de un alt stat

membru, aflat pe teritoriul României, poate depune cerere pentru prelungirea dreptului de

şedere temporară în scopul desfăşurării de activităţi de cercetare ştiinţifică fără a mai fi

necesară obţinerea în prealabil a unei vize de lungă şedere în acest scop. Permisul de

şedere se acordă în baza avizului Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică,

prevăzut la art. 48 alin. (2), în condiţiile alin. (2).

Art. 68 - Activitatea didactică

Străinii titulari ai unui drept de şedere pentru desfăşurarea de activităţi de cercetare

ştiinţifică pot desfăşura activităţi didactice în condiţiile legii.

Art. 69 - Alte situaţii de prelungire a dreptului de şedere temporară

(1) Străinii intraţi în România în baza unei vize de lungă şedere, pentru alte scopuri,

pot solicita prelungirea dreptului de şedere temporară, după cum urmează:

a) străinii detaşaţi - cu prezentarea autorizaţiei de muncă eliberate în condiţiile legii.

Dreptul de şedere pentru acest scop poate fi prelungit pentru întreaga perioadă de

valabilitate a autorizaţiei de muncă, pentru prelungirile ulterioare fiind aplicabile

dispoziţiile legale privind prelungirea dreptului de şedere a străinilor angajaţi în muncă;

b) străinii angajaţi ai persoanelor juridice cu sediul într-unul dintre statele membre

ale Uniunii Europene sau într-unul dintre statele semnatare ale Acordului privind

Spaţiul Economic European detaşaţi în România - cu prezentarea următoarelor

documente:

(i) copia actului de detaşare tradus şi apostilat în condiţiile legii;

(ii) permisul de şedere eliberat de statul în care îşi are sediul angajatorul, în

original şi în copie;

c) străinii care urmează o formă de tratament medical de lungă durată - cu

prezentarea scrisorii de acceptare a unei instituţii medicale publice sau private, în care să

fie precizate diagnosticul şi durata tratamentului. Acest permis de şedere poate fi acordat

şi pentru un eventual însoţitor care asistă străinul aflat în imposibilitatea de a se îngriji

singur, dacă acest lucru este menţionat expres în scrisoarea de acceptare;

d) străinii desemnaţi ca administratori ai unei societăţi comerciale, cu îndeplinirea

cumulativă a următoarelor condiţii:

(i) fac dovada calităţii de administrator;

(ii) fac dovada că, la data solicitării, nu sunt asociaţi sau acţionari la societatea

comercială în cauză ori la altă persoană juridică română şi că nu au avut aceste

calităţi în ultimii 2 ani;

(iii) la societatea comercială în cauză să nu mai existe un alt străin care a obţinut

un drept de şedere în acest scop;

(iv) societatea comercială în cauză a realizat un aport de capital sau transfer de

tehnologie de cel puţin 50.000 euro. La prelungirile ulterioare trebuie să facă

dovada că aportul de capital s-a concretizat în realizarea sau achiziţionarea de

construcţii destinate desfăşurării activităţilor prevăzute

de Nomenclatorul Clasificării Activităţilor din Economia Naţională sau în transfer

de tehnologie;

e) străinii care au intrat pe teritoriul României în scopul formării profesionale

neremunerate în cadrul unei întreprinderi din sectorul public sau privat sau în cadrul

unui furnizor de formare profesională acreditat - cu prezentarea contractului de formare

pentru participarea neremunerată la o formă de pregătire profesională;

f) străinii care desfăşoară activităţi în cadrul unor programe de voluntariat - cu

prezentarea contractului de voluntariat încheiat cu organizaţia-gazdă, în cuprinsul căruia

se face menţiune cu privire la activitatea pe care urmează să o desfăşoare, condiţiile în

care sunt supravegheaţi în îndeplinirea sarcinilor, precum şi la orele de lucru;

g) străinii care desfăşoară alte activităţi care nu contravin legilor române - cu avizul

autorităţilor competente, atunci când este necesar, sau dacă prezintă documente prin care

să justifice necesitatea şederii în România;

h) apatrizilor de origine română, care sunt repatriaţi în baza unor înţelegeri

internaţionale la care România este parte - fără îndeplinirea condiţiilor generale de

acordare a dreptului de şedere temporară.

(2) Străinilor a căror şedere este în interesul statului român li se poate prelungi dreptul

de şedere temporară, la solicitarea expresă a Parlamentului, Administraţiei Prezidenţiale,

Guvernului, autorităţilor administraţiei publice centrale de specialitate.

(3) La acordarea sau prelungirea dreptului de şedere temporară, străinii prevăzuţi la

alin. (1) lit. a), c), e), f) şi g) trebuie să facă dovada mijloacelor de întreţinere, cel puţin la

nivelul salariului mediu net pe economie, cei prevăzuţi la alin. (1) lit. d), în cuantum de

cel puţin 500 euro lunar proveniţi din activitatea desfăşurată în calitate de administrator.

(4) Străinii prevăzuţi la alin. (1) lit. h) sunt exceptaţi de la obligaţia prezentării dovezii

mijloacelor de întreţinere şi sunt scutiţi de la plata taxelor consulare. Dreptul de şedere

pentru această categorie se prelungeşte pe perioade de 4 ani.

(5) Dreptul de şedere pentru străinii prevăzuţi la alin. (1) lit. e) şi f) se acordă pentru o

perioadă de maximum un an, fără posibilitatea prelungirii. În cazuri excepţionale, pentru

străinii prevăzuţi la alin. (1) lit. e) dreptul de şedere poate fi prelungit o singură dată

pentru o perioadă de până la 6 luni, în vederea dobândirii unei calificări în profesia în

care s-au pregătit.

Secţiunea a 2-a

Acordarea dreptului de şedere permanentă

Art. 70 - Dreptul de şedere permanentă

(1) Dreptul de şedere permanentă se acordă, la cerere, în condiţiile prezentei ordonanţe

de urgenţă, pe perioadă nedeterminată, străinilor titulari ai unui drept de şedere.

(2) Dreptul de şedere permanentă nu se acordă următoarelor categorii de străini:

a) titulari ai dreptului de şedere temporară pentru studii;

b) solicitanţi de azil;

c) beneficiari ai protecţiei umanitare temporare sau ai protecţiei temporare;

d) titulari ai dreptului de şedere conferit de viza diplomatică sau de serviciu.

(3) Dreptul de şedere permanentă încetează în următoarele situaţii:

a) în cazul anulării sau revocării;

b) în cazul obţinerii unui drept de şedere permanentă pe teritoriul altui stat;

c) în cazul absenţei de pe teritoriul statului român pentru o perioadă mai mare de 12

luni consecutive, cu excepţia situaţiei în care, în această perioadă, străinul a beneficiat de

un drept de şedere temporară într-un stat membru al Uniunii Europene;

d) în cazul absenţei de pe teritoriul statului român pe o perioadă mai mare de 6 ani

consecutivi, chiar dacă în această perioadă a beneficiat de un drept de şedere temporară

într-un stat membru al Uniunii Europene.

(4) În situaţia în care, la încetarea dreptului de şedere permanentă, străinul se găseşte

pe teritoriul României, iar prezenţa acestuia nu constituie o ameninţare la adresa ordinii

publice sau securităţii naţionale, acesta poate solicita eliberarea unui permis de şedere

temporară pentru scopurile şi în condiţiile prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă.

(5) Străinului al cărui drept de şedere permanentă a încetat în condiţiile alin. (3) lit. b)

sau c) i se poate acorda un nou drept de şedere permanentă, în condiţiile prezentei

ordonanţe de urgenţă, după o şedere legală şi continuă pe teritoriul României de 12 luni.

Art. 71 - Condiţii de acordare a dreptului de şedere permanentă

(1) Dreptul de şedere permanentă se acordă străinilor prevăzuţi la art. 70 alin. (1), dacă

îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

a) au avut o şedere continuă şi legală pe teritoriul României în ultimii 5 ani anteriori

depunerii cererii, astfel:

(i) şederea va fi considerată continuă atunci când perioada de absenţă de pe

teritoriul României este mai mică de 6 luni consecutive şi nu depăşeşte în total 10

luni;

(ii) şederea va fi considerată legală atunci când împotriva străinului nu a fost

dispusă nicio măsură de îndepărtare de pe teritoriul naţional;

(iii) la stabilirea perioadei de şedere continuă şi legală se ia în calcul jumătate

din perioada de şedere în scop de studii;

(iv) la stabilirea perioadei de şedere continuă şi legală nu se ia în calcul şederea

conferită de viza diplomatică sau de serviciu şi nici şederea obţinută pentru

desfăşurarea de activităţi ca lucrător sezonier;

b) fac dovada deţinerii mijloacelor de întreţinere la nivelul salariului minim net pe

economie, cu excepţia străinilor membri de familie ai cetăţenilor români;

c) fac dovada asigurării sociale de sănătate;

d) fac dovada deţinerii legale a spaţiului de locuit, în condiţiile legii;

e) cunosc limba română cel puţin la un nivel satisfăcător;

f) nu prezintă pericol pentru ordinea publică şi siguranţa naţională.

(2) Străinilor de origine română sau născuţi în România, precum şi celor a căror şedere

este în interesul statului român li se poate acorda dreptul de şedere permanentă fără

îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (1) lit. a) – e).

(3) Minorilor ai căror părinţi sunt titulari ai unui drept de şedere permanentă li se poate

acorda acelaşi statut fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (1). În cazul în care

numai unul dintre părinţi este titular al unui drept de şedere permanentă, este necesar

consimţământul celuilalt părinte, în formă autentică.

(4) Străinilor care fac dovada că au efectuat investiţii de minimum 1.000.000 de euro

sau au creat peste 100 de locuri de muncă cu normă întreagă li se poate acorda dreptul de

şedere permanentă fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b).

Art. 72 - Solicitarea dreptului de şedere permanentă

(1) Străinii prevăzuţi la art. 70 alin. (1) trebuie să depună personal la formaţiunile

teritoriale ale Oficiului Român pentru Imigrări o cerere-tip însoţită de următoarele

documente:

a) documentul de trecere a frontierei de stat;

b) acte doveditoare privind deţinerea legală a spaţiului de locuit;

c) acte doveditoare privind mijloacele de întreţinere;

d) dovada asigurării sociale de sănătate;

e) certificat de cazier judiciar, eliberat de autorităţile române.

(2) Cu prilejul depunerii cererii, solicitanţii vor susţine un interviu în vederea stabilirii

nivelului de cunoaştere a limbii române.

Art. 73 - Aprobarea dreptului de şedere permanentă

(1) Dreptul de şedere permanentă se aprobă de către şeful Oficiului Român pentru

Imigrări.

(2) Cererile se analizează de către o comisie special constituită, prin dispoziţie a şefului

Oficiului Român pentru Imigrări, comisie care formulează propuneri motivate pentru

fiecare caz în parte.

(3) Termenul de soluţionare a cererilor este de maximum 6 luni de la data înregistrării.

Pentru motive obiective, şeful Oficiului Român pentru Imigrări poate prelungi acest

termen cu încă 3 luni, cu înştiinţarea solicitantului.

(4) Aprobarea se comunică în scris solicitantului, în termen de 15 zile lucrătoare de la

soluţionarea cererii.

(5) În termen de 30 de zile de la primirea comunicării, străinul căruia i s-a aprobat

dreptul de şedere permanentă în România este obligat să se prezinte la formaţiunea

teritorială a Oficiului Român pentru Imigrări unde a fost înregistrată cererea, în vederea

eliberării permisului de şedere permanentă.

(6) Acordarea dreptului de şedere permanentă pentru străinii membri de familie ai

cetăţenilor români se efectuează cu scutire de la plata taxelor consulare.

Art. 74 - Refuzul acordării dreptului de şedere permanentă

(1) Dacă se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în prezenta secţiune,

comisia constituită potrivit art. 73 alin. (2) propune şefului Oficiului Român pentru

Imigrări refuzul acordării dreptului de şedere permanentă.

(2) Refuzul, precum şi motivele care au stat la baza acestuia se comunică, în scris,

solicitantului, în termen de 15 zile lucrătoare de la soluţionarea cererii.

(3) Refuzul acordării dreptului de şedere permanentă poate fi atacat în termen de 30 de

zile de la data comunicării, la Curtea de Apel Bucureşti.

(4) Refuzul acordării dreptului de şedere permanentă nu produce efecte juridice asupra

dreptului de şedere al titularului cererii.

Art. 75 - Tratament egal

Titularii unui drept de şedere permanentă beneficiază, în condiţiile legii, de tratament

egal cu cetăţenii români în ceea ce priveşte:

a) accesul la piaţa muncii, inclusiv în privinţa condiţiilor de angajare şi de muncă, la

activităţi economice în mod independent şi la activităţi profesionale, cu aplicarea

corespunzătoare a prevederilor Legii nr. 300/2004*) privind autorizarea persoanelor

fizice şi a asociaţiilor familiale care desfăşoară activităţi economice în mod independent,

cu modificările şi completările ulterioare, cu condiţia ca activitatea desfăşurată să nu

presupună, chiar şi ocazional, exercitarea unor prerogative ale autorităţii publice;

b) accesul la toate formele şi nivelurile de învăţământ şi de pregătire profesională,

inclusiv la acordarea burselor de studiu;

c) echivalarea studiilor şi recunoaşterea diplomelor, a certificatelor, a atestatelor de

competenţă şi a calificărilor profesionale, în conformitate cu reglementările în vigoare;

d) securitatea socială, asistenţa şi protecţia socială;

e) asistenţa de sănătate publică;

f) deduceri de impozit pe venitul global şi scutiri de taxe;

g) accesul la bunuri şi servicii publice, inclusiv obţinerea de locuinţe;

h) libertatea de asociere, afiliere şi apartenenţă la o organizaţie sindicală sau

profesională.

_____________

*) Legea nr. 300/2004 a fost abrogată prin Ordonanţa de urgenţă nr. 44/2008 privind

desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile

individuale şi întreprinderile familiale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea

I, nr. 328 din 25 aprilie 2008.

Art. 76 - Stabilirea domiciliului străinilor în România

Străinii titulari ai unui drept de şedere permanentă au dreptul să îşi stabilească sau să

îşi schimbe domiciliul pe teritoriul României în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii români.

Secţiunea a 3-a

Anularea şi revocarea dreptului de şedere în România

Art. 77 - Cazuri de anulare şi revocare

(1) Oficiul Român pentru Imigrări anulează, prin decizie motivată, dreptul de şedere

permanentă sau temporară în România, dacă se constată ulterior că:

a) la data acordării dreptului de şedere permanentă sau a prelungirii dreptului de şedere

temporară străinul nu îndeplinea condiţiile prevăzute de lege în acest sens;

b) dreptul de şedere permanentă sau prelungirea dreptului de şedere temporară a fost

obţinut/obţinută prin folosirea de informaţii false, documente false sau falsificate ori de

alte mijloace ilegale;

c) dreptul de şedere a fost obţinut în baza unei căsătorii de convenienţă, constatată în

condiţiile art. 63;

d) străinul a fost îndepărtat anterior de pe teritoriul României şi a reintrat, sub o altă

identitate, în perioada de interdicţie.

(2) Oficiul Român pentru Imigrări revocă, prin decizie motivată, dreptul de şedere

permanentă atunci când se constată că rezidentul permanent constituie o ameninţare la

adresa ordinii publice, ca urmare a infracţiunilor săvârşite pe teritoriul României.

(3) Oficiul Român pentru Imigrări revocă, prin decizie motivată, dreptul de şedere

temporară atunci când:

a) în urma verificărilor efectuate de Oficiul Român pentru Imigrări sau a sesizărilor

primite de la alte autorităţi competente, potrivit legii, se constată că străinul nu mai

îndeplineşte condiţiile pe baza cărora i-a fost prelungit dreptul de şedere ori nu mai

respectă scopul pentru care i-a fost acordat acest drept;

b) se constată că străinul a încălcat reglementările privind frontiera de stat sau pe cele

referitoare la angajarea în muncă a străinilor;

c) se constată că străinul suferă de o boală ce pune în pericol sănătatea publică şi nu se

supune măsurilor de tratament medical stabilite de autorităţile competente.

Art. 78 - Comunicarea deciziei de anulare sau revocare

Decizia de anulare sau revocare a dreptului de şedere se comunică:

a) de către Oficiul Român pentru Imigrări, străinului care se află pe teritoriul

României, prin decizia de returnare prevăzută la art. 82;

b) de către Poliţia de Frontieră Română, străinului care se prezintă la frontieră cu

scopul de a intra în România, prin comunicarea de nepermitere a intrării.

Secţiunea a 4-a

Integrarea în viaţa economică, culturală şi socială a străinilor

Art. 79 - Asistenţa pentru integrarea străinilor

(1) Statul român asigură condiţiile pentru integrarea străinilor cărora li s-a acordat un

drept de şedere în România, în viaţa economică, socială şi culturală a ţării.

(2) În scopul integrării străinilor pot fi organizate şi desfăşurate următoarele activităţi:

a) cursuri de limba română;

b) cursuri şi alte forme de perfecţionare şi pregătire profesională;

c) asigurarea informării cu privire la drepturile şi obligaţiile străinilor, precum şi

asupra oportunităţilor de integrare în societatea românească;

d) cursuri de cunoaştere a istoriei, culturii, civilizaţiei şi a sistemului de drept din

România;

e) întâlniri prilejuite de diferite evenimente, la care să participe şi cetăţeni români, în

scopul promovării cunoaşterii şi înţelegerii reciproce.

Art. 80 - Instituţii şi organizaţii implicate

(1) Instituţiile publice vor coopera, potrivit competenţelor, cu organizaţii

neguvernamentale şi organizaţii internaţionale, în scopul promovării şi derulării de

programe pentru integrarea străinilor în societate, precum şi pentru identificarea

resurselor financiare necesare în acest sens.

(2) În toate activităţile pe care le desfăşoară, instituţiile publice şi organizaţiile

neguvernamentale vor asigura protecţia străinilor împotriva oricărei forme de

discriminare.

Cap. V

Regimul îndepărtării străinilor de pe teritoriul României

Secţiunea 1

Condiţii generale cu privire la îndepărtarea străinilor de pe teritoriul României

Art. 81 - Îndepărtarea străinilor de pe teritoriul României

(1) Împotriva străinilor care au intrat ilegal, a căror şedere pe teritoriul României a

devenit ilegală, a căror viză sau drept de şedere a fost anulat sau revocat, a acelora cărora

li s-a refuzat prelungirea dreptului de şedere temporară, a acelora cărora le-a încetat

dreptul de şedere permanentă, precum şi a foştilor solicitanţi de azil Oficiul Român

pentru Imigrări poate dispune măsura returnării de pe teritoriul României.

(2) În cazul străinilor declaraţi indezirabili, precum şi împotriva celor pentru care

instanţa a dispus măsura de siguranţă a expulzării, îndepărtarea de pe teritoriul României

se face prin punerea în aplicare a prevederilor hotărârii instanţei prin care s-a dispus

măsura respectivă.

Art. 82 - Decizia de returnare a străinilor de pe teritoriul României

(1) Decizia de returnare constituie actul administrativ al Oficiului Român pentru

Imigrări sau al formaţiunilor sale teritoriale, prin care străinii prevăzuţi la art. 81 alin. (1)

sunt obligaţi să părăsească teritoriul României.

(2) Decizia de returnare se redactează în două exemplare, fiecare în limba română şi

într-o limbă de circulaţie internaţională.

(3) Decizia de returnare dă posibilitatea străinului să părăsească ţara neînsoţit, astfel:

a) în termen de 15 zile, pentru:

(i) străinul a cărui şedere a devenit ilegală;

(ii) străinul a cărui viză a fost anulată sau revocată;

(iii) foştii solicitanţi de azil pentru care s-a finalizat procedura de azil;

b) în termen de 30 de zile, pentru străinul căruia i-a fost anulat sau revocat dreptul de

şedere temporară ori i-a fost refuzată prelungirea acestui drept;

c) în termen de 90 de zile, pentru:

(i) străinul căruia i-a fost anulat sau revocat dreptul de şedere temporară pentru

desfăşurarea de activităţi comerciale ori i-a fost refuzată prelungirea acestui drept,

precum şi membrii de familie ai acestuia care au beneficiat de un drept de şedere

pentru reîntregirea familiei;

(ii) străinul căruia i-a încetat dreptul de şedere permanentă, dacă nu îndeplineşte

condiţiile de prelungire a dreptului de şedere temporară pentru unul din scopurile

prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă.

(4) Termenele prevăzute la alin. (3) curg de la data la care decizia de returnare i-a fost

adusă la cunoştinţă străinului, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.

(5) Străinilor care au trecut ilegal frontiera de stat, precum şi celor cu şedere ilegală a

căror identitate nu a putut fi stabilită li se emite decizie de returnare sub escortă, care va fi

însoţită de luarea în custodie publică, în condiţiile prevăzute la art. 97.

Art. 83 - Comunicarea deciziei de returnare

(1) Comunicarea deciziei de returnare se realizează de către Oficiul Român pentru

Imigrări ori de formaţiunile sale teritoriale prin remiterea unui exemplar al acesteia.

(2) Remiterea se poate face prin înmânarea exemplarului, sub semnătură, atunci când

străinul este prezent, sau prin trimiterea prin poştă, cu confirmare de primire, la adresa la

care străinul a declarat că locuieşte, atunci când străinul nu este prezent.

(3) În cazul în care remiterea nu este posibilă, comunicarea deciziei de returnare se

face prin afişarea unui exemplar al acesteia la sediul Oficiului Român pentru Imigrări sau

al formaţiunilor sale teritoriale.

(4) Se prezumă că remiterea nu este posibilă în următoarele situaţii:

a) străinul refuză să primească exemplarul înmânat sau trimis prin poştă;

b) străinul nu mai locuieşte la adresa declarată;

c) străinul nu a făcut cunoscută adresa la care locuieşte.

Art. 84 - Contestarea deciziei de returnare

(1) Decizia de returnare poate fi contestată în termen de 10 zile de la data comunicării

la Curtea de Apel Bucureşti, în cazul în care aceasta a fost emisă de Oficiul Român

pentru Imigrări, sau la curtea de apel în a cărei rază de competenţă se află formaţiunea

teritorială care a emis decizia de returnare. Instanţa soluţionează cererea în termen de 30

de zile de la data primirii acesteia. Hotărârea instanţei este irevocabilă.

(2) În cazul străinilor prevăzuţi la art. 82 alin. (5), decizia de returnare sub escortă

poate fi contestată la curtea de apel competentă teritorial pe raza căreia se află centrul de

cazare, în termen de 3 zile de la data comunicării. Instanţa se pronunţă în termen de 5

zile, hotărârea fiind definitivă şi irevocabilă.

(3) Contestaţia prevăzută la alin. (1) şi (2) suspendă executarea măsurii de îndepărtare.

(4) Contestarea deciziei de returnare formulată de către străinii luaţi în custodie publică

nu suspendă măsura luării în custodie publică.

Secţiunea a 2-a

Străini indezirabili

Art. 85 - Declararea ca indezirabil

(1) Declararea ca indezirabil este o măsură care se dispune împotriva unui străin care a

desfăşurat, desfăşoară ori există indicii temeinice că intenţionează să desfăşoare activităţi

de natură să pună în pericol securitatea naţională sau ordinea publică.

(2) Măsura prevăzută la alin. (1) se dispune de Curtea de Apel Bucureşti, la sesizarea

procurorului anume desemnat de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Procurorul sesizează instanţa de judecată, la propunerea instituţiilor cu competenţe în

domeniul ordinii publice şi securităţii naţionale care deţin date sau indicii temeinice, în

sensul celor prevăzute la alin. (1).

(3) Datele şi informaţiile în baza cărora se propune declararea ca indezirabil pentru

raţiuni de securitate naţională se pun la dispoziţia instanţei de judecată, în condiţiile

stabilite de actele normative care reglementează regimul activităţilor referitoare la

siguranţa naţională şi protejarea informaţiilor clasificate.

(4) Sesizarea prevăzută la alin. (2) se judecă în camera de consiliu, cu citarea părţilor.

Instanţa de judecată aduce la cunoştinţă străinului faptele care stau la baza sesizării, cu

respectarea prevederilor actelor normative care reglementează regimul activităţilor

referitoare la siguranţa naţională şi protejarea informaţiilor clasificate.

(5) Curtea de Apel Bucureşti se pronunţă, prin hotărâre motivată, în termen de 10 zile

de la sesizarea formulată în condiţiile alin. (2). Hotărârea instanţei este definitivă. Atunci

când declararea străinului ca indezirabil se întemeiază pe raţiuni de securitate naţională,

în conţinutul hotărârii nu se menţionează datele şi informaţiile care au stat la baza

motivării acesteia.

(6) Hotărârea se comunică străinului, precum şi, dacă instanţa dispune declararea ca

indezirabil, Oficiului Român pentru Imigrări, pentru a fi pusă în executare.

(7) Dreptul de şedere a străinului încetează de la data pronunţării hotărârii prin care

acesta a fost declarat indezirabil.

(8) Punerea în executare a hotărârii prin care străinul a fost declarat indezirabil se

realizează prin escortarea străinului până la frontieră sau până în ţara de origine, de către

personalul specializat al Oficiului Român pentru Imigrări.

(9) Perioada pentru care un străin poate fi declarat indezirabil este de la 5 la 15 ani, cu

posibilitatea prelungirii termenului pentru o nouă perioadă cuprinsă între aceste limite, în

cazul în care se constată că nu au încetat motivele care au determinat luarea acestei

măsuri. Prelungirea termenului se face în condiţiile prevăzute la alin. (2).

(10) Persoanele declarate indezirabile vor fi comunicate de Oficiul Român pentru

Imigrări Direcţiei generale afaceri consulare.

Art. 86 - Recursul împotriva hotărârii prevăzute la art. 85 alin. (5)

(1) Hotărârea prevăzută la art. 85 alin. (5) poate fi atacată cu recurs, în termen de 10

zile de la data comunicării, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Instanţa se pronunţă în

termen de 5 zile de la data primirii cererii.

(2) Exercitarea căii de atac prevăzute la alin. (1) nu are efect suspensiv de executare a

hotărârii prin care străinul a fost declarat indezirabil. În cazuri temeinic justificate şi

pentru a se preveni producerea de pagube iminente, străinul poate cere instanţei să

dispună suspendarea executării hotărârii prin care a fost declarat indezirabil, până la

soluţionarea căii de atac. Instanţa va soluţiona cererea de suspendare de urgenţă,

hotărârea pronunţată în acest caz fiind executorie de drept.

Secţiunea a 3-a

Îndepărtarea sub escortă a străinilor

Art. 87 - Îndepărtarea sub escortă a străinilor

(1) Îndepărtarea sub escortă se realizează, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă,

de către personalul specializat al Oficiului Român pentru Imigrări, pentru următoarele

categorii de străini:

a) care nu au părăsit voluntar teritoriul României la expirarea termenului deciziei de

returnare prevăzute la art. 82 alin. (3);

b) care au trecut ilegal frontiera de stat;

c) care au fost declaraţi indezirabili;

d) împotriva cărora a fost dispusă expulzarea.

(2) Îndepărtarea sub escortă se poate efectua şi în cazul străinilor care prezintă

dizabilităţi fizice sau mentale ori constituie un pericol pentru sănătatea publică.

Art. 88 - Procedura îndepărtării sub escortă

(1) Îndepărtarea sub escortă presupune însoţirea străinului de către personalul

specializat al Oficiului Român pentru Imigrări până la frontieră ori până în ţara de

origine, de tranzit sau de destinaţie.

(2) Dacă străinii posedă document de trecere a frontierei de stat valabil, mijloace

financiare şi nu este necesară efectuarea altor formalităţi, îndepărtarea sub escortă se va

efectua în termen de 24 de ore.

(3) Străinii care nu posedă documente de trecere a frontierei de stat vor fi prezentaţi

misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare acreditate în România ale statelor ai căror

cetăţeni sunt, pentru eliberarea documentelor.

(4) Procedurile aplicabile în cazul necooperării unor reprezentanţe diplomatice în

legătură cu eliberarea de documente de călătorie pentru îndepărtarea străinilor de pe

teritoriul statului român se stabilesc prin ordin comun al ministrului afacerilor externe şi

al ministrului internelor şi reformei administrative.

(5) Pentru străinii proveniţi din state care nu au misiuni diplomatice sau oficii

consulare în România vor fi solicitate documente de trecere a frontierei de stat din ţara de

origine, prin Direcţia generală afaceri consulare din cadrul Ministerului Afacerilor

Externe.

(6) În situaţia în care documentul de trecere a frontierei de stat nu poate fi obţinut în

condiţiile prevăzute la alin. (5), Oficiul Român pentru Imigrări poate elibera un titlu de

călătorie, conform legii.

(7) Când există indicii temeinice că îndepărtarea sub escortă nu poate fi efectuată în

termen de 24 de ore, străinul va fi luat în custodie publică.

Art. 89 - Îndepărtarea sub escortă în baza acordurilor de readmisie

(1) Străinii prevăzuţi la art. 87 pot fi îndepărtaţi sub escortă şi în baza acordurilor de

readmisie încheiate de România cu alte state, în condiţiile prevăzute în acestea.

(2) La cererea unuia dintre statele care au încheiate acorduri de readmisie cu România,

se poate permite tranzitarea teritoriului României de către străinul care face obiectul unei

proceduri de readmisie către un stat terţ, cu condiţia escortării şi a prezentării garanţiilor

că acesta îşi poate continua călătoria şi poate intra în statul de destinaţie.

Art. 90 - Măsuri de asistenţă între statele membre ale Uniunii Europene în cazul

îndepărtării străinilor pe calea aerului

(1) În situaţia în care îndepărtarea nu este posibilă prin folosirea zborurilor directe până

în ţara de destinaţie, Oficiul Român pentru Imigrări poate solicita altor state tranzitul

aeroportuar.

(2) Pentru realizarea îndepărtării străinului pe calea aerului, Oficiul Român pentru

Imigrări dispune escortarea străinilor până în ţara de tranzit sau de destinaţie în

următoarele cazuri:

a) ţara de tranzit sau de destinaţie solicită ca străinul să fie escortat;

b) este necesară acordarea de asistenţă medicală străinului în timpul realizării

măsurilor de îndepărtare;

c) străinul trebuie supravegheat pentru a se preveni săvârşirea de fapte de natură penală

în timpul realizării măsurilor de îndepărtare;

d) există indicii temeinice că străinul nu va respecta măsura de îndepărtare ori că

intenţionează să rămână în ţara de tranzit;

e) autorităţile române cu atribuţii în domeniul ordinii publice şi securităţii naţionale

solicită ca străinul să fie escortat.

(3) Pe durata realizării măsurilor de îndepărtare, membrii escortei nu sunt înarmaţi şi

poartă ţinută civilă. Aceştia sunt obligaţi să respecte legislaţia statului de tranzit, să

folosească forţa numai în caz de legitimă apărare sau în scopul împiedicării străinului să

fugă, să îşi provoace răni, să lezeze integritatea corporală a altor persoane sau să producă

pagube materiale atunci când reprezentanţii statului de tranzit nu sunt prezenţi sau este

necesară acordarea de sprijin acestora.

(4) Oficiul Român pentru Imigrări întreprinde demersurile necesare pentru întoarcerea

în ţară a străinilor dacă, în timpul îndepărtării pe calea aerului, a intervenit una dintre

următoarele situaţii:

a) autorizaţia de tranzit aeroportuar a fost refuzată sau revocată;

b) străinul a intrat pe teritoriul statului solicitat în timpul tranzitului;

c) îndepărtarea străinului către o altă ţară de tranzit ori către ţara de destinaţie sau

îmbarcarea în zborul de legătură nu a fost realizată;

d) tranzitul aeroportuar nu mai este posibil.

(5) Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră poate aproba solicitările de tranzit

pentru străinii care fac obiectul unor măsuri de îndepărtare, adresate de autorităţile

competente din statele membre ale Uniunii Europene.

(6) Solicitarea de tranzit prevăzută la alin. (5) poate fi refuzată dacă:

a) străinul este învinuit sau inculpat într-o cauză penală ori are de executat o pedeapsă

privativă de libertate, ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni pe teritoriul României;

b) tranzitul către alte state sau intrarea în ţara de destinaţie nu este permisă;

c) în timpul tranzitului este necesar transportul către un alt aeroport aflat pe teritoriul

României;

d) străinul reprezintă o ameninţare pentru siguranţa naţională, ordinea şi sănătatea

publică sau relaţiile internaţionale ale statului român;

e) asistenţa solicitată este imposibilă în acel moment din motive obiective; în acest caz,

Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră informează, în cel mai scurt timp posibil,

autorităţile solicitante asupra unei date cât mai apropiate de cea solicitată iniţial, în care

poate fi acordată asistenţa tranzitului.

(7) În situaţia în care, ulterior aprobării tranzitului, survin situaţiile prevăzute la alin.

(6), autorizaţiile deja eliberate pot fi revocate, cu informarea autorităţilor solicitante

asupra motivelor care au determinat revocarea.

(8) Solicitarea de tranzit trebuie transmisă în scris cu cel târziu două zile înainte de

tranzit. Acest termen poate fi scurtat în cazuri urgente şi justificate.

(9) Forma şi conţinutul solicitării de tranzit se stabilesc prin ordin al ministrului

internelor şi reformei administrative, care se publică în Monitorul Oficial al României,

Partea I.

(10) Decizia va fi comunicată statului membru solicitant în termen de două zile.

Termenul poate fi prelungit, în cazuri justificate, cu maximum 48 de ore.

(11) Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră stabileşte puncte de contact în toate

zonele de tranzit importante.

(12) Operaţiunea de tranzit nu trebuie să depăşească 24 de ore. În cazul în care, din

motive obiective, sunt necesare măsuri de asistenţă suplimentare pentru continuarea

operaţiunii de tranzit, acest termen poate fi prelungit cu maximum 48 de ore.

(13) În limita mijloacelor disponibile şi în conformitate cu standardele internaţionale

relevante, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră va asigura măsurile de asistenţă

necesare de la aterizare şi până la părăsirea aeroportului către ţara de destinaţie a

străinului, în ceea ce priveşte:

a) întâmpinarea străinului la aeronavă şi escortarea acestuia în perimetrul aeroportului,

în special către zborul de legătură;

b) asigurarea tratamentului medical de urgenţă străinului şi, dacă este cazul,

persoanelor din escorta acestuia;

c) asigurarea hranei pentru străin şi, dacă este cazul, pentru persoanele din escorta

acestuia;

d) primirea, păstrarea şi predarea documentelor de călătorie, în special în cazul

străinilor neescortaţi;

e) în cazul străinilor neescortaţi, informarea statului solicitant despre locul şi ora

plecării străinului de pe teritoriul statului român;

f) informarea statului solicitant în privinţa oricăror incidente serioase care survin în

timpul tranzitului;

g) pe timpul staţionării în aeroportul de tranzit, şeful punctului de trecere a frontierei

poate dispune cazarea străinului în spaţii special amenajate şi folosirea mijloacelor legale

pentru prevenirea sau împiedicarea oricărei încercări a străinului de a se împotrivi

tranzitului.

(14) Costurile serviciilor asigurate potrivit alin. (13) se suportă de statul solicitant.

Art. 91 - Organizarea unor zboruri comune cu statele membre ale Uniunii

Europene în vederea îndepărtării străinilor

(1) Oficiul Român pentru Imigrări poate organiza sau participa la acţiuni comune cu

autorităţile competente din unul ori mai multe state membre ale Uniunii Europene, pentru

îndepărtarea străinilor care fac obiectul unor măsuri de îndepărtare.

(2) Atunci când Oficiul Român pentru Imigrări decide organizarea unui zbor pentru

îndepărtarea străinilor, la care ar putea să participe şi alte state membre ale Uniunii

Europene, informează autorităţile competente din aceste state.

(3) În vederea unei bune desfăşurări a zborului, Oficiul Român pentru Imigrări

întreprinde măsuri pentru selecţionarea transportatorului, potrivit dispoziţiilor legale,

obţinerea autorizaţiilor necesare de la statele de tranzit şi de destinaţie, stabilirea în

comun cu autorităţile competente ale celorlalte state participante a numărului

personalului de escortă necesar, încheierea înţelegerilor financiare necesare, precum şi

alte măsuri ce se impun.

(4) În cazul în care Oficiul Român pentru Imigrări decide să participe la un zbor pentru

îndepărtarea străinilor organizat de un stat membru al Uniunii Europene, informează

autorităţile competente din statul organizator despre intenţia de a participa, specificând

numărul de persoane care fac obiectul îndepărtării, şi asigură un număr suficient de

persoane pentru escortă. În cazul în care escorta este realizată numai de către statul

organizator, Oficiul Român pentru Imigrări asigură prezenţa a cel puţin 2 reprezentanţi la

bordul aeronavei, care sunt responsabili de predarea străinilor de care răspund autorităţile

din statele de destinaţie.

(5) Oficiul Român pentru Imigrări asigură atât străinilor care fac obiectul măsurilor de

îndepărtare, cât şi personalului de escortă propriu documente de călătorie valabile, vize şi

alte documente necesare şi, prin intermediul Direcţiei generale afaceri consulare, solicită

asistenţă necesară din partea reprezentanţelor diplomatice ale României.

Art. 92 - Interzicerea îndepărtării

(1) Îndepărtarea este interzisă în următoarele cazuri:

a) străinul este minor, iar părinţii acestuia au drept de şedere în România;

b) străinul este părinte al unui minor care are cetăţenia română, dacă minorul se află în

întreţinerea acestuia sau dacă există obligaţia plăţii pensiei alimentare, obligaţie pe care

străinul şi-o îndeplineşte cu regularitate;

c) străinul este căsătorit cu un cetăţean român, iar căsătoria nu este de convenienţă;

d) străinul a depăşit vârsta de 80 de ani;

e) există temeri justificate că viaţa îi este pusă în pericol ori că va fi supus la torturi,

tratamente inumane sau degradante în statul în care urmează să fie trimis străinul;

f) îndepărtarea este interzisă de documentele internaţionale la care România este parte.

(2) Persoanelor prevăzute la alin. (1) li se poate acorda sau, după caz, prelungi dreptul

de şedere în România de către Oficiul Român pentru Imigrări, pentru unul dintre

scopurile şi în condiţiile prevăzute la capitolul IV, fără a mai fi necesară obţinerea în

prealabil a unei vize de lungă şedere.

(3) Punerea în executare a măsurilor de îndepărtare se suspendă în cazul străinilor care

se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 15 alin. (1), până la data la care încetează

motivele de nepermitere a ieşirii din România.

(4) Fac excepţie de la prevederile alin. (1), (2) şi (3) străinii care constituie un pericol

pentru ordinea publică, securitatea naţională ori care suferă de o boală care ameninţă

sănătatea publică şi refuză să se supună măsurilor stabilite de către autorităţile medicale.

Art. 93 - Repatrierea voluntară umanitară asistată

(1) Străinii aflaţi pe teritoriul României pot solicita sprijinul Oficiului Român pentru

Imigrări, precum şi al organizaţiilor internaţionale sau neguvernamentale cu atribuţii în

domeniu pentru repatrierea voluntară umanitară asistată, dacă nu dispun de mijloace

financiare.

(2) Oficiul Român pentru Imigrări, în comun cu organizaţii internaţionale cu atribuţii

în domeniu, precum şi cu organizaţii neguvernamentale de profil vor desfăşura programe

comune pentru identificarea modalităţilor concrete de sprijinire a străinilor prevăzuţi la

alin. (1), în vederea repatrierii voluntare umanitare asistate a acestora, precum şi a

resurselor financiare necesare în acest sens.

(3) Străinilor incluşi în programele de repatriere voluntară umanitară asistată li se

eliberează de către Oficiul Român pentru Imigrări certificate de repatriere.

(4) Străinii prevăzuţi la alin. (1) pot beneficia, în mod individual, o singură dată de

sprijinul acordat de Oficiul Român pentru Imigrări, prin intermediul programelor

prevăzute la alin. (2), pentru repatrierea voluntară umanitară asistată.

Secţiunea a 4-a

Expulzarea străinilor

Art. 94 - Efectuarea expulzării străinilor

(1) Împotriva străinului care a săvârşit o infracţiune pe teritoriul României poate fi

dispusă măsura expulzării în condiţiile prevăzute de Codul penal şi de Codul de

procedură penală.

(2) Dreptul de şedere al străinului încetează de drept la data la care a fost dispusă

măsura expulzării.

(3) Instanţa de judecată poate dispune ca străinul să fie luat în custodie publică, până la

efectuarea expulzării, fără ca perioada acestei măsuri să depăşească 2 ani.

(4) Dacă străinul nu posedă document de trecere a frontierei de stat sau mijloace

financiare suficiente, Oficiul Român pentru Imigrări procedează potrivit prevederilor art.

88 alin. (3), (5) şi (6).

(5) În cazul în care măsura expulzării nu poate fi pusă în executare în termen de 24 de

ore, străinul va fi luat în custodie publică potrivit prevederilor art. 97 alin. (11).

Art. 95 - Interzicerea expulzării

(1) Un străin nu poate fi expulzat într-un stat în care există temeri justificate că viaţa îi

este pusă în pericol ori că va fi supus la torturi, tratamente inumane sau degradante.

(2) Măsura expulzării nu se dispune, iar în cazul în care a fost dispusă, nu poate fi

executată, dacă străinul se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 15 alin. (1).

(3) Interdicţia de expulzare durează până la dispariţia motivelor pe care a fost

întemeiată.

(4) Constatarea situaţiilor prevăzute la alin. (1) şi (2) este de competenţa instanţei de

judecată, în urma comunicării efectuate de către Oficiul Român pentru Imigrări.

Art. 96 - Recunoaşterea deciziilor de îndepărtare a străinilor de pe teritoriul

statelor membre ale Uniunii Europene

(1) Deciziile de îndepărtare a străinilor, cetăţeni ai unor state terţe, de pe teritoriul

statelor membre ale Uniunii Europene sunt recunoscute de statul român şi sunt puse în

aplicare de Oficiul Român pentru Imigrări în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, în

următoarele cazuri:

a) decizia de îndepărtare este luată pentru motive de ordine publică şi siguranţă

naţională, astfel:

(i) când străinul a fost condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni pentru care

legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an;

(ii) ca urmare a desfăşurării de către străini ori a existenţei unor indicii temeinice

că străinul urmează să desfăşoare activităţi de natură să pună în pericol ordinea

publică sau siguranţa naţională;

b) decizia de îndepărtare este luată ca urmare a neîndeplinirii de către străin a

condiţiilor referitoare la intrarea şi şederea străinilor pe teritoriul statului membru în

cauză.

(2) Criteriile şi aranjamentele practice de compensare a dezechilibrelor financiare

rezultate ca urmare a recunoaşterii deciziilor de îndepărtare prevăzute la alin. (1) se

stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

(3) Pentru a fi puse în aplicare, este necesar ca deciziile de îndepărtare prevăzute la

alin. (1) să nu fi fost revocate sau suspendate de către autorităţile emitente.

(4) Sunt exceptaţi de la prevederile alin. (1) străinii membri de familie ai cetăţenilor

români, precum şi membrii de familie ai cetăţenilor statelor membre ale Uniunii

Europene.

(5) În vederea aplicării prezentului articol, Oficiul Român pentru Imigrări cooperează

şi face schimb de informaţii cu autorităţile competente ale statelor membre ale Uniunii

Europene.

(6) Cheltuielile angajate de către Oficiul Român pentru Imigrări în scopul îndepărtării

străinilor, în baza deciziilor prevăzute la alin. (1), se suportă din bugetul de venituri şi

cheltuieli aprobat Ministerului Internelor şi Reformei Administrative pentru Oficiul

Român pentru Imigrări cu această destinaţie.

(7) Sumele reprezentând cheltuielile prevăzute la alin. (6), recuperate de la statul

membru al Uniunii Europene care a emis decizia de îndepărtare, reprezintă reconstituiri

de credite bugetare, dacă cheltuielile au fost efectuate pentru anul în curs, sau se fac venit

la bugetul de stat, dacă cheltuielile au fost efectuate în anii precedenţi.

(8) Oficiul Român pentru Imigrări decontează cheltuielile efectuate de alte state

membre ale Uniunii Europene care pun în aplicare deciziile de îndepărtare până la

împlinirea unei perioade de 4 ani de la data emiterii acestora de către autorităţile române,

în limita bugetului de venituri şi cheltuieli aprobat Ministerului Internelor şi Reformei

Administrative pentru Oficiul Român pentru Imigrări cu această destinaţie.

(9) Solicitările de rambursare a cheltuielilor efectuate de statul membru al Uniunii

Europene pot fi respinse de către Oficiul Român pentru Imigrări atunci când sunt

efectuate după o perioadă mai mare de un an de la punerea în aplicare a măsurii de

îndepărtare.

Secţiunea a 5-a

Luarea în custodie publică a străinilor. Centre de cazare

Art. 97 - Luarea în custodie publică a străinilor

(1) Luarea în custodie publică este o măsură de restrângere temporară a libertăţii de

mişcare pe teritoriul statului român, dispusă de magistrat împotriva străinului care nu a

putut fi îndepărtat sub escortă în termenul prevăzut de lege, precum şi împotriva

străinului care a fost declarat indezirabil sau cu privire la care instanţa a dispus

expulzarea.

(2) În cazul străinilor care nu au putut fi îndepărtaţi sub escortă în termenul prevăzut de

lege, luarea în custodie publică se dispune de către procurorul anume desemnat din cadrul

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, pe o perioadă de 30 de zile, la

solicitarea Oficiului Român pentru Imigrări sau a formaţiunilor sale teritoriale.

(3) În cazul străinilor împotriva cărora s-a dispus măsura expulzării, instanţa poate

dispune ca străinul să fie luat în custodie publică până la efectuarea expulzării de către

organele de poliţie, în conformitate cu prevederile ului de procedură penală, fără ca

perioada de custodie publică să depăşească 2 ani.

(4) Luarea în custodie publică a străinilor declaraţi indezirabili se dispune de instanţa

de judecată care a dispus măsura declarării ca indezirabil prin hotărârea prevăzută la art.

85 alin. (5). Custodia publică a străinilor declaraţi indezirabili încetează la data punerii în

executare a hotărârii instanţei de judecată, în condiţiile prevăzute la art. 85 alin. (8).

(5) Prelungirea duratei de luare în custodie publică a străinilor prevăzuţi la alin. (2)

care nu au putut fi îndepărtaţi de pe teritoriul României în termen de 30 de zile se dispune

de către curtea de apel în a cărei rază de competenţă teritorială se află locul de cazare, la

solicitarea motivată a Oficiului Român pentru Imigrări. Instanţa trebuie să se pronunţe

înainte de expirarea termenului luării în custodie publică dispuse anterior, iar hotărârea

instanţei este irevocabilă.

(6) Perioada maximă de luare în custodie publică a străinilor împotriva cărora s-a

dispus măsura returnării nu poate depăşi 6 luni.

(7) În situaţia în care, ulterior luării în custodie publică a unui străin, se constată

existenţa unuia dintre cazurile prevăzute la art. 92 alin. (1) sau acesta formulează pentru

prima dată o cerere pentru acordarea unei forme de protecţie, măsura luării în custodie

publică încetează de drept. La formularea unei a doua cereri, măsura luării în custodie

publică încetează la data acordării accesului la o nouă procedură.

(8) Fac excepţie de la prevederile alin. (7) situaţiile în care, pentru raţiuni de siguranţă

naţională sau ordine publică, se impune îndepărtarea străinilor de pe teritoriul României

sau menţinerea străinului în custodie publică până la finalizarea procedurii pentru

acordarea statutului de refugiat.

(9) Străinii împotriva cărora s-a dispus luarea în custodie publică, în condiţiile

prevăzute la alin. (2), pot depune, în termen de 5 zile, plângere la Curtea de Apel

Bucureşti, care este obligată să o soluţioneze în termen de 3 zile de la data primirii.

(10) Străinii luaţi în custodie publică, precum şi cei îndepărtaţi sub escortă în termen

de 24 de ore sunt amprentaţi şi fotografiaţi.

(11) În cazul prevăzut la alin. (3), dacă instanţa care a pronunţat hotărârea penală nu a

dispus luarea în custodie publică, Oficiul Român pentru Imigrări poate solicita Curţii de

Apel Bucureşti luarea în custodie publică a străinului care urmează a fi expulzat. Instanţa

soluţionează cererea în termen de 3 zile de la data primirii acesteia. Hotărârea instanţei

este definitivă şi irevocabilă.

Art. 98 - Centrele de cazare

(1) Străinii luaţi în custodie publică vor fi introduşi în centre de cazare, denumite în

continuare centre.

(2) Centrele sunt locuri închise, special amenajate, administrate de Oficiul Român

pentru Imigrări, şi sunt destinate cazării temporare a străinilor declaraţi indezirabili sau

împotriva cărora s-a dispus măsura returnării ori expulzării şi au fost luaţi în custodie

publică.

(3) Centrele sunt organizate şi funcţionează pe baza regulamentului care se aprobă de

ministrul internelor şi reformei administrative.

(4) Centrele sunt înfiinţate, organizate, autorizate sanitar, amenajate şi dotate astfel

încât să ofere condiţii adecvate de cazare, hrană, asistenţă medicală şi igienă personală.

Art. 99 - Drepturile şi obligaţiile străinilor cazaţi în centre

(1) Străinii cazaţi în centre beneficiază de drepturile prevăzute de lege, precum şi de

cele prevăzute în tratatele şi acordurile internaţionale în materie la care România este

parte.

(2) Străinii cazaţi în centre au dreptul la asistenţă juridică, medicală şi socială şi la

respectarea opiniei şi specificului propriu, în materie religioasă, filozofică şi culturală.

(3) Străinii cazaţi în centre au dreptul de a fi informaţi imediat după aducerea lor în

aceste locuri, în limba în care vorbesc sau într-o limbă înţeleasă, despre motivele

principale care au condus la luarea măsurii, drepturile şi obligaţiile pe care le au în timpul

şederii în aceste centre. Motivul luării în custodie publică, precum şi drepturile şi

obligaţiile străinilor cazaţi în centre le vor fi comunicate în scris de către persoanele

desemnate să conducă aceste centre.

(4) Pe întreaga perioadă a şederii în centre străinilor li se va asigura posibilitatea

comunicării cu reprezentanţii diplomatici şi consulari ai statului de provenienţă.

(5) Personalul centrelor va trata străinii cazaţi în mod nediscriminatoriu pe motiv de

rasă, sex, vârstă, cultură, naţionalitate, religie sau apartenenţă la un anumit grup social.

(6) Pe toată durata cazării în centre străinii sunt obligaţi să respecte regulile, programul

zilnic şi ordinea interioară stabilite prin regulamentul de organizare şi funcţionare.

(7) Minorii introduşi în centrele de cazare au acces gratuit la sistemul de învăţământ

obligatoriu.

Art. 100 - Asistenţa medicală a străinilor luaţi în custodie

(1) Străinii luaţi în custodie publică au dreptul la asistenţă medicală, medicamente şi

materiale sanitare gratuite.

(2) Serviciile medicale prevăzute la alin. (1) se asigură, după caz, prin serviciul

medical al centrelor de cazare sau prin unităţile sanitare ale Ministerului Internelor şi

Reformei Administrative ori ale Ministerului Sănătăţii Publice. Decontarea cheltuielilor

se asigură de către Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, prin bugetul alocat

Oficiului Român pentru Imigrări, special prevăzut în acest scop.

Art. 101 - Măsuri speciale

(1) Străinii luaţi în custodie publică, condamnaţi prin hotărâri judecătoreşti definitive,

vor fi cazaţi separat de celelalte categorii de străini.

(2) Pe toată perioada cât străinii prevăzuţi la alin. (1) se află în custodie publică

deplasarea în afara centrelor se va efectua sub escortă.

Secţiunea a 6-a

Tolerarea rămânerii pe teritoriul României

Art. 102 - Acordarea tolerării

(1) Tolerarea rămânerii pe teritoriul României, denumită în continuare tolerare,

reprezintă permisiunea de a rămâne pe teritoriul ţării acordată de Oficiul Român pentru

Imigrări străinilor care nu au dreptul de şedere şi, din motive obiective, nu părăsesc

teritoriul României.

(2) Prin motive obiective, în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, se înţelege acele

împrejurări independente de voinţa străinului, imprevizibile şi care nu pot fi înlăturate,

datorită cărora străinul nu poate părăsi teritoriul României.

(3) Neacordarea tolerării de către Oficiul Român pentru Imigrări poate fi contestată în

termen de 5 zile de la comunicare la curtea de apel competentă teritorial. Instanţa se

pronunţă în termen de 30 de zile, hotărârea instanţei fiind irevocabilă.

Art. 103 - Situaţii de tolerare pe teritoriul României

Străinii prevăzuţi la art. 102 alin. (1) pot fi toleraţi în următoarele situaţii:

a) atunci când se află în situaţiile prevăzute la art. 15 alin. (1) şi nu îndeplinesc

condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea unui permis de şedere;

b) când străinii luaţi în custodie publică, împotriva cărora s-a dispus măsura returnării,

nu au putut fi îndepărtaţi în termen de 6 luni;

c) când străinii luaţi în custodie publică, împotriva cărora instanţa a dispus expulzarea,

nu au putut fi expulzaţi în termen de 2 ani de la data la care au fost luaţi în custodie

publică;

d) atunci când prezenţa temporară pe teritoriul României a acestora este cerută de

interese publice importante. În acest caz, tolerarea se acordă la solicitarea organelor de

stat competente;

e) atunci când există motive serioase să se considere că străinii sunt victime ale

traficului de fiinţe umane. În acest caz, tolerarea se acordă la solicitarea procurorului sau

a instanţei;

f) atunci când Oficiul Român pentru Imigrări constată că aceştia se află în

imposibilitatea de a părăsi temporar România din alte motive obiective.

Art. 104 - Regimul tolerării

(1) Tolerarea se acordă pentru o perioadă de până la 6 luni, care poate fi prelungită

pentru noi perioade de până la 6 luni, până la dispariţia cauzelor.

(2) Tolerarea nu anulează obligaţia străinilor de a părăsi teritoriul statului român la

încetarea motivelor pentru care a fost acordată.

(3) Tolerarea încetează în momentul părăsirii teritoriului României de către străin.

(4) La încetarea motivelor care au stat la baza acordării tolerării străinul va fi

îndepărtat imediat de pe teritoriul României, fără o notificare prealabilă.

(5) În cazul persoanelor prevăzute la art. 103 lit. e), procurorul, prin ordonanţă sau,

după caz, instanţa, prin încheiere, poate dispune prelungirea tolerării dacă prezenţa

acestora este necesară pentru buna desfăşurare a procesului penal. În acest caz tolerarea

se prelungeşte succesiv, în condiţiile prevăzute la alin. (1), până la încetarea procesului

penal.

(6) Străinul este obligat să se prezinte lunar sau ori de câte ori este chemat la

formaţiunea teritorială a Oficiului Român pentru Imigrări care i-a acordat tolerarea şi să

anunţe orice schimbare a reşedinţei.

(7) Tolerarea are valabilitate teritorială limitată la raza de competenţă a formaţiunii

Oficiului Român pentru Imigrări care a acordat-o, iar orice deplasare în afara acesteia

este permisă numai cu aprobare prealabilă.

(8) În situaţia nerespectării obligaţiilor prevăzute la alin. (6) sau (7) poate fi dispusă

măsura luării în custodie publică a străinului.

(9) În cazul străinilor prevăzuţi la art. 103 lit. b) şi c), dacă au dispărut motivele pentru

care nu au putut fi îndepărtaţi de pe teritoriul României în perioada de custodie publică,

aceştia pot fi luaţi din nou în custodie publică, pentru o perioadă de maximum 30 de zile,

în condiţiile art. 97 alin. (2), în vederea îndepărtării de pe teritoriul României.

Secţiunea a 7-a

Interzicerea intrării pe teritoriul României

Art. 105 - Dispunerea măsurii de interzicere a intrării în România

(1) Concomitent cu emiterea deciziei de returnare sau cu punerea în aplicare a măsurii

de expulzare, Oficiul Român pentru Imigrări poate dispune, în condiţiile legii, şi

interzicerea intrării în România pentru o perioadă determinată.

(2) Măsura prevăzută la alin. (1) poate fi dispusă de Oficiul Român pentru Imigrări sau

de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, în condiţiile legii, şi în situaţia în care

străinul nu a făcut obiectul unei măsuri de îndepărtare sau împotriva străinilor prevăzuţi

la art. 8 alin. (1) lit. b) – d) şi alin. (2) lit. a) şi b).

(3) Aplicarea măsurii de interzicere a intrării se realizează în toate cazurile prin

instituirea consemnului nominal la punctele de trecere a frontierei de stat şi, atunci când

este posibil, prin aplicarea în documentele de trecere a frontierei de stat a ştampilei în

care se precizează durata acesteia.

(4) Instituirea măsurii interzicerii intrării în România se comunică străinilor, în scris,

de către organul care a luat măsura, împreună cu motivele care au stat la baza dispunerii

acesteia.

(5) Interzicerea intrării în România poate fi contestată de către străin în termen de 10

zile de la comunicare la curtea de apel în a cărei rază de competenţă se află formaţiunea

care a dispus această măsură. Contestaţia nu suspendă executarea măsurilor de

îndepărtare. Hotărârea instanţei este irevocabilă.

(6) Toate cazurile în care a fost dispusă interzicerea intrării în România vor fi

comunicate de instituţia care a dispus această măsură Direcţiei generale afaceri consulare

din Ministerul Afacerilor Externe.

Art. 106 - Stabilirea duratei interdicţiei de intrare în România

(1) Împotriva străinilor care au intrat legal în România, dar a căror şedere a devenit

ilegală, durata interdicţiei de intrare în România va fi după cum urmează:

a) un an, în cazul:

(i) unei şederi ilegale de la 30 de zile la un an, pentru străinii care nu au părăsit

teritoriul României la expirarea dreptului de şedere conferit prin viză sau în temeiul

unor convenţii internaţionale ori acte normative prin care se desfiinţează unilateral

regimul de vize;

(ii) unei şederi ilegale de la 3 luni la un an, pentru străinii care au fost titulari ai

unui permis de şedere temporară;

(iii) străinilor care nu au respectat decizia de returnare şi care au fost îndepărtaţi

sub escortă;

b) 2 ani – în cazul unei şederi ilegale de la 1 an la 2 ani;

c) 3 ani – în cazul unei şederi ilegale de la 2 ani la 3 ani;

d) 5 ani – în cazul unei şederi ilegale de peste 3 ani.

(2) Limitele interdicţiilor prevăzute la alin. (1) se reduc la jumătate pentru străinii care:

a) solicită repatrierea voluntară umanitară asistată, în condiţiile prevăzute la art. 93;

b) suportă cheltuielile necesare îndepărtării de pe teritoriul României;

c) rambursează ulterior Oficiului Român pentru Imigrări cheltuielile suportate pentru

îndepărtarea de pe teritoriul României;

d) nu necesită cheltuieli cu transportul internaţional pentru îndepărtarea de pe teritoriul

României;

(3) În cazul străinilor împotriva cărora instanţa a dispus măsura de siguranţă a

expulzării, durata interdicţiei va fi egală cu durata pedepsei la care au fost condamnaţi,

dar nu mai mică de 3 ani.

(4) Împotriva străinilor care au trecut ilegal ori au încercat să treacă fraudulos frontiera

de stat, durata interdicţiei va fi de 5 ani.

(5) Împotriva străinilor prevăzuţi la art. 105 alin. (2) durata interdicţiei va fi după cum

urmează:

a) 15 ani – pentru străinii prevăzuţi la art. 8 alin. (1) lit. b) – d);

b) 5 ani – pentru străinii prevăzuţi la art. 8 alin. (2) lit. a) şi b).

Cap. VI

Documente care se eliberează străinilor

Secţiunea 1

Permisele de şedere

Art. 107 - Eliberarea permiselor de şedere

(1) Străinului căruia i s-a acordat sau, după caz, i s-a prelungit dreptul de şedere în

România i se eliberează de către Oficiul Român pentru Imigrări, prin formaţiunile sale

teritoriale, un permis de şedere, după cum urmează:

a) permis de şedere temporară străinului căruia i s-a acordat sau, după caz, i s-a

prelungit dreptul de şedere temporară;

b) permisul de şedere în scop de muncă străinului căruia i s-a acordat sau, după caz, i

s-a prelungit dreptul de şedere temporară şi dreptul de muncă;

c) permis de şedere permanentă străinului căruia i s-a acordat dreptul de şedere

permanentă.

(2) Prevederile referitoare la permisul de şedere temporară se aplică în mod

corespunzător şi permisului de şedere în scop de muncă.

Art. 108 - Regimul permisului de şedere

(1) Permisul de şedere eliberat străinului în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă

face dovada identităţii, a adresei de reşedinţă sau de domiciliu pe teritoriul României şi

atestă existenţa dreptului de şedere în România, precum şi durata şi scopul pentru care i-a

fost acordat acest drept.

(2) Titularul permisului de şedere are obligaţia de a avea în permanenţă asupra sa

documentul, de a nu-l înstrăina şi de a-l prezenta organelor autorităţilor competente ori de

câte ori i se solicită aceasta.

Art. 109 - Permisul de şedere temporară

(1) Permisul de şedere temporară se eliberează străinilor la acordarea sau prelungirea

dreptului de şedere temporară. În permisul de şedere temporară se înscrie adresa la care

străinul declară că are reşedinţa pe teritoriul României.

(2) Permisul de şedere temporară are o valabilitate limitată la perioada pentru care s-a

acordat sau, după caz, s-a prelungit dreptul de şedere temporară. Permisul de şedere

temporară se reînnoieşte de fiecare dată cu ocazia prelungirii dreptului de şedere

temporară.

Art. 110 - Permisul de şedere permanentă

(1) Permisul de şedere permanentă se eliberează străinilor, în baza obţinerii dreptului

de şedere permanentă, pentru o perioadă de 5 ani şi se reînnoieşte succesiv pentru aceeaşi

perioadă.

(2) În permisul de şedere permanentă se înscrie adresa la care străinul declară că are

domiciliul pe teritoriul României.

(3) Cererea pentru acordarea permisului de şedere permanentă se depune de către

titularul dreptului de şedere permanentă la formaţiunea teritorială a Oficiului Român

pentru Imigrări în a cărei rază de competenţă locuieşte în mod legal solicitantul şi trebuie

să fie însoţită de următoarele documente:

a) documentul de trecere a frontierei de stat, în original şi în copie;

b) documentele care dovedesc deţinerea în mod legal a spaţiului de locuit la adresa la

care străinul declară că are domiciliul pe teritoriul României, în original şi în copie.

(4) Pentru reînnoirea permisului de şedere permanentă, solicitantul trebuie să depună,

cu cel puţin 30 de zile înainte de expirarea valabilităţii documentului, o cerere însoţită de

documentele care dovedesc deţinerea în mod legal a spaţiului de locuit la adresa la care

străinul declară că are domiciliul pe teritoriul României.

Art. 111 - Anularea permisului de şedere

În cazul în care titularului permisului de şedere i se revocă sau i se anulează dreptul de

şedere, documentul se anulează la data luării deciziei şi se retrage cel mai târziu la data la

care această decizie este adusă la cunoştinţă străinului.

Art. 112 - Furtul, pierderea, deteriorarea sau distrugerea permisului de şedere

(1) Titularul permisului de şedere este obligat să anunţe formaţiunea teritorială a

Oficiului Român pentru Imigrări care a eliberat documentul despre furtul, pierderea,

deteriorarea sau distrugerea acestuia, în termen de cel mult 5 zile de la constatarea

vreuneia dintre aceste situaţii.

(2) Străinului i se eliberează de către formaţiunea teritorială a Oficiului Român pentru

Imigrări competentă un nou permis de şedere în locul celui declarat furat, pierdut,

deteriorat sau distrus.

(3) Permisele de şedere a căror valabilitate a expirat, precum şi cele deteriorate se

anulează de formaţiunea competentă teritorial a Oficiului Român pentru Imigrări.

Art. 113 - Forma şi conţinutul permiselor de şedere

Forma şi conţinutul permiselor de şedere se stabilesc prin hotărâre a Guvernului

României.

Secţiunea a 2-a

Cărţile de rezidenţă pentru străinii membri de familie ai cetăţenilor români

Art. 114 - Emiterea cărţilor de rezidenţă

(1) Străinului, membru de familie al unui cetăţean român, căruia i s-a acordat sau, după

caz, i s-a prelungit dreptul de şedere în România i se eliberează de către Oficiul Român

pentru Imigrări, prin formaţiunile sale teritoriale, o carte de rezidenţă, după cum urmează:

a) carte de rezidenţă pentru străinii membri de familie – străinului membru de familie al

cetăţeanului român, căruia i s-a acordat sau, după caz, i s-a prelungit dreptul de şedere

temporară;

b) carte de rezidenţă permanentă pentru străinii membri de familie – străinului membru

de familie al cetăţeanului român, căruia i s-a acordat dreptul de şedere permanentă.

(2) În cartea de rezidenţă şi în cartea de rezidenţă permanentă se înscrie adresa la care

străinul declară că are reşedinţa sau domiciliul pe teritoriul României.

(3) Forma şi conţinutul cărţilor de rezidenţă sunt similare celor eliberate membrilor de

familie ai cetăţenilor Uniunii Europene, cu aplicarea corespunzătoare a

dispoziţiilor Hotărârii Guvernului nr. 1.864/2006 pentru aprobarea Normelor

metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 102/2005 privind

libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii

Europene şi Spaţiului Economic European şi pentru stabilirea formei şi conţinutului

documentelor care se eliberează cetăţenilor Uniunii Europene şi membrilor lor de familie.

(4) Materialele necesare producerii cărţilor de rezidenţă eliberate străinilor membri de

familie ai cetăţenilor români sunt asigurate din stocurile achiziţionate de Ministerul

Internelor şi Reformei Administrative pentru confecţionarea cărţilor de identitate pentru

cetăţenii români, potrivit art. 23 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 84/2001 privind

înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare de evidenţă a

persoanelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 372/2002, cu

modificările şi completările ulterioare.

Art. 115 - Valabilitatea cărţilor de rezidenţă

(1) Cartea de rezidenţă se eliberează la acordarea sau prelungirea dreptului de şedere

temporară şi are o valabilitate limitată la perioada pentru care s-a acordat sau, după caz,

s-a prelungit dreptul de şedere temporară.

(2) Cartea de rezidenţă permanentă se eliberează în baza obţinerii dreptului de şedere

permanentă, pentru o perioadă de 10 ani, şi se reînnoieşte succesiv, pentru aceeaşi

perioadă.

Art. 116 - Regimul cărţilor de rezidenţă

(1) Cartea de rezidenţă dovedeşte identitatea străinului membru de familie al unui

cetăţean român şi atestă exercitarea dreptului de şedere în România.

(2) Titularul cărţii de rezidenţă are obligaţia de a nu o înstrăina şi de a o prezenta

autorităţilor competente ori de câte ori i se solicită aceasta.

(3) Se interzice darea, primirea sau solicitarea documentelor prevăzute la art. 114 drept

garanţie pentru prestarea unor servicii, pentru încredinţarea unor bunuri sau valori, pentru

plata datoriilor sau în alte scopuri.

(4) Orice modificare, adăugare sau menţiune, alta decât cea prevăzută de lege, înscrisă

în documentele prevăzute la art. 114, este interzisă şi atrage nulitatea acestora.

(5) În situaţiile prevăzute la alin. (4), nulitatea se constată de către personalul Oficiului

Român pentru Imigrări.

(6) Poliţistul care constată una dintre situaţiile prevăzute la alin. (4) este obligat să

reţină documentul respectiv şi să îl transmită celei mai apropiate formaţiuni teritoriale a

Oficiului Român pentru Imigrări.

(7) Titularul cărţii de rezidenţă este obligat să se prezinte la formaţiunea teritorială a

Oficiului Român pentru Imigrări competentă, în vederea eliberării unui nou document, în

următoarele situaţii:

a) când au intervenit modificări cu privire la nume, prenume, cetăţenie şi adresă;

b) în cazul distrugerii sau deteriorării cărţii de rezidenţă;

c) în cazul pierderii sau furtului, numai după declararea evenimentului la organul de

poliţie competent teritorial.

Art. 117 - Anularea cărţilor de rezidenţă

În cazul în care titularului cărţii de rezidenţă i se revocă sau i se anulează dreptul de

şedere, documentul se anulează la data luării deciziei şi se retrage cel mai târziu la data la

care această decizie este adusă la cunoştinţă străinului.

Secţiunea a 3-a

Documente de călătorie care se eliberează străinilor

Art. 118 - Tipuri de documente de călătorie care se eliberează străinilor

(1) Oficiul Român pentru Imigrări, prin formaţiunile sale teritoriale, sau, după caz,

Ministerul Afacerilor Externe, prin reprezentanţele diplomatice şi oficiile consulare ale

României din străinătate, poate elibera, la cerere, următoarele tipuri de documente de

călătorie:

a) titlu de călătorie - următoarelor categorii de străini:

(i) apatrizilor domiciliaţi în străinătate, aflaţi temporar pe teritoriul României,

care nu mai sunt în posesia unui document de trecere a frontierei de stat şi, din

motive obiective, nu pot obţine un asemenea document de la reprezentanţa

diplomatică a ţării de domiciliu;

(ii) cetăţenilor străini aflaţi pe teritoriul României, care nu mai sunt în posesia

unui paşaport naţional şi, din motive obiective, nu pot obţine un document de

călătorie de la reprezentanţa diplomatică a statului lor;

(iii) apatrizilor cu şedere permanentă în România aflaţi temporar în străinătate,

care nu mai sunt în posesia documentelor româneşti de trecere a frontierei de stat;

b) paşaport pentru persoana fără cetăţenie - apatrizilor cu şedere permanentă în

România, precum şi apatrizilor de origine română, care sunt repatriaţi în baza unor

înţelegeri internaţionale la care România este parte.

(2) În situaţia elevilor care sunt rezidenţi pe teritoriul României, care doresc să

călătorească sau să tranziteze teritoriul unui stat membru în cadrul unei excursii şcolare,

în conformitate cu Decizia Consiliului nr. 94/795/JHA cu privire la o acţiune comună

adoptată de Consiliu în baza articolului K.3.2.b al Tratatului asupra Uniunii Europene,

referitoare la facilităţile de călătorie pentru elevii din ţările terţe care au rezidenţă într-un

stat membru, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. 327 din 19

decembrie 1994, Oficiul Român pentru Imigrări confirmă statutul de rezident al străinilor

incluşi pe lista de participanţi şi autenticitatea datelor prezentate în acest document.

(3) Notificarea statelor membre cu privire la folosirea listei de participanţi ca document

de călătorie de către elevii care sunt rezidenţi pe teritoriul României se realizează de către

Ministerul Afacerilor Externe.

Art. 119 - Eliberarea titlului de călătorie

(1) Pentru persoanele prevăzute la art. 118 alin. (1) lit. a) pct. (i) şi (ii) titlul de

călătorie se eliberează de către Oficiul Român pentru Imigrări prin formaţiunile sale

teritoriale şi este valabil pentru o singură călătorie, pentru o perioadă de 30 de zile, cu

posibilitatea prelungirii valabilităţii cu încă 30 de zile.

(2) Pentru persoanele prevăzute la art. 118 alin. (1) lit. a) pct. (iii) titlul de călătorie se

eliberează de către misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României din

străinătate, cu avizul Oficiului Român pentru Imigrări, în vederea reîntoarcerii acestor

persoane în România. La revenirea în ţară, titlul de călătorie se predă de către titular

formaţiunii teritoriale a Oficiului Român pentru Imigrări pe a cărei rază teritorială îşi are

domiciliul apatridul.

Art. 120 - Regimul paşaportului pentru persoană fără cetăţenie

(1) Paşaportul pentru persoana fără cetăţenie face dovada identităţii şi a calităţii de

apatrid cu drept de şedere în România şi îi dă dreptul titularului de a ieşi şi de a intra în

ţară prin oricare dintre punctele de trecere a frontierei de stat deschise traficului

internaţional de persoane.

(2) În străinătate paşaportul pentru persoană fără cetăţenie dă dreptul titularului la

asistenţă şi protecţie din partea misiunilor diplomatice şi a oficiilor consulare ale

României.

(3) Paşaportul pentru persoană fără cetăţenie este proprietatea statului român.

Art. 121 - Eliberarea paşaportului pentru persoană fără cetăţenie

Paşaportul pentru persoană fără cetăţenie se eliberează de Oficiul Român pentru

Imigrări prin formaţiunile sale teritoriale, la cerere, pentru o perioadă de 5 ani, care poate

fi prelungită o singură dată, fără a se putea depăşi 10 ani de la data emiterii.

Art. 122 - Condiţii cu privire la cererea de eliberare a paşaportului pentru

persoană fără cetăţenie

(1) Cererea de eliberare a paşaportului pentru persoană fără cetăţenie se depune de

către persoanele prevăzute la art. 118 alin. (1) lit. b) la formaţiunile teritoriale ale

Oficiului Român pentru Imigrări şi va fi însoţită de următoarele documente:

a) permisul de şedere permanentă valabil, în cazul apatrizilor cu drept de şedere

permanentă în România;

b) permisul de şedere temporară valabil, în cazul apatrizilor de origine română, care

sunt repatriaţi în baza unor înţelegeri internaţionale la care România este parte.

(2) Paşapoartele se eliberează în termen de până la 30 de zile de la data depunerii

cererii.

Art. 123 - Anularea paşaportului pentru persoană fără cetăţenie

În cazul în care titularul paşaportului pentru persoană fără cetăţenie îşi pierde calitatea

de apatrid cu şedere permanentă în România sau obţine cetăţenia unui stat, are obligaţia

de a depune documentul la formaţiunea teritorială a Oficiului Român pentru Imigrări

competentă, care îl retrage şi îl anulează.

Art. 124 - Furtul, pierderea, deteriorarea sau distrugerea paşaportului pentru

persoană fără cetăţenie

(1) Titularul paşaportului pentru persoană fără cetăţenie este obligat să anunţe

formaţiunea teritorială a Oficiului Român pentru Imigrări care a eliberat documentul

despre furtul, pierderea, deteriorarea sau distrugerea acestuia, în termen de cel mult 5 zile

de la constatarea vreuneia dintre aceste situaţii.

(2) Străinului i se eliberează, la cerere, în condiţiile prevăzute la art. 120, un nou

document în locul celui declarat furat, pierdut, deteriorat sau distrus, în termen de cel

mult 30 de zile.

(3) Paşapoartele pentru persoane fără cetăţenie, deteriorate, se retrag şi se anulează de

către formaţiunea teritorială a Oficiului Român pentru Imigrări.

Art. 125 - Forma şi conţinutul documentelor de călătorie

Forma şi conţinutul documentelor de călătorie prevăzute în această secţiune se

stabilesc prin hotărâre a Guvernului României.

Cap. VII

Prelucrarea şi protecţia datelor personale ale străinilor

Art. 126 - Instituţii competente să prelucreze date cu caracter personal ale

străinilor

(1) În scopul aplicării prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, a regulamentelor

sau instrucţiunilor emise în baza acesteia, Oficiul Român pentru Imigrări, Poliţia de

Frontieră Română, precum şi alte autorităţi competente în materie pot efectua activităţi de

prelucrare a datelor cu caracter personal ale străinilor.

(2) Prelucrarea datelor personale ale străinilor se efectuează în condiţiile stabilite

de legea privind protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter

personal şi libera circulaţie a acestor date.

Art. 127 - Organizarea evidenţelor

(1) La nivelul Oficiului Român pentru Imigrări se constituie Sistemul Naţional de

Evidenţă a Străinilor, ca sistem complex de prelucrare a datelor personale ale străinilor,

necesar îndeplinirii atribuţiilor legale cu privire la intrarea, şederea, îndepărtarea

străinilor şi interzicerea intrării acestora pe teritoriul României.

(2) Evidenţa străinilor se organizează după principiul locului de reşedinţă sau al

domiciliului prin Oficiul Român pentru Imigrări, la nivel central, şi formaţiunile sale

teritoriale, la nivel local.

(3) Fiecărui străin căruia i s-a prelungit dreptul de şedere temporară sau i s-a acordat

dreptul de şedere permanentă i se atribuie de către Oficiul Român pentru Imigrări un cod

numeric personal, care se înscrie în permisul de şedere.

(4) Tipurile şi categoriile de evidenţe vor fi stabilite de către Oficiul Român pentru

Imigrări şi aprobate de către ministrul internelor şi reformei administrative.

Cap. VIII

Regimul juridic aplicabil unor categorii speciale de străini

Art. 128 - Străinii cu drept de şedere permanentă în statele membre ale Uniunii

Europene

(1) Străinii, cetăţeni ai unor state terţe sau apatrizi, cu drept de şedere permanentă în

statele membre ale Uniunii Europene, pot intra şi rămâne pe teritoriul statului român,

pentru o perioadă de 90 de zile în decurs de 6 luni, fără obligativitatea obţinerii unei vize

de intrare.

(2) Persoanelor prevăzute la alin. (1) li se poate prelungi dreptul de şedere temporară,

fără îndeplinirea condiţiei prealabile de obţinere a unei vize de lungă şedere, în condiţiile

prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă.

(3) Persoanele prevăzute la alin. (1) se bucură de tratament egal în domeniile şi în

condiţiile prevăzute la art. 75.

(4) Prin derogare de la prevederile alin. (3), accesul pe piaţa muncii pentru străinii cu

drept de şedere permanentă într-un stat membru al Uniunii Europene se va realiza în

raport cu legislaţia muncii în domeniu şi cu necesitatea ocupării locurilor de muncă ce se

încadrează în registrul ocupaţional deficitar pe teritoriul României, stabilit de structura

specializată din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse.

Art. 129 - Membrii de familie ai străinilor cu drept de şedere permanentă în

statele membre ale Uniunii Europene

(1) Membrii de familie ai străinilor prevăzuţi la art. 128, care au un drept de şedere

temporară în scopul reîntregirii familiei într-un stat membru al Uniunii Europene, pot

intra în România în baza unei vize de lungă şedere acordate în acelaşi scop de către

misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României, cu îndeplinirea condiţiilor

generale de acordare a vizelor, precum şi cu prezentarea dovezilor privind dreptul de

şedere pe teritoriul statului membru al Uniunii Europene în această calitate.

(2) Membrilor de familie ai străinilor prevăzuţi la art. 128, care nu au un drept de

şedere temporară în scopul reîntregirii familiei într-un stat membru al Uniunii Europene,

le sunt aplicabile prevederile art. 46.

(3) Străinilor prevăzuţi la alin. (1) li se poate prelungi dreptul de şedere cu îndeplinirea

condiţiilor generale prevăzute de lege, dacă:

a) prezintă permisul de şedere într-un stat membru al Uniunii Europene;

b) fac dovada că au locuit ca membri de familie ai străinului cu drept de şedere

permanentă într-un stat membru al Uniunii Europene;

c) fac dovada mijloacelor de întreţinere în cuantum de cel puţin salariul minim net pe

economie.

(4) Străinilor prevăzuţi la alin. (2) li se poate prelungi dreptul de şedere, potrivit

prevederilor art. 62.

Art. 130 - Acordarea dreptului de şedere temporară pentru străinii victime ale

traficului de persoane, traficului de migranţi sau ale infracţiunii prevăzute la art.

141

(1) Străinilor victime ale traficului de persoane, traficului de migranţi sau ale

infracţiunii prevăzute la art. 141 li se poate acorda un permis de şedere temporară, chiar

dacă au intrat ilegal în România, la solicitarea procurorului sau instanţei de judecată, în

următoarele condiţii:

a) manifestă o intenţie clară de a coopera cu autorităţile române pentru a facilita

identificarea şi tragerea la răspundere penală a participanţilor la săvârşirea infracţiunilor

ale căror victime sunt;

b) au încetat relaţiile cu persoanele suspectate de comiterea infracţiunilor ale căror

victime sunt;

c) acordarea dreptului de şedere este oportună pentru derularea investigaţiilor judiciare;

d) şederea acestora în România nu prezintă pericol pentru ordinea publică şi securitatea

naţională.

(2) Dreptul de şedere poate fi acordat, pentru o perioadă de 6 luni, cu posibilitatea

prelungirii pe noi perioade în aceleaşi condiţii.

(3) Dreptul de şedere poate fi revocat în următoarele situaţii:

a) nu mai sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (1);

b) titularul dreptului de şedere, în mod intenţionat, a reînnoit contactele cu persoanele

suspectate de comiterea infracţiunilor prevăzute la alin. (1);

c) dacă se constată că străinul a indus în eroare autorităţile competente cu privire la

calitatea de victimă sau cu privire la datele şi informaţiile furnizate;

d) când victima încetează să coopereze;

e) când autorităţile competente constată existenţa vreunuia dintre cazurile prevăzute

la art. 10 din Codul de procedură penală.

(4) Permisul de şedere pentru persoanele prevăzute la alin. (1) se eliberează în regim

gratuit.

Art. 131 - Regimul juridic aplicabil străinilor minori neînsoţiţi

(1) În situaţia străinilor minori care intră neînsoţiţi sau care rămân neînsoţiţi după

intrarea pe teritoriul României, Oficiul Român pentru Imigrări şi formaţiunile sale

teritoriale procedează după cum urmează:

a) se stabilesc identitatea acestora şi modul de intrare în ţară;

b) indiferent de modul de intrare în România, li se asigură reprezentarea printr-o

instituţie competentă potrivit legii, care le va asigura şi protecţia şi îngrijirea necesare,

inclusiv cazarea în centre speciale de ocrotire a minorilor în aceleaşi condiţii ca şi pentru

minorii români;

c) se iau măsuri de identificare a părinţilor, indiferent de locul de reşedinţă al acestora,

în scopul reunificării familiale;

d) până la identificarea părinţilor, minorii de vârstă şcolară au acces la sistemul de

învăţământ;

e) în situaţia în care părinţii minorului nu au reşedinţa pe teritoriul României, acesta se

returnează în ţara de reşedinţă a părinţilor ori în ţara în care au fost identificaţi alţi

membri de familie, cu acceptul acestora;

f) în cazul neidentificării părinţilor ori a altor membri de familie sau dacă minorul nu

este acceptat în statul de origine, i se acordă dreptul de şedere temporară pe teritoriul

României.

(2) În scopul găsirii soluţiilor adecvate, Oficiul Român pentru Imigrări cooperează cu

alte instituţii, precum şi cu organizaţii naţionale şi internaţionale specializate în domeniul

ocrotirii minorilor.

Art. 132 - Accesul străinilor minori la educaţie

(1) Străinii minori care locuiesc în România au acces la învăţământul şcolar obligatoriu

în aceleaşi condiţii ca şi minorii cetăţeni români.

(2) Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului stabileşte, potrivit legii, limitele şi

condiţiile recunoaşterii şi echivalării studiilor efectuate în ţara de origine, pentru

înscrierea elevilor străini în sistemul naţional de învăţământ.

Cap. IX

Contravenţii şi infracţiuni

Art. 133 - Răspunderea juridică pentru încălcarea dispoziţiilor prezentei

ordonanţe de urgenţă

Încălcarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă atrage, după caz, răspunderea

penală, civilă, contravenţională sau administrativă a persoanei vinovate.

Art. 134 - Contravenţii

Sunt considerate contravenţii următoarele fapte:

1. nerespectarea de către transportator a interdicţiilor prevăzute la art. 7 alin. (1);

2. neîndeplinirea de către străin a obligaţiei de a părăsi teritoriul României după data la

care încetează dreptul de şedere în România prevăzut la art. 11;

3. neîndeplinirea de către străin a obligaţiei de anunţare a şederii sale la organul de

poliţie competent teritorial, până cel târziu după 3 zile de la împlinirea termenului

prevăzut la art. 12 alin. (1);

4. nerespectarea de către străin a obligaţiei prevăzute la art. 13 alin. (2);

5. nedeclararea informaţiilor prevăzute la art. 13 alin. (1) şi (3), în termenele prevăzute

la art. 13 alin. (4);

6. permiterea ieşirii din ţară a străinilor care se află în una dintre situaţiile de

nepermitere a ieşirii prevăzute la art. 15 alin. (1);

7. nerespectarea termenului de depunere a cererii de prelungire a dreptului de şedere

temporară, prevăzut la art. 51 alin. (1);

8. neîndeplinirea de către străini a obligaţiilor prevăzute la art. 50 alin. (3);

9. nerespectarea de către angajator a obligaţiei de comunicare a situaţiei nominale,

prevăzută la art. 57 alin. (2);

10. neîndeplinirea de către străin a obligaţiei de a se prezenta la formaţiunea teritorială

a Oficiului Român pentru Imigrări, în termenul de 30 de zile prevăzut la art. 73 alin. (5);

11. nerespectarea obligaţiei ce revine străinului cu privire la permisul de şedere,

prevăzută la art. 108 alin. (2), respectiv cu privire la cartea de rezidenţă, prevăzută la art.

116 alin. (4), precum şi neprezentarea documentelor de călătorie, în cazul străinilor aflaţi

în România în baza unei vize sau în temeiul unor convenţii internaţionale sau acte

normative prin care se desfiinţează unilateral regimul de vize;

12. nerespectarea termenului pentru depunerea cererii de reînnoire a permisului de

şedere, prevăzut la art. 110 alin. (4);

13. nerespectarea termenului de declarare a furtului, pierderii, deteriorării sau

distrugerii permisului de şedere, prevăzut la art. 112 alin. (1);

14. nerespectarea termenului de declarare a furtului, pierderii, deteriorării sau

distrugerii paşaportului pentru persoana fără cetăţenie, prevăzut la art. 124 alin. (1);

15. reţinerea documentului de trecere a frontierei de stat al unui străin sau a permisului

de şedere de către persoane neautorizate;

16. facilitarea, sub orice formă, a şederii ilegale a străinilor pe teritoriul României.

Art. 135 - Sancţiuni

Contravenţiile prevăzute la art. 134 se sancţionează după cum urmează:

a) cu amendă de la 100 lei la 500 lei, cele prevăzute la pct. 3, 4, 5, 7, 8, 10, 11, 12, 13

şi 14;

b) cu amendă de la 500 lei la 1000 lei cea prevăzută la pct. 6;

c) cu amendă de la 2000 lei la 3000 lei cele prevăzute la pct. 9, 15 şi 16;

d) cu amendă de la 5000 lei la 15000 lei cea prevăzută la pct. 1;

e) în cazul contravenţiei prevăzute la pct. 2, amenda se aplică după cum urmează:

(i) de la 400 lei la 700 lei, în cazul unei şederi de până la 30 de zile după

încetarea dreptului de şedere;

(ii) de la 600 lei la 1000 lei, în cazul unei şederi de până la 60 de zile după

încetarea dreptului de şedere;

(iii) de la 800 lei la 1200 lei, în cazul unei şederi de peste 60 de zile după

încetarea dreptului de şedere.

Art. 136 - Constatarea contravenţiilor

Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către lucrători anume

desemnaţi din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative ori, după caz, de

către agenţi constatatori anume desemnaţi ai altor instituţii, potrivit competenţelor.

Art. 137 - Regimul contravenţiilor

(1) Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu

dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor,

aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi

completările ulterioare.

(2) În cazul contravenţiilor prevăzute la art. 134 pct. 5, 11 şi 16, contravenientul poate

achita, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal

ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute la

art. 135, agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesulverbal.

Art. 138 - Sustragerea de la măsurile de îndepărtare de pe teritoriul României

Sustragerea cu rea-credinţă de la executarea obligaţiilor instituite de autorităţile

competente de către străinul faţă de care s-a dispus măsura expulzării, a returnării ori a

fost dispusă una dintre măsurile de interzicere a dreptului de a rămâne pe teritoriul ţării

sau de stabilire temporară a domiciliului ori a reşedinţei în anumite zone sau localităţi

constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Art. 139 - Intrarea frauduloasă a străinului declarat indezirabil sau împotriva

căruia s-a dispus măsura interzicerii intrării pe teritoriul României

(1) Intrarea pe teritoriul României, prin trecerea ilegală a frontierei sau sub o altă

identitate, de către străinul declarat indezirabil ori căruia i-a fost interzis în orice mod

dreptul de intrare sau şedere în ţară, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare

de la 2 la 6 ani.

(2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) a fost săvârşită în mod repetat, pedeapsa este

închisoarea de la 3 la 7 ani.

Art. 140 - Desfăşurarea unor activităţi interzise de lege

(1) Organizarea de către străini, pe teritoriul României, a unui partid politic sau a altei

organizaţii ori grupări dintre cele prevăzute la art. 4 alin. (2), aderarea unui străin la

acestea, precum şi iniţierea, organizarea şi participarea la manifestaţii sau întruniri care

aduc atingere ordinii publice şi siguranţei naţionale constituie infracţiune şi se pedepseşte

cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

(2) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancţionează şi fapta străinului de a finanţa un

partid politic, organizaţie, grupare sau manifestaţie ori o întrunire dintre cele prevăzute la

art. 4 alin. (3).

(3) Sumele de bani, bunurile de orice fel sau alte valori primite cu încălcarea

prevederilor art. 4 alin. (3) se confiscă.

Art. 141 - Facilitarea şederii ilegale a străinilor pe teritoriul României

(1) Facilitarea cu intenţie în orice mod a şederii ilegale pe teritoriul României a

străinilor constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

(2) Fapta prevăzută la alin. (1), săvârşită în următoarele împrejurări:

a) de două sau mai multe persoane împreună;

b) s-a cauzat străinilor o vătămare gravă a vieţii sau integrităţii corporale a acestora, se

pedepseşte cu închisoare de la 2 la 8 ani.

(3) Dacă fapta a avut ca urmare moartea străinului, pedeapsa este închisoare de la 3 la

15 ani.

(4) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) este săvârşită de o persoană care face parte dintrun

grup organizat sau care a produs ori a obţinut pentru sine sau pentru altul beneficii

materiale importante, maximul special al pedepsei se majorează cu 3 ani.

(5) Tentativa se pedepseşte.

Art. 142 - Răspunderea persoanelor juridice

(1) Dacă fapta prevăzută la art. 141 a fost comisă în numele sau în interesul unei

persoane juridice, de către organele sau reprezentanţii acesteia, se pedepseşte cu amendă

de la 15.000 lei la 30.000 lei.

(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează fapta prevăzută la art. 141, dacă a fost

săvârşită în interesul unei persoane juridice, ca urmare a neexercitării de către persoanele

prevăzute la alin. (1) a atribuţiilor de control, de orice persoană aflată sub autoritatea

acestora.

(3) Răspunderea persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoanelor fizice

participante la săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 141.

Cap. X

Dispoziţii finale şi tranzitorii

Art. 143 - Oficiul Român pentru Imigrări

În aplicarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, poliţiştii din cadrul Oficiului

Român pentru Imigrări sunt abilitaţi:

a) să efectueze acte de constatare în vederea informării organelor de urmărire penală,

atunci când constată săvârşirea unor infracţiuni în legătură cu regimul străinilor;

b) să depisteze şi să conducă la sediul formaţiunilor teritoriale pe străinii care încalcă

dispoziţiile legale privind regimul străinilor în România sau pe cei a căror identitate nu

poate fi stabilită, să verifice şi să ia măsurile legale în cel mult 24 de ore de la depistare;

c) să organizeze şi să efectueze, în condiţiile legii, controale în mediile şi locurile

frecventate de străini, în instituţiile publice sau particulare, precum şi în incinta

operatorilor economici, indiferent de proprietar sau deţinător, atunci când există date sau

indicii cu privire la existenţa în aceste locuri sau medii a unor străini care nu respectă

prevederile legale privind regimul străinilor în România;

d) să folosească gratuit mijloacele de transport în comun şi mijloacele de transport

feroviare, în timpul serviciului, pentru executarea unor misiuni care nu pot fi îndeplinite

altfel.

Art. 144 - Suportarea unor cheltuieli

(1) Cheltuielile ocazionate de îndepărtarea de pe teritoriul României a străinilor care

dispun de mijloace financiare se suportă de către aceştia.

(2) Dacă străinul nu dispune de mijloace financiare şi a intrat în România în baza unei

invitaţii, cheltuielile de îndepărtare se suportă de către persoana fizică sau juridică care a

făcut invitaţia. Invitaţia constituie titlu executoriu în situaţia în care străinul invitat nu

părăseşte România până la data la care încetează dreptul de şedere stabilit prin viză.

Sumele de plată se determină de către Oficiul Român pentru Imigrări prin întocmirea

unei note de constatare a cheltuielilor privind îndepărtarea străinului invitat.

(3) Angajatorul, persoană fizică sau juridică, este obligat să suporte cheltuielile de

îndepărtare a străinului pe care l-a angajat ilegal sau al cărui permis de şedere nu mai este

valabil.

(4) Unitatea de cercetare-dezvoltare este obligată să suporte cheltuielile de îndepărtare

a străinului care a fost acceptat de către aceasta să desfăşoare activităţi de cercetare

ştiinţifică în cadrul unui proiect, în cazul în care acesta rămâne pe teritoriul României

după încetarea dreptului de şedere. Răspunderea unităţii de cercetare-dezvoltare privind

suportarea cheltuielilor încetează după 6 luni de la încetarea valabilităţii acordului de

acceptare.

(5) Cheltuielile ocazionate de îndepărtarea străinilor care nu dispun de fonduri

necesare în acest sens, cele pentru transportul, hrănirea, întreţinerea şi cazarea în centre,

precum şi cele pentru asistenţă medicală şi spitalizare se suportă din bugetul Ministerului

Internelor şi Reformei Administrative.

(6) Costurile aferente construirii, amenajării, întreţinerii şi funcţionării centrelor se

suportă din bugetul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative.

(7) Fondurile necesare pentru cheltuielile prevăzute la alin. (5) şi (6) vor fi prevăzute în

bugetul de stat pentru Ministerul Internelor şi Reformei Administrative.

(8) Normele de dotare pentru centre, normele referitoare la materialele de întreţinere şi

igienă personală, precum şi normele de hrană pentru străinii luaţi în custodie publică se

stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

Art. 145 - Acordarea asistenţei medicale în cazuri deosebite

În situaţii deosebite şi pentru motive umanitare, organul competent teritorial al

Ministerului Internelor şi Reformei Administrative poate solicita autorităţilor competente

acordarea asistenţei medicale pentru străini în condiţiile prevăzute la art. 100.

Art. 146 - Excepţii de la aplicarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă

Guvernul poate stabili, prin hotărâre, exceptarea străinilor, cetăţeni ai unor state pentru

care nu există obligativitatea obţinerii vizei de intrare în România, de la îndeplinirea

condiţiei prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. c), precum şi a unor condiţii de prelungire a

dreptului de şedere prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă.

Art. 147 - Aplicarea reglementărilor speciale

Prevederile Legii nr. 122/2006 privind azilul în România se aplică cu prioritate faţă de

prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă, cu excepţia situaţiilor în care raţiuni de

securitate naţională sau de ordine publică impun îndepărtarea acestora de pe teritoriul

României.

Art. 148 - Dispoziţii procedurale

În toate plângerile şi cererile adresate instanţelor în temeiul prezentei ordonanţe de

urgenţă, în care Oficiul Român pentru Imigrări este parte, participarea procurorului este

obligatorie.

Art. 149 - Limitele aplicării în timp a prezentei ordonanţe de urgenţă cu privire la

unele categorii de străini

De la data aderării României la Uniunea Europeană, prevederile prezentei ordonanţe de

urgenţă vor înceta să fie aplicabile cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi

ale spaţiului economic european.

Art. 150 - Prevederi aplicabile de la data aderării României la Uniunea

Europeană

Prevederile art. 5 alin. (3) şi (4), art. 90, 91, 96, 128 şi ale art. 129 intră în vigoare la

data aderării României la Uniunea Europeană.

Art. 151 - Dispoziţii tranzitorii

(1) În termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă

străinii cu şedere ilegală pot solicita Oficiului Român pentru Imigrări eliberarea unei

dispoziţii de părăsire a teritoriului.

(2) Eliberarea dispoziţiei de părăsire a teritoriului, în condiţiile prevăzute la alin. (1),

nu va fi însoţită de măsura interzicerii intrării în România.

(3) Toate situaţiile aflate în curs de rezolvare la data intrării în vigoare a prezentei

ordonanţe de urgenţă vor fi soluţionate în conformitate cu prevederile acesteia.

Art. 152 - Intrarea în vigoare

(1) Prezenta ordonanţă de urgenţă intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în

Monitorul Oficial al României.

(2) Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se abrogă Legea nr.

123/2001 privind regimul străinilor în România, publicată în Monitorul Oficial al

României, Partea I, nr. 168 din 3 aprilie 2001, şi Hotărârea Guvernului nr. 476/2001

pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 123/2001 privind

regimul străinilor în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.

276 din 29 mai 2001, precum şi orice alte dispoziţii contrare.

NOTĂ:

Reproducem mai jos prevederile art. II şi menţiunea de transpunere a normelor

comunitare din Legea nr. 56/2007 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de

urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, precum şi art. 8

şi menţiunea de transpunere a normelor comunitare din Ordonanţa de urgenţă a

Guvernului nr. 55/2007 privind înfiinţarea Oficiului Român pentru Imigrări prin

reorganizarea Autorităţii pentru străini şi a Oficiului Naţional pentru Refugiaţi, precum şi

modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin

Legea nr. 347/2007, texte care nu au fost încorporate în forma republicată a Ordonanţei

de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002:

- Legea nr. 56/2007:

Art. II – (1) În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, străinii

fără drept de şedere în România pot solicita Autorităţii pentru străini emiterea unei decizii

de returnare, fără instituirea măsurii de interzicere a intrării în România.

(2) Toate situaţiile aflate în curs de rezolvare la data intrării în vigoare a prezentei legi

vor fi soluţionate potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările

ulterioare, astfel cum au fost modificate şi completate prin prezenta lege.

(3) Ordonanţele de declarare ca indezirabil, emise de procurorul anume desemnat de la

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, care nu au fost puse în executare, îşi

încetează efectele la data intrării în vigoare a prevederilor prezentei legi.

*

- Prezenta lege transpune Directiva Consiliului nr. 86/2003 privind dreptul la

reunificare familială, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr.

L251 din 3 octombrie 2003, Directiva Consiliului nr. 109/2003 privind statutul

cetăţenilor statelor terţe care sunt rezidenţi pe termen lung, publicată în Jurnalul Oficial al

Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L16 din 23 ianuarie 2004, Directiva Consiliului nr.

110/2003 privind asistenţa în cazul tranzitului pentru scopul îndepărtării pe calea aerului,

publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L321 din 6 decembrie

2003, şi Directiva Consiliului nr. 114/2004 privind condiţiile admisiei cetăţenilor statelor

terţe în scop de studii, schimb de elevi, pregătire neremunerată sau servicii de voluntariat,

publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L375 din 23

decembrie 2004.

- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2007:

Art. 8 – În cuprinsul actelor normative în vigoare, sintagmele «Autoritatea pentru

Străini» şi «Oficiul Naţional pentru Refugiaţi» se înlocuiesc, în mod corespunzător, cu

sintagma «Oficiul Român pentru Imigrări».

*

- Prezenta ordonanţă de urgenţă transpune Directiva Consiliului 2005/71/CE privind o

procedură specială de admisie a resortisanţilor ţărilor terţe în scopul desfăşurării unei

activităţi de cercetare ştiinţifică, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. 289

din 3 noiembrie 2005.